Fără îndoială, părintele arhimandrit Cleopa Ilie este unul dintre reperele spiritualităţii româneşti. Un om providenţial, chemat la viaţă pentru a împlini planul milostivirii divine într-o perioadă a existenţei acestui popor sfâşiat de ghearele roşii ale comunismului. Prea puţin cunoscut este faptul că părintele Cleopa Ilie a locuit câteva luni (1954-1955) în Reşedinţa patriarhală, fiind invitat de patriarhul Justinian pentru revigorarea vieţii monahale.
La împlinirea a 15 ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui arhimandrit Cleopa Ilie (1998-2013), Patriarhia Română a organizat un moment comemorativ dedicat personalităţii marelui nostru duhovnic, care s-a încheiat cu sfinţirea unei plăci memoriale în fosta sa chilie din Reşedinţa patriarhală. În cuvântul din cadrul momentului comemorativ, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat contextul şi misiunea care l-a adus pe părintele Cleopa în Bucureşti: „În perioada zbuciumată a prigoanei împotriva Bisericii, la chemarea vrednicului de pomenire Justinian Patriarhul, părintele arhimandrit Cleopa Ilie a fost chemat la Bucureşti, locuind câteva luni în Reşedinţa patriarhală, unde s-au pus bazele unui amplu program misionar, pe care ulterior părintele Cleopa l-a desfăşurat în mai multe mănăstiri din ţară, în special în Muntenia şi Banat, ostenindu-se pentru călăuzirea vieţii monahale româneşti pe calea Sfintei Tradiţii a Bisericii noastre Ortodoxe“. Fără îndoială, „lucrarea duhovnicească a părintelui Cleopa Ilie nu a avut doar un caracter local sau provincial, ci a fost o lucrare misionară care a cuprins întreaga ţară, trecând şi dincolo de hotarele ei, prin ucenici şi prin cărţile sale traduse în limbi străine“, a evidenţiat Preafericirea Sa.
„Patriarhul Justinian l-a adus pe părintele Cleopa Ilie din pustie“
Documente de provenienţă bisericească atestă faptul că patriarhul Justinian Marina (1948-1977) a demarat, chiar din anul 1949, o amplă acţiune de reorganizare a monahismului ortodox românesc. Într-o atmosferă politică total nefavorabilă pentru Biserică, întâistătătorul român a purces la repopularea şi întărirea vieţii duhovniceşti a mănăstirilor moldoveneşti, prin mutarea unor călugări, în frunte cu părintele arhimandrit Cleopa Ilie, la mănăstirea suceveană Slatina, în luna august a anului 1949, după ce, în anul anterior, părintele Cleopa, prigonit de securişti, a luat calea pustniciei în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria. Comunitatea monahală nou-înfiinţată urma cu precizie în rânduiala programului duhovnicesc regula Sfântului Teodor Studitul, preluată de mai multe mănăstiri din nordul Moldovei, care trebuia să asculte de arhimandritul Cleopa Ilie. Această iniţiativă a patriarhului Marina, cunoscută ca „fenomenul monahal de la Slatina“, a fost stopată în anul 1952. Astfel, autorităţile statului din acea vreme au dispus percheziţionări la Mănăstirea Slatina şi reţinerea unor călugări, inclusiv a părintelui Cleopa. Aşa se face că, în anii 1952-1954, părintele Cleopa s-a retras iarăşi în munţi, însă de data aceasta i-a fost alături părintele Arsenie Papacioc. „Patriarhul Justinian Marina l-a adus pe părintele Cleopa Ilie din pustie. L-a ajutat să iasă de sub prigoana şi de sub urmărirea comunistă, deoarece comuniştii aveau interesul să-l omoare. Patriarhul Justinian, care îl iubea pe părintele Cleopa foarte mult şi îl preţuia pentru viaţa lui duhovnicească înaltă, a intervenit pe lângă autorităţile comuniste de atunci, pe lângă Dej, pe lângă Emil Botnăraş, care era ministru de interne la vremea respectivă, şi i-au dat graţiere. L-au căutat, aproape trei luni de zile, părintele Petroniu Tănase şi alţi părinţi din Mănăstirea Sihăstria, prin locurile unde ştiau că părintele se ascunde şi, întâmplător, au dat de un ucenic al părintelui Cleopa, care îi spusese acestuia deja de decretul de graţiere, şi atunci părintele Cleopa nu a mai avut sentimentul de frică că este urmărit de Securitate şi a revenit în mănăstire“, vorbeşte părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, slujitor şi duhovnic la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, ucenic al părintelui Cleopa.
Cu toate capcanele întinse de autorităţile statului, fenomenul monahal promovat de arhimandritul Cleopa nu a fost stopat. Însuşi patriarhul Justinian i-a încredinţat marelui nostru duhovnic mai multe misiuni duhovniceşti la mănăstirile din jurul Capitalei. Ulterior, modelul patriarhului a fost urmat de mitropolitul Vasile Lăzărescu de la Timişoara şi de episcopul Andrei Magieru de la Arad, care l-au chemat pe părintele Cleopa să pună rânduială în mai multe mănăstiri din zona Banatului.
„Şase luni l-a ţinut patriarhul Justinian pe părintele Cleopa în Reşedinţa patriarhală, din dorinţa acestuia de a reorganiza, de a întări şi de a pune rânduială în mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureştilor. În timpul unui Sfânt Maslu, la Mănăstirea de maici Ţigăneşti, i-a arestat Securitatea pe părintele Cleopa şi pe părintele Arsenie Papacioc, care slujea împreună cu dânsul. În timp ce îi aducea Securitatea pe jos, spre Bucureşti, prin câmp, maicile de la Ţigăneşti veneau după părinţii duhovnici şi strigau în urma celor doi securişti care îi escortau: «Nu ne arestaţi duhovnicii!», iar părintele Arsenie Papacioc, în spirit de glumă, a spus: «Din pustie la Patriarhie şi de la Patriarhie în puşcărie».
Revenind, patriarhul Justinian l-a ţinut jumătate de an pe arhimandritul Cleopa la reşedinţă, timp în care s-a sfătuit îndeaproape cu părintele în problemele cu care se confrunta Biserica în perioada respectivă. Într-o noapte, la insistenţele patriarhului Justinian de a-l convinge pe părintele Cleopa să accepte episcopatul, marele duhovnic a replicat că dacă nu este lăsat în pace va pleca din nou în pustie. După şederea la Patriarhie, părintele Cleopa s-a întors la mănăstirea de metanie, la Sihăstria, unde a rămas până la sfârşitul vieţii pământeşti“, a încheiat părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru.
