Implicarea Bisericii Ortodoxe Române în salvarea evreilor: exemplul Mitropolitului Nicolae Bălan

În 6 august 2025 se împlinesc 70 de ani de la trecerea la Domnul a Mitropolitului Nicolae Bălan (27 aprilie 1882, Blăjenii de Sus, jud. Bistrița-Năsăud - 6 august 1955, Sibiu), teolog, publicist, profesor, Arhiepiscop al Alba-Iuliei și Sibiului și Mitropolit al Ardealului, Crișanei și Maramureșului (1920-1955)¹, etichetat și ponegrit în fel și chip în ultima vreme prin anumite organe ale mass-media și pe rețelele de socializare.

Totul pleacă de la „operele monumentale” ale Tatianei Niculescu Bran² și Oliver Jens Schmitt³ (și alții, care nu merită pomeniți!), în care ierarhul e catalogat „zoofil”, „homosexual”, „fascist”, „susținător entuziast al Mișcării Legionare”, „antisemit notoriu” etc. Nu intru în detalii pentru că nu merită, iar scopul meu este să readuc în atenție câteva mărturii directe și irefutabile, ocultate de numele mai sus-pomenite și de alți contemporani.

Textul meu este motivat de un mesaj pios de pomenire a „Naltului Bălan”, primit în 6 august 2024 de la distinsa doamnă dr. Dorina Nowak din Germania, fiica preotului Nicodim Belea (1907-1986), duhovnic al Institutului Teologic din Sibiu între anii 1941 şi 1956⁴. Menționez că i-am cunoscut pe doamna Dorina și pe soțul ei, chimistul german dr. Karl-Ernst Nowak, la Timișoara în noiembrie 2023 cu prilejul unei conferințe organizate de Mitropolia Banatului, eveniment la care cei doi distinși intelectuali și filantropi au participat ca oaspeți de onoare ai mitropoliei. Născută la Sibiu în 1946, de formație filolog, Dorina Nowak l-a cunoscut pe Mitropolitul Nicolae Bălan în copilărie, având 9 ani când acesta s-a mutat la Domnul. Despre acea perioadă a vieții, Dorina Nowak mi-a mărturisit următoarele: „Eram patru copii care locuiam în locuințe de serviciu în clădirile institutului teologic: Marcela și Mitică Ilea (copiii mecanicului), Delia Perian (fiica pr. Dorin Perian, contabilul-șef) și eu. Eram toți patru în fiecare seară în capelă cu studenții, la rugăciunea de seară. Tata celebra întotdeauna, câte unii studenți cântau («exersau») la strană, Naltu’ stătea în picioare în ușa care lega capela de dormitorul său. (...) Până în ziua de azi, când apucăm (prea rar…) să mergem cu Karli la Sibiu, uneori cu copiii sau cu nepoții, primul drum: la institut, în capelă și în bibliotecă”. Despre moartea mitropolitului, Dorina Nowak își amintea anul trecut: „Acum exact 69 de ani (6 august 1955), la ceasul amiezii, s-a stins din viață pe neașteptate Marele Mitropolit Nicolae Bălan al Ardealului, imediat după ce tata (pr. Nicodim Belea) cu diaconul Titel (Constantin) Voicu i-au celebrat Sfânta Liturghie în capela institutului, după ce ne-a împărțit zâmbitor și jovial ca întotdeauna anafura celor trei copii mereu pre­zenți, care creșteam «la poalele» lui în incinta institutului… Era vacanță, studenții plecați, doar Mircea Păcurariu era prezent - nu mai știu cum și de ce - și i-a ținut spre citire Crezul”. În discuția purtată telefonic i-am mulțumit doamnei Dorina pentru aceste pre­țioase infor­mații memorialistice și i-am adus la cunoștință faptul că memoria Mitropolitului Bălan este întinată astăzi de către cei doi autori mai sus-menționați. Replica dânsei a fost rapidă și fermă: „Mitropolitul Bălan antisemit?!”, după o scurtă pauză continuând cu următoarea relatare: „Tatăl meu l-a însoțit în lagărul de la Târgu Jiu (cred că era Târgu Jiu… nu sunt chiar sigură), unde a vizitat evrei cunoscuți printre care se afla și Moses Rosen. Și dacă nu mă înșel a obținut salvarea multora de la deportare. După mulți ani, la o întâlnire nu mai știu unde și pe ce teme, unde era și tata, însoțind din nou pe cineva «mai mare» decât el (tata a fost la Sibiu doar duhovnicul Institutului Teologic timp de 15 ani), Moses Rosen l-a recunoscut pe tata: «Ai fost cu Mitropolitul Bălan la mine când eram în lagăr!» a exclamat în auzul tuturor. Din acea zi Moses Rosen i-a făcut spontan și pe viață tatălui meu cadou abonament la foaia lor, Revista Cultului Mozaic. A fost nelipsită și mereu citită în casa noastră”⁵. Aici trebuie să menționez că Moses Rosen (1912-1994), șef-rabin al Cultului Mozaic din România între anii 1948 şi 1994, a fost acu­zat de guvernul național-legionar de comunism și internat în lagărele de la Miercurea Ciuc și Caracal (iulie-septembrie 1940)⁶, deci Mitropolitul Nicolae Bălan alături de preotul Nicodim Belea l-au vizitat cel mai probabil în lagărul de la Miercurea Ciuc, care se afla în jurisdicția Eparhiei de Alba Iulia și Sibiu păstorită de Mitropolitul Nicolae, și nu la Târgu Jiu, o confuzie pe care doamna Nowak a făcut-o probabil din cauza vârstei și a trecerii timpului.

