Legendele despre Moş Crăciun

Moş Crăciun. Un sfânt, o legendă, un mit, o credinţă sau doar un produs al minţii umane? Poate mulţi ne-am pus întrebarea aceasta sau pur şi simplu ne-am bucurat că el se află în mintea noastră, în inimile copiilor sau în cărţile cu poveşti. Ştim că este bătrân, bun, darnic, iubitor, plin de cadouri şi împăciuitor al oamenilor. Am putea spune că are foarte multe din calităţile unui bun creştin. Dar este creştin Moş Crăciun? Sau doar vrea să înlocuiască pe un alt moş, Moş (Sfântul) Nicolae? Sau poate vrea să-i îndepărteze pe creştini de însuşi Izvorul bunătăţii, iubirii - Dumnezeu-Pruncul, născut în ieslea dobitoacelor din Bethleem?

Moşul cu barba albă ca neaua care zboară prin văzduh cu sania sa trasă de reni şi mereu cu tolba plină de cadouri a devenit pentru marea majoritate a oamenilor de pe întinsul globului pământesc personajul central a celei mai mari sărbători a iernii, Crăciunul. În lumea largă nu toţi ştiu că, de fapt, la 25 decembrie serbăm Naşterea Celui care ne-a făcut cel mai mare dar posibil, primirea firii omeneşti în persoana lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

De la bucuria îngerească a naşterii Fiului lui Dumnezeu în ieslea din Bethleemul Iudeii s-a trecut acum la bucuria pământească a darurilor şi a mesei îmbelşugate. De la unicul Dumnezeu venit printre noi pentru a ne aduce daruri cereşti şi veşnice s-a trecut la un semizeu, care nu vine decât cu daruri lumeşti şi trecătoare. E adevărat că „moşul cel bun“ îi răsplăteşte pe copii cu bucurii, aproprie şi împacă familii, scoate la iveală iubirea şi puritatea din sufletele oamenilor, dar cu toate acestea ele sunt trecătoare şi nu duc la Dumnezeu. Abia atunci când această sărbătoare este pusă în legătură cu ieslea bethleemică şi cu darurile aduse de magi Pruncului divin, putem recunoaşte Crăciunul ca moment al păcii, al înţelegerii între oameni şi al bucuriei de a oferi cadouri materiale, dar şi spirituale.

Crăciun - zeu al soarelui

Pentru a afla de unde a pornit şi cum s-a dezvoltat legenda lui Moş Crăciun, vă propunem o scurtă sinteză a tradiţiilor care s-au împletit în jurul binecunoscutului personaj.

Pe teritoriul ţării noastre s-au descoperit mai multe obiceiuri şi tradiţii care au dus la concluzia existenţei unui zeu solar, Crăciun, de origine indo-europeană, specific teritoriilor locuite de geto-daci, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. Determinativul de „moş“ s-a folosit pentru a indica vârsta zeului adorat, care trebuia să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic la Anul Nou. Astfel, divinitatea se năştea împreună cu timpul la 25 decembrie, trăia 365 de zile, îmbătrânea şi murea pentru a renaşte la începutul anului următor. Crăciun, făptura sacră care simboliza la romani timpul creator, în mitologia geto-dacă e posibil să fi fost reprezentat printr-un strămoş care aducea echilibrul elementelor în stadiul facerii lor. Cultul lui Crăciun este mult mai vechi decât cel al lui Mithra şi coboară sub era noastră.

Moş Ajun şi Moş Crăciun, doi fraţi gemeni cu bărbile lungi şi albe

Poporul român care a devenit creştin odată cu naşterea şi formarea lui ca neam a personificat zilele săptămânii: Sfânta Luni, Sf. Vineri, Sf. Sâmbătă etc., care sunt fiinţe reale pentru popor, cu oarecare puteri. Tot aşa a făcut din zilele Ajunului şi Crăciunului două persoane, Moş Ajun şi Moş Crăciun, având la bază mitul zeului Crăciun. Ei sunt moşi pentru că se arată întotdeauna cu bărbile albe de zăpadă şi apoi sunt şi bătrâni pentru că se trag din vremuri uitate, de când lumea şi pământul.

