În fiecare an, la 25 Decembrie, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică, prin intermediul rânduielilor, cântărilor liturgice, colindelor și cântecelor de stea
Lăcătuş la Steaua
Steaua a pierdut cu 1-2 la Cluj, în faţa ultimei clasate, Universitatea, iar Gigi Becali l-a demis pe italianul Massimo Pedrazzini, instalându-l ca antrenor principal pe Marius Lăcătuş. Pentru câte etape oare? Derby-ul Dinamo - Poli Timişoara s-a încheiat nedecis.
Marius Lăcătuş este noul tehnician al formaţiei Steaua. Fostul antrenor al celor de la UTA s-a înţeles cu finanţatorul Gigi Becali, ieri dimineaţă, şi a semnat un contract cu gruparea din Ghencea, având ca obiectiv câştigarea titlului de campioană şi calificarea în grupele Ligii Campionilor. Lăcătuş îi urmează la cârma echipei italianului Massimo Pedrazzini, care va rămâne în continuare în cadrul echipei ca secund, aşa cum dealtfel întregul staff tehnic va rămâne la club. Mutarea vine după ce Steaua a pierdut, sâmbătă, al doilea meci în Liga I, 1-2 la Cluj, cu Universitatea, ultima clasată, formaţie care în primele 11 meciuri nu reuşise să învingă pe nimeni. Având în faţă o echipă palidă, fără nici o idee de joc, dezorientată, cu un „antrenor-marionetă“ pe bancă, cel „adevărat“ dând indicaţii din lojă, jucătorii clujeni au crezut în şansa lor, s-au dăruit până în ultimul minut pe un teren impracticabil şi au dat lovitura pe final, reuşind să revină chiar şi de la 0-1, după ce Nicoliţă deschisese scorul pentru oaspeţi. În urma acestui succes, primul de la revenirea în Liga I, „U“ Cluj acumulează 7 puncte şi speranţele de ieşire din zona retrogradării au început să prindă contur pe „Ion Moina“. Într-un alt meci din cadrul etapei a XII-a, Dinamo şi Poli Timişoara au remizat în Ştefan cel Mare (1-1), astfel că timişorenii rămân în clasament înaintea lui Dinamo. La Arad, Poli Iaşi a smuls, vineri, primul punct în deplasare din actualul sezon (0-0), în timp ce „U“ Craiova şi Gloria Buzău au pierdut la limită, pe final, pe terenurile echipelor Oţelul, respectiv Gloria Bistriţa. Oţelul a marcat golul victoriei în minutul 87, în timp ce Bistriţa a înscris în minutul 80 golul de 3-2, după ce buzoienii au egalat în două rânduri, de fiecare dată din penalty. Rezultatele etapei a XII-a: UTA - Poli Iaşi 0-0 Oţelul - „U“ Craiova 2-1 (Paraschiv '27, Jelev '87 - Wobay '58) Bistriţa - Buzău 3-2 (Tilincă '3, â80, Mircea Rus '56 - Paleacu '50, '71, ambele din penalty). Portarul Tătăruşanu de la gazde a fost eliminat în minutul 71. „U“ Cluj - Steaua 2-1 (Jovanovic '34, Goga '84 - Nicoliţă '21) Dinamo - Poli Timişoara 1-1 (Cristea '20 - Cânu '45) FC Vaslui - Farul 1-1 (Sorin Frunză '59 - N. Băcilă '72) Urziceni - Pandurii 1-0 Marius Bilaşco '14) Mioveni - Ceahlăul 2-1 (Cristian Bratu '74, '80 - Viorel Frunză '54). Partida Rapid - CFR Cluj 1-2 (Lucian Burdujan '56 - Eugen Trică '37, Christian Fabbiani '73 . Programul etapei viitoare, a XIII-a: Mâine, 30 octombrie Buzău - „U“ Cluj (Telesport, ora 15:00) Miercuri, 31 octombrie Urziceni - Dinamo (Naţional TV, ora 15:00) Poli Iaşi - FC Vaslui (TVR, ora 17:00) Ceahlăul - Gloria Bistriţa (Telesport, ora 18:30) Steaua - Oţelul Galaţi (Kanal D, ora 20:30) „U“ Craiova - Poli Timişoara (Antena 1, ora 20:30) Joi, 1 noiembrie Pandurii Tg. Jiu - Rapid (Kanal D, ora 14:00) Farul Constanţa - Dacia Mioveni (Telesport, ora 18:30) CFR Cluj - UTA (Naţional TV, ora 20:00)