În anul 1557, celebrul monument de limbă românească şi demnitate creştină "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie" a fost însuşit hoţeşte de Ivan cel Groaznic, ţarul Rusiei, şi prezentat drept operă autentică, act de garanţie morală pentru a i se recunoaşte titlul de bazileu de către patriarhul Constantinopolului. Monumentalul fals a rămas necunoscut 400 de ani, până ce a fost descoperit şi demonstrat de către cercetătorul român prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov.
La 25 august 1530, se năştea la Moscova unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria Rusiei, ţarul Ivan Vasilievici, sau Ivan al IV-lea, cunoscut mai degrabă sub numele de "Ivan cel Groaznic" din cauza inimaginabilelor torturi şi crime comise împotriva propriului popor. Tradiţia spune că, în momentul naşterii lui, un fulger a zguduit Kremlinul, producând un mare incendiu şi că viitorul ţar avea deja doi dinţi. Aceste semne au fost interpretate ca manifestări ale voinţei divine: prinţul avea să-i sfâşie cu un dinte pe duşmanii ţării, iar cu celălalt să muşte groaznic din propriul popor. Însuşi mitropolitul de atunci al Rusiei, Daniel,
l-a avertizat pe Marele Cneaz Vasilii al III-lea, tatăl oficial al micului prinţ, că ceea ce se va abate asupra tuturor este urmare a păcatului celei de a doua căsătorii a cneazului.
Prinţul, care la doar 17 ani s-a autointitulat ţar, titlu pe care nu-l purtase nici unul dintre străbunii săi, a domnit 37 de ani. O lungă perioadă de cruzimi, crime şi masacre, de sadism inimaginabil şi misticism, de nebunie paroxistă, cu şapte căsătorii şi aproape cu tot atâtea neveste otrăvite.
Ei bine, acest personaj sângeros, în anul 1557, cerea patriarhului Constantinopolului recunoaşterea oficială a titlului de bazileu, pe care şi-l declarase cu de la sine putere încă din 1547, prezentând, printre altele, drept garanţie plauzibilă a autorităţii sale imperiale şi a înaltei şi ireproşabilei sale moralităţi creştine o operă fundamentală a vremii, care aparţinea unui domnitor şi sfânt român, însuşită însă hoţeşte: "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie."
De ce trebuia să se plagieze tocmai "Învăţăturile..."
În anul 1995, l-am cunoscut pe prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov, în timp ce documentam o carte despre Sfântul Apostol Andrei. Cu acel prilej, domnia sa m-a invitat acasă, unde tocmai efectua ultimele corecturi şi completări la volumul "Monumenta Romaniae Vaticana", ce avea să fie tipărit şi lansat anul următor, odată cu vernisarea expoziţiei cu acelaşi nume de la Muzeul Cotroceni.
Cu acel prilej, regretatul profesor mi-a vorbit despre furtul intelectual săvârşit asupra operei Sfântului Voievod Neagoe Basarab de către un om de casă al ţarului Ivan cel Groaznic. Tot atunci, mi-a arătat şi dovezile plagiatului, care aveau să fie reproduse în volumul amintit.
Sfântul Voievod Neagoe Basarab a creat monumentala sa lucrare între 1513 şi 1521. Preţiosul manuscris realizat în stil parenetic a intrat în circulaţie la foarte scurt timp, fiind cunoscut la curţile princiare şi nobiliare ale vremii ca un adevărat manual de educaţie a tinerilor prin "valoarea creditului moral în activitatea publică", cum spune prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov.
Dacă Ivan cel Groaznic, cu siguranţă, habar nu avea de opera voievodului român, Teodor Mamalachos, ambasadorul acestuia la Constantinopol, auzise, cu siguranţă, despre ea şi despre valoarea ei, tot atâtea motive pentru a o plagia şi a o prezenta în faţa patriarhului drept "întărire" doveditoare a înaltei moralităţi a stăpânului său.