Moş Ajun şi Moş Crăciun sunt ca doi fraţi gemeni cu bărbile lungi până la pământ, stufoase şi albe ca zăpăda, buni şi darnici, cutreieră lumea de la un capăt la altul şi răspândesc veselia în jur prin darurile lor, mai ales pentru copii. Moş Ajun dăruieşte nuci, pere, covrigi, colaci, plăcinţi, prăjituri şi bomboane. Iar Moş Crăciun le aduce haine, încălţăminte, jucării, cârnaţi şi şorici de purcel, spune tradiţia orală a strămoşilor noştri.

În Banat şi Transilvania ziua de 1 ianuarie poartă denumirea de Crăciunul Mic, nu Anul Nou, deoarece mai mult de un mileniu creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun, în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă; la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Crăciun şi Crăciuneasa au fost gazdele Pruncului Iisus

Cea mai cunoscută şi întâlnită legendă din ţara noastră în legătură cu Moş Crăciun este cea în legătură cu Naşterea Domnului. Conform tradiţiei, Maica Domnului şi Dreptul Iosif atunci când îşi căutau adăpost, au bătut la poarta lui Moş Ajun, dar acesta nu i-a primit pentru că era sărac, însă i-a îndrumat spre fratele său mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun. Acesta era stăpânul satului unde au găzduit Iosif şi Maria, pe când Moş Ajun era doar paznic la vite. Unele povestiri spun că după ce a aflat că Fecioara Maria trebuia să nască, Crăciun şi-a trimis nevasta, Crăciuneasa, să o moşească. După naştere, el L-a aşezat pe Iisus sub un măr şi, de bucurie, merele luate din pom le-a dăruit tuturor copiilor care treceau pe acolo. Tot sub acest pom l-a îngropat şi pe Moş Ajun după ce a murit.

Alţi autori sunţin că sub influenţa creştinismului, Crăciun apare şi ca figură apocrifă. S-a născut înaintea tuturor sfinţilor şi este mai mare peste ciobani. Când Crăciun află că în grajdul său S-a născut Domnul Iisus, se căieşte şi îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind primul creştin, sfântul cel mai bătrân.

Altă legendă spune că atunci când S-a născut Hristos, baba lui Moş Crăciun, Crăciuneasa, a moşit-o pe Maica Domnului. Când a auzit Moş Crăciun că femeia sa a lucrat de ziua lui, i-a tăiat mâinile pe loc. Atunci Crăciuneasa s-a dus la Maica Precista şi, plângând, i-a spus ce a păţit. Maica Domnului a suflat peste mâinile ei şi îndată i s-au pus la loc şi s-au făcut frumoase şi nu zbârcite cum erau până atunci. De aceea, în Transilvania, de Crăciun, fiecare creştin face câte un colac sub forma unei mâini cu degetele-întinse şi uns pe deasupra cu gălbenuş de ou, ca să sclipească întocmai ca mâinile Crăciunesei.

De bucurie că nevasta sa a scăpat, Crăciun împarte Fecioarei Maria daruri păstoresti: lapte, caş, urdă, smântână. De aici, transfigurarea lui Moş Crăciun într-un sfânt care aduce în ziua Naşterii Domnului daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, potrivit Evangheliei, le-au adus regii-magi. Deci Moş Crăciun de azi simbolizează pe cei trei magi.

Un pastor, un caricaturist şi Coca Cola au conturat mitul Moş Crăciun

De la zeu la cioban şi apoi la moşul care moare la sfârşitul anului şi reînvie la începutul următorului, s-a ajuns la moşul care merge pe sania sa trasă de reni printre nori şi împarte cadouri copiilor, abia la începutul secolului al XIX-lea. Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clarke Moore, care, într-un poem, l-a prezentat pe Sfântul Nicolae ca un personaj simpatic, dolofan şi zâmbitor, care împarte cadourile din sania sa trasă de reni. Publicat pentru prima dată în ziarul „Sentinel“, din New York, pe 23 septembrie 1823, poemul a devenit în anii următori foarte căutat, ajungând în mai multe cotidiane din Statele Unite, dar şi tradus şi publicat în întreaga lume. Şi numele folosit în SUA, Santa Claus (Moş Crăciun), provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfântul Nicolae.

