Lemnul Sfintei Cruci ajunge diseară la Bucureşti

Sfânta Cruce adună în jurul său din nou credincioşi de pe întreg cuprinsul Patriarhiei Române, întrucât, în această seară, o părticică din Cinstitul lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci va fi adus la Catedrala patriarhală. Sfântul lemn va fi adus de o delegaţie de la Mitropolia de Drama, Grecia, şi va fi aşezat împreună cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în baldachinul de lângă catedrală. Sfântul lemn va rămâne spre închinare o săptămână.

Pelerinii care îl vor cinsti pe Cuviosul Dimitrie anul acesta vor avea şi bucuria de a se închina în această perioadă Lemnului Sfintei Cruci. Aceasta este a doua oară când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aduce Lemnul Sfintei Cruci în România, prima dată petrecându-se în 2004, pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Atunci, însă, a fost adus de la Mănăstirea "Soumela", Veria, Grecia.

Evenimentul a avut loc în Anul omagial Ştefan cel Mare şi Sfânt, ştiută fiind evlavia marelui voievod faţă de Sfânta Cruce, cu ajutorul căreia a biruit în atâtea lupte.

Atunci, Înalt Preasfinţitul Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa şi Kampania, împreună cu o delegaţie de clerici a adus racla cu Sfânta Cruce, ce a fost aşezată apoi lângă moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva spre închinarea credincioşilor.

Atunci s-a făcut o expoziţie de cruci la Sala Gotică de la "Trei Ierarhi", unde credincioşii moldoveni, dar şi pelerinii veniţi pentru a lua binecuvântare de la Iaşi s-au putut închina şi au putut admira diferite tipuri de cruci.

Racla adusă în 2004 la Iaşi are o valoare nu doar prin odorul pe care îl are în interior, ci şi o valoare istorică. Ea a fost dăruită în 1390 de către împăratul bizantin Manuil III Comnenul Mănăstirii Panaghia şi pe chivot se putea citi actul de danie al împăratului: "Aici se află lemnul pe care Hristos a sfinţit creaţia. Emanuel, fiul lui Alexios, îl oferă ca dar mănăstirii din muntele Mela".

Unde se mai găsesc părticele din Sfânta Cruce

Multe fragmente din Lemnul Crucii care se aflau la Ierusalim şi Constantinopol s-au pierdut în timp, din cauza deselor asedii la care au fost supuse cele două cetăţi. În primul caz, relicva ascunsă în 1009 în timpul persecuţiilor califului Fatimid, redescoperită şi reaşezată în Biserica Sfântului Mormânt în 1099 de cruciaţi, a căzut în 1187 în mâinile lui Salladin, pe câmpul de bătălie de la Hattin, unde fusese adusă de episcopul Betleemului, la porunca regelui Ierusalimului. În al doilea caz, fragmentul din Sfânta Cruce, păstrat în capela Pharos a Palatului imperial, împreună cu celelalte relicve ale Patimilor, a fost achiziţionat între 1241 şi 1242 de regele Franţei, Ludovic al IX-lea, de la împăratul latin de Constantinopol şi depus în Sainte Chapelle în 1248, dispărând în tulburările din vremea Revoluţiei Franceze (1789-1794). Astăzi, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se mai păstrează în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Veneţia, Constantinopol, în Franţa (Saint Sernin de Toulouse, Capela "La Vraie-Croix" din Morbihan-Bretania, Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul "Sf. Cruce" din Ličge), Spania (Santo Toribio de Liébana). Cel mai mare fragment din Sfânta Cruce se află la Mănăstirea Xiropotamou din Muntele Athos şi a fost adus, în 1992, pentru câteva săptămâni în ţara noastră, spre închinare.

Părticele din Sfântul Lemn se află şi în Bucureşti

Părticele din lemnul Sfintei Cruci sunt aşezate spre închinare în sfinte lăcaşuri de închinăciune de la noi din ţară, în Arhiepiscopia Bucureştilor fiind patru locuri în care credincioşii se pot închina la Lemnul pe care Mântuitorul s-a jertfit.

Fie că au fost donate cârmuitorilor ţării de către mănăstiri din Grecia, ca semn de mulţumire pentru ajutorul primit din partea românilor, fie că au fost donate stareţilor de la mănăstiri, mai multe părticele din Sfânta Cruce au rămas şi în bisericile din România. La Mănăstirea Căldăruşani se păstrează mai multe sfinte relicve de la diferiţi sfinţi, dar şi o parte din Cinstitul lemn. De asemenea, o părticică se află şi la Mănăstirea Ţigăneşti din Ilfov, precum şi una la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" de pe Calea Victoriei din Capitală.

Istoria Lemnului Sfintei Cruci

După moartea şi Învierea Domnului, ucenicii Lui au îngropat lemnul crucii la poalele Golgotei. În altă parte se spune că soldaţii romani care L-au răstignit pe Iisus, după punerea în mormânt, ar fi aruncat cele trei cruci într-o cisternă săpată în piatră, din imediata apropiere a Golgotei, unde se colecta apa de ploaie necesară consumului oraşului. Golgota rămăsese un loc blestemat. După trei secole, în anul 326, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, a descoperit cele trei cruci de lemn. Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul a fost uşor identificată, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru o mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.

Sfânta Elena a trimis acasă, fiului ei Constantin, un fragment din lemnul Sfintei Cruci şi două cuie din cele în care fusese pironit Domnul, unul dintre ele fiind ulterior încastrat într-o diademă. Crucea descoperită pe Golgota a fost pusă în Bazilica "Sfânta Cruce" din Ierusalim, zidită de împărăteasă. Tot acolo au mai fost depuse un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI.

Începutul cultului public şi oficial al Crucii lui Iisus s-a petrecut în anul 335, cu ocazia sfinţirii bisericii zidite de împăratul Constantin cel Mare, la propunerea împărătesei Elena, pe Golgota, locul Calvarului şi al îngropării Mântuitorului Iisus, cunoscută ca Biserică a Sfântului Mormânt, sau Martirion/Martyrium, iar mai târziu "Ad Crucem".

Istoria Sfintei Cruci, de după, este însă una zbuciumată. Multe date nu concordă, fiind foarte greu de stabilit cu exactitate adevărul. Surse catolice susţin că, după aproape trei veacuri, în anul 615, racla cu lemnul Sfintei Cruci a fost luată ca pradă de război de către perşii care au invadat şi au cucerit Ierusalimul. După 14 ani, împăratul Heraclie al Bizanţului a readus-o la Ierusalim, depunând-o, în anul 629, cu mare cinste, în Biserica Sfântului Mormânt. La 14 septembrie 630, Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor. În anii 634-635, lemnul Sfintei Cruci a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (şi înapoi) într-o procesiune solemnă, a cărei amintire s-a păstrat până astăzi în cultul bizantin al sărbătorii din 14 septembrie.

Ulterior, fragmente din Sfânta Cruce au fost dăruite sau cumpărate, ajungând în mai multe locuri din lume, fiind expuse spre închinarea credincioşilor.