Sfântul Columba, apostolul Scoției

Mai puțin cunoscut pe meleagurile noastre, Sfântul Columba este cel care a binevestit Evanghelia picților, fiind cinstit astăzi de locuitorii din Irlanda și din alte părți ale Europei. Columba s‑a născut în anul 521 d.Hr., în ziua de 7 decembrie, data prăznuirii Sfântului Ambrozie, în satul Gartan din ţinutul irlandez Donegal, într‑o familie ce se trăgea din neam de regi. Deși a primit la botez numele de „Colomba”, adică porumbel, datorită faptului că de mic copil petrecea mult timp în biserică, oamenii i‑au spus „Colum‑cille”, adică „Porumbelul Bisericii”, sfântul fiind cunoscut până astăzi sub acest nume în Irlanda și Scoția.

Conform obiceiului vremii, Columba a fost încredințat unui preot îmbunătățit, pe nume Cruitnecan, care pe lângă educația aleasă pe care i‑a oferit‑o, i‑a insuflat și dragostea de Biserică. Astfel, sfântul a intrat în obștea mănăstirii din Moville, al cărui stareț era Sfântul Episcop Finian, care l‑a și hirotonit diacon. După câțiva ani petrecuți în mănăstire, sfântul a mers în orașul Leinster, iar pentru a‑și desăvârși învățătura a devenit ucenicul bardului Gemman. Sub ascultarea acestuia, Columba a devenit nu numai un bard celebru, dar a și sporit în virtute, fiind încredințat de Dumnezeu cu darul prorociei. Mai departe, Sfântul Columba a mers la Mănăstirea Clonard, unde a fost hirotonit preot, iar apoi la Mănăstirea Mobhi din Glasnevin, unde a depus și voturile monahale. Însă Dumnezeu a rânduit ca sfântul să nu rămână nici în acest loc, ci să umble prin țară și să ridice mai multe biserici și mănăstiri, precum cea de la Derry sau mănăstirea de la Durrow, cea mai importantă ctitorie a sa. Aceste sfinte locașuri urmau rânduiala Sfântului Columba, care considera ascultarea de stareț și de duhovnic ca fiind mai importantă decât nevoința.

După 15 ani de osteneală neobosită în ridicarea vieții călugărești din Irlanda, însoțit de 12 monahi, Sfântul Columba s‑a îndreptat spre coastele vestice ale Scoției, stabilindu‑se pe o mică insulă numită Iona, aflată la granița dintre Dalriada și regatul picților. Acea regiune era locuită de picți păgâni, iar Columba i‑a cerut regelui lor permisiunea pentru a le propovădui acestora dreapta credință. sfântul a întemeiat o mănăstire în Iona, unde erau respectate aceleași principii ale ascultării față de stareț, ziua fiind împărţită în trei părţi: una pentru rugăciune, alta pentru muncă şi alta pentru citit.

A trecut la Domnul în noaptea de 9 iunie 597

Tradiția amintește numeroase minuni și vindecări săvârșite de Sfântul Columba. Dintre acestea, o amintim pe cea a învierii din morți a unui copil. Astfel, pe când sfântul binevestea Evanghelia într‑un sat de păgâni, mai mulți dintre aceștia au trecut la dreapta credința și s‑au botezat. Însă la scurt timp, un copil al uneia dintre familiile nou‑botezate s‑a îmbolnăvit brusc, fiind gata să moară. Druzii au dat vina pe părinții copilului, susținând că aceștia i‑au mâniat pe zei pentru că au primit botezul creștin. Aflând acestea, Columba s‑a întors în sat, găsind copilul mort. Intrând în camera lui, sfântul s‑a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu, luându‑l apoi pe copil de mână și poruncindu‑i ca în numele lui Iisus Hristos să revină la viață. Auzind numele Mântuitorului, băiatul s‑a trezit pe loc, iar părinții au dat slavă lui Dumnezeu pentru această mare minune.

Dumnezeu i‑a descoperit dinainte sfântului momentul în care îl va chema la El. Astfel, cu o săptămână înainte de a trece în lumea celor drepți, chipul lui Columba s‑a umplut de lumină în timpul săvârșirii Sfintei Liturghii. El le‑a mărturisit apoi ucenicilor că un înger i‑a vestit că Dumnezeu va cere de la aceștia o comoară foarte dragă Lui. În sâmbătă următoare, însoțit de un ucenic, sfântul a mers să binecuvânteze mănăstirea, iar după slujba Vecerniei le‑a dat ultimele povețe. Apoi a copiat câteva texte din Sfânta Scriptură, lucru care îi era foarte drag, oprindu‑se la versetul „Cei ce‑L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele” (Ps. 33, 11). Înspre miezul nopţii a mers în biserică unde a căzut în faţa altarului. Când ucenicii au venit să‑l ridice, sfântul a schiţat un gest de binecuvântare şi şi‑a dat sufletul în mâinile Celui pe Care Îl slujise toată viața.

Astfel, Sfântul Columba a trecut la Domnul la vârsta de 77 de ani, în noaptea de 9 iunie 597. Moaştele sale au rămas la Iona până în anul 849, săvârşind multe minuni, iar apoi, din cauza atacurilor vikingilor, au fost strămutate la Dunkeld. Astăzi nu se mai cunoaște cu exactitate locul în care se află acestea.

Iată cum îl descria biograful său, Adamnan, pe Sfântul Columba: „Avea chip îngeresc; era o fire aleasă; era strălucit în cuvânt, sfânt la faptă, mare la sfat. Nu irosea nici o clipă, în tot ceasul rugându‑se, sau citind, sau scriind; avea pururea o îndeletnicire. Răbda fără răgaz greutatea posturilor şi a privegherilor. Oricare dintre nevoinţele sale ar fi depăşit puterea unui singur om. Şi în nevoinţă fiind, se arăta plin de dragoste faţă de toţi, plin de pace şi sfinţenie, bucurându‑se de prezenţa Duhului Sfânt în inima sa”.

Cultul Sfântului Columba a luat o amploare deosebită, fiind cunoscut ca protectorul Irlandei, împreună cu Sfântul Patrick şi Sfânta Brigitte. De asemenea, Columba este patronul poeţilor irlandezi, dar şi protectorul celor ameninţaţi de foc. În SUA, Massachusetts, întâlnim o mănăstire ortodoxă închinată Sfântului Columba, aflată sub jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru America şi Canada. (Diac. Ștefan‑Daniel Iftene)