Cuviosul Sava cel Nou, prietenul Sfântului Nectarie

Cel care avea să fie cunoscut în sânul comunității creștin ortodoxe de limbă greacă pe numele de „Sava cel Nou” s-a născut în 1862, în răsăritul Traciei, în ținutul Herakleitsa. În drumurile sale de monah, de la un sfânt lăcaș la altul, l-a cunoscut pe Sfântul Ierarh Nectarie. La rugămintea acestuia, ieromonahul Sava a săvârșit Liturghii în Mănăstirea „Sfânta Treime” din insula Eghina - întemeiată de Sfântul Nectarie - între anii 1919 și 1925, inițiindu-le pe maicile care viețuiau acolo în pictura icoanelor și în muzica bisericească, fără să accepte să fie răsplătit în vreun fel.

Părinţii săi trupeşti, Constantin și Smaragda, oameni simpli, dar credin­cioși, i-au dat la botez numele de Vasilie. Fiind singurul băiat din familie, Vasilie s-a deprins încă de mic cu munca pentru familia sa și cu grijile nesfârșite ale vieții. Sufletul său tânjea însă după liniște și se hrănea cu rugăciunile înălțate continuu spre cer. Inima i s-a învăpăiat de dragostea dumnezeiască, după ce a citit viețile sfin­ților. Acest foc nevăzut, care ardea în sufletul său la vârsta ado­les­cenței, l-a scos din lumea de­șer­tăciunilor: a părăsit, neștiut de nimeni, dugheana la care vindea și a pornit spre Sfântul Munte, a cărui chemare o simțea vibrând, de multă vreme, în inima lui.

Potrivit unor mărturii, Vasilie a ajuns la Muntele Athos pe când împlinise 18 ani. În 1880, se spune, a fost primit ca frate viețuitor la coliba Adormirii Maicii Domnului, al cărei egumen era bătrânul Iacob. Coliba aparținea Schitului „Sfânta Ana”. Conform altor mărturii, Vasilie ar fi poposit în 1887 la Ierusalim, unde a fost tuns în monahism în Mănăstirea „Sfântul Gheorghe Hozevitul”. Potrivit acestei versiuni, el era deja monah atunci când a pășit în Grădina Maicii Domnului. La Schitul „Sfânta Ana” deprinde tainele iconografiei și pe cele ale muzicii bizantine. În anul 1903 este hirotonit preot de Arhiepiscopul Nicodim al Diocezareei.

Între anii 1907 și 1916 s-a nevoit lângă râul Iordan, în Schitul „Sfânta Ana”. Trăia în două chilii situate într-un loc greu accesibil. Fiind un lucrător al Rugăciunii lui Iisus, și-a asigurat isihia atât de necesară adâncirii în sine. Au urmat ani în care sfântul a viețuit când în Palestina, când la Atena, în Patmos, în Sfântul Munte și în insula Parampola.

În drumurile sale de monah, de la un sfânt lăcaș la altul, l-a cunoscut pe Sfântul Ierarh ­Nectarie. Sfântul Nectarie aprecia în mod deosebit discreția și blândețea părintelui Sava. Ierarhul din insula Eghina i-a recunoscut de timpuriu ieromonahului Sava sfințenia, el fiindu-i în acei ani și duhovnic. După trecerea la Domnul a Sfântului Nectarie, părintele Sava a fost primul care l-a zugrăvit în icoană cu aureolă de sfânt. La 40 de zile după adormirea sfântului ierarh, fiindcă maica stareță ezita să pună icoana în biserică, Sfântul Sava i-a poruncit: „Trebuie să faci ascultare. Ia icoana și o așază pe iconostas și nu mai cerceta voia lui Dumnezeu!”.

Din acel moment, Cuviosul Sava va mai viețui vreme de cinci ani în mănăstirea ctitorită de Sfântul Nectarie, apoi, căutând dulcea liniște, atât de priincioasă rugăciunii, se va duce în Mănăstirea Tuturor Sfinților din insula Kalymnos. Va petrece acolo ultimii 20 de ani ai vieții pământești. Pe când se apropia de împlinirea vârstei de 86 de ani, Domnul l-a chemat la Sine. Și-a întâmpinat moartea cu multă bucurie: a bătut din palme și a spus de 6 ori: „Domnul!”. Înainte de a păși în veșnicie, binecuvântatul bătrân le-a îndemnat pe maicile care-l vegheau să cultive dragostea: „Dragostea (agape) este legătura duhovnicească”, învăța el.