În acest sens, Mamalachos a achiziţionat opera Sfântului Voievod Neagoe Basarab şi a modificat-o conform interesului atât de mult visat de ţar. Numai că fie cel care a copiat-o a executat doar ceea ce i s-a ordonat (schimbarea titlurilor capitolelor, numele de Neagoe şi Teodosie sau Varlaam şi Ioan), crezând că această cosmetizare ar fi suficientă pentru inducerea în eroare a Patriarhiei, fie a executat comanda pe jumătate sau chiar mai puţin pentru că nu fusese plătit conform târgului.
Dar de ce era important să plagieze tocmai această operă?
Pentru că "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie" fuseseră la scurt timp de la apariţie apreciate la curţile Serbiei, Greciei etc., iar domnul român de atunci, prin condeiul său, aşternuse pe hârtie nu numai principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului, ci şi principii de guvernare a sufletului, care oferă celor ce le vor urma moştenirea adevăratelor valori, cele spirituale, conştientizând, proporţional ascensiunii pământene, măreţia Creatorului.
Toate aceste calităţi specifice unei vieţi creştine virtuoase, etice, exprimate atât de concis şi convingător, erau fără îndoială apreciate de lumea ortodoxă a timpului. Cu atât mai mult, cu cât în epocă circula şi tratatul lui Nicolo Machiavelli, "Principele", care oferea un sinistru tablou al cinismului politic militar, dar şi "Orologiul Principilor", opera spaniolului Antonio De Guevara, care, asemenea "Învăţăturilor lui Neagoe Basarab...", era o expresie a moralei creştine "în practica diplomatică", ambele reţinând "filonul istoric al lui Marc Aureliu", cum spune prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov în volumul pomenit mai sus.
Descoperirea falsului şi probele care acuză
Cum a fost descoperit falsul? În decembrie 1988, cercetătorul italian Santo Lucá a publicat studiul "Augustinianum", în care vorbea despre douăzeci de "manuscrise greceşti uitate în biblioteca Vallicelliana". Autorul semnala în mod special unul înregistrat la cota R.100 la pp. 665-666 şi 670-673, despre care spunea că este "un corp de texte de învăţătură atribuite lui Vasile al III-lea, arhiducele Rusiei (1479-1523), ... care spre moarte a îmbrăcat haina călugărească sub numele de Varlaam, dedicând scrierile amintite fiului său Ivan al IV-lea cel Groaznic ( 1530-1584).
Cercetătorul a datat manuscrisul după filigranele hârtiei executate între 1528 şi 1565 (deci posterioare anului chemării la Domnul a Voievodului Neagoe Basarab) şi a observat că pe ultimele pagini ale manuscrisului apare numele posesorului: Teodor Mamalachos. Acesta, după opinia cercetătorului italian, tradusese textele respective din slavonă în greacă la Constantinopol, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, "poate ca document privind educaţia şi principiile ortodoxe ale lui Ivan al IV-lea". Cercetătorul italian nu intuise însă importanţa specială a acestei descoperiri.
Aflat la Vatican pentru a studia o serie de documente aflate în imensa bibliotecă de aici şi în arhivele secrete, prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov a reuşit, prin compararea minuţioasă a manuscrisului original în slavonă al "Învăţăturilor..." cu manuscrisul semnalat de cercetătorul italian, să descopere şi să demonstreze monstruosul fals. Acestei descoperiri i-a dedicat un material în volumul "Monumenta Romaniae Vaticana", apărut în 1996, şi un studiu publicat în revista "Magazinul istoric" în 1997.
Iată câteva dovezi ale plagiatului, aşa cum mi-au fost ele prezentate de cercetător în urmă cu 15 ani: în interiorul textului manuscrisului semnalat de Santo Lucá, sub titlul "Înmormântarea rămăşiţelor unei femei" (care în textul original al "Învăţăturilor..." se referă la rămăşiţele "mamei sale Neaga"), au rămas nemodificate numele de Neaga (mama Sfântului Neagoe), Ioan şi Petru (băieţii voievodului român); au rămas de asemenea numele Stana, Roxana şi Anghelina (fetele voievodului), dar a fost şters numele episcopului Macarie, care există în textul de bază.