Mărturia Dorinei Nowak este foarte preți­oasă, deoarece nuanțează și completează atestările documentare și orale provenite de la Iosef Grünberger (27 septembrie 1944) și Alexandru Șafran (1996 și public la 18 ianuarie 2000), păstrate în fondul Nicolae Bălan din Arhiva Mitropoliei Ardealului, citate și editate în Telegraful Român (nr. 13-14/1982, p. 3), Revista 22 (nr. 38/1993, p. 13), de regretatul preot profesor Mircea Păcurariu în medalionul dedicat Mitropolitului Nicolae Bălan în volumul Cărturari sibieni de altădată (ed. I, Cluj-Napoca, 2002, și ed. a II-a, Sibiu, 2015), și de Radu Ioa­nid în lucrarea Holocaustul în România (Iași, 2019), dar complet ignorate, intenționat (?!) de unii istorici astăzi, minciuna prin omisiune fiind un instrument propagandistic de altfel cunoscut în istoriografie și literatură.

Protestul mitropolitului faţă de persecuția și deportarea evreilor din Transilvania și Vechiul Regat a venit în urma solicitărilor scrise și verbale primite de ierarh în anii 1942 și 1943 de la Alexandru Șafran, Carol Reiter și Alexandru Nobel, lideri ai comunităților evreiești din Transilvania și Banat. La 30 octombrie 1943, ultimii doi i-au adresat o scrisoare ierarhului de la Sibiu, rugându-l „de a face totul, ceea ce este în puterea Voastră pentru mântuirea celor 70.000 de suflete, în prezent încă în viață, deportate și evacuate în Transnistria din teritoriile Bucovinei, Basarabiei și Moldovei de Nord. Între aceste suflete se găsesc și vreo 2.400 de evrei trimiși din Ardeal și Banat dintre cari până acum s-au reîntors abia 8 inși”⁷. Mitropolitul nu a rămas impasibil la rugămintea celor trei lideri, ci a dat dovadă „de cel mai înalt umanism pilduitor”, cum precizau cei doi în epistola din 30 octombrie 1943, intervenind personal, alături de regina- mamă Elena și de Patriarhul Nicodim Munteanu, pe lângă mare­șalul Ion Antonescu și pe lângă alte autorități civile și militare atât pentru eliberarea din lagăre a evreilor, cât și pentru neimplementarea de către guvernul român a soluției finale de trimitere a evreilor din România în lagărele naziste de exterminare din Polonia și Germania⁸. Despre intervenția Mitropolitului Bălan la Antonescu aflaseră și autoritățile germane, consilierul dr. Richter de la Legația Germaniei la București raportând Berlinului la 5 octombrie 1942 următoarele: „Din partea evreilor din Transilvania și Banat s-a manifestat, desi­gur, o reacție împotriva deportării prin faptul că au fost întreprinse cele mai diverse interven­ții (...). De la secretarul evreului Neuman, evreul Beiliș, s-a aflat că Neuman l-a determinat inclusiv pe Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Bălan, să se deplaseze la Bucu­rești, pentru a interveni acolo pe lângă politicienii proeminenți și membrii guvernului român împotriva plănuitei deportări a evreilor din România”⁹. De la alt diplomat, Franklin Mott Gunther, șeful Ambasadei SUA la București, aflăm că încă din vara anului 1941, mai mulți lideri politici, precum Iuliu Maniu și prințul Barbu Știrbey, dar și o serie de conducători religioși, precum Mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan, își manifestaseră indignarea față de „excesele comise recent împotriva evreilor” de guvernul român¹⁰.

