Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Cununa moaştelor Sfântului Simeon din Muntele Minunat

Cununa moaştelor Sfântului Simeon din Muntele Minunat

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Dragoș Bahrim - 08 Oct, 2013

Textul de pe cunună scris în slavonă spune: „Moaşte de la Sfântul Simeon cel de la Muntele cel Minunat. S-au ferecat de Ioan Ştefan voievod la leatul 6971“. Această inscripţie este socotită de istorici drept cea mai veche inscripţie păstrată de la Ştefan cel Mare şi exprimă în mod absolut autenticitatea acestor sfinte moaşte. Cum au ajuns ele în po­sesia Sfântului Ştefan nu mai putem şti astăzi. Istoricul Petre Năsturel spune că este foarte posibil ca ele să fi aparţinut tatălui lui Ştefan, Bogdan al II-lea. Erau un odor de familie, am putea spune. Ipoteza ca ele să fi aparţinut Mănăstirii Neamţ, iar Ştefan le-ar fi ferecat doar, este foarte puţin probabilă deoarece o astfel de comoară era foarte greu de obţinut la timpul acela de o mică mănăstire cum era Neamţul pe vremea aceea.

La Sfânta Mănăstire Neamţ se păstrează o inestimabilă comoa­ră, capul Sfântului Si­meon Stâlpnicul din Muntele Mi­nunat. Acesta este unul dintre cei mai populari sfinţi care şi-au a­su­mat această formă neobişnuită de asceză. Sfintele sale moaşte au fost împodobite de către Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, în anul 1463, cu o foarte frumoasă coroa­nă, astăzi păstrată în mănăstire într-un loc deosebit de cinstitul cap, după schimbarea vechii ra­cle. Cununa Sfântului Simeon a făcut deja obiectul câtorva studii 1, cea mai mare parte a ideilor exprimate acolo fiind valide, şi de aceea vom încerca mai întâi să re­zumăm concluziile lor, urmând a mai aduce noi observaţii asupra pro­­blematicii.

Moaştele şi cununa Sfântului Simeon, Mănăstirea Neamţ

Textul de pe cunună scris în slavonă spune: „Moaşte de la Sfân­tul Simeon cel de la Muntele cel Minunat. S-au ferecat de Ioan Ştefan voievod la leatul 6971“. Această inscripţie este socotită de istorici drept cea mai veche inscripţie păstrată de la Ştefan cel Mare şi exprimă în mod absolut autenticitatea acestor sfinte moaş­te. Cum au ajuns ele în po­sesia Sfântului Ştefan nu mai putem şti astăzi. Istoricul Petre Năsturel spune că este foarte posibil ca ele să fi aparţinut ta­tălui lui Ştefan, Bogdan al II-lea. Erau un odor de familie, am pu­tea spune. Ipoteza ca ele să fi apar­ţinut Mănăstirii Neamţ, iar Ştefan le-ar fi ferecat doar, este foarte puţin probabilă deoarece o astfel de comoară era foarte greu de obţinut la timpul acela de o mică mănăstire cum era Neamţul pe vremea aceea. Însă, pentru un om de stat cu prestigiul şi resur­sele financiare ale voievodului Ştefan sau ale lui Bogdan, astfel de fapte nu par imposibile. Petre Năsturel crede că la 1463 Ştefan aşază cununa pe capul Sfântului, dar moaştele nu au ajuns imediat la Neamţ. Argumentul principal este lipsa unui destinatar al fere­cării moaştelor. Pe cununa foarte asemănătoare a capului Sfân­tu­lui Ghenadie pe care Ştefan o dăruieşte Mănăstirii Putna în anul 1488, lucrul acesta este scris explicit, în situaţia Sfântului Si­meon, însă, destinatarul lip­seş­te. De aceea, Năsturel consideră că abia în 1497, cu ocazia sfinţirii marii ctitorii ştefaniene de la Neamţ, Sfântul Voievod ar fi dăruit noii ctitorii odorul. Cert este că un minei slavon din seco­lul al XVI-lea de origine nem­ţeană conţine o slujbă specială a Sfântului Simeon, ceea ce nu se întâmpla decât în situaţiile speciale când sfântul avea moaştele în mănăstirea respectivă sau ocrotea ca hram mănăstirea 2.

