Praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică este a doua sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și înfățișează creșterea duhovnicească, în virtuți, a pruncei născute din
Prima traducere în română din Sfântul Ioan Gură de Aur
Literatura de specialitate confirma ca prim traducător în limba română a operei Sfântului Ioan Gură de Aur pe protopopul braşovean Iosif Barac, care tipărea la Sibiu în anul 1865, cu binecuvântarea Mitropolitului Andrei Şaguna, valoroasa carte „Despre preoţie“, exemplar aflat în Şcheii Braşovului (Arhiva muzeului Bisericii „Sfântul Nicolae“, Fond carte veche, inv. C.V. 1441 Scrierea S. Ioannu Gură de Auru despre Preoţíe, tradusă în limba română de Iosifu Baracu, parohu la Biserica Sfântului Nicolae în Braşovu, Sibiu, în tipografia Arhidiecesană, 1865, 200 p.).
La 1721, protopopul cronicar Radu Tempea II şi profesorul şcolii din Şchei Ioan Cărăuşu definitivau un monumental manuscris (peste 1000 pagini), format 30/21, sub numele „Tâlcul Evangheliilor“ (Ibidem, inv. C.V. 40.), un manuscris încă inedit, păstrat în aceeaşi bibliotecă din Şcheii Braşovului, în grafie chirilică, scris florilegic, într-o impecabilă limbă română şi impresionantă grafiere şi ortografie, care conţine numeroase texte din opera Sfântului Ioan Gură de Aur. Dar să-l lăsăm pe protopopul şcheian Radu Tempea să ne destăinuie cum a ajuns să pună în lumina traducerii şi copierii această monumentală carte care tâlcuieşte integral Evangheliile Noului Testament, folosindu-se de textul slavon, aflat într-o carte a cunoscutului ierarh bulgar Teofilact.
Extragem fragmente din „Predoslovia - Cătră cititori“ din manuscrisul semnat la 1721 de Radu Tempea. Mai întâi motivaţia: „Cititoriul cel blagoslovit şi iubitor de osteneală la citania scripturilor întru Domnul să să bucure şi să să înţelepţească. Tot lucrul cel de folos blagocestivule cetitoti ca să fie bine primit sau obicinuit a să lăuda. De vreme ce firea omenească, măcar că şi pohtitoare iaste a cele de folos, iară căci pe jos să târaşte şi la cele de jos iaste plecată prin dragostea celor pământeşti. Pentru aceea, a vedea celea ce sănt ei de folos şi a le privi nu poate şi de multe ori şi lucrul cel de laudă pentru răutatea cea sămânată într-însa prin păcat de şarpele cel de demult a-l primi voiaşte. Cătră aceasta, de vreme ce cele bune să dobândesc cu anevoe, întru care toate faptele cele bune trebuiaşte să să pue. Pentru filosofii cei creştineşti adeverează decât alte cu mult mai vârtos Împărăţia Ceriului, care cu anevoe iaste şi nevoitorii o apucă pre ia şi la dânsa a merge, calea strâmtă iaste şi cărarea cu necazuri pentru aceeia zi, că cu mult mai vârtos iaste cu anevoe şi grea. În ce chip dară să va mântui cineva, adecă va dobândi împărăţia Ceriului, nefiind botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, după cuvântul Domnului şi cum să va boteza nefiind credincios? Şi cum va creade nefiind învăţat? Şi cum va învăţa neavând Dumnezeiasca Scriptură şi cum să va lipi cu osârdie de citania Dumnezeeştilor cuvinte, neştiind lauda acestora? Pentru aceasta cu adevărat în tipografii, cărţi de învăţătură şi îndemnătoare spre credinţă şi spre fapte bune să dau....“.
Sursă slavonă
Izvorul slavon a aparţinut arhimandritului Zaharia Kopetenscki, care şi-a scris cartea traducând textele din limbă greacă (de pe Elinie). Or, acest arhimandrit este tocmai profesorul primului nostru grămătic, Dimitrie Eustatievici Braşoveanul, care îi semnează cele două atestate de studii ale Academiei din Kiev primite de cărturarul braşovean în urma studiilor de la Pecerska (primul semnat la 19 aprilie 1753 şi al doilea după patru zile, conform Vasile Oltean, „Prima şcoală românească din Şcheii Braşovului“, Editura Transilvania Expres, Braşov, 2013, p. 112).
