Mucenicul Haralambie, străjer al dreptei credințe și vindecător de boli

Încă din primii ani de școală teologică, când am citit viaţa Sfântului Haralambie am fost impresionat de curajul bătrânului ierarh, care la venerabila vârstă de 113 ani L-a mărturisit cu preţul vieţii pe Domnul nostru Iisus Hristos. Ziua sfârşitului martiric şi a naşterii sale în Împărăţia lui Dumnezeu o sărbătoreşte Biserica noastră astăzi. Pentru lumea ortodoxă Mucenicul lui Hristos, Haralambie, este mare izbăvitor în vreme de molimă, făcător de minuni și grabnic ajutător al celor care-i cer ajutorul şi citesc Acatistul şi Paraclisul său. Este considerat un sfânt taumaturg, fiind vindecător de boli şi mai ales în vremuri pandemice care afectează milioane de oameni.

Sfântul Haralambie s-a născut în oraşul Magnesia, cel mai probabil în Tessalia (Grecia), undeva la sfârşitul primului secol creştin. În aghiografia greacă este trecut anul 90 (cf. pemptousia.ro).

S-a născut într-o familie creştină, ceea ce a fost o şansă pentru el, deoarece din copilărie a cunoscut Evanghelia lui Hristos. Să nu uităm că în acea perioadă majoritatea locuitorilor Imperiului roman, din care făcea parte şi Magnesia, erau păgâni. Creştinismul era o religie persecutată, însă acest aspect nu l-a împiedicat pe Haralambie să fie un bun creştin care a propovăduit Evanghelia păgânilor din cetatea sa.

El „a trăit toată viața în Magnesia. În tinerețe, a fost o pildă luminoasă de viață cumpătată. Mai târziu, credința sa în Hristos a devenit tot mai înflăcărată, iar do­rin­ța sa de a-i ajuta pe creștini și pe păgâni să se mântuiască a deve­nit și mai mare. Nu avea pace sufletească când se gândea că există oameni departe de Hristos, care nu-și cunosc menirea și scopul vieții lor pe acest pământ” (cf. pemptousia.ro).

La vârsta de 40 de ani devine preot, iar din această treaptă de slujire sacerdotală intensifică misiunea sa de convertire a păgânilor la creştinism. Era un predicator plin de zel misionar, propovăduind cu înflăcărare cuvântul lui Hristos.

Ajuns la vârsta senectuţii, nu se menaja atunci când vestea păgânilor Evanghelia şi avea o râvnă misionară ce-i inspira pe creştinii mai tineri. Dumnezeu a îngăduit să ajungă la venerabila vârstă de 113 ani, când i s-a împlinit dorinţa de a-L mărturisi cu preţul vieţii pe Hristos.

El va suferi moarte martirică în timpul domniei împăratului roman Septimiu Sever (193-211). Acest cezar al Romei interzice propovăduirea creştinismului undeva pe la anul 201/ 202. În urma acestei măsuri, sunt martirizaţi mulţi creştini.

Lucian, guvernatorul Magnesiei, porneşte o puternică persecuţie împotriva creştinilor aflaţi în teritoriul său. Aflând de misiunea pe care o făcea Sfântul Haralambie de propovăduire a creştinismului, Lucian a poruncit să fie adus în lanţuri la scaunul său de judecată. La întrebarea acestuia de ce nesocoteşte porunca imperială, Sfântul Haralambie i-a răspuns că se supune doar Împăratului cerurilor, Hristos. „Împăratul vostru porun­cește lucruri necugetate. Vă porun­cește să vă închinați unor dumnezei fără viață, unor fantasme moarte, unor idoli fără suflare. Împăratul nostru, Hristos, ne îndreaptă spre mântuire, spre viața veșnică. Oricine cere prin rugăciune și cu credință puterea Sa, devine și el puternic. Cu puterea Lui, se face puternic. Cu puterea Lui sunt înlăturate bolile și sunt zdrobiți demonii...”

