Nifon, primul mitropolit al Principatelor Române Unite

Din Mahalaua Oţetarilor din Bucureşti au răsărit, de-a lungul timpului, oameni de tot felul. Printre ei s-au aflat şi oameni de cultură şi ai Bisericii, care s-au dovedit a fi stâlpi de nădejde ai neamului românesc. Acolo, pe Uliţa Teilor, s-a născut şi a copilărit şi Nifon, primul mitropolit al celor două regiuni româneşti unite, Moldova şi Muntenia, cel care avea să primească şi rangul de mitropolit primat, adică ocârmuitor al Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, 5 mai, se împlinesc 133 de ani de la trecerea la Domnul a ierarhului cu vocaţie de ctitor. Este fondatorul Seminarului Teologic care-i poartă numele şi al unui program special de acordare de burse elevilor emineţi şi fără venituri.

În Uliţa Teilor, actuala stradă Vasile Lascăr, s-au născut Vasile Romanescu, cunoscut scriitor publicat la Editura „Cartea Românească“, devenit ieromonahul Iason, care era foarte bogat şi călătorea mult, din dorinţa de a învăţa, şi călugărul Sofronie, un bun cunoscător al muzicii psaltice. În jurul Bisericii Oţetari s-a stabilit şi familia negustorului macedonean Rusailă. Familia blănarului Rusailă a ajuns aici din orăşelul Castoria din Macedonia, convins de arhimandritul Iason în timpul unei călătorii la Muntele Athos. Meşteşugarul Rusailă a avut alături de soţia sa, Aposta, trei fii: Ilie, Nicolae şi Elena. Pruncul Nicolae, născut în 1789, avea să meargă pas cu pas spre înalta treaptă a arhieriei, până a ajuns la aceea de mitropolit primat al Ungrovlahiei.

Din prietenia tatălui său cu arhimandritul Iason, copilul Nicolae a avut mult de folosit, formându-şi o temeinică educaţie religioasă, iar glasul frumos şi talentul muzical deosebit cu care era înzestrat i-au înlesnit învăţarea cântului psaltic bisericesc de la Sofronie.

În comunitatea de credincioşi de la Biserica Oţetari, micul Nicolae era nelipsit, de cele mai multe ori fiind copil de altar al preoţilor de acolo.

Ca şi multe alte familii de negustori binecredincioşi de odinioară, familia Rusailă avea obiceiul ca la zilele mari şi la praznice împărăteşti să pornească spre mănăstirile din jurul Capitalei. Toate aceste călătorii duhovniceşti pe care viitorul mitropolit le-a făcut din fragedă pruncie au avut o mare înrâurire asupra lui şi asupra vieţii duhovniceşti pe care a urmat-o mai târziu.

Între viaţă şi moarte

Când avea vârsta de 5 ani, Nicolae a mers cu părinţii săi, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, la Mănăstirea Cernica. Pe drum, caii s-au speriat şi căruţa în care călătorea familia Rusailă s-a răsturnat. Toţi au scăpaţi nevătămaţi, alegându-se numai cu o spaimă zdravănă, însă Nicolae a fost grav rănit. Mult timp a fost între viaţă şi moarte. Atunci, tatăl său a făgăduit, în rugăciunile pentru sănătatea copilului lui, că îl va face slujitor al Domnului, dacă va scăpa cu viaţă. Şi a scăpat.

Carte a învăţat la şcoala de pe lângă Biserica Oţetari, la dascălul de acolo, dobândind cunoştinţe solide ale învăţăturii creştine, iar mai târziu şi-a întregit cunoştinţele la Mănăstirea Cernica şi în alte locuri. Prin multe lecturi şi-a îmbogăţit cunoştinţele, încât, după aprecierea lui Nicolae Iorga, a ajuns un „bun următor al datinilor de ctitorie şi cultură“.

De la Cernica la Scaunul de Mitropolit

La 20 de ani, tânărul Nicolae era deja de trei ani frate în ascultarea părinţilor călugări de la Mănăstirea Cernica. În 1809, la doar 21 de ani, a fost tuns în monahism şi a primit numele de Nifon. Proaspătul monah nu a stat multă vreme la Cernica. Calităţile sale călugăreşti, vocea sa deosebită l-au îndemnat pe arhimandritul Calinic, stareţul Cernicăi şi viitorul sfânt, cel ce l-a tuns în monahism, să-i dea binecuvântare spre a merge în ascultare la Mitropolia din Bucureşti. Aici a fost hirotonit diacon, iar ceva mai târziu, la praznicul Naşterii Domnului din anul 1826, a fost hirotonit preot de însuşi marele mitropolit Grigorie Dascălul.