Cartea slavonă ajunge în posesia Mitropolitului Ţării Româneşti Teodosie, în timpul lui Constantin Brâncoveanu, care o oferă episcopului Damaschin, în perioada când se găsea la Buzău, şi care o oferă protopopului Radu Tempea, ce studiase la Câmpulung şi Râmnic, avându-l ca dascăl pe Antim Ivireanu, când era episcop al Râmnicului.
În perioada în care românii ortodocşi din Şcheii Braşovului se aflau în bune relaţii cu episcopia Buzăului şi a Râmnicului, de unde aduc numeroase cărţi, inclusiv alte două cărţi ale lui Ioan Gură de Aur („Carte ce să chiamă Împărţirea de Grâu a Sfântului Ioan Gură de Aur“, Buzău, 1833. Arhiva cit., inv. C.v. 211 şi „Carte ce să chiamă Puţul Sfântului Ioan Gură de Aur“, Buzău, 1833. Arhiva cit. inv. C.V.210), exemplarul slavon ajunge în Şcheii Braşovului pentru a fi tradus şi copiat de protopopul Radu Tempea şi dascălul Ioan Cărăuş, în perioada în care la Biserica „Sfântul Nicolae“ slujeau protopopul Florea Baran, fiul acestuia Teodor Baran, protopopul Eustatie Grid (tatăl grămăticului Dimitrie Eustatievici, care a fost în Rusia la mănăstirea Pecerska), tatăl său, Radu Tempea I, şi gocimanii (epitropii) Pătru Vătaf şi Petcu Şetrariul. Era tocmai perioada de grea luptă cu greco-catolicii, când protopopul Vasile Grid (tatăl lui Eustatie Grid şi bunicul grămăticului Dimitrie Eustatievici) rămâne multe luni în Ucraina pentru a aduce de acolo cărţi şi ajutoare.
Tâlcuiri la Noul Testament
Complementar cărţii chieviene, tradusă din limbă greacă, constatăm - conform afirmaţiei protopopului Radu Tempea - că această carte „cuprinde cu osârdie şi o prociteşte cu înţelegere şi ia aminte cu deadinsul cele ce sânt scrisu într-însa şi pre sfinţii bărbaţi purtători de Dumnezău părinţii noştri Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei şi Andrei Arhiepiscopul Chesariei de la Capadochia, carii la acestea s-au ostenit cu înaltă lucrare în laudă cu cinste...“. Deci s-a folosit şi cunoscuta carte a Patriarhului Bulgariei Teofilact, care cuprindea comentarii (tâlcuiri) la Evanghelii după Ioan Gură de Aur.
O însemnare a protopopului Radu Tempea la fila 455 confirmă coroborarea în traducere şi a altui cărturar: „Despre izvoadele dascalilor ostănitor scrisorii tâlcuirii lui Teofilact din Evanghelia Lucăi. Nicola Ierei de la sfnta Mitropolie din Bucureşti în zilele lui Ioann Voevod şi a Mitropolitului Kir Mitrofan, plătindu-mi ostăneala Ptrea Sfinţitul Părintele nostru Kir Clement Adrianopolios la anul 7227 (1719) fevruarie 24“.
O altă însemnare, de la fila 784, confirmă că „Ostenitor scrisorii aceştii Sfinte cărţi. Stanciul ierei de la toţ sfinţii din şi cu toată cheltuiala finţiei Sale Părintelui Odrianul Kir Clement“.
Deschidem cartea şi aflăm că cele mărturisite de protopopul cărturar al Şcheiului se confirmă. Amintim câteva titluri care anunţă conţinutul textelor: „Viaţa Sfântului Evanghelist Matei“; „A lui Teofilaht Arhiepiscopul Bulgariei tălcuire din Evanghelia lui Matei. Predoslovie“; „Omorârea pruncilor“; „De cel lepros. De sutaşul căruia i-au tămăduit pre slugă. De soacra lui Petru. De cei ce s-au vindecat de fealuri de boale. De cel ce s-au rugat lui Is. Să-l lase să-i urmeze lui şi nu i-au îngăduit. De certarea apelor. De cei îndrăciţi ai cărora dracii au întrat în turma de porci“; „De ducerea lui Hs. la Pilat din Pont. De Iuda ce s-au căit. De judecata. De ocara. De bătaia. De muncile. Şi de răstignirea. De cererea trupului Domnul(lui) să se îngroape. De străjarii mormântului“; „De Învierea Domnului. De cercetarea Muerilor la mormânt. De strejarii mormântului. Ce au fost mărturii Învierii. De arătarea lui Hs. Apostolilor şi Muerilor. În Galileea“.
