În fiecare an, la 25 Decembrie, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică, prin intermediul rânduielilor, cântărilor liturgice, colindelor și cântecelor de stea
Handbaliştii români au ratat participarea la EURO 2008
Selecţionata masculină de handbal a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European din 2008, după 34-33 (18-16) cu Suedia, la Constanţa, în manşa a doua a barajului pentru competiţia din Norvegia.
Calificarea s-a decis însă în meciul tur, când Suedia a învins pe teren propriu, cu 36-25, pe elevii lui Lucian Râşniţă. Începutul meciului de la Constanţa a fost timid pentru echipa noastră, care a fost condusă în primele minute. Tricolorii au avut prima oară avantaj pe tabelă în min. 7, la scorul de 5-4. Treptat avantajul a crescut, iar la scorul de 12-9 (â18) a urmat câteva minute de senzaţie pentru România, care a dat speranţe de calificare spectatorilor. România a marcat şase goluri consecutiv, iar portarul Laufceac a apărat o aruncare de la 7 metri. Scorul era de 18-9 şi diferenţa din tur nu mai părea de neatins, însă jucătorii noştri s-au văzut mult prea devreme „cu sacii în căruţă“, au tratat cu superficialitate mai multe faze la rând (două eliminări rapide, atacuri ratate), iar scandinavii au înscris nu mai puţin de şapte goluri consecutive, astfel că la pauză a fost doar 18-16 pentru tricolori. În partea secundă, echilibrul a fost mult mai evident, avantajul echipei noastre nefiind mai mare de cinci goluri, 27-22 (â43), 29-24 (â47). În final, România a reuşit totuşi o victorie de palmares, cu 34-33 (18-16), lotul tricolor fiind alcătuit din jucătorii: Rudi Stănescu, Ştefan Laufceac, Mihai Popescu - Viorel Mazilu (4 goluri), Alin Şania (5), Mihai Timofte (3), Marius Stavrositu, Marian Cozma (3), Valentin Ghionea (2), Marius Savenco (1), Florin Nicolae (3), Rareş Jurcă (4), Laurenţiu Toma (4), Sandu Iacob (5). (Dan TEODORESCU)