Catedrala Mitropolitană din Timișoara, bombardată de aviația hitleristă

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, visul preoților, intelectualilor și credincioșilor bănățeni a fost acela de a reactiva străvechiul scaun eclesiastic al Timișoarei și de a construi o catedrală măreață, simbol al Ortodoxiei românești din acest colț de țară. „Plinirea vremii” pentru înfăptuirea celor două idealuri a venit abia în anul 1936, când Episcopul Andrei Magieru al Aradului a sfințit piatra fundamentală a catedralei, și în anul 1939, când a fost înființată Episcopia Timișoarei. Anul acesta se împlinesc opt decenii de la atacul barbar lansat de aviația nazistă asupra Catedralei Mitropolitane din Timișoara și de la salvarea ei de la distrugere prin puterea lui Dumnezeu.

Lucrările de edificare a lăcașului nostru mitropolitan au durat un deceniu, remarcabil fiind spiritul de unitate și de pilduitoare susținere a timi­șorenilor în această perioadă, precum și soluțiile inovative folosite de arhitect și constructor. Din păcate, în anul 1944, Timișoara a fost bombardată atât de aviația anglo-americană, în noaptea de 16/17 iunie, în 20, 23-24 iunie și în 3 iulie, cât și de aviația germano-maghiară, în data de 12 septembrie. Bombardamentele germano-maghiare au continuat și în noaptea de 30/31 octombrie, când au fost distruse sute de clădiri și mii de timișoreni au rămas fără locuințe.

Bombele lansate de aviația ina­mică au lovit fără milă cartierele Cetate și Iosefin, dar și Catedrala Mitropolitană a Banatului, deși nu constituia obiectiv militar¹. „Monumentala noastră catedrală - scria revista „Biserica Bănățeană” - ce-și înalță maiestuos turlele spre cerul azuriu, ca expresie veridică a dominării elementului românesc majoritar pe aceste meleaguri, a fost și ea atinsă de bombele criminale ale naziștilor, care în spasmurile disperării recurg la aceste ultime sălbatice manopere”².

Atacul barbar asupra acestui sfânt lăcaș, „stindard” al sufletului românesc bănățean și „bastion de credință”³, ridicat cu trudă și jertfă, între anii 1936 şi 1946, nu a avut, din fericire, efectul scontat. „Numai una din cele multe bombe a lovit în frontispiciul catedralei. Lovitura este reparabilă, dar își are o deosebită semni­ficație”, consemna „Biserica Bănățeană”. „Ținti­rea bisericii românești pune în adevărată lumină scopurile mașinei de război teutone, subliniind ura ucigașului disperat în agonica sa neputință de a ajunge stăpân al lumii, prin crimă și distrugeri”⁴, nota autorul articolului.

Șase bombe au fost lansate asupra Catedralei Mitropolitane, la doar doi-trei metri de zidurile acesteia, însă prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, doar una a explodat. Dacă și celelalte cinci ar fi avut același efect, catedrala ar fi fost distrusă și reconstruirea ei imposibilă, mai ales că, după război, s-a instaurat regimul comunist-ateu, potrivnic Bisericii. Profund impre­sionați de faptul că cele cinci bombe nu au explodat, Mitropolitul Vasile Lăzărescu, preoții și credincioșii timișo­reni au avut convingerea fermă că sunt martorii unei minuni și că lăcașul mitropolitan a fost salvat de la distrugere prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Autorii monografiei catedralei, I.D. Suciu, Doina Niculescu și Viorel Gh. Țigu, precizează, la rândul lor, că în acea noapte de 30/31 octombrie 1944 „a intervenit o minune, o adevărată minune, a intervenit mâna lui Dumnezeu, Care și-a apărat lăcașul de închinare de o distrugere totală”⁵.

Bomba care a explodat nu a pricinuit pagube însemnate. Deteriorate au fost peretele lateral al zidului din față, lângă clopotniță (partea stângă, spre sala Capitol), și învelișul de la intrările laterale cu țigle smălțuite și țigle solzi, avariat pe o suprafață de 440 m². Ferestrele de fier de la turnul din partea stângă (cum privim la catedrală) au fost contorsionate, geamurile cu vitralii și cu sticlă obișnuită sparte, pe o suprafață de 40 m², avariate fiind și ușile exterioare din lemn de stejar.

Pagubele pricinuite de explo­zie au fost evaluate la suma de 3.500.000 de lei, bani ce au fost acoperiți din bugetul Ministerului Cultelor. Beneficiind de această sumă, Centrul eparhial a demarat lucrările de reparații, încât, la data de 10 iunie 1945, comisia de recepție constata deja remedierea tuturor daunelor produse în urma bombardamentului, lucrarea efectuată prezentând „toate garanțiile unei munci bine executate”⁶.

La data de 6 octombrie 1946, impunătoarea Catedrală a Banatului a fost târnosită de Patriarhul Nicodim Munteanu, împreună cu Mitropolitul ctitor Vasile Lăzărescu și alți membri ai Sfântului Sinod, acest monument istoric fiind onorat și de regele ctitor Mihai I al României.

Monument de arhitectură și artă bisericească unic în felul său, catedrala timișoreană „Sfinții Trei Ierarhi”, lăcaș al credinței, sfin­țeniei și rugăciunii, impresionează credin­cioșii și vizitatorii din țară și de peste hotare prin monumentalitate și stilul arhitectural care îmbină elemente ale artei bizantine și românești din Moldova și Muntenia.

Ridicată la întretăierea unor importante căi de comunicație, catedrala a avut un rol important în Revoluția din decembrie 1989 când, asemenea naziștilor, forțele represive ale puterii comuniste-atee au deschis focul asupra timișo­renilor aflați pe treptele ei, unii fiind atunci uciși. Urmele gloanțelor trase în zilele revoluției pot fi văzute și astăzi pe zidurile lăcașului mitropolitan, ale cărui clopote au vestit eliberarea de sub teroarea sistemului comunist și ivirea zorilor libertății noastre.

Note:

¹ I.D. Suciu, Doina Niculescu, Viorel Gh. Țigu, Catedrala Mitropoliei Banatului, Ed. Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1979, p. 71.

² Bombardament terorist asupra Timișoarei,  „Biserica Bănățeană”, Timișoara, anul V, nr. 45/noiembrie 1944, p.5.

³ Aurel Buge, Bombardarea Catedralei, „Biserica Bănățeană”, anul V, nr. 44/29 octombrie 1944, p. 4.

⁴ Ibidem.

⁵ Suciu, Niculescu, Țigu, p. 71.

⁶ Ibidem.