A trecut mult timp de atunci, de când am aflat întâia oară de Sfântul Spiridon. Era pe la începutul anilor ’90. Se petrecuse un declic. Mai bine zis, mi-a cucerit inima pe loc. De cum am aflat despre viața lui simplă: un episcop (mare arhiereu), îmbrăcat în haine simple, sărăcăcioase și purtând mitră împletită din papură… am fost răpit. Era de neînchipuit pentru mine. Atâta smerenie! Apoi, aflând despre marile lui minuni (la Sinodul I, când cu cărămida, ori cea cu învierea cailor cu capetele schimbate, dar și cea cu biserica părăsită de sătenii preocupați prea mult de foamete), au aprins puternic în mine dorința de a-l întâlni. Și totuși… era departe. Mi se părea că prea departe. Pe o insulă din Marea Ionică. În Corfu! Cum și când puteam eu ajunge acolo?