Preotul Ilie Popa, un învingător pe frontul vieţii

Povestea vieţii preotului Ilie Popa te unge pe suflet. Şi cum să nu fie aşa?, când afli că a fost un vrednic slujitor al Domnului care a trecut prin pericolele frontului în cel de-al Doilea Război Mondial, care a fugit de un loc călduţ în administraţia bisericească ce i-a fost oferit de unchiul său, ajuns mitropolit al Moldovei, care s-a străduit mereu să fie în mijlocul oamenilor şi să facă voia lui Dumnezeu...

Despre viaţa vrednicului preot ne-a povestit cu mândrie fiul său, Demostene Popa, fost cântăreţ în Corala "Nicolae Lungu" a Patriarhiei Române. Are multe motive de bucurie povestitorul nostru: este ginerele poetului Radu Gyr, fiul său, Radu Popa, este un compozitor şi dirijor apreciat, dar are şi un tată aureolat de credinţă şi dârzenie sufletească. Pentru că despre socrul său am avut ocazia să vorbim cu drag altădată şi să scriem, domnul Demostene s-a gândit ca astăzi, când este ziua de nume a tatălui său, să-i cinstească memoria prin amintirile pe care ni le-a destăinuit cu emoţie.

De la Cotul Donului în Munţii Tatra

Născut chiar de Sfântul Ilie, în anul Răscoalei, 1907, Ilie Popa avea să devină, ca şi fratele său Ion, cel de-al doilea preot dăruit lumii de părinţii lor, Ion şi Parascheva. Provenind dintr-o familie de ţărani din Secăşel (Târnava Mică), având încă 6 fraţi, între care cinci fete şi băiatul amintit, preotul Ilie de mai târziu a urmat cursurile şcolii primare şi liceul la Blaj, apoi Facultatea de Teologie la Bucureşti, văzându-şi visul de a fi hirotonit la 27 aprilie 1934, în chiar paraclisul patriarhal. Până în 1941 a fost paroh în localitatea Peretu de lângă Roşiorii de Vede. Pe fondul izbucnirii Războiului al Doilea Mondial, i-a încolţit ideea de a fi preot militar şi a pleca pe front, cu toate riscurile care se iveau de aici. Ştia că lasă acasă o soţie nu doar frumoasă, ci şi iubitoare, pe Ana, dar şi doi copii, un băiat - Demostene - şi o fetiţă - Lavinia, care avea să devină inginer chimist. Cu toate acestea, şi-a dorit să facă misiune printre soldaţii români. Şi a fost transferat în rândul clerului militar cu gradul de căpitan, apoi de maior, activând astfel din 1941 până în 1947. "Părintele meu a fost preot pe ambele fronturi, şi în Est, la Odessa, Stalingrad şi Cotul Donului, şi în Vest, până în Cehoslovacia, în Munţii Tatra. Ne povestea o întâmplare din Rusia, din care a scăpat printr-o minune: în retragerea spre ţară, din încercuirea de la Cotul Donului a scăpat urcându-se într-o caleaşcă, în care a stat ghemuit, iar calul l-a purtat unde a vrut el. Şi au trecut aşa, om şi cal, printre gloanţe, fără să fie rănit nici unul dintre ei. Mai povestea tatăl meu ce situaţie dramatică era în satele ruseşti prin care treceau! Veneau ţăranii ruşi cu copii şi de până la 17 ani să îi boteze noaptea, asta de teama autorităţilor comuniste atee, care închiseseră toate bisericile. Tatăl meu mergea în linia întâi cu soldaţii, îi spovedea, îi împărtăşea, îi îmbărbăta, le dădea şi îngrijirea medicală primară când erau răniţi. A fost decorat de multe ori în urma faptelor de vitejie la care a participat", povesteşte Demostene Popa despre tatăl său.

Desfiinţarea clerului militar l-a făcut pe părintele Popa să candideze la un post de preot în Baia Mare, post pe care l-a şi ocupat, episcopul locului fiind Sebastian Rusan. Ierarhul l-a numit şi protopop al Protopopiatului "Cetatea de Piatră" din Baia Mare. A activat aici până în 1952. Episcopul Sebastian Rusan, care îi era rudă din partea soţiei, a fost ales mitropolit al Moldovei, aşa încât acesta i-a propus să-l urmeze la Iaşi pentru a-i fi consilier. A acceptat, însă după ce a ocupat prin concurs postul de preot la Parohia Vârgolici, Dorohoi, pr. Ilie Popa i-a spus mitropolitului că preferă să rămână doar preot slujitor, deoarece nu se simte atras de o activitate administrativă.