Documentul fals păstrează până şi capitolul final al originalului, cu rugăciunile lui Neagoe Basarab pe patul de moarte, în timp ce Ivan cel Groaznic a mai trăit încă 27 de ani după acest eveniment!
După cum aprecia cercetătorul român, Mamalachos ar fi cunoscut un manuscris grecesc al "Învăţăturilor...", cel al lui Manoil din Corint, aflat astăzi în biblioteca Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos, realizat după originalul slavon păstrat în Biblioteca Naţională din Sofia. Acest document ar fi fost copiat şi măsluit cum am arătat mai înainte.
Partea interesantă este că falsul nu a fost sesizat la Constantinopol, iar plagiatul a reuşit chiar să servească scopului murdar pentru care fusese executat, astfel încât, după o lungă perioadă de precauţii şi rezerve din partea Patriarhiei, în cele din urmă, sângerosului ţar moscovit i s-a acordat titlul mult râvnit.
"Însuşirea manuscrisului "Învăţăturile lui Neagoe Basarab..." şi folosirea lor ca recomandare a titlului de bazileu îmbracă două aspecte esenţiale: mai întâi autoritatea morală a argumentelor la nivelul celei mai înalte demnităţi sociale şi politice, iar în al doilea rând imoralitatea falsului pregătit prin furtul creaţiei intelectuale ca practică a "empireului" ţarist la mijlocul secolului al XVI-lea, după câţiva ani de teroare a lui Ivan cel Groaznic", remarca profesorul Dumitriu-Snagov în lucrarea "Monumenta Romaniae Vaticana".
Voievodul urcă în calendar, iar hoţul sfârşeşte otrăvit
Fără îndoială, opera Sfântului voievod Neagoe Basarab aparţine deja tezaurului cultural universal. Adevărata ei paternitate a fost stabilită fără echivoc în 1970 de către "Al Doilea Congres Internaţional de Studii Sud-Est Europene" şi de "Cel de-al XIV-lea Congres Internaţional de Studii Bizantine" din 1971, iar cercetători români, precum Nicolae Iorga, Înalt Preasfinţitul Antonie Plămădeală ori prof. dr. Dan Zamfirescu, ca să pomenim doar câţiva dintre ei, i-au demonstrat înalta valoare şi multiplele valenţe cultural-educative şi creştine.
Monumentala lucrare a "domnului cu apucături împărăteşti", cum îl numea Nicolae Iorga pe voievodul Neagoe Basarab, alături de alte argumente precum milostenia, darul ctitoririi de mănăstiri şi cel de binefăcător al întregii Ortodoxii, a stat şi ea la baza canonizării voievodului de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008.
Furtul operei sfântului, executat în 1557, nu a rămas definitiv ascuns istoriei, iar Ivan cel Groaznic, odiosul ţar care s-a folosit de el, a sfârşit lovit de nebunie şi de o boală necunoscută care i-a descompus trupul, intoxicat cu mercur, neiertat în veci pentru miile de crime săvârşite.
"Dacă Ivan cel Groaznic, cu siguranţă, habar nu avea de opera voievodului român, Teodor Mamalachos, ambasadorul acestuia la Constantinopol, auzise, cu siguranţă, despre ea şi despre valoarea ei, tot atâtea motive pentru a o plagia şi a o prezenta în faţa Patriarhului drept "întărire" doveditoare a înaltei moralităţi a stăpânului său."
"Însuşirea manuscrisului "Învăţăturile lui Neagoe Basarab..." şi folosirea lor ca recomandare a titlului de bazileu îmbracă două aspecte esenţiale: mai întâi autoritatea morală a argumentelor la nivelul celei mai înalte demnităţi sociale şi politice, iar în al doilea rând imoralitatea falsului pregătit prin furtul creaţiei intelectuale ca practică a "empireului" ţarist."
Prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov
