Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
Radio Trinitas pe muntele sfânt al românilor
▲ Pe 11 septembrie, orele 16.00, Radio Trinitas a emis pentru prima dată de pe vârful Toaca din Masivul Ceahlău ▲ Demersurile pentru schimbarea frecvenţei de la Piatra Neamţ şi avizele pentru realizarea proiectului, primul de acest gen din ţară, au durat patru luni ▲ Protopopiatele Ceahlău, Piatra Neamţ şi Roznov, credincioşi şi sponsori au ajutat la ridicarea staţiei de pe Muntele Ceahlău ▲
Radio Trinitas, primul post de radio ortodox din România, emite din 11 septembrie 2007 de pe vârful Toaca, masivul Ceahlău. Aici, în apropierea staţiei de meteorologie, s-a amplasat de curând o staţie de emisie, prima de acest gen de pe muntele sfânt al românilor. Dificultăţile pe care le întâmpină un astfel de proiect sunt numeroase şi se referă în primul rând la accesul dificil, dar şi la faptul că zona este protejată de lege ca parc natural, ceea ce impune obţinerea unui număr mare de avize. Conducerea Radio Trinitas, împreună cu echipa de tehnicieni şi cu oameni binevoitori din zonă, a reuşit să amplaseze această staţie de emisie, care va acoperi o zonă cu localităţi rurale, unde, până acum, nu se putea recepţiona nici un post de radio. 18 avize pentru începerea lucrărilor Demersurile pentru obţinerea avizelor şi licenţelor necesare unui asemenea proiect au început din decembrie 2006. Primul pas a fost întâlnirea dintre reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi cei ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în cadrul căreia s-a discutat ideea ca primul post de radio, care să emită de pe vârful Toaca, să fie cel al Bisericii, cu scopul de a acoperi o arie mult mai extinsă şi în special o parte dintre satele din judeţul Neamţ. „Împreună cu părintele Nicolae Dascălu, directorul Institutului Cultural-Misionar Trinitas şi consilierul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, ne-am întâlnit cu preşedintele de atunci al CNA, regretatul Ralu Filip, care s-a arătat încântat de propunerea noastră. Soluţia cea mai bună a fost schimbarea frecvenţei de la Piatra Neamţ din 102,3 Mhz pe 93,3 Mhz, soluţie aprobată de Inspectoratul General de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, astăzi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. La începutul lunii ianuarie aveam şi acordul CNA pentru schimbarea frecvenţei, după care am primit licenţa audiovizuală şi cea de emisie“, am aflat de la directorul postului de radio Trinitas, părintele Ciprian Apetrei. Schimbarea frecvenţei de la Piatra Neamţ a determinat şi mutarea staţiei de emisie de pe Dealul Cozla din Piatra Neamţ pe vârful Toaca, pe terenul închiriat de la staţia de meteorologie de aici. Au urmat demersurile pentru obţinerea celor 18 avize necesare începerii lucrărilor de pe Toaca. Acestea toate trebuiau eliberate de instituţii precum Consiliul Local Ceahlău, Parcul Naţional Ceahlău, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Consiliul Judeţean Neamţ, Academia Română sau Direcţia Silvică Neamţ. „Toate aceste etape au durat patru luni, pentru că am avut nevoie de acordul Academiei Române şi a Agenţiei pentru Protecţia Mediului. A trebuit să publicăm proiectul pentru mai multe zile, să parcurgem toţi paşii în mod corect şi echilibrat. A fost o muncă titanică - şi asta fără să luăm în calcul munca de amplasare a staţiei“, a continuat să ne spună părintele Apetrei. Protopopiatele din zonă au sprijinit financiar lucrările După ce s-a completat întreaga documentaţie, incluzând aici toate avizele şi proiectele necesare, în perioada 26-27 iulie, cu ajutorul unui elicopter al Ministerului de Interne, au fost duse pe platoul de la Toaca materialele necesare pentru amplasarea stâlpului de susţinere a staţiei. De aici, muncitori din satele apropiate, din protopopiatele Ceahlău şi Piatra Neamţ şi echipa de muncitori a Casei „Panaghia“ de pe Ceahlău, numită „Meşterul Manole“, au