La auzul cuvintelor Sfântului Haralambie, guvernatorul l-a oprit spunându-i că nu-l interesează predica lui şi-i cere să se închine zeităţilor păgâne. Răspunsul Sfântului este pilduitor pentru orice creştin şi mai ales pentru clerici: „Ți-ai imaginat în mod greșit că un preot al lui Hristos se va înfricoșa de amenințările cu chinurile și cu moartea. Eu ar fi trebuit să adorm întru Domnul acum multă vreme, mi-am sfârșit vremelnica viață. De aceea, dacă mă omori, îmi vei da ceea ce așteptam. În plus, noi creștinii nu fugim de chinuri și de moarte, ci le așteptăm și le dorim cu ardoare. Suntem obișnuiți cu luptele și războaiele și, ca niște soldați viteji, nu ne dorim moartea liniștită în pat, ci moartea glorioasă din bătălie” (pemptousia.ro).

Sfântul Haralambie foloseşte în răspunsul său o tehnică retorică prin care aseamănă lupta creştinu­lui mărturisitor cu cea a eroilor an­tici prezenţi în mentalul colectiv grecesc şi roman. Acest lucru ne arată că Sfântul Haralambie stăpânea foarte bine tehnicile oratorice şi era un bun cunoscător al culturii şi civilizaţiei greco-romane.

Lucian recurge la o tehnică de manipulare emoţională subliniind că din cauza bătrâneţii lui nu-l supune la chinuri. Plin de curaj, Sfântul Haralambie mărturiseşte că „în luptele noastre, ale crești­nilor, cel mai important este sufletul. Acesta nu îmbătrânește cu vârsta”.

În urma refuzului categoric al Sfântului de a jertfi idolilor păgâni, guvernatorul a poruncit să fie supus la chinuri. La vârsta lui de 113 ani, Haralambie, plin de curaj, a înfruntat tortura mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit „să înmulţească ceata mucenicilor”. L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea răbdare pentru a suporta tortura la care era supus şi să rămână credincios.

Curajul cu care suporta chinurile Sfântul i-a determinat pe doi dintre călăii săi să devină creştini şi să-L mărturisească pe Hristos ca Domn şi Dumnezeu. Ei au fost martirizaţi din ordinul guvernatorului prin tăierea capului. Trei femei prezente la caznele la care era supus Sfântul Haralambie au adus laudă lui Hristos şi au fost şi ele martirizate.

În timpul torturii sale, martirul lui Hristos, Haralambie, se ruga şi mărturisea credinţa lui creştină. Atitudinea lui i-a impresionat pe cei prezenţi şi mulţi dintre ei au devenit creştini.

Săvârşindu-se mai multe minuni în urma rugăciunii Sfântului, guvernatorul l-a eliberat şi a poruncit să înceteze persecuţia creştinilor în Magnesia. Casa lui a devenit loc de pelerinaj pentru cei care doreau să vadă puterea lui Dumnezeu, Care l-a întărit să reziste la chinuri chiar dacă avea 113 ani. Mulţi păgâni s-au convertit la creştinism ascultând predicile pe care le rostea, văzând puterea credinţei lui, şi mai ales minunile pe care le săvârşea.

Împăratul, aflând de la guvernatorul Lucian despre minunata su­pravieţuire a Sfântului Haralambie în timpul torturilor şi de mi­nu­nile pe care le făcea, a ordonat să fie adus la el în Antiohia. Aici este su­pus la chinuri pentru a părăsi credinţa creştină. Văzând că nici prin ameninţări şi nici prin cazne nu poate să-l determine să creadă în zei, împăratul Septimiu Sever a pronunţat condamnarea la moarte a Sfântului prin decapitare.

Sfârşitul martiric al Sfântului Haralambie este o plidă de curaj şi credinţă pentru creştini şi moda­li­tatea de a înţelege minunile pe care Dumnezeu le-a săvârşit în decursul veacurilor prin rugăciunile lui. Credincioşii îl cheamă în ajutor pe Sfântul Haralambie pentru că ştiu că el este povăţuitor bun şi adu­cător de vindecare trupească şi sufletească.