Cartea de rugăciuni a Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna

Ieri s-au împlinit 150 de ani de la pristăvirea celui mai mare, mai înţelept şi mai dăruit ierarh pe care l-a avut Biserica Ortodoxă Română din Ardeal, Mitropolitul Andrei Şaguna, trecut în rândul sfinților în anul 2011. Au trecut 150 de ani de când acest mare om al Bisericii şi al neamului s-a mutat la viaţa cea veşnică şi neîmbătrânitoare şi de atunci figura lui luminează radios în viaţa şi lucrarea Bisericii ardelene, faptele lui au devenit emblematice, icoana lui a devenit un simbol, iar pomenirea lui, neştearsă din „veac în veac, şi din neam în neam”.

Mitropolitul Andrei Șaguna a fost începător întru toate în Transilvania, având multe de înfruntat, atât din partea celor din neamul său, cât şi din partea străinilor, dar cu toate acestea el a lăsat o operă şi un nume ce s-au contopit peste veacuri cu însuşi destinul neamului românesc.

Profund credincios, încrezător în Dumnezeu şi în puterile sale, conştient de responsabilitatea la care a fost chemat peste voinţa potrivnicilor săi, el a biruit toate şi, pe drept cuvânt, cel ce a fost numit „capul neîncoronat al Ardealului” a depăşit de mult graniţele Transilvaniei, fiind considerat un erou al demnităţii româneşti.

Între multele lucrări rămase de la Mitropolitul Andrei Şaguna se numără şi o „Carte de rugăciuni” aflată în manuscris în Biblioteca mitropolitană din Sibiu și regăsită recent într-o expoziție la sediul Protopopiatului din Săliște. Ea a fost semnalată pentru prima dată de pr. prof. Teodor Bodogae în 1947 într-un scurt excurs din „Revista Teologică”. Titlul complet al acestei lucrări este ,,Carte de rugăciuni scrisă prin Andrei Şaguna, episcopul diecezan al Bisericii Răsăritene în Ardeal în Viena în anul Domnului 1849”. Manuscrisul original se prezintă în formatul 20/14, cuprinzând 171 de pagini numerotate, compactate într-o pânză de culoare roşie.

Hârtia folosită e mată, iar corecturi sunt foarte puţine, unele radieri sau scrieri din nou făcute cu peniţa. Probabil că această Carte de rugăciuni a fost copiată de către Şaguna cu gândul de a o şi tipări în tiparniţa înfiinţată de el la Sibiu în anul 1850.

Se ştie că Şaguna avea frumosul obicei de a-şi redacta singur lucrările, la fel protocoalele de ­şedinţă, ca şi intervenţiile pe care le făcea la ­diferitele autorităţi centrale sau locale.

Cu migală deci, s-a aplecat şi asupra acestei lucrări pe care a caligrafiat-o şi pe care o şi folosea apoi pentru uzul personal, cu intenţia de a o tipări şi pentru folosul păstoriţilor săi. Se ştie despre Şaguna că era profund credincios, deseori slujea în „Capela domestică”, adică în paraclisul de la reşedinţă, iar preotul profesor Dumitru Cunţan în amintirile sale relatează că, atunci când mitropolitul era grav bolnav în ultima parte a vieţii, îl chema la sine împreună cu un preot şi săvârşeau slujbele în capelă, iar acesta le urmărea cu mare evlavie, mai ales în perioada Postului Mare.

Referitor la conținutul acestei cărţi, era foarte bogat: rugăciunile dimineţii, rugăciunile la Dumnezeiasca Liturghie, la masa de prânz şi de seară, rugăciunile înainte de culcare, rânduiala dinainte şi după Sfânta Împărtăşanie, rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos. Cuprindea şi câteva rugăciuni la anumite praznice ale Maicii Domnului (la sărbătoarea Bunei Vestiri, la Adormirea Precestei); rugăciuni închinate sfinţilor mari ­
(Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Nicolae, Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf. Paraschiva, Sf. Maria Magdalena, Sf. Ecaterina, Sf. Ana), rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu „la toată scârba“. Nu lipsesc, de asemenea, rugăciunile pentru răposaţi, rugăciuni la ziua Împăratului, rugăciuni la praznicele împărăteşti (la Naşterea Domnului, la Sf. Paşti, la Sf. Rusale), precum şi rugăciuni la diferite întâmplări (la toată neputinţa, la vreme de foamete, rugăciunea plugarului, a lucrătorului de vii şi a oierului).

Iată o Carte de rugăciuni bogată şi variată, care are toate elementele unei astfel de lucrări atât de folositoare pentru viaţa creştinului de rând, dar, în acelaşi timp, foarte uzitată atât în cultul public, cât mai ales în cel privat.