Harismele Cuviosului Sava cel Nou

Multe au fost darurile duhov­nicești cu care Domnul nostru Iisus Hristos l-a împodobit pe alesul său! Păzea cu mare trezvie votul sărăciei de bunăvoie. Banii pe care îi primea în schimbul icoanelor pictate îi împărțea orfanilor și văduvelor. Căuta să nu aibă bani în chilie după apusul soarelui. Zicea că monahul care ține bani în chilia sa noaptea îl are pe diavolul acolo. Era un duhovnic foarte căutat. Având darul străvederii, cunoștea gândurile credincioșilor și îi dădea fiecăruia leacul izbăvitor de patimi. Întrebat fiind cât de des trebuie să se spovedească un creștin, Sfântul Sava a răspuns: „Întotdeauna, fiul meu, atunci când găsește ocazia potrivită. Și este bine să-ți scrii păcatele cu o seară mai înainte de spovedanie, ca nu cumva să uiți vreun păcat, pentru a putea primi o deplină iertare și a primi canonul pe care ești dator să-l împlinești. Nu trebuie ascuns nici un păcat, ci trebuie ca toate să fie mărturisite, pentru ușu­rarea sufletului și a trupului”. Ca duhovnic, era neîngăduitor cu hula și cu osândirea aproapelui.

În timpul liber împletea mătănii, pe care le dăruia pelerinilor, îndemnându-i să se nevoiască rostind Rugăciunea cură­țitoare de patimi: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Sfântul Sava postea mult (de obicei, se hrănea doar cu o felie de prescură de la Sfânta Liturghie) și dormea puțin nopțile. Mulți credincioși au mărturisit că emana bună mireasmă sau că l-au văzut, înmărmuriți de uimire, înălțat de la pământ în timp ce săvârșea Sfânta Liturghie sau când rostea rugăciunile la Proscomidie. Primise de la Dumnezeu și darul înainte-vederii.

Fapte minunate săvârșite de Cuviosul Sava

La 10 ani după fericita sa adormire, la 1 mai 1957, când s-a deschis mormântul cuviosului, o bucurie de nedescris a inundat inimile celor prezenți: osemintele sale au fost găsite intacte și o mireasmă izvora din întregul mormânt. Din acel moment, mulțimi de credincioși vor veni să se roage la moaștele sale, iar minunile săvârșite de noul sfânt, Sava, vor circula din gură-n gură. În 1957 moaștele sale au fost mutate din mormânt într-o raclă. În 1961 i-a fost pictată prima icoană. Papanikolaou descrie minunea care a însoțit pictarea acestei icoane: „Părintelui Mihail, un iconograf de la Schitul Kafsokalyvia, i s-a cerut de către maica stareță Filoteea să picteze o icoană a Sfântului Sava. Fără să fi văzut vreodată o icoană cu chipul sfântului și fără să-l fi cunoscut personal, părintele Mihail s-a rugat la Bunul Dumnezeu, dar și Sfântului Sava, să-l lumineze ca să poată picta icoana. Până la urmă, a dobândit o mare ușu­rință și deplin succes în pictarea ei - sfântul i se arătase în vis iconarului. Atunci când icoana a fost trimisă (prin poștă) la vama din Kalymnos, clopotele mănăstirii au început să bată singure. Acest fapt neobiș­nuit n-a putut fi explicat decât în ziua următoare, când maicile au fost anunțate de vameși să se ducă să ia în primire icoana. Clopotele au bătut singure până când icoana a ajuns în mănăstire”. Creștinii ortodocşi greci îl prăznuiesc pe Sfântul Sava cel Nou pe 7 aprilie, ziua adormirii sale în Domnul, precum și în a cincea duminică a Postului Mare.

Din mulțimea minunilor săvârșite de Cuviosul Sava, după fericita sa adormire, o voi reda pe cea semnată de Anastasie Gherakios din Kalymnos: „M-am căsătorit în februarie 1957. După cinci zile m-am îmbolnăvit și am paralizat cu totul. Timp de șase luni am rămas nemișcat la pat. Zi și noapte l-am rugat fierbinte pe Sfântul Sava să mă vindece, fiindcă viața devenise un chin. După ce mi-a fost încercată credința o perioadă de timp destul de îndelungată, sfântul a venit la mine în timpul somnului și mi-a spus să mă duc la mănăstirea lui ca să mă rog. După multe eforturi, m-au pus pe un măgăruș și m-au dus la mănăstire cu mare greutate. În timp ce mă aflam culcat lângă racla sfântului, m-am rugat cu mare credință și am vărsat multe lacrimi, cerându-i să-mi redea sănătatea. Și, iată, o, minune! Sfântul Sava mi-a ascultat rugăciunea și m-a tămăduit. M-am ridicat și eram perfect sănătos. M-am întors acasă pe propriile mele picioare, slăvindu-l pe sfânt pentru marele dar pe care îl revărsase asupra mea, redându-mi sănătatea”.