În fiecare an, la 12 decembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe cel care s-a arătat apărător al dreptei credinţe şi făcător de minuni, Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei. Cântările bisericeşti ne îndeamnă să-l cinstim cu „duhovnicească prăznuire” pe „minunatul Spiridon, odorul cel dumnezeiesc al arhiereilor, izvorul minunilor pururea curgător, lăcaşul Sfântului Duh, marea tămăduirilor cea minunată şi nedeşertată, turnul Bisericii cel tare şi neclintit, întărirea cuvioşilor cea adevărată şi luceafărul lumii cel mult luminos”.
Cuvintele imnografului subliniază mulţimea de daruri pe care Bunul Dumnezeu le-a revărsat asupra Sfântului Spiridon pentru viaţa sa plină de fapte bune. O sinteză a acestei vieţi pline de sfinţenie face şi troparul sfântului ierarh: „Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Spiridon, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui Ce te-a preamărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri”.
În vremurile pandemice pe care le trăim, atunci când auzim de un sfânt tămăduitor şi făcător de minuni cum este Ierarhul Spiridon, imediat ne duce gândul cum să-l chemăm în ajutor pentru a fi izbăviţi de această grea molimă. Iar pe lângă acatistul său pe care-l citim cu evlavie, ne oprim şi asupra vieţii lui ca o pildă de urmare a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Păstorul de oi devenit păstor de oameni
Din lucrarea „Viaţa şi acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei”, apărută în anul 2005 la Editura TRINITAS din Iaşi, aflăm conform unor surse greceşti că marele arhiereu al lui Hristos s-a născut în anul 268 d.Hr., în localitatea Askia din insula Cipru. Localitatea lui natală se afla la 8 km nord de Trimitunda, viitorul lui scaun episcopal. Trimitunda era în apropiere de Salamina, capitala de atunci a insulei Cipru.
Despre viaţa sfântului au scris Theodore de Paphos şi Sfântul Simeon Metrafastul, iar menţiuni aghiografice despre el găsim şi la istoricii bizantini, dintre care amintim pe Socrate şi Sozomen.
Sfântul Spiridon s-a născut într-o familie cipriotă de păstori, moştenind de la părinţii săi această ancestrală îndeletnicire. În tainele credinţei creştine a fost îndrumat de mai mulţi preoţi din ţinutul său. „În ciuda firii lui simple şi neînvăţate (în înţelesul şcolilor timpului său), nu-şi avea pereche în iubirea de aproapele, în blândeţe, purtare de grijă, milostenie, primire de străini şi lucrarea tuturor virtuţilor. Asemenea Patriarhului Avraam, degrabă primea în casa lui pe oricine, cu aceeaşi grijire cu care L-ar fi primit pe Hristos Însuşi, dacă ar fi venit să-i calce pragul. Nu era sărac sau nevoiaş care să nu găsească ajutor la el” (Ieromonahul Macarie Simonopetritul, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor).
Spiridon a arătat o grijă deosebită şi faţă de familia sa, fiind atent cu soţia sa şi cei doi copii pe care i-a dăruit Dumnezeu. Prin viaţa sa de familie, dar şi prin faptele sale bune, Spiridon era un model pentru creştinii din vremea lui.
Vorbind despre milostenia lui, istoricul bizantin Sozomen menţionează: „Era un obicei ca acest Sfânt Spiridon să dea o parte a roadelor sale celor săraci şi să împrumute celor care doreau fără a mai cere înapoi”.
După moartea soţiei sale, Spiridon s-a dedicat întru totul nevoinţelor ascetice şi sporirii duhovniceşti. Pentru viaţa sa plină de sfinţenie, s-a învrednicit de darul facerii de minuni. El săvârşea nenumărate vindecări, învrednicindu-se de multă cinste în rândul creştinilor ciprioţi. Astfel, păstorul de oi a devenit păstor de oameni, fiind făcut cleric al Bisericii lui Hristos.
Episcop blând şi apărător al dreptei credinţe
La mutarea la Domnul a Episcopului Trimitundei, creştinii l-au ales pe Sfântul Spiridon ca ierarh al lor. Ca arhiereu al Trimitundei, el a continuat viaţa sa aspră şi plină de milostenie, fiind ierarh smerit şi făcător de minuni. A fost apărător al dreptei credinţe, mărturisind prin faptele sale trăirea ortodoxă.
