Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sfânta Tatiana, slujire martirică şi mărturisitoare în primele veacuri

Sfânta Tatiana, slujire martirică şi mărturisitoare în primele veacuri

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 12 Ian, 2021

Originară din Roma veche, născută într-o vestită familie nobiliară, Sfânta Muceniţă Tatiana L-a descoperit pe Hristos, lăsând toate cele lumeşti în urmă şi îmbrăcând mucenicescul veşmânt al diaconiei. A suferit martiriul prin decapitare în timpul împăratului roman Alexandru Sever (223-235), fiind executată pe motiv că a refuzat să jertfească idolilor. Tatăl său, deşi fusese de trei ori consul, era creştin binecredincios şi temător de Dumnezeu, păzind în taină credinţa cea dreaptă, pe care a împărtăşit-o şi fiicei sale.

Mama sfintei era, de asemenea, creştină şi se numea Mammea. Despre ea se spune că practica un sincretism pietist, ţinând în casă, alături de icoana lui Hristos, şi statuile zeilor Apolo şi Orfeu, precum şi imaginea patriarhului Avraam. După moartea persecutorului Antonim, pe tronul Romei a urcat tânărul împărat Alexandru Sever (223-235). Sfânta avea doar 16 ani pe vremea aceea. Alexandru, deşi nu-i prigonea pe creştini, fiind el însuşi născut din maică creştină, se lăsa adesea influenţat de antipaţii săi, luând de multe ori decizii extreme. 

Piatră de poticnire pentru păgâni

La vârsta majoratului, sfânta muceniţă nu a voit să se mărite. A ales să trăiască în curăţie şi în dragoste de Hristos, rugându-se ziua şi noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi şi nevoiaşi. Părinţii nu s-au împotrivit acestei hotărâri, aşa că Tatiana a mers mai departe, punându-se cu totul în slujirea Bisericii. Pentru râvna arătată în lucrarea filantropiei şi în rugăciune, a fost așezată de Biserica din Roma în rândul diaconiţelor.

Sub influenţa antipaţilor, împăratul roman Alexandru Sever a dezlănţuit o mare prigoană împotriva Bisericii. Sfânta Tatiana s-a numărat printre primii care L-au mărturisit pe faţă pe Domnul, fiind aşadar prinsă şi supusă la chinuri groaznice. A fost dusă mai întâi în templul lui Apolo şi obligată să-i aducă jertfe. Ea însă s-a rugat lui Hristos şi îndată s-a făcut cutremur, iar statuile zeului au fost distruse împreună cu o parte a templului. Foarte mulţi persecutori şi idolatri au murit atunci, iar diavolii care-şi făcuseră lăcaş între zidurile templului aceluia au fugit, tânguindu-se în întuneric. 

În rugăciune pentru persecutori

La ceasurile de supliciu, sfânta a suferit nenumărate chinuri şi bătăi de la necredincioşi. În acele clipe, îngerii din ceruri au venit în ajutorul ei, stând nevăzuţi lângă dânsa şi lovindu-i pe cei care o chinuiau, iar aceştia, nesuportând chinuirea nevăzută, îl rugau pe judecător să le poruncească să înceteze chinul muceniţei, pentru că se simţeau mai munciţi decât ea. În aceste momente de durere, Sfânta Tatiana se ruga pentru chinuitorii ei, ca şi aceştia să cunoască adevărul. Nu a durat mult şi rugăciunea ei a fost auzită, iar ighemonilor li s-a arătat o lumină cerească, şi, deschizându-le ochii sufletelor, i-au putut vedea pe cei patru îngeri care stăteau în ajutorul sfintei, apoi, căzând cu faţa la pământ, au zis: „Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu, iartă-ne de cele ce ţi-am făcut fără de voie”. Toţi aceştia, opt la număr, au devenit într-o clipă din persecutori martiri prin mărturisirea lui Hristos, botezându-se în sângele lor după ce li s-au tăiat capetele. 

Mărgăritare muceniceşti

În altă zi, muceniţa a fost dusă de judecător la templul zeiţei Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Fecioara s-a arătat ca şi cum s-ar fi învoit acestui compromis şi, ajungând ea în apropierea templului, diavolul care locuia aici s-a cutremurat de venirea ei şi a zis: „Vai mie, vai mie!, unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc?”

În momentul în care sfânta s-a apropiat de templul acesta, fulgere au coborât la rugăciunea ei din cer, arzând templul şi tot ce era în el. Altă dată, chinuitorii au aruncat-o în foc, dar focul nu o ardea potolindu-şi puterea şi cinstind pe roaba lui Hristos.

După multe chinuri care nu au făcut-o să-i cinstească pe idoli, ighemonii au aruncat-o la un leu, crezând că acesta, flămând fiind, o va sfâşia. Leul, simţind sfinţenia muceniţei, s-a aşezat la picioarele ei. După ce a fost luat de lângă dânsa, leul l-a atacat pe unul dintre ighemoni, omorându-l.

După foarte multe încercări de a o face pe sfântă să renunţe la credinţa creştină, cei potrivnici i-au tuns părul capului, crezând că aşa o vor birui. După ce au tuns-o, au închis-o în templul zeului Die, pentru că li se părea că de acum nu mai putea face nici un rău idolului lor, de vreme ce, odată cu părul, s-au luat de la dânsa şi vrăjile. După două zile, păgânii au venit la templu pentru a aduce jertfă zeului Die, dar când au intrat au găsit idolul sfărâmat şi pe sfânta luminată în rugăciune; toate rănile muncilor pe care le suferise parcă nu existaseră niciodată.

După mai multe pedepse (bătăi, scoaterea ochilor, flagelarea cu biciul, aruncarea în temniţă, tăierea sânilor, aruncarea la fiare, aruncarea în foc), care nu au avut nici un rezultat, judecătorul a hotărât moartea sfintei prin tăierea capului.

Scos din dregătoria sa, lângă dânsa a suferit martiriul, prin decapitare, şi tatăl ei. 

În cetatea Băniei

Moaştele sfintei au ajuns pentru prima dată în ţara noastră în anul 1204, atunci când renumita familie a Asăneştilor îi aduce capul la Târnovo şi apoi la Bucovăţ, lângă Craiova. În anul 1393, capul sfintei este dus de la Roma la Niceea şi apoi la Biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol.

După ce Constantinopolul cade sub turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craioveşti aduc capul Sfintei Muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.

Cu prilejul sfinţirii bisericii domneşti din Curtea de Argeş, au fost aduse moaştele Sfintei Muceniţe Tatiana (capul) de la Mănăstirea Bistriţa, alături de cele ale Sfinţilor Serghie şi Vah.

După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), cinstitul cap al sfintei a fost depus mai întâi la Episcopia Râmnicului şi apoi adus la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, unde se găseşte şi astăzi. Capul sfintei muceniţe a fost adus la Craiova, alături de moaştele Sfântului Nifon şi de cele ale Sfinţilor Serghie şi Vah, prin stăruinţele Mitropolitului Olteniei din acea vreme, Firmilian. Astfel, prin rânduiala lui Dumnezeu, în urma hotărârii Sfântului Sinod, capul sfintei se găseşte şi astăzi la Catedrala Mitropolitană din Craiova. 

Tatiana - nume de rezonanţă latină şi cu cinstire slavă

Numele muceniţei este de origine latină şi derivă din numele bărbătesc Tatius, nume purtat şi de un rege al sabinilor. Cu toate acestea, este un nume foarte des folosit în spaţiul slavon. În cinstea sfintei muceniţe s-au construit în Rusia numeroase mănăstiri şi biserici.

Citeşte mai multe despre:   Sfânta Muceniță Tatiana