Ip şi Ipu

Se împlinesc astăzi 82 de ani de la tragedia rămasă în istorie cu numele de Masacrul de la Ip. Trecuseră doar cinci zile de când în altă localitate sălăjeană, Trăznea, au pierit 86 de localnici din ordinele armatei horthiste ocupante. În total, 243 de români de toate vârstele au căzut în doar câteva zile victime ale aplicării brutale a Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Pe lângă memoria colectivă a supravieţuitorilor care au dat mărturie despre teroarea prin care au trecut în acele vremuri, în arta românească întâlnim un personaj cu nume unic - Ipu - a cărui rezonanţă ne poate duce cu gândul la acele evenimente.

În 1970, Editura Albatros publica nuvela „Moartea lui Ipu”, sub semnătura scriitorului şi scenaristului Titus Popovici (1930-1994). În volumul său de memorii, regizorul Sergiu Nicolaescu (1930-2013) afirmă că la sfârşitul anilor 1960 a avut o discuţie cu Titus Popovici, într-o cafenea de pe malul Senei din Paris, despre un subiect de film. Popovici a dezvoltat subiectul într-o nuvelă apreciată şi premiată de critica literară contemporană. La mai puţin de doi ani era lansat şi filmul „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, regizat de Sergiu Nicolaescu, cu o distribuţie de excepţie, scenariul pe baza scrierii lui Titus Popovici. Filmul a fost distins cu mai multe premii naţionale şi internaţionale, numeroşi cinefili afirmând că dacă s-ar fi bucurat de o acţiune într-o limbă internaţională ar fi avut şanse chiar la o mult râvnită statuetă a Academiei Americane de Film. O nouă ecranizare a venit în 2013, de data aceasta cu titlul „A Farewell to Fools” („Condamnat la viaţă”), în limba engleză, cu protagonişti de prestigiu.

„Admirabila povestire «Moartea lui Ipu»”

Alex Ştefănescu, cel mai mare critic literar în viaţă, ni-l descrie pe Titus Popovici, „unul dintre cei mai talentaţi prozatori români din toate timpurile”, denunţând totodată tehnica acestuia de mistificare a realităţii mediului rural pentru a face propagandă regimului comunist în romanul „Setea”. În emisiunea „Pagini despre satul românesc cu Alex Ştefănescu”, difuzată în Anul omagial 2019 de TRINITAS TV, este rezumată şi nuvela care ne interesează: „Din fericire, Titus Popovici n-a scris numai romanul «Setea» despre satul românesc, ci şi admirabila povestire «Moartea lui Ipu», publicată în 1970. Această povestire este cu totul altceva. În afară de faptul că ocupă un număr restrâns de pagini - 112 - şi are un statut declarat de povestire, ceea ce înseamnă o dezicere a autorului de opţiunea sa pentru monumentalitatea tradiţională, spune mai mult decât spune. Poate fi considerată o parabolă. Din perspectiva unui copil de 14 ani, în care îl recunoaştem vag pe Titus Popovici însuşi din perioada când, elev fiind, îşi petrecea vacanţele la ţară, este istorisită o întâmplare şocantă petrecută într-un sat ardelenesc la începutul războiului. Un soldat din armata germană, Friedrich, este omorât cu secera de către o persoană care nu poate fi identificată. Nemţii îi avertizează pe mai-marii localităţii că vor fi executaţi dacă în 24 de ore nu-l denunţă pe făptaş. Cuprinşi de panică, aceştia încearcă să-l convingă pe un bătrân sărac cu duhul - Ciupe Teodor (Ipu) - să ia vina asupra lui. Bătrânul acceptă, cerând însă ca în schimb să i se organizeze o înmormântare frumoasă. Cei din protipendadă, care altădată îl priveau pe Ipu cu dispreţ, considerându-l nebunul satului, îi îndeplinesc acum cu o grotescă obedienţă toate dorinţele şi fac chiar o repetiţie a ceremoniei funerare în prezenţa lui. Până la urmă, satul este eliberat de armata română şi aranjamentul cade, astfel încât Ipu redevine personajul desconsiderat de altădată. Ca la lumina unui bliţ malefic se evidenţiază brusc în această împrejurare urâţenia sufletească a celor mai onorabile persoane din sat. Este la mijloc arta de pamfletar a scriitorului, dar şi o tendinţă stângistă a sa de a ridiculiza onorabilitatea în sine. În acelaşi timp, nebunul satului apare ca un om întreg, nealienat, superior din punct de vedere moral celor din jur, ca un poet ingenuu, pierdut în anonimatul vieţii de fiecare zi. Scriitorul se instalează astfel în spaţiul unui mit verificat în repetate rânduri în istoria literaturii universale, de la «Cocoşatul de la Notre Dame» la «Zbor deasupra unui cuib de cuci». În afară de forţa expresivă a întregii parabole se remarcă din nou plasticitatea a numeroase relatări şi descrieri care rămân în memoria cititorului ca secvenţe cinematografice cu o valoare artistică în sine. Descrise cu un remarcabil talent de Titus Popovici, personajele ies din rama romanului şi încep parcă să existe cu adevărat”.