După experienţa de la Mitropolie pleacă, la 1 februarie 1827, la Râmnic, unde episcopul şi viitorul mitropolit Neofit l-a numit iconom, primind şi rangurile de protosinghel şi arhimandrit. După ce în anul 1839 a fost egumen al Mănăstirii Cozia, în anul 1841 a fost făcut vicar al Mitropoliei din Bucureşti, fiind hirotonit arhiereu al Sevastiei, la 24 octombrie 1843.

Şi-a purtat paşii din nou spre Râmnic, în jurul anului 1848, dar nu a rămas aici decât un an, căci la 11 august 1849 a fost numit locţiitor al scaunului mitropolitan de Bucureşti, până la 14 septembrie 1850, când Obşteasca Adunare, condusă de banul Grigore Filipescu, l-a ales titular. Înscăunat la 8 octombrie 1850, mitropolitul Nifon a păstorit 25 de ani.

„Toţi suntem Rumâni!“

Mitropolitul a prezidat astfel şedinţa membrilor partidei naţionale, ţinută în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, într-o sală a Hotelului „Concordia“ de pe strada Smârdan din Bucureşti, când s-a hotărât ca Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei, să fie ales şi domn al Munteniei. A prezidat, de asemenea, şedinţa secretă ţinută în dimineaţa istoricei zile de 24 ianuarie 1859, în care, după cuvântarea plină de suflet al lui Vasile Boerescu, mitropolitul, cu mâinile ridicate către icoana Sfintei Treimi, s-a rugat aşa: „Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, aruncă-ţi privirea Ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi curajul fiilor Tăi! Uneşte-i pe toţi într-o cugetare şi într-o simţire şi fă ca inimile tuturor să aibă aceeaşi bătaie pentru ţara lor. Prinţul Cuza este unsul Tău între noi şi pentru dânsul jurăm toţi că-l vom susţine“.

La 1 ianuarie 1865, domnitorul Cuza i-a acordat titlul de Primat al României, care era socotit în mod oficial ca o consecinţă a unificării administraţiilor bisericeşti din amândouă ţările române.

„Ne aflăm astăzi adunaţi aici pentru a ne sfătui şi a ne chibzui împreună la fericirea şi prosperitatea Patriei. (...) Este cea mai solemnă şi memorabilă zi aceasta, în care se deschide cartea viitorului patriei, în care ne adunăm spre a lucra la o faptă atât de măreaţă şi de covârşitoare. Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem Rumâni! Aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte“, spunea mitropolitul Nifon în cadrul strălucitei cuvântări ţinute la 22 septembrie 1875, la deschiderea Adunării generale obşteşti, în calitate de preşedinte al Divanurilor Ad-hoc şi părinte sufletesc al ţării.

Aceste cuvinte arată strădania mitropolitului pentru realizarea unirii celor două Principate Române.

Seminarul „Nifon Mitropolitul“

„Preoţimea noastră zace în întunericul cel mai gros, din care va putea ieşi numai dacă va începe să-şi simtă şi să-şi înţeleagă înalta sa chemare“, acestea mărturisea ocârmuitorul Bisericii Ortodoxe Române, care simţea lipsa unei preoţimi culte şi bine pregătite, care să poată face faţă unor împrejurări deosebite.

Din gândurile curate şi dornice de a ridica imaginea preoţimii a luat naştere Seminarul „Nifon Mitropolitul“, înfiinţat numai din propriile mijloace materiale ale vrednicului mitropolit. „Toată averea mea părintească, toate îndelungatele mele economii, ce mi-am impus, tot ce am agonisit din frageda mea vârstă până acum le consacru cu inima voioasă la învăţământul fiilor prezenţi şi viitori ai României, scumpa şi mult iubita mea patrie“.

