Iconografia Pogorârii Sfântului Duh în bisericile moldovenești

Astăzi, în Duminica Rusaliilor, vă invităm la o călătorie prin bisericile moldovenești, pentru a descoperi și a înțelege semnificația unor interesante și, poate, mai puțin știute scene ale Pogorârii Duhului Sfânt. Periplul nostru vizează și lăcașuri de zid, dar și bisericuțe de lemn din satele Moldovei, în care stilul acestor icoane este mult influențat de obișnuința pictorilor-zugravi de a reproduce unele modele populare în anumite perioade.

Înfățișare a firii umane a Dumnezeirii, așa cum o definește literatura teologică, icoana de tradiție bizantină este percepută ca o interfață între Cer și pământ, un mijloc de a comunica simbolic. Una dintre cele mai frumoase și complexe definiții ale icoanei o oferă pr. Gabriel Herea în lucrarea sa „Mesajul eshatologic al spațiului liturgic creștin. Arhitectură și icoană în Moldova secolelor XV-XVI”, apreciată ca o cercetare de referință în cultura românească, orientată, discursiv, la intersecția dintre istoria artei și teologie. El spune că „icoana este, alături de Sfânta Scriptură, mijloc de transmitere a mesajului revelat, devenind astfel parte componentă a Sfintei Tradiții, cu o importanță asemănătoare textelor liturgice, exegetice și canonice”.

Autorul susține, de asemenea, că „icoana de tradiție bizantină, cu valoarea intrinsec simbolică pe care o deține, explorează transcendentul”, în sensul că este o fereastră spre transcendent, o modalitate de a ajuta omul să depă­șească un anumit nivel de cunoaș­tere. Icoana generează o inter­acțiune între privitor și scena zugrăvită, transmite un mesaj și invită la comuniune.

Scena Pogorârii Sfântului Duh este apreciată ca fiind una dintre reprezentările esențiale din iconografia ortodoxă. Aceasta înfăți­șează momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste Apostoli și, sim­bolic, peste întreaga Biserică.

Cea mai veche înfățișare a Pogorârii Sfântului Duh este considerată cea prezentă pe evangheliarul palestinian „Rabbula”, datat în anul 586: Apostolii sunt înfățișați așezați în semicerc, cu limbi de foc deasupra capetelor lor, simbolizând Pogorârea Duhului Sfânt. „Duhul Sfânt coboară pentru toată lumea, peste tot pământul. E Dumnezeu care stă la ușă și bate, a venit în întâmpinarea noastră, e prezent, rămânând ca fiecare om să se întoarcă sau să nu se întoarcă către El. Libertatea e respectată. Depinde de fiecare dintre noi dacă întinde mâna să ia roadele Duhului. Pentru că tot ce urmează după Pogorâre în calendarul bisericesc sunt duminicile după Rusalii, cea mai lungă perioadă a anului bisericesc, care toată este despre «masa întinsă» a darului Duhului Sfânt. Darurile sunt prezente în toate duminicile Rusaliilor. Și rămâne pentru toți să întindă mâna și să ia de pe această masă”, a explicat pentru „Lumina de Duminică” pr. Gabriel Herea, cercetător al artei medievale moldovenești de factură bizantină și cunoscut critic și istoric al artei.

Această primă compoziție consemnată în istoria iconografiei Cincizecimii a influențat reprezentările ulterioare, stabilind un model care a persistat în arta bizantină și ortodoxă.

Reprezentarea scenei a evoluat, s-a rafinat, s-a îmbogățit în sensuri și semnificații: Apostolii sunt așezați în semicerc, locul din mijloc este gol, simbolizând prezența nevăzută a lui Hristos, iar peste toate - taina Pogorârii. Pentru privitorul de azi, scena are rolul de simbol vizual al întemeierii Bisericii.

