Din nou pe drumurile imperiului pentru a vesti Evanghelia mântuirii

După Sinodul apostolic din Ierusalim (anul 50), unde s-a abordat problema observării Torei de către creștinii proveniți din neamuri, Pavel și Barnaba, după ce și-au susținut cauza în fața apostolilor, s-au întors în Antiohia Siriei. Cu ei au mers Iuda Barsabba și Sila, „bărbaţi cu vază între fraţi” (Fapte cap. 15). Aceştia din urmă duc o scrisoare a sinodului în comunitățile creștine din Antiohia, Siria şi Cilicia. În acelaşi timp, Pavel are în vedere o nouă expediţie misionară.

După ce se întorc din locurile vizitate, Iuda și Sila pleacă la Ierusalim, iar Pavel și Barnaba își continuă misiunea în Antiohia Siriei. Către finalul anului 50 (Fapte cap. 15), Pavel plănuiește a doua călătorie misionară, având ca punct de plecare Antiohia. El are în vedere comunitățile din Galatia și Pisida, unde dorea să întărească organizarea lor. Este îngrijorat, așa cum se vede în cap. 1 din Epistola către Galateni, scrisă în acest timp, că aceste comunități sunt tulburate de învățături greșite. El vorbește de o altă Evanghelie vestită lor de anumiți învăţători rătăciți. Probabil că are în vedere că anumiți creștini iudei, cu educație fariseică, îi învață pe creștinii convertiți dintre păgâni că trebuie să se circumcidă și să țină Tora, în special codul moral de la Levitic cap. 7-24.

Drumuri care se despart

În acest timp, Pavel are o dispută cu Barnaba în privința lui Ioan Marcu, nepotul lui Barnaba, cel care i-a însoțit în prima călătorie misionară doar în insula Cipru. Pavel nu dorește să îl ia pe Ioan Marcu în această nouă călătorie. Epistola către Galateni ne arată că neînțelegerea dintre Pavel și Barnaba avea legătură cu problema comuniunii dintre creștinii iudei şi cei proveniţi dintre păgâni. Barnaba refuza să stea la masă cu creștinii din neamuri atunci când era într-un context iudaic. Barnaba și Ioan Marcu pleacă în insula Cipru pentru a vizita comunitățile de creș­tini iudei de acolo. Contextul iudaic cipriot era favorabil pentru Barnaba și Ioan Marcu. Ei se de­dică misiunii în insula Cipru. Aici însă, așa cum am mai arătat, iudaismul va fi anihilat aproa­pe complet de Imperiul Roman care, în urma unei revolte, va masacra populația iudaică și îi va expulza din insulă pe cei rămași, aducând în locul lor populație din continent (anul 70 d. Hr.).

O nouă echipă într-o nouă călătorie

După plecarea fostului însoțitor, Pavel va constitui o nouă echipă misionară. Sila este noul lui ajutor. Acesta este cunoscut și cu numele de Silvanus (2 Cor. 1, 19). Numele lui Sila este destul de interesant. Unii zic că este o variantă aramaică a numelui Saul, și el a optat pentru această variantă tocmai pentru a se diferenția de Pavel - Saul din Tars.

A doua călătorie misionară a lui Pavel, acum însoţit de Sila, porneşte din Antiohia şi se desfăşoară pe drumurile romane continentale, nu pe mare. Ei străbat Siria şi Cilicia. Trec şi prin Tars, unde Pavel se întâlneşte cu familia lui lărgită. Am mai precizat că familia lui era creştină, iar unii dintre membrii ei erau misionari înainte de convertirea lui Pavel (Andronicus, Junia, şi Herodion, pomeniţi în Epistola către Romani). Din Tars au mers prin porţile Ciliciei, o vale care trece prin Munţii Taurus, străbătută şi azi de o autostradă. În prima etapă a călătoriei, ei ajung în Derbe. Au mers până aici peste 380 km pe drumuri elenistice şi romane. Apostolii nu s-au grăbit în această expediţie, ci au vizitat comunităţile creştine întâlnite pe cale. Apostolii aveau cu ei scrisoarea Sinodului apostolic de la Ierusalim pe care o citeau către comunităţile vizitate, precum şi Epistola către Galateni a lui Pavel.