Care să fie motivaţia care să-l fi împins pe Sfântul Voievod să realizeze această cunună? Un răspuns imediat este: evlavia. Însă aici este mai mult decât a­tât. Ideea împodobirii capetelor păs­trate ale sfinţilor cu cununi es­te în Ortodoxie des întâlnită. Chiar nimburile pictate ale sfin­ţilor din icoane sunt o imagine a încununării lor de către Împăra­tul ceresc. Să ne amintim aici şi de cununile pe care sfinţii patruzeci de mucenici din Sevastia le-au primit din cer. În Moldova mai există alte două astfel de cununi, pe care trebuie să le amin­tim aici: cununa capului Sfân­tului Ghenadie de la Putna, realizată în 1488 tot la dorinţa lui Şte­fan cel Mare, dar şi cununa mult mai cunoscută a Sfintei Pa­rascheva de la Iaşi. Aceste realizări evlavioase nu sunt lipsite de semnificaţie. Ele pornesc de fapt de la textele hagiografice pen­tru că, în relaţia credinciosului cu sfinţii, hagiografiile sunt primul contact. Iar în Răsărit hagiografia dictează iconografia.

Sf. Cuvioasă Parascheva, Catedrala arhiepiscopală din Roman, începutul secolului al XVII-lea

În cazul Sfintei Cuvioase Pa­rascheva, sfintele moaşte au cunună pe cap, dar, totodată, într-una din vechile reprezentări iconografice ale sale, devenită model, cea din Catedrala arhie­pis­copală din Roman (pictată la începutul sec. al XVII-lea, anterior aducerii moaştelor Sfintei la Iaşi de către Vasile Lupu), Sfânta Parascheva este aşezată pe un tron şi este încununată de către îngeri. Această pictură, dar şi în­cununarea moaştelor sale, aşa cum au ajuns ele până astăzi la noi, sunt fidele textului Vieţii Sfin­­tei Parascheva. În versiunea lui Ma­tei, episcopul Mirelor, Gheor­­­ghe, unul dintre cei ce des­coperise sfântul trup, are următoarea viziune:

„La miezul nopţii a văzut în vis o Împărăteasă slăvită şi prea­stră­lucită, şezând pe un tron slăvit şi preastrălucit şi în jurul ei stând roată bărbaţi purtători de lumină. Pe care văzându-i Gheorghe, fiind cuprins de multă fri­că, a căzut cu faţa la picioarele lor şi se ruga pentru viaţa lui, căci nu era în stare să rabde arătarea aceea nemaivăzută. Unul dintre acei purtători de lumină, întin­zând dreapta lui, l-a ridicat zi­cându-i: «Gheorghe, nu te teme, ci scoală şi mâine dimineaţă la si­naxă vesteşte tuturor să pună în raclă moaştele Cuvioasei Paras­cheva, pe care le-au găsit acum, căci ea s-a născut şi a crescut în acest ţinut al Epivatelor, şi a arătat toate nevoinţele cele după Dumnezeu, şi a fost învrednicită de starea pe care o vezi acum şi de împărăţie, şi este din aceeaşi cetate cu voi şi de acelaşi neam, şi înalţă stăruitor către Dumnezeu rugăciuni pentru fiecare dintre voi». Şi acestea le-a spus acela, iar Împărăteasa aceea a spus că Gheorghe este apropiat ei şi a zis către el: «Eu sunt din acest pă­mânt în care voi locuiţi acum, o­draslă a lui, fiind numită Paras­cheva de la dumnezeiescul botez. Sâr­guiţi dar acum să cinstiţi cortul meu, iar eu voi cere de la Dum­­nezeu să vă izbăvească pe voi din pătimiri şi din primej­dii»“ 3.

Pictura de la Roman datează de la începutul secolului al XVII-lea, iar Viaţa scrisă de Matei al Mi­relor tot în aceeaşi perioadă, dar nu mai devreme de 1605. Neîn­do­ielnic, zugravul de la Roman s-a inspirat în realizarea planului iconografic chiar din acest text grec sau din versiunea mai veche slavonă, scri­să de Sf. Eftimie de Târnovo 4.

Revenind la cununa pe care Sfântul Ştefan a făcut-o capului Sfântului Simeon, credem că ea a fost inspirată de Viaţa greacă a Sfântului Simeon, pe care Sfântul Voievod a cunoscut-o foarte pro­ba­bil în versiunea prescurtată a lui Nichifor Ouranos din sec. al XI-lea, transmisă mai târziu la noi şi în Vieţile Sfinţilor. Iată însă ce spune Viaţa Sfântului Simeon în versiunea largă, despre încu­nu­narea a­cestuia de către arhan­gheli:

