Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 19 iunie 2009, a aprobat ridicarea mai multor episcopii la rangul de arhiepiscopii, implicit acordarea titulaturii de arhiepiscop chiriarhilor episcopiilor care au fost înălţate la rangul de arhiepiscopii. Prin urmare, s-a aprobat ca Episcopia Buzăului şi Vrancei să fie înălţată la rangul de arhiepiscopie. Hotărârea reprezintă un gest de apreciere din partea actualului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, şi a celorlalţi membri ai Sfântului Sinod pentru trecutul Eparhiei de la Curbura Carpaţilor, pentru rolul ierarhilor buzoieni în lucrarea pastoral-misionară, în viaţa publică, în cultura şi spiritualitatea ortodoxă românească, dar, nu în ultimul rând, pentru realizările din ultima vreme datorate Chiriarhului acestei eparhii, Preasfinţitul Părinte Episcop Epifanie.
Hotărârea Sfântului Sinod este, indiscutabil, motiv de bucurie pentru credincioşii din această parte de ţară, pentru clerul şi vieţuitorii aşezămintelor monahale. Redăm, în continuare, câteva dintre temeiurile canonice, istorice, pastoral-misionare şi culturale ce au stat la baza ridicării la rang de arhiepiscopie a Episcopiei Buzăului şi Vrancei.
Existenţa, în zona geografică a Buzăului şi Vrancei, a unei intense vieţuiri creştine, dovadă faptul că, în anul 325, Biserica Gothiei, care a funcţionat aproximativ în aceeaşi configuraţie geografică, aparţinând astăzi Eparhiei Buzăului şi Vrancei, a trimis pe episcopul Teofil ca delegat la lucrările Sinodului I Ecumenic de la Niceea, ierarhul respectiv semnând actele sinodale cu formula „Theophilus Gothiae metropolis episcopus“; mai târziu, urmaşul lui Teofil, episcopul Ulfila, creează alfabetul got şi traduce Sfânta Scriptură în limba nou-creată, dialect ce va sta la baza formării limbii germane de mai târziu.
„Athosul buzoian“
De asemenea trebuie menţionată şi existenţa unor vechi aşezăminte rupestre în Munţii Buzăului (datând din secolele III-IV d. Hr.). În spaţiul de la Curbura Carpaţilor, monahismul şi-a făcut simţită prezenţa încă din primele veacuri creştine. Cu siguranţă că, printre misionarii veniţi aici, se numărau şi monahi, unii, poate, dintre cei care vieţuiseră în sihăstriile întemeiate de Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Cu timpul, aceştia s-au stabilit în Munţii Buzăului, punând bazele uneia dintre cele mai vechi vetre monahale din Carpaţi, în acest sens stând mărturie vestigiile rupestre ce dăinuie în zona Colţi-Aluniş-Bozioru, perimetru cunoscut sub denumirea de „Athosul buzoian“; împlinirea a 500 de ani (în anul 2002 - n. red.) de la (re)înfiinţarea Episcopiei Buzăului, eveniment istoric ce a avut loc în 1502, în cadrul Sinodului mixt ce s-a ţinut la Târgovişte, organizat din iniţiativa Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului, şi a domnitorului Radu cel Mare al Ţării Româneşti.
Unii ierarhi de la Buzău erau numiţi oficial arhiepiscopi
Unii dintre ierarhii care au păstorit la Buzău în secolele XVI şi XVII s-au intitulat, în mod oficial, arhiepiscopi: Dositei (1502-c. 1525), Atanasie (1569-1583), Luca (1583-1603), Chiril (1610-1617), Efrem (1618-1637) şi Ştefan I (1637-1649); rolul şi importanţa Episcopiei Buzăului şi Vrancei şi ale ierarhilor ei în istoria Bisericii şi în cultura neamului: episcopul Luca, ajuns mai apoi mitropolit, a fost conducătorul soliei lui Mihai Viteazul la ţarul Feodor al Rusiei (în 1597); Mitrofan - poliglot, mare cărturar şi tipograf, ostenitor la tipărirea Bibliei de la Bucureşti (1688) şi a Mărturisirii de credinţă a lui Petru Movilă (1691); Chesarie -inegalabil gospodar şi luminat patriot; Filotei - mare unionist, cel care l-a primit la Buzău pe domnitorul Principatelor Române -Alexandru Ioan Cuza, a tipărit, la Buzău, Biblia în 5 (cinci) volume (1854-1856); Dionisie Romano, „profesor naţional“ la Buzău, cărturar, membru fondator al Bibliotecii Academiei Române şi membru de onoare al acestei prestigioase instituţii de cultură; ierarhi, preoţi şi monahi din Episcopia Buzăului s-au implicat benefic în evenimente de importanţă naţională, precum Revoluţia de la 1848 (preotul Neagu Benescu), Unirea Principatelor Române (1859, episcopul Filotei), Războiul pentru Independenţa naţională a României (1877-1878, protosinghelul Varlaam din Mănăstirea Ciolanu), Răscoala din 1907 ş.a.
