Fraților, celui care face fapte, nu i se socotește plata după har, ci după datorie; iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credința lui i se socotește cu dreptate. Precum și David vorbește despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte: «Fericiți aceia cărora li s-au iertat fărădelegile și ale căror păcate li s-au acoperit! Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul». Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiați împrejur, sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem: «I s-a socotit lui Avraam credința ca dreptate». Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptății pentru credința lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiați împrejur, pentru a li se socoti și lor (credința) ca dreptate, și părinte al celor tăiați împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiați împrejur, ci și care umblă pe urmele credinței pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.