„Aşa cum se cuvine sfinţilor care iubesc pe Dumnezeu şi sunt iubiţi de El, dumnezeiescul har al lui Dumnezeu l-a iubit pe sfânt mai presus de fire şi până în sfâr­şit l-a cercat precum pe Avraam patriarhul (Evr. 11, 17). Şi vede cetele sfinţilor stând de faţă şi pe Domnul împreună cu dânşii şi era prezent şi un cal alb şi o cunună a slavei în mâinile arhanghelilor ca să-l încununeze şi să-l facă rege pe slujitorul Lui. A zis către ei: Cuvântul Domnului este întru mine şi haina de păr nu se va lua de la mine că este slava lui Hris­tos. Au zis atunci îngerii: Îmbra­că-L pe Hristos în această haină, ca o purpură şi încinge-te cu Duhul Sfânt, veşmântul vederii. A continuat să zică slujitorul lui Hristos: Doamne, dacă porunceşti să împărăţesc împreună cu sfin­ţii, nu-mi va mai fi mie să mă în­frupt din mâncărurile vieţii acesteia, cu harul bunătăţii Tale. Şi a zis Domnul: Şi întru aceasta te-am mărit ca să se facă voia ta şi aşa îţi va fi ţie, că te-am sfinţit în­tru nădejdea bunătăţilor fără sfârşit şi împărăţeşte spre viaţă veşnică şi fie ţie săgeţi ascuţite, ca să dobori zecile de mii ale diavolilor. Şi l-au îmbrăcat pe el îngeri pe deasupra veşmintelor lui ascetice cu slava şi mare cuviinţa sfinţeniei, punându-i pe cap diademă de piatră preţioasă duhov­ni­cească în duhul vieţii, având deasupra crucea şi o stea care stră­lucea ca fulgerul. Şi l-au aşe­zat pe el pe acel cal arătat mai înainte, slăvindu-l cu bucurie mare şi zicând toţi într-un glas: Hristos este lăudat în ceruri şi pe pământ şi robul Lui Simeon, îm­părăţind împreună cu sfinţii, bi­ruieşte. Şi a văzut Sfântul pe dia­vol uimit şi pe toate duhurile rele spăimântându-se“ 5.

Şi într-o altă minune pe care o lucrează sfântul este văzut pur­tând o cunună de slavă, cu o cru­ce de foc în mijlocul său:

„Un bărbat de la hotarele cu perşii, având demon cumplit, a aflat milă de la Dumnezeu. Căci a fost trimis îngerul Domnului şi i-a zis lui: «Du-te la robul lui Dum­nezeu, Simeon! Acesta îşi are sălaşul în Antiohia cea mare, lân­gă mare într-o mănăstire în mun­te. Prin el îţi va fi ţie tămăduire de la Domnul». Venind bărbatul la sfântul, i-a descoperit acestea. Iar sfântul, chemând pe Fiul lui Dumnezeu, a certat demonul să iasă din el. Iar demonul se tânguia cu putere, zicând: «Lasă-mă şi voi ieşi, căci ştiu cine eşti şi pe Cel ce lucrează întru tine, Fiul lui Dumnezeu». Acestea strigându-le, demonul vede, împreună cu bărbatul ce pătimea, o cunună strălucind ca aurul şi având mulţime de mărgăritare pe capul sfântului 6 şi o cruce strălucind în cunună ca lumina soarelui şi oştirile cereşti înconjurându-l pe el. Şi neputând suferi diavolul ar­derea care venea din cele ce ve­dea, a ieşit urlând, neîndrăz­nind încă să se mai apropie de sufe­rind. Şi a plecat omul în patria lui, mulţumind lui Dumnezeu prin sfântul Lui rob şi vestind tuturor minunile Lui pe care le-a văzut“ 7.

Minunea aceasta ce era foarte cunoscută obştii monahale a Sfân­tului Simeon, dat fiind şi locul pe care l-a ocupat mai apoi şi în textul scris al Vieţii, a devenit unul din semnele distinctive ale lui Simeon în comparaţie cu alţi sfinţi. Darul pe care acesta îl pri­meşte, alături de multe altele, îl face, am putea zice, unic în sobo­rul sfinţilor. Încă din timpul vieţii sale, pelerinii care veneau la Muntele Minunat primeau u­nele eulogii din lut, mai târziu din metal chiar, binecuvântate de Sfânt, de foarte multe ori lucrân­du-se prin ele minuni şi vinde­cări. Astfel de eulogii sau meda­lioane s-au găsit în multe locuri din Răsărit, astăzi păstrându-se în mai multe muzee din lume. A­ceste medalioane, sintetizând e­sen­­­ţialul întregii Vieţi a Sfân­tu­lui, reţin doar câteva elemente: în­cununarea sa pe stâlp de către arhangheli, iar la baza stâlpului de o parte şi de alta stau două per­­sonaje cheie: ucenicul Conon pe care Simeon l-a înviat din morţi 8 şi mama lui Simeon, Marta.

