Scriitorul Dimitrie Iov - jertfă din dragoste de Basarabia

Nu a existat până la Dimitrie Iov nici un român care să fi descris atât de iscusit Basarabia. Să înfiripe mai măiastru, în cuvinte, dragostea de ea. Despre istoria ei neclintită, dar și despre ținutu­rile-i verzi, mireasma florilor de caiși și bogatele rânduri cu viță-de-vie; despre luminoșii oameni ai locului, dar și despre durerile lor; acest pe nedrept prea puțin cunoscut poet și scriitor a vorbit în cea mai sensibilă și duioasă limbă.

Maniera de a zugrăvi Cetatea Soroca și Nistrul, populate cu răzeși - apărători de primă mână, cu pârcălabi, plăieși, mazili, hatmani și voievozi care și-au ținut biruința pe aceste locuri de hotar, unde hoardele tătare încercau trecerea spre inima Moldovei, a rămas până astăzi neegalată. S-au împlinit, la 20 august 2023, 64 de ani de la plecarea sa spre Basarabia Cerurilor.

S-a născut în satul Uriceni, azi Nicolae Bălcescu, comuna Flămânzi, jud. Botoșani, la data de 22 martie 1888. După ce a absolvit școala primară din satul natal, a mers la Școala Comercială din Iași, până în anul 1907. După terminare, s-a mutat la București, unde a fost angajat ca funcționar bancar. Între anii 1914 și 1916 a urmat Școala Militară, pe care a terminat-o ca rezervist. În anul 1916, pe când avea numai 18 ani, a fost trimis de Constantin Mille în Basarabia, ca reporter al ziarelor „Universul” și „Dimineața”. Tot în anul 1916, după ce România a intrat alături de Antantă în Primul Război Mondial, a fost mobilizat, participând la luptele de la Oituz, Barcea Veche și Burdujeni.

După încheierea războiului, recunoscător lui Dumnezeu că Basarabia a fost din nou redată țării-mamă, s-a stabilit la Soroca, implicându-se activ în viața politică și culturală. A redactat Procla­ma­ția Sfatului Țării privind indepen­dența Basarabiei din 24 ianuarie 1918, preambul al Unirii cu România din 27 martie același an. A fost, astfel, un contribuitor important în actul Unirii, alături de Pan Halippa, Ion Inculeț și Ion Buzdugan. A condus periodicele: Cuvântul, Cuvântul nostru (1920), Renașterea Moldovei (1920-1921), Biblioteca copiilor și a tinerimii din Chișinău (1921) și a editat publicațiile Basarabia de Sus (Soroca, 1921-1922) și Izbânda (1931- 1932); a fost primul director al Teatrului de Propagandă din Basarabia (1919) și inspector general al artelor pentru Basarabia (1920- 1921), deputat (1926), senator de Soroca (1931) și prefect de Soroca (1921, 1926).

„Covor basarabean”

Scriitorul Dimitrie Iov, prin darul fin al condeiului său, prin detaliile, înflăcărarea, naționalismul și dragostea pentru Basarabia, a deranjat regimul sovietic. Stăpânirea rusească, odată instalată începând cu august 1944, se credea îndreptățită să ocupe abuziv aceste ținuturi româ­nești, chiar dacă istoria stătea veșnic de partea noastră. Evocarea poetică despre Nistru ori despre cetatea Soroca, despre poporul oprimat, a atras atenția autorităților bolșevice. Ca și astăzi, aproape nimeni nu avea voie să releve apartenența reală a acestor ținuturi, a limbii vorbite și credinței. Începuse, astfel, un aprig proces de deznaționalizare și dezrădăcinare a românilor basarabeni, prin deportări, teroare, dezinformare, crime și arestări. Vremurile parcă își opriseră ticăitul, purtând un întreg popor spre statornicirea minciunii.

În anul 1943, scriitorul Dimitrie Iov aducea la lumina tiparului volumul „Covor basarabean”­, publicat la Editura Cartea Moldovei, ce avea să-i aducă martiriul pentru neam și Dumnezeu. Reproduc succint din „motivul crimei” o scurtă poezie cu titlul „Plâns basarabean”: În liniștea ce-așterne peste țară/ Dureri ce stau cu moartea megieși,/ Un plâns de frate face popas iară,/ Din sate de mazili și de răzeși; L-ascult încet și trist cum se-nfioară,/ Ca adierea-n floarea de cireși,/ Cum vine ca o doină de vioară,/ Din sate de mazili și de răzeși; În nopți când bolta-i floare de cicoare/ Și codrii străjuiesc - bătrâni plăieși -,/ Citesc durerea-n stele, ca-n scrisoare,/ Din sate de mazili și de răzeși; Și plânsu-l înfrățesc c-un plâns sinistru,/ Când lacrimi cad ca flori de măcieș:/ Acolo-mi bate inima, la Nistru,/ Prin sate de mazili și de răzeși.

După recâștigarea Basarabiei din anul 1941 s-a stabilit la Iași, unde a îndeplinit funcția de director al Teatrului Național, până în anul 1944. Apoi, începând cu anul 1945, s-a mutat la București, unde lanțul umilințelor sovietice, comuniste, a început pentru el. În anul 1955, la vârsta de 67 de ani, și-a întocmit testamentul, pe care l-a intitulat „Dorința mea”. Acesta a constituit și el o probă la dosarul stufos întocmit de Securitate. La scurt timp după redactarea acestui testament, din care reiese încă o dată iubirea nețărmurită pe care o nutrea față de Basarabia - „Pământul luat din Basarabia, ce se află într-un plic, să-mi fie pus sub cap” -, Dimitrie Iov a fost arestat împreună cu alți 11 intelectuali, printre care și poetul Virgil Carianopol și medicul Virginia Munteanu, sora marelui gazetar Pamfil Șeicaru.

Mărturie despre crimă

A fost condamnat pentru săvâr­șirea delictului de uneltire la 6 ani de carceră, prin sentința nr. 878 din 10 noiembrie 1957 a Tribunalului Militar București, care avea să o anuleze cu cerneală roșie pe cea anterioară, cu numărul 474/1957 (cf. Fișei matricole penale), unde era condamnat inițial la 3 ani închisoare conf. art. 327 al. 3 din Codul Penal, sub acuzația de agitație publică. Ordinele veneau de la Moscova pentru ca poetul să fie eliminat.

Părintele Dimitrie Bejan l-a întâlnit în cadrul vastului său periplu penitenciar. Acesta descrie, într-o notă de subsol, sfârșitul tragic al poetului astfel: „Scriitorul Dimitrie Iov, de la Flămânzi-Botoșani, așezat la Soroca, a publicat tot ce s-a putut scrie mai frumos despre Nistru și Soroca. Pentru volumul de poezii «Covor basarabean» publicat în 1941 (anul 1943 - n.a.), va fi ucis în închisoare, la Gherla, în 1963 (decedat la 20 august 1959 în Penitenciarul Gherla, cf. Fișei matricole penale - n.a.), de către conducerea pușcăriei, prin lovituri în piept cu săculețe de nisip, iar la fiecare lovitură, ofițerul criminal striga: «Asta pentru Bucovina! Asta pentru Basarabia!». Așa a murit poetul Dimitrie Iov, în închisoarea românească, pentru dragostea de Soroca și de Basarabia. Am protestat numai noi, pușcăriașii. Țara de astăzi l-a sugrumat. Am scris aceste rânduri ca să se știe. Și să nu se uite! Că-n zilele noastre mulți români au pătimit pentru dragostea de adevăr. Iar adevărul stă în credința-document că Basarabia și Bucovina sunt trup din trupul Țării româ­nești”. Amin!