Praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică este a doua sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și înfățișează creșterea duhovnicească, în virtuți, a pruncei născute din
Marele Constantin care a schimbat faţa lumii cu puterea Crucii
În istoria creştinismului Sfântul Împărat Constantin cel Mare are un rol important, pentru că el scoate Biserica din catacombe şi-i oferă un rol central în societatea romană. Cinstirea lui se datorează atitudinii sale faţă de creştinism şi faptului că a fost primul împărat creştin al Romei. În această calitate a făcut din creştinism cea mai importantă religie a imperiului său. El a înţeles că doar creştinismul poate asigura continuitatea imperială romană. Acest lucru a asigurat existenţa imperiului încă un mileniu, însă nu dominat de păgânesc, ci o împărăţie creştină continuatoare a civilizaţiei greco-romane prin ceea ce numim în istorie civilizaţia bizantină. „Odată cu împăratul Constantin, lumea de atunci intră într-o nouă eră, cea creştină, în care s-a născut şi civilizaţia europeană, superioară tuturor celorlalte civilizaţii ale lumii” (Emilian Popescu).
Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte astăzi pe Marele Împărat roman Constantin, iar imnografia Mineiului sintetizând motivele cinstirii lui ne spune: „După datorie săvârşim pomenirea ta, Constantine, cel ce eşti întocmai cu Apostolii, temeiul şi lauda tuturor împăraţilor. Că luminat fiind cu razele Duhului, toată Biserica lui Hristos o ai luminat, soboare de credincioşi de pretutindeni ai adunat, în luminata cetate Niceea, unde întărâtarea celor răi credincioşi s-a stins, şi limbile ereticilor au slăbit şi au înnebunit; iar cununa ortodocşilor s-a înălţat, arătându-se credinţa. Pentru aceasta, de dânşii ai fost lăudat ca un preadrept credincios, şi ai fost propovăduit a fi părinte tuturor împăraţilor, ca cel ce ai luat întâi porfira de la Dumnezeu. Pentru aceasta, te rugăm cei ce săvârşim cu credinţă pomenirea ta: Cere curăţire de păcate sufletelor noastre”.
Cu adevărat Sfântul Constantin cel Mare este întocmai cu Apostolii, pentru că prin măsurile luate în favoarea creştinismului a făcut ca numărul celor ce mărturisesc credinţa în Hristos Domnul să fie mai mare decât al păgânilor în Imperiul roman. Până la el creştinismul era o religie minoritară în imperiu, iar de la el creştinii devin majoritari în rândul populaţiei romane.
În acelaşi timp el este ocrotitorul Bisericii şi pentru liniştea ei convoacă Sinodul I Ecumenic de la Niceea în anul 325, unde este afirmată dreapta credinţă şi este condamnată erezia lui Arie.
Constantin cel Mare prin convertirea sa la creştinism deschide şirul împăraţilor creştini din istoria imperialităţii romane, ce se încheie tot cu un Constantin (Paleologul), care moare apărând Bizanţul ce cade sub turci la 29 mai 1453.
Toate acestea au fost posibile datorită convertirii minunate a lui Constantin înainte de bătălia de la Pons Milvius din 312. Despre acest moment imnografia din Minei mărturiseşte: „Nu de la oameni ai luat chemarea, ci ca dumnezeiescul Pavel, o ai primit pe ea mai vârtos de sus, de la Hristos Dumnezeu, lăudate Constantine, cel ce eşti întocmai cu Apostolii. Căci semnul Crucii pe cer văzându-l, şi cu acesta vânându-te ca un bun vânat, întru aceasta şi biruitor neînvins împotriva văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi te-ai arătat...”