În 1860, cotidianul „Harperâs Illustrated Weekly“ a publicat un desen al lui Santa Claus, îmbrăcat într-un costum roşu ornat cu nasturi negri şi cu o curea din piele. Timp de aproape 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului, a ilustrat prin sute de desene toate aspectele legendei lui Moş Crăciun. Nast este şi cel care a „stabilit“ în 1885 că reşedinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord.

În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă alură printr-o campanie publicitară, desfăşurată de compania Coca-Cola. Desenatorul Haddon Sundblom i-a dat lui Moş Crăciun o burtă durdulie, un aer jovial, costumul său roşu şi o atitudine tolerantă. În următorii 35 de ani, Coca-Cola a difuzat astfel de portrete ale lui Moş Crăciun în presa scrisă. Putem spune că această companie este autorul moral al conturării mitului actual despre Moş Crăciun.

Deci merită să scoatem în evidenţă mai mult pe Moş Crăciun decât bucuria Naşterii lui Hristos exprimată atât de frumos în colinde? Merită oare copiii noştri să creadă într-o creaţie a oamenilor sau în adevăratul Moş Crăciun, Sfântul Nicolae? Crăciunul nu trebuie limitat doar la sărbătoarea cadourilor, ci întărit cu bucuria de a cânta alături de îngeri colindele divine închinate Naşterii Fiului lui Omului, Fiului lui Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus Hristos.

„Colindul este mult mai vechi la noi decât apariţia bradului şi a lui Moş Crăciun“

Renumitul etnolog Şerban Anghelescu, cercetător ştiinţific la Muzeul Ţăranului Român, ne-a vorbit despre darul la români. Domnia sa a punctat că darurile erau făcute în circumstanţe rituale. Şi anume: darurile mamei şi a noului născut, darurile primite la nuntă sau cu alte ocazii din viaţa omului. „Darurile erau înregistrate de fiecare locuitor al satului. Într-o comunitate închisă, până la urmă se realizează un echilibru, fiecare ajunge să ofere cuiva un dar, pentru că ajunge să fie şi gazdă, dar şi invitat la rândul lui. În orice caz, se ţineau socoteli foarte clare în legătură cu acestea“, a mai spus etnologul care a constatat că darurile erau mai mult de ordin alimentar.

În cadrul sărbătorilor de iarnă, românul oferea colindătorilor de asemenea daruri rituale. „Colacul care este obligatoriu după vechea datină, vinul, bucata de carne de porc, rareori bani, nuci, mere, covrigi. Colindul este mult mai vechi la noi decât apariţia bradului şi a lui Moş Crăciun“, a mai spus domnul Şerban Anghelescu, care susţine că bradul de Crăciun posibil să fi apărut la noi pe vremea regelui Carol I.

De ce credem în Moş Crăciun

La Universitatea din Montreal, Canada, o echipă de cercetători a efectuat un studiu sistematic despre credinţa în Moş Crăciun. Studiul a fost făcut pe copii cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, deoarece la 7 ani este pragul când copiii pot distinge realitatea de ficţiune. De la această vârstă ei îşi dau seama că este imposibil ca Moş Crăciun să ofere cadouri copiilor din întreaga lume într-o singură noapte.

Cercetătorii au descoperit că atunci când află că Moş Crăciun nu există, copiii îşi încurajează fraţii mai mici să creadă mai departe. Echipa de cercetători pune acest fapt pe seama prezenţei unor principii fundamentale despre gândirea umană. Tot aceştia cred că acest sentiment stă şi la baza credinţei în Dumnezeu, pentru că toţi oamenii încetează să creadă în puterile lui Moş Crăciun, dar aproximativ jumătate nu încetează niciodată în a crede în puterile supranaturale ale lui Dumnezeu.