Părintele Paulin Lecca și Rugul Aprins

Precum s-a petrecut și cu alte personalități ale Bisericii, viața părintelui Paulin Lecca s-a intersectat în mod repetat cu membrii Rugului Aprins, fără ca el să fi făcut parte efectiv din acest grup - cum greșit se crede.

Părintele Paulin Lecca (1914-1996) s-a născut în Basarabia, în localitatea Babele (județul Ismail), iar la botez a primit numele Victor. Tatăl său a fost învățător, ulterior preot. Tânărul Victor Lecca a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox și apoi ale Facultății de Teologie Ortodoxă, amândouă din Chișinău. Aici i-a avut profesori pe Nichifor Crainic și pe Gala Galaction - al căror discipol s-a considerat toată viața. În anul 1940 a devenit frate la Mănăstirea Frăsinei, tot aici va fi și călugărit sub numele de Paulin. Fiind basarabean, a devenit preot misionar în satele din Transnistria în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Ajunge la Odessa (1942) și este printre primii români care îl întâlnesc pe părintele Ioan Kulîghin (Ioan cel Străin), care urma să fie găzduit ca refugiat politic în România timp de trei ani, la Mănăstirea Cernica. O perioadă scurtă, părintele Lecca a fost stareț la Mănăstirea Arnota. A avut funcția de exarh al mănăstirilor în Arhiepiscopia Bucureștilor și în Eparhia Dunării de Jos. Pe parcursul vieții avea să se nevoiască prin mănăstirile: Frăsinei, Govora, Cozia, Schitul Rarău, Antim, Gologanu, Sâmbăta, Arnota, Crasna ș.a. Ultimii ani ai vieții și i-a petrecut la Mănăstirea Rogozu (Vrancea).

Avantajat de cunoașterea limbii ruse, părintele Paulin Lecca a tradus câteva cărți, printre care Pelerinul rus, Din viața și învățătura stareților, de Igor Smolici, și Icoana și cinstirea sfintelor icoane, de Serghei Bulgakov. Este și autorul câtorva scrieri personale, cu caracter memorialistic, și al unor pagini cu caracter catehetic și apologetic. A mai scris un volum intitulat Frumosul divin în opera lui Dostoievski.

Viața părintelui Paulin Lecca nu a fost lipsită de convulsii. Astfel, conform unei fișe biografice ceva mai exacte ajunse la Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alcătuită de fratele său de sânge, numit Vladimir, aflăm următoarele despre părintele Paulin Lecca: se refugiază în România, în urma cedării Basarabiei (iunie 1940); este încadrat ca funcționar la Ministerul Informa­țiilor, condus de fostul său profesor, Nichifor Crainic (septembrie 1940); demisionează din minister și - în urma unei deziluzii sentimentale, aflăm din altă sursă - pleacă la Mănăstirea Frăsinei, pentru a se călugări (noiembrie 1940); revine în Basarabia și primește aprobare pentru a face apostolat în Transnistria (1941); predă religia în câteva școli din Odessa și intră în redacția unei reviste ortodoxe, cu ajutorul Episcopului Antim Nica (1942); în același an este încorporat în Regimentul 6 Roșiori (Bălți), părintele Lecca acceptă de bunăvoie, dar refuză să pună mâna pe armă, fapt pentru care este arestat și condamnat la moarte; va fi eliberat abia în anul 1944 (Timișoara); revine la Mănăstirea Frăsinei, apoi se deplasează la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Suceava, unde își susține teza de licență.

Pentru că îl cunoscuse pe părintele Ioan cel Străin la Odessa, acesta din urmă, refugiat politic în România, îi scrie personal și îl invită pe părintele Paulin să vină la Mănăstirea Antim pentru a traduce împreună din limba rusă câteva cărți esențiale dedicate vieții isihaste. Părintele Paulin susține în scrierile sale autobiografice că la insistențele părintelui Ioan cel Străin ajunge la București, însă nu-l mai găsește, întrucât acesta fusese deja arestat de trupele sovietice (finalul anului 1946), iar în curând urma să fie trimis în URSS (începutul anului 1947), pierzându-i-se urma.

Se pare că legătura dintre cei doi era destul de apropiată, fiindcă ucenici de-ai părintelui Paulin Lecca povestesc despre câteva obiecte personale de-ale părintelui Ioan cel Străin ajunse în posesia basarabeanului. Părintele traduce din limba rusă, într-adevăr, una dintre lucrările fundamentale dedicate isihasmului: Pelerinul rus - acesta era originalul, fiindcă românii aveau deja acces la o variantă care circula în limba franceză.

Ulterior, în vara anului 1957, părintele Paulin Lecca se transferă la Schitul Rarău - la invitația insistentă a părintelui Daniil Sandu Tudor, reiese din documentele de arhivă. Se presupune că relația celor doi fusese destul de bună, până atunci. Din păcate, și unul, și celălalt aveau temperamente care se încingeau repede, astfel încât - rezultă din memoriile părintelui Paulin Lecca - la arestarea părintelui Daniil Sandu Tudor, petrecută în vara anului următor (iunie 1958), relația lor era deja surprinzător de rece.

Ca și în cazul părintelui Daniil Sandu Tudor, numai cei care l-au cunoscut îndeaproape pe părintele Paulin Lecca au o perspectivă luminoasă a prezenței acestuia. Astfel, unul dintre ucenicii săi, Prea­sfințitul Părinte Ambrozie, Episcop al Giurgiului, subliniază: „Să vă mai spun despre cum era el văzut în mănăstirea noastră [Crasna, Prahova]... La părintele Paulin Lecca veneau foarte mulți credincioși. Avea un dar al lui de a atrage credincioșii. Veneau foarte mulți, și tineri, și bătrâni. Oameni cu tot felul de probleme, dar el le vorbea la toți foarte mult din Frații Karamazov. El știa că starețul Zosima nu fusese altcineva decât sta­rețul Ambrozie de la Optina, dar tot ce am citit noi în Frații Karamazov el trăia... Vă spun, am cunoscut personal oameni care plecau îmbărbătați și înseninați după o discuție cu părintele Paulin. Ce să mai vorbim de predici... Noi ne uitam cu nerăbdare pe planificarea care se făcuse la Altar, în care se spunea cine în ce duminică va predica, căci abia așteptam să vină rândul părintelui Paulin. Când predica, vorbea cu predilecție despre rugăciune... Totul venea spontan. Se uita, precum fac predicatorii mari, să vadă ce oameni formează auditoriul, se ruga pentru ei și ce-i dădea Dumnezeu să grăiască, aceea grăia; comunica ce avea de spus aproape fără să se folosească de cuvinte... era o legătură sufletească puternică. Nu-i cunoștea, mulți dintre ei îl vedeau poate pentru prima oară, însă el se uita și parcă îi înțelegea; avea așa o premoniție și înțelegea dintr-o privire problemele lor. Oamenii erau foarte atenți, putea să vorbească jumătate de oră și nimeni să treacă de pe un picior pe altul. Nimeni nu se plictisea, căci tot ce spunea el era viu și din viață”.

Părintele Paulin Lecca a fost o personalitate a Bisericii Ortodoxe Române a cărei vocație mistică este neîndoielnică. Dar nu toți cei care s-au intersectat cu Rugul Aprins au fost în mod necesar și membri ai acestei grupări. Din Jurnalul său reiese că părintele Paulin Lecca a ratat șansa de a se lăsa locuit de Duhul Rugului Aprins, dar aceasta nu înseamnă că viața sa de ordin spiritual ar fi fost mai prejos...!

Paginile sale de memorii deghizate în romanul De la moarte la viață (Editura Paideia, 2011), Jurnalul său publicat în două volume (Editura Studion, Bacău, 2013 și 2014) lasă să se întrezărească o viață mistică greu de imaginat. Fapt pentru care criticul literar Valeriu Cristea a salutat entuziast apariția volumului De la moarte la viață, scriind în postfață că este „o carte cum nu s-a mai scris în limba română, o carte unică despre oameni de toate naționalitățile, buni și răi, despre oameni răi care se transformă în oameni buni... O carte având în centrul ei un om fericit, un fericit pe care l-a «lins» flacăra Sfântului Duh”.