Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
„Diaconia“ - filantropie prin excelenţă
Biserica a fost întotdeauna un sprijin real pentru oameni. Ea nu este o instituţie în care credincioşii găsesc doar mântuirea sufletului, ci şi ajutor în momentele dificile. Biserica nu a putut fi indiferentă la problemele şi cerinţele societăţii. De-a lungul timpului, în comunităţile creştine au apărut spitale, cămine pentru bătrâni sau pentru copii, şcoli, aşezăminte sociale etc. Acestea completează şi desăvârşesc misiunea Bisericii în lume şi arată grija ei faţă de cei nevoiaşi. În Arhiepiscopia Iaşilor, implicarea Bisericii în sfera socialului se desfăşoară prin Institutul Social-Caritativ (ISC) „Diaconia“. În fiecare an, prin „Diaconia“, sute de oameni sunt ajutaţi să treacă peste dificultăţile în care se află.
Fiecare comunitate îşi organizează activitatea social-filantropică prin anumite instituţii speciale. Fie că este vorba de un centru social, institut social-caritativ, organizaţie nonguvernamentală ori sector al unei episcopii, oamenii găsesc aici sprijinul necesar. Sectorul „Diaconia“ a fost înfiinţat în 1996, iniţial ca birou de asistenţă socială, devenind sector pentru asistenţă socială în toamna anului 1997, special creat pentru organizarea acţiunilor social-filantropice în Arhiepiscopia Iaşilor. Sectorul „Diaconia“, care este format din Biroul de asistenţă socială al Centrului Eparhial Iaşi şi din Biroul de asistenţă religioasă al Centrului Eparhial Iaşi (preoţi de caritate), desfăşoară activităţi cu caracter social-caritativ, religios-social, spiritual şi medico-farmaceutic. Beneficiarii acestor servicii sunt categoriile sociale defavorizate (bătrâni, copii, familii nevoiaşe cu risc social, persoane cu dizabilităţi etc.). Sprijin pentru categoriile defavorizate În şapte din cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, există un Birou de asistenţă socială, toate coordonate de „Diaconia“. Pe pe lângă acestea, „Diaconia“ coordonează asistenţa religioasă a unor unităţi bugetare şi asistenţa medical-caritativă ori asistenţa filantropică a altor unităţi din Arhiepiscopia Iaşilor, precum ONG-uri care funcţionează cu binecuvântarea Bisericii. zilnic se oferă servicii de consiliere şi consultanţă socială pentru aproximativ 10-15 beneficiari. „În fiecare zi suntem solicitaţi de persoane care au mare nevoie de ajutor, în special foarte sărace. Încercăm să ajutăm pe cei nevoiaşi atât cât putem“, ne-a explicat consilierul pe probleme de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Narcis Constantin Axinte. De asemenea, „Diaconia“ foloseşte sume provenite din fondul „Filantropia“ (colecta parohiilor pentru organizarea asistenţei sociale primare la nivel central - Patriarhie, eparhie, protopopiat - sprijin material, financiar şi de consiliere pentru persoane de toate categoriile sociale defavorizate, care solicită sprijin urgent, precum şi pentru alte proiecte ale unităţilor sociale din Arhiepiscopia Iaşilor). În acelaşi timp, se desfăşoară proiecte cu finanţare internă şi externă, desfăşurate în parteneriat cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, cu prioritate Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“. Sunt soluţionate cazurile cele mai grave Pentru unele proiecte ale Sectorului „Diaconia“ s-au folosit sume provenite de la Fondul „Filantropia“, care reprezintă colecta anuală a parohiilor din cele 12 protopopiate. „Anul trecut, spre exemplu, s-au folosit 16.911 lei pentru ajutorarea a 134 de persoane. S-au analizat şi s-au selectat cazurile cele mai grave, iar după întocmirea dosarelor şi efectuarea anchetelor sociale, în funcţie de gravitatea şi urgenţa cazurilor, s-a dispus acordarea ajutoarelor solicitate în proporţie de 100%, 50% sau 25%“, ne-a mai spus pr. Narcis Constantin Axinte. Cele mai multe ajutoare financiare s-au alocat pentru efectuarea unor intervenţii chirurgicale grave, pentru procurarea de reţete medicale urgente, cumpărarea alimentelor de bază, plata unor cheltuieli legate de continuarea procesului de învăţământ, întocmirea documentelor de identitate (certificat de naştere, carte de identitate, cazier judiciar), achiziţionarea unor butelii de aragaz pentru familiile care nu aveau alt mijloc de preparare a hranei. În 2004, o parte din fondul „Filantropia“ a fost utilizată în cadrul proiectului „Hrană zilnică (la domiciliu) pentru copii şi alte categorii de persoane aflate în nevoie sau suferinţă“, derulat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Consiliul