Omilia la Rusalii
Cartea se încheie prin „Cazania sfântului Părintelui nostru Efrem Sirinul la Preobrajenia Domnului Dumnezeu şi Mântuitoriul nostru Is. Hs.“ şi cu „Omilia sau învăţătura Sfântului Părintelui nostru Ioan Zlataust, Arhiepiscopul Constantinopolului la Sfânta şi Marea Duminică a Rusaliilor. Cum o putere întocma au dat Hs. prin Duhul Sfânt tuturor Apostolilor şi de Beseareca şi de credinţă pre care au întemeiat Hs. Besereca sa“.
Pentru importanţa şi ineditul ei, reproducem fragmente din această text: „Astăzi pământul s-au făcut noao Ceriu, nu pentru aceia că stelele din Ceriu ar fi căzut pre pământ, ci căci Apostolii s-au înălţat mai presus de Ceriu. De vreame ce au vărsat Darul Duhului Sfânt de prisosit şi toată rătunjirea lumii aceştia Ceriu s-au făcut noao. Nu că doară i-au schimbat firea, ci căci voinţa i-au întocmit. Pentru că au aflat pre vameşul şi l-au făcut Evanghelist, aflat-au pre gonitoriul şi l-au făcut Apostol. Aflat-au pre tâlhari şi l-au dus în Rai“.
„Aflat-au pre filosofi şi vestitorii i-au arătat pre dânşii. Gonit-au răutatea şi au adus bunătatea. Gonit-au robia şi au adus slobozenia. Lăsat-au datoria şi o au ertat şi au adus Darul lui Dumnezeu. Iată, dară Ceriu s-au făcut pământul şi aceasta adease zicând nu voi înceta. Şi ce stele sânt ca Apostolii ? Stele pre ceriu, iar Apostolii mai presus de Ceriu. De acele lucruri desu zice Apostolul, să gândiţi unde iaste Hs. de-a dreapta Tatălui şezând. Stelele din foc firesc sânt iară, iară Apostolii din foc înţelegători fără de materiă. Stelele noaptea luminează şi zioa să ascund, iară Apostolii zioa şi noaptea cu razele sale, adecă cu Bunătăţile sale“.
„Ce iaste mai tare decât marea? Dară puţin năsip, năsip năsâlniciei cea neînfrânată o opreşte şi o nămoleşte. Eu vă trimiţ pre voi, adecă cela ce am puteare preste moarte şi preste viiaţă, cela ce m-am pogorât din Ceri. Eu vă trimiţ pre voi ca pre nişte oi prin mijlocul lupilor, nu ca să scăpaţ cu fuga, fiind d(in) (t)oate părţile strejuiţi. Or, puterea celui ce trimite olile prin mijlocul lupilor! Cei ce era cu obiceiul lupi, s-au prefăcut în oi, pentru că nu din fire, ci din voinţă era lupi. Iată eu, vă trimiţ pre voi. Ce ne porunceşti noao? Fiţi înţelepţi ca şerpii. Şarpele, de ar şi luoa o mie de lovituri, iară daca-şi păzeşte capul său, atuncea tot rămâne sănătos. Aşa şi tu: de va să-ţ ia protivnicul argintul, fără de îndoială, dă-l şi de să sileşte să-ţ apuce toată avuţiia ta, lasă-o şi măcar şi toată viaţa, această lumească trecătoare, de însemnează să o tragă la sine, nu o opri. Numai credinţa-ţi păzeşte. Aceasta, de va rămânea neştirbită şi nezmintită, toate lucrurile cele rele ce vin asupră, uşoare vor fi. Gol ai eşit din pântecele maicei tale, gol te vei duce. Iar de te vor şi trimite în urgie, zic: Al Domnului iaste pământul şi plinirea lui. Şi de ar veni şi toate asupra ta, nu te teme, că trecătoare iaste. Numai credinţa păzeşte, care iaste vistiar neîmuţinat şi bogăţie rămâitoare. Ale acestor lucruri, ce zic, măcenicii cei blagosloviţi sânt mărturii, carii credinţa n-au pierdut şi după eşirea din trup, mai mari sânt decât cei vii. Pentru aceaia zice: Om m-am făcut, pentru aceasta în trup m-am îmbrăcat ca să mântuesc lumea“.