„Aș sublinia faptul că în Evul Mediu moldovenesc și nu numai, la Pogorârea Sfântului Duh este pictat Sfântul Apostol Pavel. Ceea ce pe noi ne intrigă câteodată, pentru că el n-a fost prezent la acest moment. Dar icoana este, de fapt, o icoană a întemeierii Bisericii și icoanele noastre au sens metaistoric. Pentru că și icoana unui sfânt simplu trimite la Hristos cel Înviat. Asta este temelia pentru care noi punem icoană - pentru că Hristos s-a întrupat și a înviat. În aureola sfinților e lumina lui Hristos. Oamenii care sunt cu fața la Hristos reflectă lumina Lui. Este teologia întipăririi iconice”, a mai subliniat pr. Gabriel Herea.

Curtea domnitorului, prezentă în reprezentarea Cincizecimii de la Dobrovăț-Iași

Una dintre cele mai interesante reprezentări ale Cincizecimii se găsește pe peretele de est al pronaosului bisericii voievodale de la Dobrovăț, județul Iași, în registrul median. Construit între anii 1503-1504, lăcașul este ultima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt și poartă hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. „De obicei, la picioarele Apostolilor apare un personaj care este încoronat - cosmocratorul. Aici sunt prezenţi domnitorul și curtea sa - este un model bizantin, care se credea pierdut ca tipologie iconografică. Sensul Coborârii Duhului Sfânt și îm­prăștierii lui în lume la toate popoarele și la toate neamurile era mărturisit prin imaginea împăratului și a poporului său. La Dobrovăț este pictată în această icoană toată curtea lui Petru Rareș”, a apreciat pr. Herea. Explicațiile privitoare la respectiva scenă le găsim în volumul mai sus-menționat, în care pr. Herea arată că în programul iconografic al pronaosului de la Dobrovăț este subliniată impor­tanța rolului de mediator între societate și Dumnezeu al regelui, precum și „rolul fiecărui creștin în interiorul Bisericii-Comuniune, dar și concepția bizantină despre misiunea liturgică a împăratului. În Bizanț, și mai apoi în țările care au preluat regula de organizare bizantină, imperiul era văzut ca o reflectare a Împărăției lui Dumnezeu, ca o ­comuniune sacră ce avea misiunea eshatologică de a pregăti poporul pentru sfârșitul lumii și Judecata de Apoi”.

Reprezentări ale Pogorârii Duhului Sfânt în bisericuțele de lemn moldovenești

Am descoperit interesante reprezentări ale Pogorârii Sfântului Duh și în bisericuțele de lemn moldovenești. În unele bise­ricuțe, Pogorârea Sfântului Duh este pictată într-un stil naiv, în mijlocul Apostolilor apărând Maica Domnului. „Prezența Maicii Domnului în iconografia Pogorârii Duhului Sfânt nu este tradițională. Nu apare în iconografia veche, medievală. A fost o perioadă în care a fost introdusă Maica Domnului la Pogorârea Duhului Sfânt, există biserici la noi, din perioada respectivă și chiar în secolul XX, în care s-au pictat compoziții de acest fel. Ar trebui să înțelegem această iconografie prin prisma dragostei poporului pentru Maica Domnului”, consideră părintele Gabriel Herea. Am identificat astfel de scene pe catapetesmele multor biserici de lemn, dar ilustrative mi s-au părut cele observate la Curița și la Merișor-Scorțeni, în județul Bacău, și la Suharău, în județul Botoșani.

Alte reprezentări, cum este cea de pe catapeteasma bisericii de lemn de la Cotârgaci, comuna Roma, județul Botoșani, înfă­țișează scena consacrată a celor 12 Apostoli, așezați în semicerc, cu limbile de foc deasupra capetelor lor, avându-l la picioare pe „cosmocrator”. Construită în 1770 la Botoșani, desfăcută și strămutată de boierul Alecu Miclescu pe moșia sa de la Cotârgaci, din apropiere, la 1864, biserica a fost una boierească, „de târg”. Pictorul a fost, cel mai probabil, unul cu școală, fapt ce explică și înscrierea felului în care a fost pictată această scenă în tipologia deja consacrată a ­Cincizecimii.