Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
O minune a Sfântului Spiridon
Între sfinții Patericului se găsește și un bătrân deosebit de iubit în rândul creștinilor pentru minunile sale. Deși Patericul este, în general, destul de circumspect cu miracolele, totuși, cele două apoftegme despre el au în mijlocul lor câte o poveste despre lucrarea suprafirească a lui Dumnezeu. Despre acest ascet știm că a fost episcop căsătorit și a avut o fiică, Irina. El era păstor, iar Domnul l-a chemat să fie păstor de oameni, așa că a fost hirotonit episcop. Dar, în marea lui smerenie, deși episcop, a continuat să iasă cu oile la câmp și să le pască. În aceste condiții, ni se spune despre el că niște hoți s-au furișat în țarcul oilor ca să i le fure. O putere nevăzută însă i-a legat pe toți, iar bătrânul i-a găsit acolo dimineața: „În zori, când ciobanul a venit la oi, i-a găsit pe aceia cu mâinile la spate și îndată și-a dat seama ce se întâmplase. S-a rugat și i-a dezlegat pe hoți. Apoi, după ce i-a sfătuit și i-a îndemnat să trăiască din muncă cinstită, nu din nelegiuiri, le-a dăruit o capră și i-a lăsat să plece, zicându-le în șagă: Ca să nu spuneți că ați privegheat degeaba”.
Dincolo de miracol, care este spectaculos și ne arată puterea lui Dumnezeu, Care Se situează mereu de partea celor care Îl iubesc pe El, cred că un alt detaliu este important: raportul pe care îl are sfântul cu cei care îi greșesc, iar pe de altă parte, cu bunurile materiale. De această dată nu mai avem de a face cu un ascet care trăiește în singurătate, atârnat cu totul de Dumnezeu și de mila Lui. Vorbim despre un creștin care trăiește în cetate și își întreține familia din munca lui. Totuși, libertatea lui față de bunurile materiale este deplină. Avem un exemplu clar de împlinire a poruncii iubirii vrăjmașilor. Ascetul nu se mânie pe cei care îl jefuiesc și se poartă nu doar cu înțelegere, ci și cu generozitate. În plus, se poate observa aici și puțin umor. Este hazul, buna dispoziție a celor cu adevărat liberi în Dumnezeu.
Mai mult, această povestire, spune, o dată în plus, ceva despre ce înseamnă să fii creștin. Intervenția lui Dumnezeu este miraculoasă, dar apoi curajul bătrânului de a merge împotriva firii, care îți cere să te pornești cu mânie contra celor care îți fac rău este suprafiresc. În plus, el aplica literal cuvântul Domnului care zice să faci bine celor care îți fac ție rău. Să fii darnic și generos cu cei asupra cărora Dumnezeu îți dă putere.
Minunea cea mare, până la urmă, nu este intervenția extraordinară a lui Dumnezeu, ci libertatea totală în care trăiește Sfântul Spiridon și felul în care împlinește poruncile Domnului: cu o naturalețe deplină, fără ifose și încordări. Legea a devenit pentru el firească, iar pornirile firii, nefirești. Nu se îndreptățește pe sine, nu critică, ci doar îi îndeamnă pozitiv să trăiască o viață cinstită pe cei care voiseră să îl jefuiască. Ba mai mult, le și face daruri acelora care voiseră să îl spolieze. Acesta este miracolul vieții creștine trăite deplin.