Începuturile ortodoxiei româneşti în America

Primul român a cărui prezenţă este semnalată documentar pe tărâm american a fost un preot: transilvăneanul Samuilă Damian care, pe la 1750, pornise într-o călătorie în jurul lumii. În America, părintele Damian l-a cunoscut pe Benjamin Franklin, de la care a învăţat folosirea electricităţii. La 150 de ani distanţă de părintele Damian, este menţionată existenţa primei parohii ortodoxe româneşti din SUA, în 1904, Cleveland, Ohio, preot slujitor fiind Moise Balea.

Până în 1912, comunităţile ortodoxe s-au înmulţit şi s-au constituit într-un protopopiat. Într-un congres ţinut în Canada, în anul 1929, s-a pus pentru prima dată problema creării unei eparhii, care să reprezinte mai bine comunitatea ortodoxă românească din SUA. Pasul firesc, unirea acestor parohii într-o episcopie, s-a materializat abia în 1935, când a sosit la Cleveland primul ierarh al românilor ortodocşi din America, Policarp Moruşca.

„I-am cunoscut pe românii din America la vetrele lor, faţă către faţă“

Alegerea şi hirotonia întru episcop a lui Policarp Moruşca a suscitat multe discuţii în Sinod. În primul rând, existau mai mulţi candidaţi, apoi arhimandritul Moruşca, agreat de comunitatea ortodoxă americană, nu era licenţiat în Teologie. Or, legislaţia bisericească interzicea accesul candidaţilor fără pregătire academică solidă la episcopat.

Hirotonit în primăvara lui 1935, Preasfinţitul Policarp a ajuns pe 27 iunie 1935 la New York, iar pe 4 iulie, a avut loc instalarea sa la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Detroit. Ziua următoare, şi-a deschis lucrările al IV-lea Congres al Episcopiei Române din America, primul congres prezidat de un episcop român, ales canonic.

Misiunea episcopului Moruşca în America a repurtat atât succese, cât şi neîmpliniri. Vizitele pastorale în cincizeci şi opt de aşezări româneşti întinse pe tot cuprinsul SUA şi Canada l-au făcut pe ierarhul proaspăt ales să mărturisească: „Un an întreg, aproape neîntrerupt, am fost în călătorii misionare, pe drumuri lungi şi obositoare, pe arşiţă de vară şi ger. Am dormit unde m-au culcat, am mâncat ce mi s-a dat şi am primit de bun totul în drum, socotindu-mă permanent în front, unde nu poate fi vorba de confort. Am fost bineprimit pretutindeni şi am avut mângâierea să pot spune că i-am cunoscut pe românii din America la vetrele lor, faţă către faţă. Aşa mi-am câştigat experienţa şi orientarea necesară pentru organizarea solidă a Episcopiei misionare din America.“

„Lumea aceasta, în mare parte, a uitat să se roage“

Ca episcop, Policarp Moruşca a insistat ca fiecare preot să fie prezent în biserica parohiei zilnic, unde să săvârşească slujbele cultului divin, pentru că „lumea aceasta, în mare parte, a uitat să se roage, iar preotul trebuie să-i vină în ajutor cu pilda şi cu îndemnul“, să poarte reverenda cu orice ocazie, să nu-şi părăsească parohia, să nu se amestece în problemele altor parohii.

Episcopul român al Americii, venit din stăreţia de la Hodoş-Bodrog, a dorit şi înfiinţarea unei mănăstiri, lângă care să se poată construi „instituţii de ocrotire pentru bătrâni, neputincioşi, rămaşi pe aici fără să mai aibă pe cineva la o zi de necaz“. Ierarhul dorea ca ea să fie vatra luminoasă pe care va arde neîncetat focul sfânt al rugăciunilor noastre, reşedinţă pentru episcop, loc de pelerinaj, azil pentru bătrâni, casă pentru copii orfani, pe scurt „reazăm şi ocrotirea de totdeauna vieţii noastre creştineşti“. Şcolile catehetice şi parohiale erau alte priorităţi pe lista agendei episcopului. Destinate copiilor între şase şi paisprezece ani, acestea urmăreau formarea unor concepţii de viaţă creştină.

Vorbind despre activităţile sale ca episcop al românilor, Policarp Moruşca nota: „În patru ani, cât am petrecut în America, cred că n-am stat niciodată acasă, la reşedinţă, mai mult de două duminici, una după alta, dacă n-am fost reţinut de boală.“

Păstorirea preasfinţitului Policarp Moruşca în America a durat doar patru ani, întrucât, revenind în ţară, în 1939, autorităţile politice nu i-au mai permis întoarcerea în Statele Unite.

▲ „Un episcop cu pretenţii regale nu va avea succes în America“

Provenit dintr-o familie de preoţi, Pompei Moruşca (numele civil al episcopului), căsătorit cu Mărioara Bălan, sora viitorului mitropolit Nicolae Bălan, şi-a început, prin 1907, activitatea în ţară, ca învăţător la şcolile confesionale din Sibiu şi Alba şi, apoi, ca preot. Odată cu mobilizarea pe frontul primului război mondial, pentru familia părintelui Pompei Moruşca, destinul a fost unul nemilos. Soţia sa a împărtăşit soarta multor preoţi şi preotese din Ardeal, fiind arestată şi deportată în Ungaria. Aşa a început drama celor doi soţi care, până la urmă, s-au separat definitiv unul de altul. În 1925, părintele Moruşca a făcut un pelerinaj la Ierusalim, iar experienţa pe care a trăit-o acolo a dus, în final, la tunderea sa în monahism, cu numele de Policarp. Stareţ al mănăstirii Hodoş-Bodrog, arhimandritul Policarp s-a remarcat prin revigorarea vieţii religioase a credincioşilor săi, prin pelerinajele organizate, prin cuvântările sale apreciate de toţi. Pentru calităţile sale administrative şi cărturăreşti, părintele Moruşca a fost propus de dr. Ioan Matei, cunoscut parlamentar, ziarist şi misionar ortodox, ca episcop al românilor din SUA.

Înainte de hirotonie, protopopul Ioan Truţia l-a avertizat pe candidatul la scaunul de ierarh că: „Un episcop care va veni în America cu stat major, pretenţii regale şi parade ori angajat politic nu va avea succes acolo“.