Octav Onicescu și Rugul Aprins

Marele matematician Octav Onicescu a fost un membru marginal al grupării de cultură și căutare isihastă de la Mănăstirea Antim din București în anii ’40, intitulată „Rugul Aprins al Maicii Domnului”, dar este amintit de partici­pan­ții activi, emblematici.

Nu am găsit, până acum, in­formații despre pre­zența lui Octav Onicescu (1892-1983) la conferințele Rugului Aprins din anii 1944-1948, dar există mărturii despre faptul că era frecventat acasă de câțiva dintre membrii Rugului Aprins în anii ’50, pentru discuții de natură spirituală. Octav Onicescu - a cărui biografie este destul de cunoscută - avea deja un trecut problematic din punctul de vedere al poliției politice comuniste, dată fiind prietenia sa cu Nae Ionescu (1890-1940). Fiind de vârste apropiate și colegi de studii, căci amândoi urmaseră cursurile lui Traian Lalescu începând din 1910, la Facultatea de Științe din București, au avut ulterior un parcurs comun: pe lângă matematică, erau pasionați de mistica creștină și de filosofie, au fost profesori la liceul de la Mănăstirea Dealul, ulterior la Universitatea București și la Institutul Național de Educație Fizică (INEF).

Apoi, multe dintre problemele politice întâmpinate, în a doua jumătate a vieții, de cel care este întemeietorul școlii românești de Teoria pro­babi­li­tă­ților și al Mecanicii inva­riantive „Oni­cescu” a fost colaborarea la revista Cuvântul - în toate cele trei cicluri de apariție ale acesteia, așadar și în perioada ultimă, cu adevărat problematică. Pentru cine răsfoiește însă revista respectivă, este destul de limpede că bună parte dintre colaboratori nu erau nicidecum legionari. Majoritatea articolelor publicate în Cuvântul de profesorul Octav Onicescu se referă la in­ter­fața economiei cu filosofia și matematica. De altfel, O. Onicescu este printre cei foarte puțini care încearcă o nouă abordare în filosofia româ­neas­că, anume „filosofia științi­fică” - a se vedea, de pildă, cele câteva studii și articole publicate pe această temă, începând cu „Filosofie științifică” (Revista de Filosofie, București, vol. IX, nr. 2/1923).

Niciodată legionar, cu atât mai puțin „consilier al lui Codreanu”, așa cum se bârfea, O. Onicescu a fost îndelung urmărit de poliția poli­tică comunistă și a scăpat ca prin urechile acului de arest - așa cum reiese din dosarele sale de urmărire informativă aflate astăzi la CNSAS. Cel mai probabil, relația de strânsă colaborare și prietenie cu academicianul Gheorghe Mihoc l-a salvat, dar, indubitabil, și greutatea cercetărilor sale, iar înainte de orice, lipsa de consistență a acuzelor.

Cum a ajuns profesorul Octav Onicescu să fie bănuit de legături cu membrii Rugului Aprins? Foarte simplu, fiindcă în anii ’50, fiind prieten vechi cu poetul Vasile Voiculescu, participă la una dintre întâlnirile organizate discret de câțiva dintre membrii grupului chiar în casa profesorului Alexandru Mironescu. Iar de alte câteva ori astfel de întâlniri în care se discutau și probleme cultural-literare, dar mai ales filosofie și mistică creștină, au avut loc chiar la matematician acasă.

Intrând pe fir, după arestul lotului „Rugului Aprins” și al lotului „Noica - Pillat”, poliția politică comunistă a încercat să afle amănunte. Chiar dacă nu am recurs în prezentul ciclu de articole la dosarele aflate astăzi la CNSAS, voi cita mai jos câteva pasaje edificatoare pentru a demonstra stilul rudimentar al felului în care se gândea pe-atunci, dar și „subțirimea” dovezilor incriminatorii. Fără îndoială, pentru a înțelege ceea ce se întâmpla, trebuie să intrăm în „joc” și să acceptăm lim­bajul de lemn specific epocii (finalul anilor ’50, începutul anilor ’60) al așa-numitelor „anchete”.

Sunt deschise astfel mai multe dosare de verificare pe numele lui Octav Onicescu, ajungându-se să fie urmărit sub numele conspirativ „Senatorul” - ceea ce, trebuie să recu­noaș­tem, din perspectiva zilelor noastre, este foarte onorant.