„Foarte iaste iubite lui Dumnezeu Besereca, nu aceaia care cu credinţa iaste îngrădită, de vreme ce pentru Beserecă s-au făcut Ceriul şi au vărsat marea şi au tins văzduhul şi au întemeiat pământul şi raiul s-au pus şi luminători mari s-au făcut, marea s-au împărţit şi iară s-au adunat la un loc, pietrle s-au sfărâmat şi iară, deaca au venit ploae din ceriu şi cu roao s-au udat masa, iar s-au alcătuit. Pentru Beserecă au fost Prorocii, pentru Beserecă, Apostolii. Şi ce voi zice mai mult? Pentru Beserecă unul născut fiiul lui Dumnezeu s-au făcut om, precum au zis Pavel: Cela ce n-au părtinit fiiului său, ci pentru noi toţ l-au dat pre dânsul ca să zidească Besereca şi fiiul lui sângele ş-au vărsat pentru Beserecă. Sângele acesta stropeşte Besereca. Pentru aceaia mlădiţele şi odraslele ei a să veşteji nu pot. Pomii ei, frunza nu-şi lapădă. Nu iaste supusă patemii vremilor, nici iaste vinovată schimbării. Ca să aibă florile fiilor ei, a să ascunde în vremea secerişului şi iarna să cază şi să să golească. Împresurată de întâmplările ceste schimbăcioase, ci darul Duhului Sfânt o păzăşte. Pentru aceaia nu îmbătrâneşte, nici să zbârceşte şi măcar că mulţ să oşteni asupra ei, dară ia rămâne nebiruită. O, cât de mulţi la început gonia Besereca, atuncea când sămânţa credinţei să sămâna. O, cât de mari oştiri şi războae asupra ei să pornise, ci când mai mult să împresura, atuncea mai luminată să făcea. Dară acum cu mila lui Dumnezeu şi împăraţii şi domnii şi voevozii şi toate marginile lumii de credinţă sânt pline. Pentru că la început, cum am zice întru tinereţele Beserecei, împăraţii era/u/ păgâni, domnii cruzi, nărodul întru necazuri“.
„Credinţă este plină. Mainainte cu adevărat lumea era plină de păgânătate, iară acum nu numai oraşele şi satele înfloresc cu creştinătatea şi cu credinţa lui Hs., ci şi pustiile întru numele lui Hs. să slăvesc. Deci, de demult cu adevărat şi împărătesele la ospeţele bărbaţilor juca, precum citim că au făcut fata Irodiadei, iară acum abia de ar îngădui o slujnică să facă aşa. Di demult feciorii neamului Perşilor cu părinţii săi să dezmerda în paturi şi sora dupe frate-său să mărita fără de pedeapsă. Iară acum fecioria să caută. Pentru că mai nainte în Vretania, cu trupuri omeneşti de multe ori să ospăta, iară acum cu post îşi întăresc sufletul său. Masatimii şi Veritii nenorocia pre aceia locomia, care din boală muria, ci pre părinţii săi şi pre rudeniile sale, daca ajungea la bătrâneţele sale, junghiindu-i îi mânca. Spuind că mai bine iaste de ai săi să să mănânce decât de viermi. Iară acum, după porunca lui Hs. şi după scularea lui din morţi, întru sfiială şi întru paza curăţiei cu frică slujesc ca nişte ostaşi lui Hs. şi puţin nu toate năroadele sânt gata a-ş vărsa sângele său pentru numele lui Hs. De demult era împăraţii păgâni şi gonitori de creştini, iară acum pănă la ceriuri înalţă creştinătatea şi întrând în ptagul Beserecei îşi lapădă coroanele şi Crucea lui Hristos o închipuesc pre frunţile sale. Afară, armele, iar înlăuntru Tainele, afară pavezele, iar înlăuntru, Sfintele Slujbe. Aşa făcea Teodosie şi Arcadie, feciorul lui Teodosie, cei slăviţi în buna credinţă şi întru temerea de Dumnezeu“.