De pe scena teatrului, în chilia mănăstirii

„Elena s-a trezit la viaţă şi, uimită de tot ceea ce vedea, L-a luat pe Hristos de mână şi, în sunetele frumoasei cântări «Isaie, dănţuieşte», a pornit «jocul vieţii». De fapt, când se uita mai bine, îşi dădea seama că este părintele Ilarion Argatu, dar apoi inima se topea de o mare dragoste, lacrimile de fericire şiroind pe faţă se împleteau cu apa sfinţită ce încă îi curgea de pe cap şi, astfel, imaginea se schimba şi brusc apărea iarăşi figura atât de dulce acum sufletului ei - figura lui Hristos Dumnezeu - Stăpânul şi Împăratul ei.“

Elena este acum monaha Ecaterina. Trăieşte într-o chilie de mănăstire din centrul cetăţii Ierusalimului, lângă Sfântul Mormânt. A plecat în Ţara Sfântă în anul 1990 cu gândul să uite de Monica Fermo, să se roage pentru păcatele ei şi să ducă o viaţă în rugăciune şi isihie.

Monica Fermo a murit la vârsta de 32 de ani, pe 29 iunie 1986, exact când s-a născut Elena. A fost o actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) şi om de televiziune. S-a născut dintr-un tată evreu, dar încreştinat de mama sa, pentru a scăpa de furia nemţilor, când avea 20 de ani, şi dintr-o mamă rusoaică, creştină pravoslavnică. Părinţii, nefiind foarte credincioşi, nu au mai botezat-o pe Monica, ea rămânând în legea iudaică. Abia peste 32 de ani de la naştere Monica primeşte botezul şi o dată cu el şi numele de Elena.

„Toate le-am făcut într-o frenezie a tinereţii“

Monica Fermo spune că „primii mei paşi în viaţă au fost în monstruozitatea patimilor. La 15 ani m-am apucat de fumat, eram aşa de dependentă că am fumat până în ziua botezului; la 17 ani am avut primul amor spiritual şi fizic şi, de acolo, totul s-a derulat cu o viteză extraordinară către hăul de nepătruns cu mintea. Mulţumesc lui Dumnezeu că drogurile şi crima, violenţa la scară largă, nu existau pe vremea aceea, că le-aş fi împlinit şi pe acelea. Toate le-am făcut într-o nonşalanţă, într-o frenezie a tinereţii.“ Şi continuă: „Ascultam muzică rock, iar pentru o tânără de 17-20 de ani, cum eram atunci, care mergea în discoteci şi se dezlănţuia în muzică, primea în mod subconştient toată informaţia satanică a acelei muzici. Şi urmau celelalte: sărutări, desfrânări, avorturi, fumat, beţii, petreceri... La 30 de ani aveam senzaţia fizică că purtam mereu în spate un sac extraordinar de greu.“

„Eram înglodată în patimi“

În tot ceea ce a făcut în viaţă a căutat să accentueze plăcerea. Până şi în iubire, a dorit să ducă totul la extremul cel mai posibil. Şi de aceea, a încercat tot ceea ce era posibil, şi de fiecare dată cădea şi mai jos. „Atunci când mergi la un restaurant şi mănânci o mâncare extraordinară, într-o atmosferă de vis, cu un bărbat superb, cu bani, cu luxul de rigoare şi te duci cu el în dormitor, are loc o acţiune, o iubire... Însă asta se termină! Totul se termină! Şi cu cât se termină mai repede, cu atât mai repede ajungi la o culme în care vezi că, de fapt, urmează o prăpastie! Că însăşi culmea e o prăpastie! Şi nu ştii unde să te mai duci şi ce să mai faci“ îşi destăinuie experienţele maica Ecaterina.

A dus o viaţă de zbucium, mergea din petrecere în petrecere. A încercat să ia legătura cu Divinul pe diferite drumuri, dar nu pe cel bun, „OZN-iştii, spiritiştii, yoghinii şi filosofii îmi promiteau limanul, dar eu ajungeam în marginea prăpastiei, simţeam că acolo este ceva extraordinar şi mă aruncam în altceva, mai îngrozitor, ca să pot scăpa de acel ceva care era în spatele meu. Veneam din valea spirituală a glodului, eram înglobată în patimi extraordinar de mari, atât de iuţi şi de fierbinţi în practicare“, spune, cu bucurie că a scăpat de toate acestea, Elena.

Hristos a fost „ca o bombă nucleară pentru suflet“

Hotărârea de a se boteza a luat-o după mai multe discuţii cu cei apropiaţi şi după câteva vizite la Mănăstirea Cernica. Naşă i-a fost o colegă de la Buftea, Lili. Botezul l-a primit de la părintele Ilarion Argatu în anul 1986. „Întâlnirea cu Hristos a fost pentru mine uluitoare, zdruncinătoare, devastatoare, ca un cutremur, ca un şoc, ca o bombă nucleară pentru sufletul meu.“

La şase ore după botez, a avut prima ispită. A vrut să fumeze, dar când a băgat ţigara în gură şi-a amintit cum părintele Argatu i-a dat cu Sfântul Mir pe buze şi a aruncat-o imediat. „Mergeam să mă botez şi am avut grijă neapărat să îmi cumpăr un pachet de ţigări“, spune Monica Fermo. În a treia zi după botez, a intrat în Biserica Sfânta Treime din cartierul bucureştean Tei şi s-a închinat la icoana Sfintei Parascheva. Atunci a auzit un glas care i-a spus să se lase de fumat, a ieşit fugind şi, din clipa aceea, s-a lăsat şi de fumat. „Acum, dacă simt fum de ţigară îmi vine să vomit. Păcatele cu care m-am luptat cel mai mult după convertire au fost cele legate de trup: desfrânarea, lăcomia pântecelui, băutul şi fumatul“, mai spune maica Ecaterina.