Pe lângă tehnica operativă pusă la lucru (telefoane ascultate), informări ale unor personaje special plasate în preajma profesorului etc., sunt anchetați o seamă de cunoscuți aflați deja în arest. Ei bine, bună parte dintre aceștia sunt bine cunos­cuți membri ai Rugului Aprins, dar și câțiva arestați la rândul lor în lotul „Noica - Pillat”. Intenția clară a anchetatorilor era aceea de a lega cumva activitatea lui O. Onicescu de cea considerată „subversivă” și „duș­mănoasă” regimului comunist a celor de la Rugul Aprins, deja condamnați. Iată mai jos câteva astfel de fragmente, cu precizarea sine qua non că aproape oricare dintre informațiile furnizate la o astfel de anchetă trebuie luată cu rezervă (adesea deținuții anchetați erau amenințați, șantajați, bătuți etc.).

Fiind arestat și condamnat deja de aproape doi ani, profesorul Alexandru Mironescu povestește mai întâi cum l-a cunoscut pe Octav Onicescu încă din studenție. În mod evident, premeditat sau nu, uneori și memoria celui interogat nu este tocmai fidelă realității (vezi Arhiva CNSAS, Fond Informativ, Dosar 203545, vol. 1, filele 106-109). Spre deosebire de acest interogatoriu în care cel anchetat, ca martor, a fost pare-se cât de cât sincer, în sensul că a vorbit pe șleau, lăsând garda jos, alții dintre cei interogați au fost mult mai prudenți și mai zgârciți în a da informații - încercând în mod evident să-l protejeze, atât cât se putea, pe marele matematician.

Astfel, ca și în alte anchete, Părin­tele Daniil Sandu Tudor a fost cât se poate de laconic, ba chiar a și ascuns informații - se poate desprinde din întreg dosarul. Acesta neagă că l-ar fi cunoscut personal pe O. Onicescu. De asemenea, mult mai abil și intuitiv, Părintele Benedict Ghiuș răspunde că l-a cunoscut pe profesorul matematician, că îl interesa „ca om de știință și de cultură generală deosebit”, în vizitele pe care i le-a făcut acasă, iar că discuțiile des­fă­șurate cu acest prilej erau „pe marginea problemelor științifice și de cultură generală. Problemele politice - cel puțin în prezența mea - nu s-au pus în discuții. Eu am fost numai la ultimele întâlniri. Spun aceasta pentru că știu că înainte de a-l vizita eu se întâlneau sus-numiții [este vorba despre aceiași câțiva membri ai Rugului Aprins - n.a.] și în plus călugărul Andrei Scrima, care acum e în India. Eu nu știu precis ce se discuta acolo”. Același Părinte Benedict Ghiuș, întrebat ce știe despre activitatea politică a lui O. Onicescu, răspunde: „Nu cunosc nimic; de altfel, nu am discutat niciodată politică”.

Și Părintele Dumitru Stăniloae este deosebit de laconic, dă informații seci, nimic incriminatoriu.

Chiar dacă ulterior au mai existat informări aleatorii la adresa matematicianului, dosarul său de urmărire deschis oficial în 5 martie 1960 este închis la 20 decembrie 1962 (Hotărârea nr. 2.543) cu câteva precizări care subliniază calitatea de „suspect” a celui vizat, precum aceasta: „A avut relații suspecte cu elemente în prezent condamnate, care au făcut parte din organizația contrarevoluționară «Rugul Aprins»”.

Aceeași hotărâre conține și un paragraf plin de înțelesuri: „Onicescu Octav, datorită influenței pozitive exercitată de tov Mihoc Gh., secretarul Comitetului PMR al Academiei RPR, și-a schimbat radical atitudinea. Se ocupă de creșterea noilor cadre, pe care le îndrumă în activitatea lor, ține conferințe cu caracter educativ la radio etc.” (dosarul mențio­nat mai sus, filele 355-358).

Dincolo de stupiditatea dosarelor sus-citate, să subliniem totuși că, indiferent unde s-au petrecut întâlnirile acestora, erau între membrii Rugului Aprins câțiva matematicieni, fizicieni și chimiști a căror relație de prietenie înflorise firesc. Cu atât mai mult de admirat deschiderea interdisciplinară la care erau invitați toți participanții. Așadar, absolut natural, profesorul Octav Onicescu și-a găsit locul său în metabolismul Rugului Aprins, date fiind preocupările sale (parțial, discrete) dedicate filosofiei și misticii creștine.