Ne întrebăm de unde a luat Mitropolitul Şaguna aceste rugăciuni incluse de el în Cartea de rugăciuni?

Răspunsul e simplu, multe din ele au fost luate din cultul Bisericii, adică din cărţile de ritual (Molitfelnic, Triod, Penticostar sau Ceasloave), ca de exemplu rugăciunile la praznicele împărăteşti; altele au fost preluate din vechile cărţi de rugăciuni tipărite la Viena în librăria ,,privilegiată” Kurczbock în trei ediţii (1770, 1779, 1781), ca de exemplu: rugăciunile la Dumnezeiasca Liturghie, unde apar rugăciuni specifice ale credincioşilor (ale celor ce „nu cântă”, cum se spunea atunci) la diferite momente ale slujbei liturgice. De notat că această rânduială a Liturghiei a fost editată în cărţile de rugăciuni de atunci încoace, până în zilele noastre, ultima ediţie fiind cea de la Sibiu, tipărită pe vremea Mitropolitului Nicolae Colan în anul 1965.

Unele rugăciuni din cartea lui Şaguna au fost compuse chiar de el, aşa bunăoară, Rugăciunea la ziua Împăratului, ce se află în acest manuscris, a fost tipărită de el la Braşov într-o filadă în tipografia lui I. Gutt, cu menţiunea „compusă de Andreiu Şaguna diecezan episcop ... în Viena la 18 august st.n.1849”. Este o rugăciune deosebit de frumoasă ce cuprinde peste patru pagini şi din care reies cunoştinţele biblice şi liturgice ale arhiereului Andrei, care în alcătuirea ei foloseşte din plin versete ale Psalmilor 50 şi 142, ca şi un fragment din Rugăciunea punerii înainte şi a Dipticelor din Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Iată sfârşitul acestei rugăciuni: „Arată-l pe el vrăjmaşilor biruitor, supuşilor lui celor buni şi ascultători milostiv, încălzeşte inima lui spre primirea săracilor, spre primirea străinilor, spre scutirea celor asupriţi şi ne dă nouă tuturor în zilele stăpânirii sale pace, linişte şi bună sporire, precum şi binecuvântă armele ostaşilor lui spre restaurarea şi susţinerea liniştii în ţările lui ca aşa dând lui spor şi ajutor să supună sub picioarele sale pre tot vrăjmaşul şi pizmaşul”.

Se pare că şi rugăciunea negustorului şi a lucrătorului de vii a fost compusă tot de Mitropolitul Andrei. De fapt, în anul 1855 el a tipărit la Tiparniţa Eparhială din Sibiu o carte de rugăciuni, aşa-numitul „Acaftist”, unde se regăsesc multe dintre rugăciunile aflate în manuscrisul amintit mai sus.

„Acaftistul” lui Şaguna s-a bucurat de o bună primire din partea credincioşilor, el fiind reeditat apoi de către urmaşii săi cu litere „străbune”, adică latine; amintim aici ediţia din 1917 tipărită la Sibiu cu binecuvântarea „Înalt Preasfinţitului Domn Vasilie” - e vorba de Mitropolitul Vasile Mangra, cea din 1919 editată de asesorul Matei Voileanu, apoi câteva ediţii ale sale de data aceasta cu titlul consacrat „Carte de rugăciuni”, sub Mitropolitul Nicolae Bălan (ed. I 1935, ed. II 1944, ed. III 1955) şi Nicolae Colan (1965).

Textul cărţii lui Şaguna a fost preluat apoi şi de către alte edituri din Sibiu (Kraft, Barth, Clozius) care au scos Cărţi de rugăciuni, aşa-numitele „Acaftiste” care se păstrează multe dintre ele până astăzi în casele credincioşilor din Ardeal şi mai ales din zona Mărginimii Sibiului.

Iată cum Mitropolitul Andrei Şaguna şi-a înscris numele între alte multe realizări pe toate planurile şi în ceea ce priveşte oferirea de hrană spirituală poporului prin elaborarea acestei Cărţi de rugăciuni.

De peste 160 de ani, credincioşii ortodocşi români din Ardeal s-au rugat cu evlavie lui Dumnezeu în limba lor străbună, citind cu nesaţ cuvintele veşniciei din „Cartea de rugăciuni” alcătuită de Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna.

Pomenindu-l cu evlavie și invocându-l în rugăciune, să-i închinăm un gând de recunoștință, de mulțumire și pentru acest „dreptar de credință” ieșit din sufletul și din condeiul sfântului ierarh transilvănean.