Tăierea cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este ultima sărbătoare „cu cruce roşie“ din ultima lună a anului bisericesc, rânduită de Biserică în ziua a 29-a. Uciderea nedreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul s-a petrecut în urma unui ospăț bogat și plin de beție, ale cărui urmări au profunde semnificaţii duhovniceşti pentru viaţa fiecărui creştin şi pentru modul în care Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos trebuie mărturisită, indiferent de duhul lumii decăzute.
Relatările Sfinților Evangheliști Matei (14, 1-12), Marcu (6, 14-30) și Luca (9,7-9) despre decapitarea Sfântului Ioan Botezătorul au fost inserate în Evanghelii ca motivație la diferitele păreri din poporul lui Israel cu privire la lucrarea de propovăduire a Împărăției lui Dumnezeu și la faptele minunate săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos. Între aceste păreri a fost și cea a tetrarhului Irod, care a auzit „de vestea ce se dusese despre Iisus. Și a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul; el s-a sculat din morți și de aceea se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2). Pe lângă scopul istoric, istorisirea despre decapitarea cinstitului cap al Botezătorului a avut și un înțeles teologic, fiindcă nedreapta ucidere cea fără de lege a regelui Irod, robul beţiei şi al desfrânării, a fost o prevestire a morții Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergător al Mântuitorului Iisus Hristos cu naşterea, propovăduirea şi moartea. De aceea, precum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur, „toată grija Evangheliștilor a fost a vorbi de viața și învățătura lui Hristos. N-au vorbit de o întâmplare străină decât dacă avea legătură cu Hristos. Așadar, nici acum n-ar fi pomenit de istoria aceasta, dacă n-ar fi avut legătură cu Hristos și dacă Irod n-ar fi spus că Iisus este Ioan înviat din morți”. (Omilii la Matei, p. 556)
Ca și Sfântul Ilie, care a provocat ura Izabelei deoarece a mustrat pe soțul ei, regele Ahab, Sfântul Ioan Botezătorul și-a atras mânia Irodiadei, apoi și moartea mucenicească, pentru că l-a mustrat public pe tetrarhul Irod că s-a căsătorit cu femeia fratelui său, de la care ea avea un copil, în timp ce soțul ei, fratele lui Irod, încă trăia. Prilejul Irodiadei de a-și revărsa ura demonică asupra Sfântului Ioan, de care Irod „se temea, știindu-l bărbat drept și sfânt”
(Mc 6, 20), a fost sărbătorirea zilei de naștere a lui Irod, ospăț la care au participat dregătorii, căpeteniile oștirii și fruntașii din Galileea, dar și fiica Irodiadei, Salomeea, care a jucat, plăcând lui Irod atât de mult, încât s-a jurat să-i dea până la jumătate din regat. Aceasta, sfătuită de mama ei, a cerut pe o tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Nelegiuit a fost dansul fiicei Irodiadei, însă mai nelegiuit a fost Irod, robul beţiei, al desfrânării și al jurământului, jurământ care a fost „călăul Sfântului Ioan Botezătorul”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Jurământul a cauzat moartea jertfelnică a Botezătorului, nu jocul diavolesc al fiicei Irodiadei, fiindcă pentru puternicii zilei, înconjurați de fast și strălucire, primează satisfacerea propriilor plăceri și a mândriei demonice, și nu împlinirea dreptății și a virtuții. „Ceea ce n-a putut face mustrarea, aceea a făcut jurământul. Ceea ce n-a putut mânia tiranică, aceea a săvârșit nevoia ținerii jurământului. Când era mustrat de Ioan în public în auzul tuturor, tiranul Irod a suferit cu curaj mustrarea, dar când s-a legat prin jurământ, atunci a tăiat acel fericit cap”. (Omilii la statui, p. 232) „Pentru ce, Iroade, nu te-ai temut de ceea ce-i mai cumplit? Dacă te-ai temut că ai martori pentru călcarea de jurământ, cu mult mai mult trebuia să te temi că ai martori atât de mulți pentru o crimă atât de nelegiuită”. (Omilii la Matei, p. 557)