Să revenim însă în încheiere la mărturiile celor doi lideri importanți ai comunității evre­iești din România secolului trecut: Iosif Grünberger și Alexandru Șafran. În 27 septembrie 1944, Iosif Grünberger, președinte al Organi­zației Sioniste din Transilvania, grupa Sibiu, în perioada conflagrației mondiale, i-a mul­țu­mit Mitropolitului Bălan pentru intervențiile sale în favoarea salvării „din nenorocirea și pie­rirea noastră”, motiv pentru care, opina Grünberger, „activitatea Înaltpreasfinției Voastre va fi eternizată în istoria evreilor din România”. Iată că unii depun astăzi eforturi exact în sens contrar!

Mărturia lui Alexandru Șafran (1910-2006), rabin-şef al României în anii 1940-1947, este de dată mai recentă și se regăsește în memoriile sale, publicate în anul 1996 la București, precum și într-o relatare publică a rabinului, înregistrată într-o emisiune difuzată la TVR 2 în 18 ianuarie 2000. Rabinul Șafran a prezentat cu lux de amănunte modul în care Mitropolitul Nicolae Bălan a intervenit în august 1942 direct la mareșalul Ion Antonescu ca să fie oprită deportarea evreilor din Transilvania, Banat, Muntenia și Moldova, dând astfel curs apelului pe care rabinul i-l adresase personal ierarhului sibian în casa generalului Artur Văitoianu din București. Rabinul menționa că mitropolitul a intervenit în aceeași zi la guvern și ordinul de deportare a fost astfel anulat, iar pregătirile care se făceau pentru deportarea evreilor din Vechiul Regat, Transilvania și Banat în lagărele de exterminare din Polonia au fost sistate. Iată o mărturie sigură, clară, de la sursă, de necontestat!¹¹

Așadar, în loc să-l denigrăm, să-i păstrăm Mitropolitului Nicolae Bălan o pioasă amintire, așa cum o face Dorina Nowak când scrie: „Tatăl ceresc să-i odihnească sufletul bun și mare și să-i răsplătească totul, inclusiv ceea ce ne-a semănat în copilărie în suflete. Noi, puținii apro­piați care am mai rămas în viață, ne rugăm și azi, de aproape sau de foarte departe, pentru pomenirea sa”.

NOTE

¹ Un medalion biobibliografic la Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, pp. 50-51; Alexandru Moraru, Dicționarul ierarhilor români și străini, slujitori ai credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, Editura Basilica, București, 2015, pp. 52-54.

² Tatiana Niculescu, Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca, Editura Humanitas, București, 2018.

³ Oliver Jens Schmitt, Biserica de stat sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române 1918-2023, Editura Humanitas, București, 2023.

⁴ Despre el: Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români..., pp. 63-64; Idem, Cărturari sibieni de altădată, ediție întregită și adăugită, Editura Andreiana, Sibiu, 2015, pp. 839-841.

⁵ Dialoguri telefonice purtate în 6 și 7 august 2024, mărturiile sale fiind reproduse aici cu permisiunea dumneaei.

⁶ https://ro.wikipedia.org/wiki/Moses_Rosen, accesat 7 august 2024.

⁷ A fost publicată integral în Revista 22, Anul IV, nr. 38 (189), 29 septembrie - 5 octombrie 1993, p. 13, accesibilă în format electronic aici: https://revista22.ro/ storage/arhivapdf/38_1993.pdf, accesat 7 august 2024.

⁸ Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată..., pp. 417-418; Radu Ioanid, Holocaustul în România. Distrugerea evreilor și romilor sub regimul Antonescu 1940-1944, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2019, pp. 434-435.

 ⁹ Raport publicat în Radu Ioanid, Holocaustul în România..., pp. 440-442.

¹⁰ Ion Șerbănescu (coord.), Evreii din România între anii 1940-1944, vol. III: 1940-1942: perioada unei mari restriști, partea I-a, Editura Hasefer, București, 1997, p. 451, nota 1.

¹¹ Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată..., p. 418. Pe larg vezi Alexandru Șafran, Un tăciune smuls flăcărilor, Editura Hasefer, București, 1996, pp. 97-101.¹² Reprodusă în Revista 22, Anul IV, nr. 38 (189), 29 septembrie-5 octombrie 1993, p. 13.

¹² Reprodusă în Revista 22, Anul IV, nr. 38 (189), 29 septembrie-5 octombrie 1993, p. 13.