Prima ecranizare

Din episodul de final al producţiei cinematografice „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, care răstoarnă întregul fir narativ, înţelegem că acţiunea se petrece în ziua de 23 august 1944. Cristian Şofron, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Ioana Bulcă, Octavian Cotescu şi Amza Pellea magistral în rolul lui Ipu pun în scenă povestea adaptată pentru film.

Acţiunea este cuceritoare şi plasează filmul în galeria de aur a producţiilor româneşti. Dintre toate dialogurile, unul ne atrage atenţia în mod deosebit. Într-o naivitate a personajului, Ipu, jucat de Amza Pellea, se întreabă de unde vine această poreclă, trimiţând parcă publicul să cerceteze mai adânc etimologia numelui. Când comesenii săi plini de falsitate, care l-au aşezat în locul cel mai de seamă doar pentru a-l sacrifica, îl numesc „Bace Tudore”, acesta îi opreşte: „Nu, puteţi să-mi ziceţi Ipu. Că ştiu că aşa-mi spuneţi când nu sunt de faţă”. Întrebările: „De ce-ţi spune Ipu?” şi „Dar ce înseamnă Ipu?” provoacă această pledoarie pentru cercetare: „Nu ştiu... Nimic! Eu de-aceea n-am putut răbda. De-aia mi-a fost ciudă. Oamenii mi-or zis în fel şi chip, tare urât: Strimfli, Căcădare, Croampă. Şi eu nu m-am mâniat. Am priceput că le e silă de mine şi că nu dau o ceapă degerată pe mine. Şi mie îmi place când oamenii nu-şi ascund gândurile. Dar Ipu... Ipu ăsta nu înseamnă nimic. Şi de-aceea n-am putut răbda să-mi zică nimeni aşa. Acuma pe mormânt atât să-mi scrieţi: Ipu”. Şi dacă, totuşi, Ipu înseamnă ceva?

Ipu în rol internaţional

Patru decenii mai târziu, avem o nouă ecranizare a nuvelei „Moartea lui Ipu”, un remake internaţional după filmul lui Sergiu Nicolaescu: „A Farewell to Fools” („Condamnat la viaţă”), lansat în 2013 în regia lui Bogdan Dreyer, scenariu adaptat după Titus Popovici de Anuşavan Salamanian. De data aceasta, Ipu este un soldat francez, nimeni altul decât Gérard Depardieu, în timp ce preotul jucat în anii 70 de Ion Besoiu este pus în scenă de Harvey Keitel. Daniela Nane, Nicodim Ungureanu, Gheorghe Visu şi tânărul Bogdan Iancu întregesc distribuţia de excepţie.

Nu avem certitudinea cu privire la o eventuală legătură între numele Ipu şi toponimul Ip. Privind însă în profunzime, aceasta poate fi o cheie de înţelegere a lucrurilor. Autorul nuvelei nu putea fi străin de drama prin care trecuseră satele româneşti din Ardealul ocupat după evenimentul fatidic din 30 august 1940, mai ales că era născut în Oradea, oraş eliberat abia după patru ani. În film, trupele germane doar ameninţă că vor executa exemplar câţiva dintre fruntaşii satului de români în fiecare zi până la aflarea făptaşului, însă nimeni nu piere. În realitate, trupele horthiste au înecat într-o baie de sânge sute de oameni pe crucile cărora stă scrisă o singură vină: români.