Jurământul a fost interzis de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos (Matei, 5, 33) pentru că, precum arată teologul Georgios Mantzaridis, minciuna este astfel desființată, mai ales dacă pentru oameni da-ul este da și nu-ul este nu. De aceea, și Sfântul Ioan Gură de Aur, ca și alți Sfinți Părinți, condamnă jurământul: „Tu, dar, dacă nu de nimic altceva, rușinează-te măcar de cartea pe care ne-o pui înainte înspre jurământ, ia Evanghelia, pe care luând-o în mâini poruncești a ne jura, deschide-o și ascultă ce zice Hristos despre jurăminte, fugi și te depărtează. Deci, ce zice despre jurăminte? Iar Eu vă zic: nu vă jurați nicidecum! iar tu pe legea care oprește jurământul - tocmai pe ea - te juri? O, ce hulă! O, ce obrăznicie!”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Eis andriantas, 15, 5, PG 49, 160, apud „Morala creștină”, prof. dr. Georgios Mantzaridis, pp. 387-388)
Sfântul Ioan Gură de Aur arată că mai nelegiuită decât jurământul a fost Irodiada, fiindcă femeile care doresc să facă adulter, precum Irodiada, sunt gata și să ucidă. „Așa e desfrânarea! Nu face numai desfrânați, ci și ucigași! Femeile care doresc să facă adulter sunt gata să și ucidă pe soții lor; sunt gata să facă nu numai o crimă, nici două, ci nenumărate. Mulți sunt martorii unor astfel de drame! Lucrul acesta l-a făcut atunci și Irodiada, nădăjduind că prin uciderea lui Ioan păcatul său are să-i fie uitat și acoperit. Dar a ieșit cu totul altceva, că Ioan a strigat mai tare după ce a fost ucis”. (Omilii la Matei, p. 560)
Însă, mai presus decât nelegiuitul Irod, nelegiuitul dans al Salomeei, nelegiuitul jurământ și desfrâul Irodiadei, mai presus de toate acestea este fidelitatea Sfântului Ioan Botezătorul față de legile lui Dumnezeu, și anume chemarea Prorocului Ioan la îndreptarea vieții omului păcătos, la împlinirea voii lui Dumnezeu pentru dobândirea Împărăției cerurilor, dar și mustrarea păcatelor, nedreptăților și mai-marilor vremii. Fidelitatea faţă de voia lui Dumnezeu şi împotrivirea faţă de rău, față de diavol, au determinat moartea jertfelnică a Prorocului și Înaintemergătorului Ioan. Totodată, această moarte a prevestit pătimirea mărturisitorilor Domnului Iisus Hristos şi rămâne să fie un model pentru mărturisitorii Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos până la sfârșitul veacurilor. De aceea, Sfântul Ioan Hrisostom ne încredințează că „nu i s-a poruncit lui Ioan să jertfească idolilor, nici să se închine lor, și totuși și-a dat capul său pentru legile lui Dumnezeu, când au fost nesocotite și hulite. Luptă și tu până la moarte pentru adevăr și Domnul va lupta pentru tine”. (Omilii la statui, p. 35)
Astfel, fiecare creștin este chemat nu numai în această zi a morții, jertfelnice a Sfântului Ioan Botezătorul, ci în fiecare clipă a vieții sale, să arate o credință, o jertfelnicie și o iubire înflăcărată pentru Dumnezeu, fiindcă ospețe asemănătoare, de decădere umană, se petrec din păcate și în zilele noastre, iar slăbiciunea noastră nu trebuie să fie prilej de pierdere a sufletelor semenilor noștri. „Chiar dacă nu-i ucis Ioan Botezătorul, dar sunt ucise mădularele lui Hristos și cu mult mai cumplit. Dansatoarele de astăzi nu cer pe tipsie capul, ci sufletele comesenilor. (...) Chiar dacă nu-i de față fata Irodiadei, dar este de față diavolul, care a dansat atunci prin ea; și diavolul dănțuiește acum prin desfrânatele acestea și pleacă, ducând cu el roabe, sufletele tuturor oaspeților.” (Omilii la Matei, pp. 561-562)