Judeţean Iaşi, care s-a desfăşurat timp de 4 luni, începând cu 16 august 2004. Proiectul a fost implementat prin Cantina socială „Sf. Sava“ şi au primit hrană (o masă zilnică la domiciliu) 600 de persoane. Programe sociale şi voluntariate În fiecare an, ISC „Diaconia“ desfăşoară programe sociale care se adresează aceleiaşi categorii de persoane. Astfel, în fiecare an, în perioada hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, se organizează programul „Hrană pentru pelerini“, realizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ şi licee ieşene. Anul acesta, la hram, au fost împărţite aproximativ 32.000 de pachete cu alimente pelerinilor, jandarmilor şi voluntarilor Institutului Cultural-Misionar Trinitas. Bugetul a fost acoperit prin donaţiile protopopiatelor şi a unor sponsori. Un alt program anual pe care îl realizează „Diaconia“ se desfăşoară în preajma sărbătorilor mari: Crăciunul şi Paştile. „Este unul dintre programele noastre permanente prin care oferim ajutor alimentar şi material pentru copiii defavorizaţi, familii sărace şi persoane cu dizabilităţi. În 2006, spre exemplu, au beneficiat de ajutor 320 de persoane, care au primit alimente de bază, kituri igienice, rechizite şi îmbrăcăminte, în valoare de 12.427 lei“, a mai spus pr. Axinte. Din iunie 2006 s-a derulat o campanie de recrutare de voluntari din rândul studenţilor şi elevilor din Iaşi. Studenţii selectaţi sunt înscrişi la Universitatea „Al. I. Cuza“ la următoarele facultăţi: Filosofie, secţiile de Asistenţă socială şi Politici sociale, Teologie, secţia Asistenţă socială. Există 15 voluntari, pe lângă cei implicaţi în serviciul temporar de voluntariat temporar, în special elevi şi profesori ai Liceului „Vasile Alecsandri“. Parteneriate pentru proiecte comunitare La ISC „Diaconia“ funcţionează Centrul de intervenţie în prevenirea SIDA şi a violenţei în familie, ca urmare a implementării proiectului „Consolidarea iniţiativelor comunitare de prevenire HIV@SIDA şi a violenţei în familie în România“. Proiectul a fost iniţiat în 2004 de Patriarhia Română şi Organizaţia Internaţională pentru Caritatea Creştină Ortodoxă (IOCC) din SUA, cu finanţare din partea Agenţiei Americane de Dezvoltare Internaţională (USAID). „Proiectul îşi propune întărirea capacităţii Bisericii de a mobiliza comunitatea locală pentru implicarea mai activă în rezolvarea propriilor probleme sociale, cu accent pe prevenirea infectării cu SIDA şi a violenţei în familie. Un proiect asemănător s-a desfăşurat în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox «Sf. Vasile cel Mare» din Iaşi, dar şi cu parohia «Naşterea Maicii Domnului» din localitatea Breazu. Proiectul a implicat amenajarea Centrului de zi «Vasiliada», un centru de vacanţă pentru copii între 7-14 ani, proveniţi din familii defavorizate din zona Copou-Breazu“, a adăugat pr. Axinte. În 2006, la „Diaconia“ au fost instruiţi 67 de preoţi şi 72 profesori de religie, pe temele HIV@SIDA, violenţă domestică şi dezvoltare comunitară, astfel încât aceştia să răspundă problemelor acute din parohii. ▲ Reţeaua de centre sociale din teritoriu La Centrul Eparhial Iaşi, dar şi în şapte din cele 12 protopopiate îşi desfăşoară activitatea 9 asistenţi sociali cu studii universitare teologice, a căror misiune este de a oferi servicii de asistenţă socială persoanelor care au nevoie de ajutor. Sectorul „Diaconia“ a dezvoltat o reţea proprie de servicii sociale, derulând programe variate, care oferă servicii complementare cu cele ale statului, urmărind acoperirea nevoilor de hrană, adăpost, asistenţă medicală, consiliere şi informare sau alte nevoi ale persoanelor aflate în situaţii de criză. Funcţionează cinci brutării: „Sf. Ana“, în Protopopiatul Iaşi 1, „Sf. Dumitru“, în Protopopiatul Paşcani, „Sf. Ioan Casian“, în Protopopiatul Dorohoi, „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena“, în Protopopiatul Darabani, şi „Sf. Nicolae“, de la Mănăstirea Văratic. Pe lângă acestea, există şase cantine sociale: „Sf. Haralambie“ Iaşi, „Sf. Ilie“ Botoşani, „Sf. Nicolae“ Roznov, „Sf. Gheorghe“ Hârlău, „Sf. Trei Ierarhi“ Piatra Neamţ şi „Sf. Ecaterina“ Iaşi. La acestea se adaugă şi alte unităţi de asistenţă socială: Centrul social-cultural „Sf. Paisie de la Neamţ“, la Mănăstirea Neamţ, Căminul pentru bătrâni „Cuvioasa Eustochia“, la Mănăstirea Agapia, Centrul social-cultural „Sf. Ilie“, de la Mănăstirea Miclăuşeni, Centrul social-cultural „Sf. Nazaria“, la Mănăstirea Văratic (în fază avansată de