Împliniri actuale ale eparhiei
Poziţia geografică pe care o are Episcopia Buzăului, făcând legătura cu Moldova, cu Dobrogea şi, prin Pasul Buzăului, cu provincia românească de dincolo de Munţi - Transilvania; realizările ultimilor 27 de ani pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc şi cultural - mărturii ale ostenelilor pe care, vreme de un sfert de veac, Preasfinţitul Părinte Episcop Epifanie le-a depus întru slava Bisericii Mântuitorului Hristos şi a Ortodoxiei româneşti -, sintetizate astfel: canonizarea, în luna martie 2003, cu proclamarea canonizării în 5-6 octombrie 2003, a doi dintre trăitorii pe meleagurile Buzăului şi Vrancei - Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi şi Sfântul Cuvios Vasile de la Mănăstirea Poiana Mărului, aceasta fiind cea mai amplă manifestare bisericească din istoria Eparhiei; înfiinţarea a peste 270 de parohii, reînfiinţarea (înfiinţarea) a 28 mănăstiri şi schituri; consolidarea şi restaurarea, inclusiv a picturii interioare, a Catedralei episcopale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ - ctitorie a voievodului Matei Basarab (1649); punerea pietrei de temelie pentru şapte biserici-catedrale (unele dintre acestea fiind deja ridicate sau în faze avansate de construcţie) în oraşele importante din judeţele Buzău şi Vrancea, între care, la loc de cinste, se află noua Catedrală episcopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău (pictată în proporţie de 70%); construirea a peste 270 de noi lăcaşuri de cult; consolidarea a peste 200 de biserici, cărora le-a fost restaurată pictura sau au fost împodobite cu pictură nouă; inaugurarea noului Muzeu bisericesc al Eparhiei Buzăului şi Vrancei; consolidarea Reşedinţei episcopale (ctitorie brâncovenească) şi amenajarea, la subsolul acesteia, a unei spaţioase săli de şedinţe - Aula „Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu“ (inaugurată în primăvara anului 2009) - care a fost înfrumuseţată cu pictură în tehnica „fresco“; înfiinţarea a două seminarii teologice monahale - unul la Mănăstirea Ciolanu (pentru călugări), iar celălalt la Mănăstirea Răteşti; coordonarea permanentă a activităţii de predare a Religiei în şcolile de stat; publicarea trimestrială a revistei eparhiale - „Glasul Adevărului“ - şi a unui Almanah bisericesc - anual; editarea şi tipărirea unor importante lucrări. Astfel, PS Epifanie este autorul a mai multor cărţi: Pagini din istoria veche a creştinismului la români, 1986; În slujba credinţei străbune şi a în-ţelegerii între oameni, 1987; Mănăstirea Ciolanu, 1987; Ctitorii voievodale în Eparhia Buzăului, 1988; Slujitori ai Legii strămoşeşti, 1991; Episcopul Dionisie Romano, promotor al culturii şi al emancipării Neamului, 2006. Alte lucrări au fost scrise la în-demnul şi sub îndrumarea Preasfinţitului Epifanie.
Ridicarea la rang de arhiepiscopie a Eparhiei Buzăului şi Vrancei reprezintă şi asumarea de către noi a unei responsabilităţi majore ce trebuie să se regăsească într-o lucrare pastoral-misionară, socială, administrativ-gospodărească şi culturală tot mai susţinută, astfel încât Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei să fie continuatoarea, de jure et de facto, a fostei istorice Episcopii de până mai ieri, şi aceasta pe o treaptă superioară, cu realizări pe măsura noului său statut organizatoric.
