Unul dintre cei mai aprigi apărători ai dreptei credinţe în perioada primului sinod ecumenic de la Niceea a fost Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, pe care Biserica noastră îl prăznuieşte astăzi. Este aşezat la loc de cinste, pentru că prin simplitatea sa a reuşit să-i aducă pe mulţi necredincioşi la Dumnezeu, vindecând patimile multora prin darul facerii de minuni cu care a fost învrednicit. A fost prigonit în timpul împăratului roman Maximian, fiind arestat, apoi exilat. La sinodul de la Niceea l-a cunoscut pe Sfântul Ierarh Nicolae de care a fost foarte apropiat. A săvârşit multe minuni prin care a ajutat pe cei ce erau în suferinţe şi în lipsuri.
Sfântul Spiridon s-a născut în anul 270 în localitatea Askia din insula Cipru, din părinţi simpli, iar principala îndeletnicire a copilăriei sale a fost paşterea oilor. Sfântul Spiridon a cunoscut taina nunţii, iar după ce a murit soţia sa (foarte devreme), a îmbrăcat haina monahală, cheltuindu-şi averea pentru cei care erau în lipsă şi în nevoie. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, căci „vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat, şi izgonea duhurile rele numai cu cuvântul“, Sfântul Spiridon a devenit păstorul spiritual al credincioşilor din cetatea Trimitundei. A trăit în timpul marelui împărat Constantin, fiind un susţinător neclintit al dreptei credinţe, pe care totdeauna a prezentat-o oamenilor nealterată, făcând vii cuvintele Mântuitorului pentru cei ce erau în întuneric.
Apărător al adevărului treimic la primul sinod ecumenic de la Niceea
Primii creştini au căutat adevărul credinţei cu inima. Această căutare va deveni una raţională din momentul convertirii la creştinism a oamenilor învăţaţi, a filosofilor care, până la descoperirea lui Hristos în Biserică, căutaseră adevărul în diversele sisteme filosofice pe care le studiau amănunţit în şcolile timpului. Din aceste încercări raţionale de a-L cunoaşte pe Creator, au luat naştere mai multe erezii, dintre care cea mai grea pentru creştinii Bisericii primare a fost aceea a preotului Arie. El Îl socotea pe Dumnezeu-Fiul drept creatură a lui Dumnezeu-Tatăl şi nu de o fiinţă cu Acesta.
Împăratul Constantin cel Mare (306-337), care deşi nu era un cunoscător al problemelor teologice, aflând despre tulburarea produsă în Biserică de erezia lui Arie, a stabilit organizarea unui sinod ecumenic în cadrul căruia să se stabilească concis adevărul de credinţă al Bisericii. Sinodul a avut loc la Niceea în anul 321, iar printre participanţi s-a numărat şi Sfântul Ierarh Spiridon, reprezentantul bisericii din cetatea Trimitundei.
A adus un filosof arian la credinţa adevărată
Aici, el i-a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără prea multă ştiintă de carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filosof al vremii de la arianism la ortodoxie. El s-a apropiat şi i-a zis: „Unul este Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, pe om din pământ l-a zidit şi toate celelalte, cele văzute şi cele nevăzute le-a aşezat cu Cuvântul şi cu Duhul Său. Pe Acel Cuvânt Îl credem noi că este Fiul lui Dumnezeu, care S-a milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a vieţuit cu oamenii, a pătimit, a murit pentru mântuirea noastră, a înviat şi împreună cu El a înviat tot neamul omenesc. Pe Acesta Îl aşteptăm să vină, să judece pe toţi cu dreptate şi să răsplătească fiecăruia după vrednicie, şi-L credem că este de o fiinţă cu Tatăl, pe scaun împreună-şezător şi asemenea cinstit. Acestea, astfel, le mărturisim fără ispitire şi încercare şi nici tu nu îndrăzni să ispiteşti adevărul, pentru că el covârşeşte toată înţelegerea ta şi este mai presus decât toată cunoştiinţa“.
Ca să-i dovedească filosofului unitatea Sfintei Treimi, Sfântul Spiridon a făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, având în stânga o cărămidă, şi invocând numele Sfintei Treimi. Deîndată focul s-a ridicat în sus, apa a căzut pe pământ, iar lutul din cărămidă a rămas în mâna lui. Toţi cei prezenţi au fost cuprinşi de uimire, iar filosoful nu mai avea cuvinte pentru a-l combate pe sfânt, în care lucra puterea dumnezeiască, care a făcut să se împlinească cuvintele Scripturii: „Nu stă în cuvânt Împărăţia lui Dumnezeu ci în putere“.
