La Schitul Locurele din judeţul Gorj s-a întâmplat o descoperire minunată în timpul restaurării şi punerii în valoare a tabloului votiv din pridvorul bisericii. Pictura în frescă nu este menţionată în nici un document, dar pot fi făcute unele legături ce trimit la secolul al XIX-lea.
Restaurarea, prin definiţie, constituie "momentul metodologic al recunoaşterii operei de artă, în consistenţa sa fizică şi în dubla sa polaritate estetică şi istorică, în vederea transmiterii ei în viitor" (Cesare Brandi). Orice demers de a conserva-restaura un bun de patrimoniu începe cu o cercetare ştiinţifică amplă, în sensul cunoaşterii îndeaproape a operei de artă ca prezenţă fizică şi istorică. În timpul procesului de restaurare se redescoperă istoria monumentului, pierdută printre diversele intervenţii ale factorului uman. O astfel de situaţie avem la Biserica "Schimbarea la Faţă" de la Schitul Locurele, judeţul Gorj, unde, în timpul realizării probei practice pentru obţinerea atestatului de restaurator monumente istorice, Adina Lăcrămioara Rogojan-Mihaiu, sub coordonarea noastră, a descoperit în interiorul bisericii (în pronaos şi naos), sub pictura în ulei, o pictură în frescă, care nu a fost menţionată în documentele vremii.
Referitor la existenţa unei picturi în interiorul bisericii la momentul sfinţirii nu există menţionări. Se ştie că ieromonahii Luca şi Cleopa au slujit aici până la moarte, dar nu se cunoaşte data exactă a adormirii lor întru Domnul. Dintr-o însemnare datată 1886, rezultă că în acel an deja era aici un alt preot, ieromonahul Meletie. Aceeaşi însemnare precizează că în anul respectiv a fost reparat acoperişul bisericii, de către Radu şi Constandina Cartianu, care erau fiul şi nora ieromonahului Cleopa. Pe 9-10 august 1889, episcopul Ghenadie Enăceanu a vizitat Mănăstirea Lainici şi Schitul Locurele. Din însemnările lui, rezultă că la acea dată schitul necesita reparaţii şi mai avea un singur vieţuitor, schimonahul Ioanichie. În urma acestei vizite, a fost adus aici ieromonahul Dionisie Ştefănescu, care a primit ascultarea de a se ocupa de refacerea schitului.
Sub conducerea lui, între anii 1892 şi 1897, s-au desfăşurat ample lucrări de reparaţii, fiind adăugat pridvorul, tot atunci realizându-se şi pictura.
Schitul s-a ridicat între 1855 şi 1858
Atunci s-a scris deasupra intrării în naos următoarea inscripţie: "Cu ajutorul Sfintei Treimi această sfântă biserică a Sfântului Schit Locurele cu patronajul Schimbarea la facia, din plasa Vulcanu, judeţul Gorjiu ce a fost făcută din temelie pe la anii 1855-1858 de părinţii Lupu Stolojan şi Cleopa Cartianu cu ajutorul şi în zilele P. Sf. Episcop Calinic al Râmnicului, reparându-se în anul 1892 şi cu zugrăfeală terminându-se în anul 1897 în zilele Majestăţii Sele Carol I Regele României, Majestăţii Sele Regina Elisabeta soţia sea, Alteţelor lor Principele Ferdinand, Moştenitorul Tronului, şi soţiei sele Principesei Maria şi Binecredincioşilor lor fii Principii Carol şi Elisabeta cu binecuvântarea şi ajutorul P.S. Sale Părintele Episcop al Eparhiei Râmnicului Noului Severin, Ghenadie Enăceanu, s-a redeschis astăzi, 1897 Aug. 6 de S. Sa Econom Ştefan Nicolaescu, protoiereu jud. Gorjiu. Repararea s-a făcut prin stăruinţa şi osârdia Ieromonahului Dionisiu Ştefănescu, cu ajutorul dumnealor ctitori: Radu Cartianu, soţia sa Costandina Cartianu: Dincă Schileru şi soţia sa Maria, Ioan Opruşan, Nicolae Pănoiu, Scarlat B. Guţescu, Ioan Gh. Horhoianu; I. M. Horhoianu (C. Tascău)". Inscripţia a fost parţial acoperită, fiind scoasă la lumină de doamna Rogojan-Mihaiu în timpul intervenţiilor conservare-restaurare a tabloului votiv din pridvorul bisericii. Din textul pisaniei, precum şi din reprezentarea în tabloul votiv din pridvor, un ctitor important este şi Dincă Schileru, un prosper om de afaceri (în agricultură, viticultură, creşterea animalelor, instalaţii şi exploatări forestiere, carbonifere, petrolifere etc.), temei social pe care, desigur, s-a consolidat şi îndelungatul său prestigiu politic, ca exponent al clasei ţărăneşti în parlamentul Regatului România, unde îşi purta cu mândrie, ca o pecete distinctă, costumul popular gorjenesc.
Pictura a fost executată de pictorul Ioan Opruşan şi ucenicii lui (I. Lupescu, V. Opruşan şi V. Avramescu) în stil realist-naiv. Cu binecuvântarea episcopului Ghenadie Enăceanu, Schitul Locurele a fost resfinţit pe 6 august 1897, de către protoiereul judeţului Gorj, econom Ştefan Nicolaescu.
În 2010 s-a început restaurarea picturii
Trecerea timpului şi-a pus amprenta asupra schitului, biserica s-a deteriorat treptat, astfel că la începutul secolului al XXI-lea ajunsese într-o stare deosebit de proastă. În anul 1996 s-a renovat pardoseala schitului, din scândură, apărând ferestre noi şi uşi din lemn de stejar. Grija lucrărilor au avut-o ieromonahii Gherescu şi Mihail. Datorită acestui fapt, în anul 2006 au început o serie de lucrări de refacere a bisericii: au fost refăcute părţile de zid care se prăbuşiseră, au fost consolidate zidurile de la temelie până la acoperiş cu centuri de beton, au fost înlocuite ferestrele şi acoperişul, a fost refăcută tencuiala exterioară.