Cum s-a ajuns la acest moment şi ce s-a întâmplat înaintea acestei bătălii fundamentale pentru viitorul politic al lui Constantin aflăm din istoria vieţii lui. În anul 306 tatăl său Constanţiu moare în Britania la York, iar legiunile de acolo l-au proclamat împărat. Constantin pleacă din Britania în fruntea trupelor sale şi după mai mulţi ani de lupte ajunge înaintea Romei, unde la Pons Milvius în data de 28 octombrie 312 are loc bătălia decisivă împotriva rivalului său Maxenţiu. Înaintea acestei lupte Constantin a văzut pe cer, ziua, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia latină: in hoc signo vinces (prin acest semn vei învinge). Noaptea, i S-a arătat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu semnul crucii, pe care-l văzuse pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor pentru a fi protejaţi în luptă. A doua zi a câştigat bătălia, chiar dacă Maxenţiu avea o armată de 7 ori mai mare decât a lui Constantin. Lactantiu spune că a câştigat cu ajutorul lui Dumnezeu, iar Eusebiu de Cezareea relatează că împăratul Constantin a povestit că semnele care i s-au arătat l-au încredinţat de puterea lui Hristos şi l-au făcut să treacă de partea creştinilor.
În urma acestei viziuni, Constantin a mers pe drumul apărării creştinismului, ceea ce l-a dus la edificarea unei împărăţii creştine ce a dăinuit peste un mileniu. Pentru el Sfânta Cruce a devenit un simbol de biruinţă. „Descoperirea mai târzie (prin anii 326-327) a Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, la Ierusalim, de către Sfânta Elena, mama împăratului, îşi are şi ea originea în evenimentul petrecut la Roma în octombrie 312. Tot aşa, Edictul de la Mediolanum (Milan 313), ale cărui efecte au schimbat faţa lumii de atunci, transformând-o din păgână în creştină, n-ar fi putut nici el avea loc fără arătarea Sfintei Cruci în octombrie 312” (Emilian Popescu, Prolog, Eusebiu de Cezareea, Viaţa împăratului Constantin şi alte scrieri). Acest lucru este subliniat mai ales de cântările Mineiului: „Vârsta tinereţii având ca şi dumnezeiescul Pavel, de sus ai luat dumnezeiescul har, şi semeţia cumplitului luptător, cu toată arma Crucii o ai surpat, lauda împăraţilor, Constantine, cel ce eşti întocmai cu Apostolii...” sau cuvintele imnografului inspirat: „...Bucură-te, cel ce lui Pavel ai râvnit, şi Crucea lui Hristos o ai ridicat, şi cursele celui împotrivă luptător le-ai sfărâmat. Bucură-te, cel ce eşti mai ales între împăraţi, şi cu Apostolii întocmai cinstit...”
Sfântul Constantin este asemănat Apostolului Pavel pentru că amândoi au fost convertiţi în mod minunat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Convertirea lor a schimbat istoria creştinismului, ceea ce ne arată că intervenţia lui Dumnezeu schimbă cursul evenimentelor şi fără Pronia Lui, oamenii, oricât s-ar strădui, nu pot face nimic.
În 313 Constantin dă Edictul de la Milano şi astfel creştinismul devine o religie licită. Constantin se proclamă creştin şi îi încurajează pe cetăţenii romani să se convertească, lăsându-le totuşi libera alegere. Ia diverse măsuri în favoarea creştinismului, spre exemplu instaurarea duminicii ca zi de odihnă. El primeşte botezul cu puţin înainte de sfârşitul vieţii, în anul 337.
Marele Constantin a schimbat faţa lumii prin măsurile luate în favoarea creştinilor, a restaurat imperiul şi a fondat o nouă capitală, pe care a numit-o Constantinopol, unde imperialitatea romană şi-a continuat existenţa şi după căderea Romei în anul 476. El a transformat Imperiul roman din unul păgân în unul creştin şi inaugurează cu domnia lui istoria bizantină a imperiului fondat de Octavian Augustus.
Este primul protector al Bisericii dintre împăraţii romani şi toţi cei care i-au urmat la domnie au dorit să fie „Noi Constantini” atât în realizări, cât şi în apărarea creştinismului. De aceea şi noi îl cinstim astăzi prin cuvintele imnografului: „Cel dintâi împărat a fi creştinilor, de la Dumnezeu tu ai primit sceptrul, Constantine; căci ţie ţi s-a arătat semnul cel de mântuire, cel ce era ascuns în pământ. Cu care şi pe toţi păgânii i-a supus sub picioarele romanilor, armă nebiruită având de viaţă făcătoarea Cruce, fericite, prin care te-ai şi adus Dumnezeului nostru”.