Astăzi sărbătorim pe "căpeteniile apostolilor" şi ai "lumii învăţători, care ne-au învrednicit de Duhul Sfânt". Ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este zi de sărbătoare deosebită pentru cei privaţi de libertate.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi pe unii dintre cei mai mari şi mai cunoscuţi dintre sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi sfinţi au fost martirizaţi la Roma în timpul persecuţiei împăratului Nero din anul 67. Pomenirea lor comună are la bază mai multe evenimente: martiriul lor din aceeaşi zi, care a determinat credincioşii să instituie o sărbătoare în cinstea muceniciei lor încă din secolul al II-lea, şi mutarea moaştelor celor doi Apostoli, potrivit teologului Louis Duchesne (Les Origines du culte chrétien), în această zi, în locul numit "ad catacumbas", de pe Via Appia din Roma la 258. La Roma, acest eveniment a fost sărbătorit încă din vremea împăratului Constantin cel Mare. De aici a trecut şi în Răsărit, unde a fost sărbătorită cu mai multă solemnitate, mai ales din secolul al VI-lea. Cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este atestată în Constituţiile Apostolice (VIII, 33): "Zilele Apostolilor, să le serbeze, căci ei au fost învăţătorii voştri în Hristos şi v-au învrednicit de Duhul Sfânt".
Sfântul Apostol Petru, iudeu de neam, avea numele de Simon pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a fericit pentru mărturisirea numelui Lui, cu numele simbolic de "Chifa", care înseamnă piatră şi pe a cărui mărturisire adevărată a fost zidită Biserica lui Hristos. După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru a fost cel dintâi care a vestit poporului evreu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Sfântul Petru a mai propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia şi la Roma. În anul 44, regele Irod Agripa, făcând pe plac iudeilor, l-a ucis pe Apostolul Iacob şi l-a închis într-o temniţă bine păzită de Sfântul Petru, dorind să-l omoare şi pe el. Printr-o minune însă, un înger trimis de Dumnezeu l-a scos din temniţă. După eliberarea minunată, Sfântul Petru a plecat din Iudeea la Roma, unde a suferit moartea martirică. Sfântul Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos pentru a arăta deosebirea dintre chinurile sale şi cele ale Mântuitorului Iisus Hristos. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru s-a ridicat Bazilica "Sfântul Petru".
Sfântul Pavel, "fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos"
Pavel Apostolul se numea înainte Saul, fiind evreu din seminţia lui Veniamin, zelos apărător al Legii Vechi şi aprig prigonitor al Bisericii lui Hristos. După convertirea de pe drumul Damascului, Sfântul Apostol Pavel, "vasul ales" al Domnului, a propovăduit cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos în timpul celor trei călătorii misionare ale sale atât printre cei de un neam cu el, dar mai ales printre cei de alt neam: în Grecia, Atena, Corint, Asia, Macedonia până la Roma. De aceea, Sfântul Pavel a fost numit "Apostol al Neamurilor". Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că "este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos". Lucrarea lui misionară a provocat ura faţă de el din partea iudeilor, care în anul 58 l-au prins în Ierusalim şi l-au întemniţat timp de doi ani în Cezareea Palestinei. Apoi a fost dus la Roma pentru a fi judecat de către împărat deoarece era cetăţean roman. Aici a stat alţi doi ani, iar după judecarea lui în anul 63 a fost eliberat. După această captivitate, Sfântul Pavel îşi continuă apostolatul prin Spania, Italia, Efes, Macedonia, Corint, Creta şi alte părţi, ceea ce au determinat autorităţile romane să-l prindă şi să-l ducă din nou în închisoare la Roma, de unde scrie testamentul său spiritual, Epistola a doua către Timotei, în anul 66, unde îndeamnă pe episcop să aprindă şi mai mult harul primit prin hirotonie de la el, să rămână statornic în credinţă şi să-şi împlinească cu responsabilitate slujirea lui. La 29 iunie 67 a fost martirizat prin decapitare, deoarece a fost cetăţean roman, pe colina Vaticanului, dimpreună cu Apostolul Petru care fost răstignit. Potrivit tradiţiei, "Apostolul Neamurilor" a fost martirizat pe Via Ostia, unde capul său a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de aici şi denumirea "Tre Fontane". Mai târziu, s-a ridicat Biserica "San Paolo fuori le Mura" (Sfântul Pavel din afara zidurilor).
Potrivit site-ului heritage-key.com, arheologii au descoperit fresce şi alte dovezi prin care atestă tradiţia că Sfântul Petru şi Sfântul Pavel au fost închişi într-o temniţă subterană de către împăratul Nero, înainte de moartea martirică. Locul este închisoarea Mamertine, un complex de încăperi suprapuse. Accesul în încăperea inferioară se făcea printr-o gaură în podea pe unde se aruncau cei închişi. Din motive de siguranţă, această gaură a fost acoperită cu un grilaj metalic, iar accesul se face pe nişte trepte, realizate de curând. Deasupra închisorii s-a ridicat Biserica barocă închinată lui San Giuseppe dei Falegnami (al Dulgherilor). Închisoarea Mamertine se află la poalele Dealului Capitoliului din Roma.
Exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi ocrotitori ai celor privaţi de libertate din România, deoarece în penitenciare ajung oameni care au greşit faţă de Dumnezeu, precum aceşti doi corifei ai Ortodoxiei. Sfântul Petru s-a lepădat de El, iar Sfântul Pavel i-a prigonit pe creştini, dar după căinţă puternică au fost iertaţi, de aceea ei reprezintă un exemplu de iertare şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu pentru cei care greşesc. De asemenea, cei doi Sfinţi Apostoli au fost închişi, nu pentru că au făcut ceva rău, ci pentru vina că L-au mărturisit pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al oamenilor.
În 1993 şi 1997, între Patriarhia Română şi Ministerul Justiţiei s-au semnat nişte protocoale privind desfăşurarea asistenţei religioase în sistemul penitenciar românesc. Potrivit acestor protocoale, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost consideraţi ocrotitori ai sistemului penitenciar din România, datorită vieţii pe care au avut-o Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Totodată, prin Legea 293 din 28 iunie 2004, privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se arată că "ziua de 29 iunie se proclamă ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare" (la articolul 77). În fiecare unitate penitenciară din ţara noastră au fost înfiinţate biserici, capele şi paraclise, unde există câte un preot ortodox. Preoţii din penitenciare se ocupă, pe lângă slujirea liturgică, şi de acordarea serviciilor de asistenţă religioasă şi consiliere spirituală a tuturor deţinuţilor care solicită acest lucru. Aceste servicii se realizează în colaborare cu Direcţia Reintegrare Socială din fiecare unitate în sistem penitenciar din ţara noastră.
Nu trebuie uitat că acest cuvânt, penitenciar, se referă la penitenţă, la pocăinţă pentru faptele rele săvârşite şi astfel penitenciarul este înţeles drept loc de salvare, de schimbare a modului de a gândi, a vieţui şi de a făptui, şi nu se referă la pedeapsa în sine.