Adina Lăcrămioara Rogojan-Mihaiu a primit în urma şedinţei Comisiei de pictură bisericească din 6 septembrie 2010 misiunea de a pune în valoare câteva fragmente din pridvorul bisericii (tabloul votiv) ca probă de examen pentru obţinerea atestatului de restaurator monumente istorice sub coordonarea lui Grigore Popescu, expert restaurator. A urmat o analiză amănunţită prin metode fizico-ştiinţifice pentru a determina starea de conservare şi cauzele degradării în scopul stabilirii unui diagnostic corect şi a determinării metodologiei de conservare-restaurare pentru punerea în valoare a tabloului votiv din pridvorul bisericii. Din analizele de laborator a reieşit că tehnica de execuţie a picturii realizate la 1897 de Ioan Opruşan şi ucenicii săi este a secco în ulei.
Dacă în pridvor în zonele cu exfolieri sau lacune mici ale stratului pictural se poate observa preparaţia ocru, în interiorul bisericii, acolo unde sunt exfolieri sau lacune ale picturii în ulei, apar diverse culori, ceea ce indică faptul că poate exista sub stratul de pictură în ulei o decoraţie mai veche. La o analiză atentă, în pronaos, pe partea dreaptă a ieşirii din biserică, în registrul inferior, se poate observa forma unui picior, compunându-se în lacuna neregulată a stratului de pictură în ulei.
Sondajele sunt extinse, alegând pentru zonele de îndepărtare a picturii în ulei zone cu imitaţie de marmură din pronaos şi naos, în zone în care, în lumină razantă, apar incizii. Degajarea se realizează treptat, prin metode chimice, cu soluţii şi timpi de reacţie specifici. Rezultatul este surprinzător: sub pictura în ulei de factură realist naivă este o pictură în frescă deosebită. În pronaos, pe peretele de est, în stânga intrării în naos s-a descoperit o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul. Conform unui articol publicat de Fundaţia Cuvântul de Gorj, în capitolul "Artele plastice - Pictorii zugravi din secolele XVII-XIX", preotul Lupu Stolojanu din Stolojani este un iscusit zugrav bisericesc de pe Valea Jalesului, cunoscut după 1830: "Întemeiază şi împodobeşte cu icoane pictate de el bisericile de lemn din Campofeni în 1831 şi Stolojani în 1832. De asemenea, pictează icoane la bisericile din Runc şi Stroeşti. În timpul Regulamentului Organic făcea parte din aleşii satului ca "deputat". Acest preot-zugrav împreună cu popa Diunu Cartianu din Cartiu au clădit schitul Locuri Rele (Locurele) din defileul Lainici în 1859".
Să fie oare ctitorul ieromonahul Luca (Lupu Stolojan) autorul acestor minunate fresce? Rămâne de văzut ce fapte minunate ne descoperă restaurarea acestui monument care îşi va arăta adevărata istorie posterităţii.
Sfântul Calinic a sfinţit schitul
Schitul Locurele este atestat între anii 1850 şi 1852, când preoţii Lupu Stolojan şi Costandin Cartianu ridică schitul din lemn în poiana Locurele, pe versantul vestic al Văii Jiului, la o altitudine de 750-800 m, pe Muntele Gropul din Masivul Vâlcan. Referitor la contextul în care cei doi preoţi au hotărât construirea
schitului, se ştie că Lupu Stolojan, văduv fiind, s-a călugărit la Mănăstirea Tismana sub numele de Luca şi în urma unei vedenii porneşte în căutarea locului indicat pentru ridicarea schitului, loc pe care îl găseşte. Referitor la Costandin Cartianu, se ştie, conform relatărilor diaconului profesor C. Dănău (nepot al ctitorului Costandin Cartianu), că acesta, originar din Cartiu, creştea animale (porci) să-şi întreţină familia numeroasă, iar vara şi toamna îi ducea pe Muntele Silva şi Gropul la jir. Ca să poată sluji duminica şi sărbătorile, în contextul întâlnirii cu părintele Luca, hotărăsc să ridice un schit în poiana Locurele, pe care o cumpăraseră, călugărindu-se şi Costandin Cartianu sub numele de Cleopa. În anul 1854 se slujea în acest schit, înzestrat cu tot ce-i trebuia.
Între 1855 şi 1858, a fost reclădit din cărămidă de aceiaşi ctitori, în anul 1857, episcopul Calinic a dăruit seria întreagă a mineielor bisericii noi clădite şi a scris dania pe filele mineielor cu mâna sa. În 1859, ieromonahii Luca şi Cleopa au anunţat Episcopia Râmnicului că noua biserică a schitului este gata şi au cerut
aprobarea pentru sfinţire. Din corespondenţa rămasă de la ei rezultă şi faptul că acest schit a fost dăruit ca metoh al Mănăstirii Lainici, sub îngrijirea cuviosului Irodion Ionescu, stareţ al Mănăstirii Lainici, chiar de către ctitori, cu
binecuvântarea Sfântului Calinic. După ce s-a asigurat că schitul are toate cele necesare, pe data de 31 martie 1860, Sfântul Calinic a aprobat sfinţirea acestuia. Slujba de sfinţire a fost săvârşită tot de el, pe data de 6 august 1860, dată la care a fost stabilit şi hramul schitului. A fost ales praznicul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) ca hram al Schitului Locurele.