Cei trei stâlpi: Argatu, Sofian şi Galeriu

Hotărârea de a se călugări a fost luată tot la îndemnul părintelui Argatu. „În prima zi după botez, eram, la părintele, mai multe persoane în aceaşi situaţie ca mine. Dar numai mie mi-a recomandat să mă călugăresc“, îşi aminteşte Elena Fermo.

Mama ei nici nu a vrut să audă, fraţi nu mai avea, nici rude, şi de aceea „am hotărât cu părintele Argatu să mai stau cu mama, dar să fac o rupere totală de viaţa, de practica, de meseria pe care o aveam“. A renunţat la colaborarea cu TNB ca actor corp-ansamblu, la funcţia de secretară de platou în Buftea şi de asistent de regie în Televiziune, într-un cuvânt, a renunţat la visul ei, actoria, pentru că sunt „meserii cu totul şi cu totul opuse practicii religioase“, cum susţine maica Ecaterina.

Au urmat 4 ani în care a fost paraclisier şi îngrijitor la două biserici din Bucureşti. Aşa s-a călit foarte mult pentru viaţa pe care şi-o dorea cu atâta ardoare. A practicat tot timpul rugăciunea şi spune că „îmi doream să stau ore întregi între icoane, în mirosul acela de tămâie şi să mă rog.“

„Dacă nu aveam un părinte Argatu, un părinte Galeriu şi un părinte Sofian lângă mine, nu ştiu unde aş fi fost acum, spune acum, cu bucurie, maica Ecaterina. Mi-amintesc că erau săptămâni în care în fiecare zi eram la câte unul din ei. Ei nu aveau de la Dumnezeu aceleaşi daruri, dar se completau în sufletul meu. Părintele Argatu venea cu exorcismele sale, părintele Sofian cu smerenia deosebită, dulceaţa, blândeţea şi răbdarea şi al treilea era părintele Galeriu ale cărui predici înflăcărau inimile tuturor.“

Ţara Sfântă

Maica Ecaterina a plecat în Ţara Sfântă pentru că „era de două ori mai atractivă. În primul rând, pentru că ştiam că mă trag din acest neam, şi în al doilea rând, pentru că acolo păşise, aievea, concret, Hristos între oameni, pe pământul acela.“ .

A stat un an la Mănăstirea rusească „Maria Magdalena“, după care a plecat la Mănăstirea Eleonului, din vârful Muntelui Măslinilor. Apoi s-a dus în Ierihon să ajute la construcţia primei mănăstiri româneşti, iniţiativă care a aparţinut părintelui Argatu; el a avut ideea înainte de 89, şi a luptat pentru strângerea de fonduri.

Maica Ecaterina trăieşte, în prezent, într-o chilie a unei mănăstiri din Ierusalim.

Acum a învăţat să picteze. A descoperit că, în afară „de păcate pot să fac cu mâinile şi altceva. Dumnezeu mi-a dat acest dar. A venit ca o mângâiere extraordinară, pentru că am fost în stare, din mâinile mele păcătoase, să scot chipul Domnului, chipul Maicii Domnului, al Sfinţilor“, spune cu mulţumire, Ecaterina Fermo.

Maica Ecaterina a dat toată averea săracilor, nu mai are nimic în România. Dar gândul şi inima i-au rămas tot aici şi, de aceea, mai face din când în când o vizită locurilor natale. Când e în România, se gândeşte la Ţara Sfântă, iar când e în Ţara lui Dumnezeu, simte un dor inexplicabil după pământul în care s-a născut.

▲ Sfânta Lumină

„Am participat de cel puţin 13 ori la acest eveniment de milă extraordinară, unul din cele mai fantastice şi mai încărcate de sfinţenie evenimente de pe faţa pământului. Trăsăririle din sufletul nostru când participăm la acest moment, sunt atât de mari, încât ai senzaţia că se rupe pământul în două.“

„După ce Patriarhul este percheziţionat să nu aibă nici un obiect care provoacă focul, intră în Sfântul Mormânt. În timp ce se roagă, începe să cadă un soi de rouă. Într-un an, am văzut cum a plouat deasupra Sfântului Mormânt, ca o ploaie măruntă de toamnă, cu picături mici, dar care, chiar dacă erau lichide, gălbui-azurii, cuprindeau toată biserica şi se transformau apoi în foc divin. Acestă ploaie s-a aşezat pe lespedea Sfântului Mormânt, patriarhul o ia, o pune într-un Sfânt Potir, aprinde cu ea lumânările, iese afară şi spune: «Veniţi de luaţi lumină!».“

(n.r. La documentarea articolului au fost folosite mărturiile maicii Ecaterina, publicate în volumele „Talita Kumi. Înviind pe drumul Damascului“ şi „Metanii de dor“.)