Medalion reprezentând în centru pe Sfântul Simeon încununat de către arhangheli

Aşa cum este realizată, cununa Sfântului Simeon respectă descrierea ei făcută în Viaţă: în mijlocul ei, acoperind capul în întrgime, cele două braţe sunt în formă de cruce, iar în centru, o altă cruce mai mică uneşte cele două braţe.

Un alt posibil motiv 9 care foar­te posibil să-l fi animat pe Sfântul Ştefan în realizarea acestei cununi era nevoia de ajutor pe care o avea mai ales în războaiele cu necreştinii pe care le-a avut de dus. Sfântul Simeon se arătase deja un puternic protector al antiohienilor în atacurile pe care oraşul lor le-a suferit din partea armatei persane a lui Chosroes 10. Astfel, cununa era un dar făcut Sfântului Simeon, în dorinţa sa de a-l chema în ajutor în situaţiile dramatice pe care Ştefan le-a avut de înfruntat. Sfântul Ştefan era el însuşi un cap încoronat şi totuşi face o cunună capului unui sfânt, arătând că adevărata co­roa­nă pe care o căuta era de fapt „cununa Vieţii“ (Iacov 1, 12).

Indiferent însă de orice lectură pe care am încerca să o facem fi­rului istoric al acestor evenimen­te, cununa, alături de moaştele păs­trate ale Sfântului Simeon din Mun­tele Minunat, rămâne pentru noi un element de legătură, care u­neşte peste veacuri în chip duhov­nicesc sfinţi, popoare şi Biserici în lupta lor pentru Îm­pă­răţia lui Dumnezeu. Anul acesta se împli­nesc 550 de ani de la rea­lizarea cununii Sfântului Si­meon din Muntele Minunat şi ca o lucrare a Providenţei, moaştele sale vor fi aduse pentru tradiţionalul pelerinaj prilejuit de hramul Sfintei Pa­rascheva de la Iaşi, ca o mărturie a conglăsuirii sfinţilor lui Dumnezu.

Note: 1 Petre Năsturel, „Cea mai veche inscripţie de la Ştefan cel Mare (1643)“, Omagiu lui George Opres­cu cu prilejul împlinirii a 80 de ani, Bucureşti, 1961, pp. 349-355, reluat în volumul Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1504-2004. Portret în istorie, Sfân­ta Mănăstire Putna, 2003, pp. 170-177; arhim. Melchisedec Vel­nic, „Un odor regăsit: cununa moaştelor Sfântului Simeon de la Muntele Minunat (1463)“, Analele Putnei, vol. III, nr. 2, 2007, pp. 5-12;

2 P. Năsturel, op. cit., p. 177;

3 Viaţa şi petrecerea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea nouă, cea din Epivate, scrisă de Ma­tei smeritul, Mitropolitul Mi­re­lor, 10, trad. L. Enache, după e­diţia lui A. Papadopoulos-Kera­me­us, , t. I, 1891, pp. 445-446;

4 Viaţa greacă mai veche, publicată de F. Halkin, “Sainte Paras­cève la Jeune et sa vie inédite BHG 1420z“, Studies on the Slavo-By­zan­tine and West-European Middle Ages. In Memoriam Ivan Dujcev, Sofia, 1988, pp. 281-292, nu men­ţio­nează această viziune a Sfintei Parascheva ca Împărăteasă;

5 Viaţa Sfântului Simeon, 43. Folosim traducerea pregătită pentru volumul Viaţa Sfântului Si­meon Stâlpnicul din Muntele Mi­nunat. Viaţa fericitei Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, traducere de L. Enache, studiu introductiv de P. van den Ven, ediţie îngrijită de pr. D. Bahrim (Colecţia Viaţa în Hristos, seria Hagiographica, nr. 1), Ed. Doxologia, Iaşi, 2013, după ediţia critică P. van den Ven, La vie ancienne de S. Syméon Stylite le Jeune (521-592), t. I: Introduction et texte grec, t. II: Traduction et com­mentaire. Vie grecque de Sain­te Marthe, mère de S. Symeon („Sub­­­sidia Hagiographica“ 32), Bruxelles, 1962-1970;

6 Cf. Apoc. 4, 4; 9, 7; 14, 14;

7 Viaţa Sfântului Simeon,73;

8 Ibidem, 129;

9 Ideea evidenţiată de arhim. Mel­chisedec Velnic, op. cit., pp. 9-10;

10 Viaţa Sfântului Simeon, 57-63.