Ierarhul care a vorbit cu cea moartă
După ce s-au sfârşit lucrările sinodului, Sfântul Spiridon a venit în cetatea sa. Între timp, a murit Irina, fiica lui, care toată viaţa petrecuse în feciorie, slujind lui Hristos. În timpul vieţii, o femeie îi încredinţase fetei spre păstrare un odor de aur. Acum, dacă fata murise, femeia nu-şi mai putea lua înapoi odorul, de care numai cea moartă ştia unde este. După ce au căutat peste tot şi nu au găsit nimic, Sfântul Spiridon a mers la mormântul fiicei sale şi a strigat către dânsa, precum odinioară strigase Hristos pe prietenul său, Lazăr: „Fiică Irino, unde este odorul de aur care ţi s-a încredinţat spre păstrare?“, iar ea, ca trezindu-se ca dintr-un somn lung, i-a spus locul unde era ascuns odorul. Şi iarăşi a zis către dânsa Sfântul: „Dormi de acum, fiica mea, până ce te va deştepta Domnul tuturor, la învierea cea de obşte“.
De asemenea, Sfântul l-a vindecat şi pe împăratul Constanţie, fiul împăratului Constantin, după ce acesta l-a văzut prin vis şi, chemându-l din cetatea Trimitundei, a obţinut vindecare doar prin atingerea de dânsul.
A fost învrednicit de Dumnezeu cu darul neputrezirii
După o viaţă întreagă în care a slujit cu vrednicie bisericii din Trimitunda, Sfântul Ierarh Spiridon a fost chemat de către Stăpânul său pentru a merge la cele înalte, în lăcaşurile drepţilor, la locul care îi era rânduit după faptele sale cele bune. A murit în anul 348 d.Hr, la vârsta de 78 de ani, fiind îngropat în Biserica „Sfinţilor Apostoli“ din cetatea Trimitundei, din insula Cipru.
După ce saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul său pentru a-i muta moaştele la Constantinopol. Atunci i-au descoperit trupul întreg, înconjurat de o bineplăcută mireasmă de busuioc, semn al sfinţeniei vieţii sale. La căderea Constantinopolului în mâinile turcilor, în 1453, sfintele sale moaşte au fost mutate în Serbia, iar de aici un părinte din insula Corfu, Georgios Kalohairetis, le-a adus în Grecia.
În prezent, moaştele Sfântului Ierarh Spiridon se găsesc într-o biserică din insula grecească Corfu, biserică aflată la 100 de metri de mitropolie, alături de moaştele Sfintei Împărătese Teodora, prăznuită de Biserică în ziua de 11 martie a fiecărui an.
Sfântul călător
Până şi astăzi, Sfântul lucrează pentru credincioşi prin sfintele sale moaşte. El este cunoscut ca „Sfântul călător“, deoarece papucii săi de mătase se uzează şi sunt înlocuiţi în fiecare an, de ziua prăznuirii sale.
Spre deosebire de celelalte sfinte moaşte, cele ale Sfântului dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi făcând numeroase minuni. El este ocrotitorul celor bolnavi, şi de aceea multe spitale îi poartă numele.
Există mai multe dovezi şi mărturii despre aceste călătorii pe care le face sfântul: clericii şi credincioşii au observat adesea că, pentru perioade scurte de timp, trupul sfântului lipseşte din raclă, iar atunci când sfântul revine, trupul său este cald şi prăfuit. De asemenea, papucii Sfântului sunt schimbaţi în fiecare an, deoarece se uzează, putându-se vedea pe ei urme de praf şi de iarbă. Pentru acest lucru, Sfântul Spiridon a fost ales patronul cizmarilor. În timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare.
Este cinstit de peste 1.600 de ani de către credincioşi ca fiind cel ce petrece totdeauna cu oamenii, aşa cum ni se arată în cântările Acatistului său: „Bucură-te că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te că al tău trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te că încălţămintele tale slujesc ca dovadă“.
Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor, aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie pentru ajutorul dobândit de la dânsul. Drept dovadă de cinstire, veneţienii l-au îmbrăcat pe Sfânt cu veşminte cusute cu fir de aur, dar a doua zi au găsit moaştele sale îmbrăcate în aceleaşi veşminte smerite, iar straiele pe care aceştia i le dăruiseră erau lângă raclă.
La Ierusalim există o biserică cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon“. Într-o zi, preoţii l-au văzut pe sfânt în biserică, uitându-se prin una dintre ferestre. După ce a plecat, pe geamul ferestrei a rămas imprimat chipul său.
Reprezentările iconografice ale Sfântului Spiridon
Conform relatărilor lui Dionisie din Furna, Sfântul Spiridon apare reprezentat ca „un bătrân cu barba lungă şi despicată puţin în două, purtând scufie“.
Mai este reprezentat în icoana primului Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, împreună cu ceilalţi ierarhi care erau de faţă. În mijlocul adunării, este reprezentat un filosof care priveşte uimit, în timp ce Sfântul Spiridon, întinzând o mână spre acesta, strânge în cealaltă mână o cărămidă din care ies: foc, lut şi apă, ilustrând deofiinţimea Sfintei Treimi.