construcţie), Azilul de bătrâni „Sf. Pantelimon“, de la Mănăstirea Petru Vodă (în construcţie), Centrul social pentru copii „Petru Vodă“, de la aceeaşi mănăstire, şi Centrul de plasament de tip familial pentru copii „Sf. Părinţi Ioachim şi Ana“, Dumbrava Roşie, Piatra Neamţ. ▲ Asociaţii creştine în sprijinul oamenilor Printre organizaţiile nonguvernamentale care îşi desfăşoară activităţi în Arhiepiscopia Iaşilor şi care colaborează cu Sectorul „Diaconia“, pe lângă Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“, se numără şi o serie de asociaţii cu profil creştin: Asociaţia „Renaşterea Speranţei“, Asociaţia „Familia Nostra“ Iaşi, societatea de caritate a BOR din Moldova şi Bucovina „Mila Creştină“, filiala Paşcani, Fundaţia „Samarineanul Milostiv“ Iaşi, Asociaţia Ecoul Creştin Belceşti. Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ este o organizaţie nonguvernamentală şi nonprofit, înfiinţată în 12 august 2002, sub patronajul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care implementează programe sociale, filantropice, culturale educaţionale şi civice. Între unităţile care funcţionează aici, se numără şi Cantina socială „Sf. Sava“, Centrul de asistenţă social-medicală şi îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice, Centrul de prevenţie, consiliere, reabilitare şi terapie ocupaţională pentru persoane dependente de alcool şi droguri, Centrul de consiliere şi asistenţă pentru persoane cu deficienţă de auz şi vorbire, Centrul de prevenţie, consiliere, suport şi asistenţă în sfera sănătăţii reproducerii şi a relaţiilor de cuplu pentru tineri, Centrul de zi pentru copii „Sf. Marina“, precum şi Filiala Botoşani a Fundaţiei. Pe lângă acestea, există unităţi de educaţie şi cercetare precum Grădiniţa „Buna-Vestire“, Şcoala postliceală pentru pedagogi de recuperare „Olga Sturdza“, Centrul de studii interdisciplinare în religie şi ştiinţă şi Programul educaţional pentru tineri „Hristos împărtăşit copiilor“. Fundaţia angrenează peste 40 de angajaţi, dintre care 15 sunt pe o perioadă nedeterminată, iar ceilalţi pe o perioadă determinată, precum şi peste 100 de voluntari. ▲ Preoţi misionari în spitale, penitenciare şi unităţi militare Biroul de asistenţă religioasă din cadrul ISC „Diaconia“ coordonează asistenţa religioasă în unităţi bugetare (spitale, unităţi militare, penitenciare, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială). Acest lucru este posibil în baza art. 29 din Constituţia României şi a tradiţiilor poporului român, conform cărora acordarea de asistenţă religioasă ostaşilor armatei române şi angajaţilor aparţinând ministerelor de Interne, Sănătate, Justiţie (spitale, unităţi de jandarmi, grăniceri, pompieri, penitenciare) constituie o îndatorire pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe Române. Cu aceste ministere, Patriarhia Română, a încheiat protocoale de colaborare, prin care urmăreşte acordarea de asistenţă religioasă cu caracter permanent, în spiritul educaţiei moral-creştine, care să răspundă cerinţelor spirituale, morale şi civice ale personalului angajat, precum şi persoanelor care beneficiază de serviciile acestor unităţi bugetare. În Arhiepiscopia Iaşilor există 34 de preoţi de caritate, dintre care 23 sunt în spitale precum Spitalul Clinic de Pneumologie Iaşi, Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola Iaşi, Spitalul de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă Pădureni - Grajduri, Spitalul Judeţean Botoşani, Spitalul de Psihiatrie Botoşani, Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna“ Iaşi, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“ Iaşi, Spitalul Militar de Urgenţe Iaşi, Spitalul Clinic nr. 2 „C. I. Parhon“ Iaşi, Spitalul de Recuperare Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Maria“ Iaşi, Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă“ Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţe Iaşi, Spitalul Clinic de Neurochirurgie Iaşi, Spitalul Clinic nr. 1 „Sf. Spiridon“ Iaşi. Pe lângă aceştia, există preoţi de caritate la Căminul de Pensionari „Sf. Cuv. Parascheva“ Iaşi (Copou), la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Hârlău, Căminul de bătrâni de la Leorda (preot misionar de la Protopopiat Dorohoi), în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, Penitenciarul Botoşani şi în 4 unităţi militare (U.M. 01175 Iaşi, Corp 10 Armată Iaşi, U.M. 01027 Piatra Neamţ, U.M. 01189 Botoşani) şi în comunităţile persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire.