Preotul Ilie Dumitru și enoriașii din Becicherecu Mic, eroi neștiuți ai Revoluției

Au trecut deja mai bine de trei decenii de la momentul cutremurător al izbucnirii Revoluției din decembrie 1989 la Timișoara și, cu toate acestea, continuă să apară mărturii, relatări, date, informații despre revolta care a mobilizat zeci și sute de mii de compatrioți și a condus, în final, la căderea dictaturii comuniste atee. Astfel, printre cei care au avut curajul de a se alătura manifestanților timișoreni în zilele fierbinți ale lunii decembrie 1989 s-au aflat preotul Ilie Dumitru din localitatea Becicherecu Mic, situată la 16 kilometri de Timișoara, ing. Constantin Buzatu, directorul tehnic al IAS-ului, și Eugen Ispas, secretarul Consiliului popular (al Primăriei) de atunci.

Preotul Ilie Dumitru, născut la 1 decembrie 1943, în localitatea Nepos, jud. Bistrița Năsăud, a întocmit un memoriu dactilografiat în care relatează despre momentele tensionate și impresionante la care a participat în Timi­șoara împreună cu ing. Buzatu, secretarul Ispas și 40-50 de credincioși din parohia pe care o păstorea. În dimineața zilei de 17 decembrie 1989, Ioan Cristea, cântărețul bisericesc din Becicherecu Mic, care lucrase în tura de noapte la Timișoara, l-a găsit pe preotul Ilie Dumitru în biserică și l-a informat că în oraș a început o revoltă a oamenilor împotriva regimului comunist. Aflat în biserică pentru Liturghia duminicală, preotul a „început slujba de dimi­neață cu gândul numai la aceste evenimente și că a venit momentul să se pună capăt dictaturii”. Din ziua următoare, 18 decembrie, preotul Ilie Dumitru, potrivit rânduielii bise­ricești și tradiției locale, a început slujba „umblatului cu icoana” prin parohie și, în felul acesta, a constatat care este starea de spirit a credincioșilor și a aflat că în Timișoara sunt morți și răniți. Informațiile primite de la parohieni l-au impresionat foarte mult și, fără a mai sta pe gânduri, preotul a suspendat rânduiala sfințirii caselor, a luat legătura cu ingi­nerul Buzatu și cu secretarul Ispas și au plecat, cu mașina ARO a IAS-ului, la Timișoara. Inginerul Constantin Buzatu, pe atunci în vârstă de 29 de ani, participase deja la protestele din zilele de 16-17 decembrie ’89 în Piața Maria, lângă casa parohială a pastorului reformat László Tökés, fără știrea soției sale, rămasă acasă cu fetița în vârstă de 2 ani.

Născut într-o familie de oameni harnici și credincioși, Constantin Buzatu nu a uitat de suferințele bunicilor săi, deportați în Bărăgan (1941), și nu a mai putut suporta presiunile și amenințările activiștilor de partid și ale securiștilor pe tema creșterii, de la an la an, a producției agricole. Preotul Ilie Dumitru consemnează în memoriul său că în seara zilei de 19 decembrie a participat, până noaptea târziu, la manifestările revoluționare din Piața Operei și de la Comitetul județean de partid, scandând cu demonstranții: „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatura!”, iar inginerul Buzatu, mereu prezent, a susținut pe umeri un tânăr care a dat jos însemnele comuniste, secera și ciocanul, de pe clădirea județenei de partid.

Cei trei protestatari din Becicherecu Mic au revenit la Operă și în seara de 20 decembrie, pe la ora 19:00, unde l-au întâlnit pe preotul Stelian Borza, de la Parohia Timișoara Mehala, pe fiul acestuia „și alți cunoscuți”. Noaptea târziu s-au întors, tot cu mașina de tip ARO, la sediul IAS Becicherecu Mic și au luat hotărârea să-i mobilizeze pe localnici, „ca să-i sprijinim pe timișoreni și în 22 decembrie să pornim spre Timișoara”, conform memoriului citat.