Ziua de 31 ianuarie 1872 a fost ziua botezului seminarului, cu numele fondatorului, al mitropolitului Nifon, căci printr-un decret dat în acea zi domnitorul a aprobat înfiinţarea şcolii, cu scopul de a servi „spre îmbunătăţirea clerului patriei noastre“. Conform decretului, seminarul a purtat numele celui ce l-a înfiinţat, şi acorda absolvenţilor dreptul de a candida la preoţie, dar şi foarte multe posibilităţi de orientare în viaţă, pentru ca elevii de aici să poată îmbrăţişa şi alte cariere, în afară de cea a preoţiei.

Timp de 76 de ani, atât cât a funcţionat, seminarul a fost o adevărată pepinieră de celebrităţi. Au păşit pragul şcolii peste 1600 de absolvenţi cu diplomă, din care s-au ridicat nu numai foarte mulţi ierarhi şi preoţi deosebiţi prin activitatea lor, ci şi profesori universitari de toate speciatizările, academicieni, scriitori, ofiţeri, magistraţi şi avocaţi, ingineri, medici, artişti, învăţători.

Fondul de instrucţiune şi ajutorare „Nifon“

Totodată, vrednicul mitropolit a înfiinţat, la 11 decembrie 1874, alături de seminar şi un „Fond special pentru instrucţiunea şi formarea cetăţenilor folositori ţării“, din care jumătate a fost destinat actelor de binefacere şi ajutorare.

Din acest fond special, creat pentru învăţământul laic şi pentru acte de binefacere, intitulat de obicei generic, „Fondul de instrucţiune şi ajutorare Nifon“, mitropolitul a acordat în liceele şi gimnaziile laice burse „copiilor sărmani, care se vor distinge mai mult la învăţătură încă din clasele primare şi care, pe lângă fericite dispoziţiuni şi numele onorabil al părinţilor, vor uni şi o bună conduită recunoscută“, după cum mărturiseşte în actul testamentar iniţiatorul şi susţinătorul lor.

În vârstă de 80 de ani, la 5 mai 1875, după o scurtă perioadă de boală uşoară şi-a dat obştescul sfârşit. După slujba înmormântării, în ziua de 7 mai, ţinută în faţa domnitorului ţării în biserica mitropolitană din Bucureşti, mitropolitul a fost purtat cu mare alai spre cimitirul Mănăstirii Cernica.

Împlinirea testamentului

„După 1990, acţiunile Fundaţiei «Nifon» s-au canalizat în două direcţii. Acţiuni comemorative ale mitropolitului Nifon şi acţiuni de educaţie. În fiecare an, la mormântul mitropolitului de la Cernica are loc pe data de 5 mai, data trecerii la Domnul a acestui om de cultură şi de biserică tradiţionalul parastas la care foşti elevi, profesori, ierarhi şi credincioşi se adună şi se roagă pentru cel ce a sprijinit cu timp şi fără de timp biserica şi neamul românesc. Acest moment este un prilej de reculegere, de rememorare a timpurilor şi faptelor din trecut şi de regăsire a acelor care s-au bucurat de bunăvoinţa mitropolitului Nifon“, ne-a declarat părintele Ionuţ Corduneanu, juristul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În prezent, un accent deosebit s-a pus pe recuperarea patrimoniului şi pe reactivarea societăţii nifoniste, în ceea ce priveşte scopurile sale educaţionale. În acest sens s-au făcut toate demersurile legale pentru recuperarea întregului patrimoniu.

„S-a recuperat un important imobil cu o suprafaţă de peste 2500 de mp, desfăşuraţi pe Calea Victoriei, în care, foarte repede după recuperare, va fi valorificat, aşa după cum au considerat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi membrii fundaţiei, în organizarea unui centru social şi educaţional-pastoral. Aceasta, pentru a se continua activităţile specifice şi în concordanţă cu Testamentul mitropolitului Nifon“, ne-a precizat părintele Ionuţ Corduneanu.

Acest centru în plină organizare reprezintă o colaborare între Arhiepiscopia Bucureştilor şi Fundaţia Aşezămintele „Nifon Mitropolitul“. Recuperarea s-a făcut chiar la începutul anului 2008 şi se fac demersuri ca şi restul clădirilor rămase de la Seminarul „Nifon“ să fie recuperate şi folosite în scopuri educativ-culturale.