Sfântul Spiridon a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a avut o contribuţie însemnată prin faptele sale minunate în stabilirea dreptei credinţe. Scriind despre acest moment important din istoria Bisericii, Mitropolitul grec Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, spune: „Un moment important din viaţa Sfântului Spiridon este participarea sa la Sinodul I Ecumenic, care a avut loc în Niceea Bitiniei în anul 325 d.Hr., şi minunea pe care a săvârşit-o acolo, prin care a dovedit învăţătura Sfinţilor Părinţi şi mai cu seamă a Sfântului Athanasie cel Mare. Şi anume că Dumnezeu este treimic, Tatăl, Fiul şi Duhul, şi că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu nu este o creatură a Tatălui, ci Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, aşa cum au hotărât Părinţii în Simbolul de Credinţă”.
Despre mărturia minunată a Sfântului Spiridon de la primul Sinod Ecumenic, „Vieţile Sfinţilor” consemnează: „Sfântul a început a vorbi zicând: Unul este Dumnezeu Care a făcut cerul și pământul, pe om din pământ l-a zidit și toate celelalte, cele văzute și nevăzute le-a așezat cu Cuvântul și cu Duhul Său. Pe acel Cuvânt Îl credem și noi, că este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a viețuit cu oamenii, a pătimit, a murit pentru mântuirea noastră, a înviat și împreună cu El a înviat neamul omenesc. Pe Acesta Îl așteptăm să vină, să judece pe toți cu dreptate și să răsplătească fiecăruia după vrednicie și-L credem că este de o ființă cu Tatăl, împreună șezător și asemenea cinstit... a făcut semnul Sfintei Cruci cu dreapta, având în stânga cărămida și a zis: «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh». Și îndată strângând cărămida, o! prea slăvită minune!, focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile sfântului”. Prin această minune, Sfântul Spiridon a arătat celor prezenţi la primul Sinod Ecumenic taina Preasfintei Treimi ce nu poate fi exprimată în cuvinte.
După trecerea la Domnul a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, fiul său Constanţiu a încercat să impună arianismul, condamnat la primul Sinod Ecumenic. Îmbolnăvindu-se grav pe când era în Antiohia, el are o viziune în urma cărei solicită prezenţa Sfântului Spiridon. Ajungând la patul de suferinţă al împăratului, sfântul l-a vindecat şi l-a îndemnat să păstreze Ortodoxia niceeană şi să se lepede de erezia lui Arie.
Ajutător prin sfintele sale moaşte
Întors în insula Cipru, Sfântul Spiridon a continuat activitatea sa arhierească plină de fapte bune şi minuni, trăind sfintele slujbe ca şi cum ar fi în faţa Tronului Preasfintei Treimi. Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la viaţa veşnică la venerabila vârstă de 80 de ani, în ziua de 12 decembrie 348. După trecerea sa din această viaţă, prin sfintele sale moaşte, ierarhul lui Hristos Spiridon săvârşeşte până astăzi nenumărate minuni. Moaştele sale au rămas în Cipru până în secolul al 7-lea, când au fost mutate la Constantinopol. În anul 1456, părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a ascuns moaștele Sfântului Spiridon și pe cele ale Sfintei Teodora Împărăteasa într-un coș și, după ce le-a acoperit cu iarbă, le-a dus în insula Corfu. Aici, moaştele Sfântului Spiridon au fost mutate în mai multe sfinte lăcașuri până în anul 1589, când au fost duse la Catedrala „Sfântul Spiridon” din Corfu, unde se păstrează şi astăzi.
Noi astăzi îl cinstim pe Sfântul Spiridon, ierarhul Trimitundei, spunând: „De dragostea lui Hristos fiind rănit, preasfinţite, mintea înălţându-ţi-se de lumina vie a Duhului, ai dobândit încercarea cea lucrătoare, prin adânca-ţi cugetare la cele înalte, insuflate de Dumnezeu şi jertfelnic Dumnezeiesc făcându-te, cere pentru toţi Dumnezeiasca iertare” (Condac).
