„Existenţa sa a fost o dăruire jertfelnică pentru aproapele şi s-a remarcat printr-o trăire adevărată, fierbinte, a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii“, se exprimă cu însufleţire Virginia Drosu, una dintre fiicele duhovniceşti ale părintelui Petroniu Lipă. De când ieromonahul cu chip blând a plecat în lumea celor drepţi, în urmă cu 7 ani, credincioşi din toate zonele ţării, care s-au bucurat de prezenţa sa, se simt singuri, căci dorul de duhovnicul lor drag nu poate fi nicicum alinat.
Ca în fiecare an, şi ieri, la mormântul părintelui Petroniu Lipă din cimitirul Mănăstirii Cernica, s-au adunat oamenii care l-au iubit. Candele şi jerbe de flori îi încununează veşnica lui amintire, ca răspuns al dragostei duhovnicului pe care le-a purtat-o tuturor cât a fost printre ei.
Ieromonahul era convins că „nimic în lume nu merită atâta dragoste ca omul şi fiecărui om îi suntem datori cu ea, deoarece «Hristos iubeşte pe fiecare om cu aceeaşi dragoste cu care iubeşte întreaga lume», după cum ne spune Sfântul Ioan Gură Aur (n.r.: Omilia II, 8 la Epistola către Galateni).
Visul vieţii sale: să-I slujească lui Hristos
Pentru cei care nu l-au cunoscut, trebuie spus că părintele Petroniu Lipă s-a născut la 22 iulie 1916 în judeţul Argeş. A intrat în monahism, odată cu vârsta pensionării, la Mănăstirea Cernica. În sfârşit, reuşise să-şi împlinească dorinţa de a-I sluji lui Hristos! Un timp, monahul Petroniu a fost chelarul mănăstirii. Apoi, a făcut ascultare la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Jercălăi.
Chemat la Patriarhia Română, pentru a sluji la catedrală, şi-a împlinit cu rodnicie misiunea de preot duhovnic, după care a fost numit, pentru scurtă vreme, preot la Biserica „Sfântul Spiridon“ - Vechi. De asemenea, a slujit la Biserica „Sfântul Nicolae“ din satul Căţelu, Ilfov. În paralel, a suplinit postul de preot la Biserica „Sfântul Nicolae“- Malaxa din cartierul bucureştean 23 August.
A trecut la Domnul în anul 2008, în data de 19 februarie.
„Era într-o rugăciune continuă“
Virginia Drosu a fost unul dintre oamenii apropiaţi ai ieromonahului Petroniu Lipă. Recunoscătoare părintelui său duhovnic şi dincolo de mormânt, cuvintele sale sunt purtătoare ale mesajelor tuturor celor care s-au bucurat de sfaturile, rugăciunile şi vorba vindecătoare a vrednicului slujitor al lui Hristos.
„Ca un adevărat trăitor în Hristos, părintele Petroniu
ne-a învăţat şi ne-a ajutat să simţim ce înseamnă deasa împărtăşire cu scumpul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fără de care nu putem face nimic şi fără de care nu este mântuire.
Înţelegând adevăratul sens al vieţii duhovniceşti, părintele a fost un mare mijlocitor înaintea lui Dumnezeu atât pentru cei vii, cât şi pentru cei adormiţi. Era într-o rugăciune continuă şi dispus oricând să meargă acolo unde cineva avea nevoie de dânsul.
Blând şi smerit cu inima, dădea întotdeauna sfatul cel bun, din descoperire şi luminare dumnezeiască. Atât de mult L-a iubit pe Hristos şi totodată şi Cerul întreg, că n-a existat noapte fără priveghere. Se ruga şi postea cu mare stăruinţă. Vocea blândă şi zâmbetul cald al părintelui risipeau orice întristare sau împovărare a celui care mergea la dânsul. Plin de milă şi dragoste pentru oameni, nu tăgăduia să îi ajute în orice situaţie. Era un balsam pentru suflet.
Cu mare grijă şi mult tact aducea oile rătăcite în staul. Părintele Petroniu a fost un bun păstor, care cu înţelepciune duhovnicească a deschis calea spre Domnul multora, punându-i pe făgaşul duhovnicesc, cum îi plăcea dânsului să spună.
Asemenea Sfântului Arsenie cel Mare, părintele Petroniu fugea de slava lumească. De aceea, acum se cade să nu lăsăm ascunsă de lume viaţa cea adevărată trăită în Hristos a părintelui Petroniu Lipă, ca o lumină care nu poate fi pusă sub obroc.
Înainte de plecarea sa la Domnul, o fiică duhovnicească l-a rugat să dea un sfat general valabil, iar părintele a spus: «Măi, tăcerea e ca mierea!». Se referea la înfrânarea limbii, care aduce multă pace şi lumină sufletului.“
„Şi-a trăit viaţa iubind şi fiind iubit“
Ieromonahul Petroniu Lipă s-a bucurat de respectul şi de consideraţia sinceră a credincioşilor, dar şi a monahilor şi a preoţilor care l-au cunoscut şi au slujit împreună cu sfinţia sa. Bunăoară, părintele Andrei Petrache evocă: „Aproape doi ani am avut bucuria împreună-slujirii cu părintele Petroniu în Bisericuţa «Sfântul Nicolae» - Malaxa a părintelui paroh Ilie Ion. Părintele Petroniu era un om al rugăciunii, un slujitor neobosit al Sfintei Liturghii şi, mai presus de toate, un iubitor de oameni, fapt pentru care la epitrahilul părintelui veneau oameni din toate categoriile şi rangurile sociale pentru a-i împărtăşi propriile neputinţe, lacrimile cele mai ascunse, bucuriile şi biruinţele lor duhovniceşti. Deşi înaintat în vârstă, părintele îi primea şi îi asculta pe toţi cu răbdare şi dragoste părintească. Multe ceasuri după slujirea Sfintei Evanghelii rămânea în biserică, iar eu şi părintele Ilie ne minunam văzând că părintele Petroniu este tot mai proaspăt şi mai odihnit ceas după ceas, spovedanie după spovedanie. Aceasta se datora slujirii Sfintei Liturghii şi a Sfintei Împărtăşanii. Părintele Petroniu a fost omul în care s-a sălăşluit iubirea lui Dumnezeu.
O simplă discuţie cu părintele mă făcea să-mi dau seama care sunt adevăratele coordonate ale vieţii mele şi care este viaţa adevărată. Viaţa cea adevărată este cea trăită în dragostea lui Hristos. Părintele aşa şi-a trăit viaţa: iubind şi fiind iubit. Părintele mi-a fost dascăl al smereniei. M-a învăţat ce înseamnă smerenia fără să-mi vorbească despre smerenie, ci prin faptă, prin exemplul personal. Personalitatea părintelui Petroniu, delicateţea sa, discreţia care-l caracteriza, iubirea sa m-au făcut să înţeleg cu adevărat ce înseamnă preoţia, ce înseamnă adevărata slujire, cum trebuie să fiu ca om şi slujitor al lui Hristos“.