La Derbe, Pavel se reîntâlneşte cu Timotei a cărui familie a convertit-o în prima călătorie misionară sau, dacă erau deja creştini, le-a întărit credinţa în Evanghelie. Timotei va deveni unul dintre ucenicii apropiaţi de-ai lui Pavel. Mama şi bunica lui Timotei erau evreice devotate Legii vechi şi apoi creştine exemplare. Tatăl lui era grec păgân, iar Timotei era „temător de Dumnezeu”, acei păgâni care nu practicau cultul nea­murilor, erau apropiaţi de iudaism, dar nu erau pe deplin iudei, adică nu erau circumcişi şi nu ţineau toată Tora. Pavel îl circumcide pe Timotei şi îl face iudeu deplin. Acest gest este oarecum controversat, pentru că Pavel însuşi învăţa că creştinii proveniţi din neamuri nu trebuie să devină automat iudei, ci pot ţine doar poruncile noahitice din Legea veche. În acest moment, Pavel îl circumcide pe Timotei şi-l face evreu din scopuri misionare. Numai aşa Timotei putea intra în sinagogă şi vesti Evanghelia către evrei.

Ghidaţi către oraşul Troa

Pavel, Sila şi Timotei revizitează comunităţile creştine din Lystra, Iconiu şi Antiohia Pisidei, pe care le găsesc înfloritoare şi în bună rânduială. În Epistola către Galateni, Pavel îşi exprimă îngrijorarea în privinţa unor învăţături greşite răspândite de unii misionari prin aceste comunităţi, dar acum se pare că apostolul nu avea mult de îndreptat. De aici, ei merg în noi teritorii. Străbat Frigia şi Galatia până în provincia Mysia, care constituia partea de nord-vest a Asiei Mici, vorbim de Turcia continentală de azi. Călătoria lor le mai adaugă în jur de 320 km.

În acest moment, Pavel începe să aibă din nou experienţe mistice şi comunicări directe venite de la Duhul Sfânt şi de la Domnul Hristos Însuşi. El este ghidat în afara provinciei Bithynia. Probabil că această regiune era încă puternic înrădăcinată în păgânism. Pe lângă zeii Olimpului şi variantele lor romane, în Bithynia era cinstit un anumit zeu al lunii căruia îi erau aduşi ca jertfe tauri, iar simbolul lui era taurul sau viţelul.

Misionarii ajung la oraşul roman Dorylaio, un nod comercial şi de transport, şi de aici merg spre vest către oraşul Troa, poate cel mai important port de pe coasta de nord-vest a Asiei Mici.

Troa sau Alexandria Troas a fost fondată de Antigonus, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, în anul 310 î.Hr. Troa a fost cucerită de romani şi a devenit colonie în timpul împăratului Octavian Augustus. Era locuită în mare parte de soldaţi romani retraşi din serviciul militar şi de familiile lor şi era condusă direct de către Senatul de la Roma. Valoarea ei strategică şi economică a fost apreciată de Iulius Cezar, care a dorit să o facă capitală imperială. La fel, şi Constantin cel Mare a avut-o în vedere pentru a o face capitală estică a Imperiului Roman, dar acesta a optat în final pentru mica cetate Byzantium. Populaţia din Troa era în jur de o sută de mii de locuitori, iar ea putea creşte considerabil în perioade de flux de negustori sau în timpul unor sărbători religioase. Pentru Pavel, Troa era fascinantă şi din perspectiva istorie ei clasice. Era considerată mitica cetate Troya - Ilium din scrierile lui Homer.

Ruinele oraşului Troa se văd azi lângă localitatea Dalyan, Turcia. La Troa era popular Dionysos, zeul vinului. Acesta era cinstit într-un mod unic, prin spectacole de teatru şi muzică. Erau grupuri de artişti constituiţi în bresle, ce îl avea protector pe Dionysos, şi care făceau spectacole în aer liber. Acest oraş avea un statut cultural diferit faţă de celelalte oraşe, care erau ticsite de soldaţi. De asemenea, erau cinstiţi Apollo Smintheus şi Athena care se bucura de popularitate încă din vremea troienilor. Aici erau cinstiţi şi zeii egipteni Serapis şi Isis. În acest context, Pavel îşi desfăşoară activitatea misionară pe care vom continua să o prezentăm în articole viitoare.