cărat în perioada 15 august-11 septembrie peste o tonă de nisip, 600 kg de ciment, fier şi alte materiale. „Cea mai dificilă parte a traseului a fost de la cabana meteorologică până la vârful Toaca, unde urcuşul s-a făcut pe o cărare îngustă. Muncitorii din cele două protopopiate s-au chinuit mult. Vă daţi seama câtă muncă a fost la cărat şi la turnatul betoanelor. De aceea, cred că enoriaşii parohiilor din zonă care ne-au ajutat, precum şi echipa «Meşterul Manole» au o contribuţie majoră la acest proiect. Între 6-10 septembrie, specialiştii noştri au pregătit staţia de emisie, după care, o echipă de alpinişti industriali a ridicat stâlpul. A fost o vreme foarte rea. Părintele Vasile Păvăleanu, parohul Bisericii «Sfântul Ioan Botezătorul» din Piatra Neamţ, ne-a ajutat foarte mult. Cred că un sfert din suma totală din cheltuieli a fost oferită de acest preot. Apoi, părintele Păvăleanu ne-a mai găsit nişte sponsori, încât jumătate din sumă a venit de acolo. Ne-au ajutat firmele SC «Transicom» Piatra Neamţ, condusă de dl. Lucian Sârbu, SC «Lera», condusă de dl. Dan Lecuşeanu, şi SC «Gecian» din Roman, condusă de dl. Gelu Anegoaie. Ei au plătit stâlpul de susţinere, echipa care a executat fundaţia şi alte lucrări. În afară de acestea, protopopiatele Ceahlău, Piatra Neamţ şi Roznov au susţinut cheltuielile de transport şi mâna de lucru. Nu cred că reuşeam fără ei. De aceea ţinem să le mulţumim lor şi enoriaşilor din parohiile de acolo“, ne-a mai spus părintele Ciprian Apetrei. Deschiderea staţiei a avut loc pe 11 septembrie la orele 16.00. Staţia de emisie este a treia ca acoperire dintre cele 26 de staţii de emisie ale postului Trinitas. Ea va acoperi o mare parte din judeţul Neamţ, zona Topliţei, a judeţului Harghita şi chiar până la Rădăuţi. În viitor se vor face studii de verificare a frecvenţelor, pentru ca Radio Trinitas să nu se recepţioneze în aceeaşi zonă pe două frecvenţe. Cu această staţie de emisie de pe vârful Toaca, zona de acoperire a crescut cu câteva procente. ▲ Pr. Ciprian Apetrei, directorul postului de radio Trinitas: „Suntem foarte bucuroşi că suntem primul post de radio din ţară care emite de pe Toaca. Este un munte reprezentativ pentru monahismul românesc, unde se făcea o singură dată pe an Sfânta Liturghie pentru isihaştii din zonă. Acum se recepţionează acolo în fiecare zi Sfânta Liturghie de la Catedrala din Iaşi. Am dorit ca Radio Trinitas să fie recepţionat şi în satele din munte, unde credincioşii noştri vor să ne audă. A fost o muncă grea, dar misiunea noastră de a aduce credincioşilor în case cuvântul mântuirii ne-a motivat. Binecuvântarea şi implicarea directă a IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Române, au fost un impuls pentru noi. Am demonstrat prin acest proiect că Biserica Ortodoxă Română se implică în viaţa credincioşilor şi respectă legile Statului în ceea ce priveşte mediul, deoarece această staţie de emisie este amplasată într-un parc naţional. Nu avem cuvinte pentru a mulţumi tuturor celor care ne-au ajutat“ ▲ Unul dintre tehnicienii care au amplasat staţia de emisie de pe Toaca ne-a declarat că a fost o muncă dificilă, din cauza vremii capricioase şi a condiţiilor de lucru. „A fost un sentiment unic pentru noi, ştiind că amplasăm o staţie pe un munte atât de special pentru români. Pentru noi a fost o provocare, având în vedere amplasamentul. Noi am instalat toate cele 26 de staţii şi de fiecare dată avem un sentiment de împlinire ştiind că ne vor asculta credincioşii datorită muncii noastre. Chiar dacă este dificil este şi frumos“, ne-a spus Petru Nicuţa. ▲ Ştefan Chivulescu, şeful serviciului tehnic al postului de radio Trinitas: „Chiar dacă este o muncă tehnică, strictă, totuşi noi punem suflet în ceea ce facem. Şi cred că atmosfera de lucru demonstrează că punem suflet în ceea ce facem. Sunt pasionat de electronică, iar când o practici şi pentru scopuri spirituale, te simţi mai împlinit“