Preotul Dumitru a luat legătura cu credincioșii de frunte ai parohiei, între care doctorița stomatolog, familiile Ioan Taloș, Nicolae Stan și alții și i-a convins să-l urmeze la Timișoara, spunându-le: „Dacă mie, ca preot, nu mi-e frică, de ce să vă fie vouă?”. În dimineața zilei de 22 decembrie, curajosul preot, îmbrăcat în reverendă, a dat dispoziție să fie trase clopotele bisericii, a luat un prapor (steag) negru și împreună cu doamna preoteasă și cu câțiva enoriași au plecat spre Primărie, scandând: „Veniți cu noi”, „Jos dictatura!” și altele. Mobilizați de inginerul C. Buzatu și de secretarul E. Ispas, la Primărie erau adunați deja câțiva localnici având pancarte pe care scria: „Becicherecul ajută Timișoara” și steaguri tricolore.

Preotul Ilie Dumitru a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, apoi cele 40-50 de persoane au urcat în trei camioane de la IAS, puse la dispoziție de directorul Buzatu, și s-au îndreptat spre Timișoara. La stația PECO, aflată pe locul unde este acum clădirea CEC-ului (intersecția str. Torontal cu Calea Aradului), au coborât și au plecat spre Operă. După parcurgerea a aproximativ 200 m, s-au întâlnit, în fața tipografiei „Helicon”, cu o altă coloană de manifestanți, cei mai mulți din Parohia Biled, în frunte cu preotul Radu Reja, au îngenuncheat cu toții și preotul Dumitru a rostit o rugăciune. Sutele de revoluționari, cu cei doi preoți în frunte, au continuat marșul spre Piața Operei, scandând „Jos Ceaușescu!”, „Jos dictatura!”, „Ceaușescu judecat pentru morții din Banat” și, pe la ora 10:00, s-au alăturat miilor de timișoreni care manifestau deja acolo.

Inginerul Constantin Buzatu, susținut de doamna preoteasă, l-a îndemnat pe preotul Ilie Dumitru să urce în balconul Operei, unde se aflau deja preoții Stelian Borza de la Parohia Timișoara Mehala și Ioan Mura de la Parohia Calacea, care l-au îmbrățișat și l-au rugat să se adreseze mulțimii. Cuprins de emoție, cu glasul tremurând, preotul Ilie Dumitru a rostit un cuvânt scurt și i-a asigurat pe timișoreni că „Becicherecu Mic este aici să lupte până la capăt”, mai scrie în memoriu: „Aici, în balconul Operei - mărturisește curajosul preot - am trăit bucuria cea mare, atunci când am aflat că Ceaușescu a fost prins și arestat”. Preotul și enoriașii săi au rămas în Piața Operei până la ora 19:00 și au trăit clipe pe care nu le vor uita niciodată. Acasă s-au întors cu trenul, fericiți că au putut participa la Revoluție și că au scăpat cu viață. În acele zile fierbinți, din Parohia Becicherecu Mic a fost arestat un student, iar un enoriaș a fost rănit.

Participarea preotului Ilie Dumitru și a multor credincioși din Parohia Becicherecu Mic la manifestațiile anticomuniste și anticeaușiste de la Timișoara este încă o mărturie că Revoluția din decembrie 1989 a fost o revoluție creștină. Avându-l pe preotul paroh în fruntea lor, cre­dincioșii nu s-au mai temut de represaliile autorităților comuniste, de suferință și de moarte, au îndurat frigul și foamea, au strigat „Cu noi este Dumnezeu!”, au îngenuncheat și au rostit „Tatăl nostru” și Crezul, au bătut clopotele, au aprins lumânări, au cântat colinde, au sperat, au luptat și au biruit. O pagină impresionantă din istoria Revoluției declanșate la Timișoara în decembrie 1989 a fost scrisă, așadar, de preotul Ilie Dumitru și de câteva zeci de credincioși curajoși din Parohia Becicherecu Mic.