Frumuseţea nopţii de Paşti la Dorohoi

"La Dorohoi, unde a slujit 20 de ani, era o bisericuţă de lemn foarte frumoasă, în stil maramureşean, micuţă, abia încăpeau în ea 30 de oameni. Oricum parohia era mică. Prin înfăţişarea lui impunătoare, avea barbă lungă şi purta reverenda oriunde mergea, prin blândeţea lui şi vorba bună, tatăl meu a reuşit să se facă foarte iubit de credincioşii de acolo. A restaurat bisericuţa, a făcut o fântână aproape de biserică şi o troiţă unde făcea slujba la Bobotează, lucruri care dăinuie şi azi spre pomenirea lui. Era tare frumos acolo, la Dorohoi, în noaptea de Paşti, oamenii aşezau sute de coşuri cu bucate pe trotuar spre biserică, iar părintele meu când se întorcea dimineaţa de la slujbă le binecuvânta. Era totul luminat şi frumos, iar oamenii cântau cu bucurie "Hristos a Înviat!", ce frumos era!... Dar din cauza sănătăţii şubrede a mamei, căreia medicii i-au recomandat să locuiască într-o zonă de deal, a trebuit să se mute", îşi aminteşte domnul Demostene Popa.

Misiune încheiată

Preotul Ilie şi preoteasa Ana s-au mutat la Piatra-Neamţ. Părintele mai avea doi ani până la vârsta de pensionare, perioadă în care a fost paroh la Drăguşeni, localitate din Protopopiatul Fălticeni. "Erau mulţi stilişti în zona aceea, pe unii dintre ei i-a adus la dreapta credinţă. A reparat biserica, dar mai ales a stimulat viaţa duhovnicească a sătenilor. Ca pensionar, nu stătea degeaba, protopopul îi dăduse misiunea să slujească în parohiile unde nu erau preoţi. Cu toate acestea, nu era mulţumit să nu slujească în fiecare duminică. Într-o zi mitropolitul Moldovei de atunci, Iustin Moisescu, l-a întrebat ce face, iar el i-a răspuns că ar putea să facă mai multe, încă se simte în stare să slujească în biserică. "Bine, atunci de mâine te vei prezenta la Parohia Bicaz-Chei". Părintele meu a venit acasă foarte bucuros de numire. S-a dus în acea săracă parohie, unde activase înainte un preot catolic şi era nevoie de misiune ortodoxă mai puternică, şi a slujit acolo încă trei ani".

După un an de boală care l-a ţintuit la pat, fiind îngrijit în Bucureşti de fiica sa, preotul Ilie Popa a plecat la Domnul, la 80 de ani, cu sufletul împăcat. Preoteasa murise la 69 de ani. Domnului Demostene îi dau şi acum lacrimile când îşi aduce aminte frumoasa ceremonie de îngropare a tatălui său. "Slujba a avut la Biserica Amzei din Bucureşti, au participat 11 preoţi, în frunte cu episcopul-vicar de Vasile Târgovişteanul, care îl cunoştea de la Baia Mare. A rostit atunci un emoţionant cuvânt de despărţire pr. Constantin Drăguşin, dirijorul coralei patriarhale".

După o viaţă închinată lui Dumnezeu, în care a dăruit şi semenilor tot ajutorul pe care îl putea oferi din postura de slujitor al altarului, preotul Ilie Popa se odihneşte de cele pământeşti în Cimitirul Bellu. Din când în când, cutia cu decoraţii le aminteşte urmaşilor de vitejia lui, pozele din album le dezvăluie figura unui preot cu alură de călugăr. Câte o cunoştinţă îl pomeneşte cu drag. Dincolo de toate, un tată şi un bunic iubitor.

Binecuvântarea părintelui Dumitru Stăniloae

Domnului Demostene Popa, care a cântat în corala Patriarhiei vreme de 50 de ani, îi stăruie în memorie o amintire frumoasă. "Într-o duminică, părintele profesor Stăniloae, care ocupa o strană la urcarea în cafas, a trimis pe cineva să mă cheme până la dânsul. Am coborât, i-am sărutat mâna, iar părintele mi-a spus: "Dragul meu, sunt bucuros că un fecior de preot ardelean a luat de soţie pe fiica poetului Radu Gyr!" M-a binecuvântat şi mi-a mai spus: "Să fiţi sănătoşi şi să aveţi urmaşi la valoarea părinţilor voştri!"".