Al Sinodului întâi apărător și făcător de minuni, păstorul Trimitundei

Veacul al IV-lea a fost numit de aur în istoria creștinismului datorită marilor teologi cu trăire strălucitoare și învățătura de credință adevărată, mai prețioasă decât aurul și pietrele scumpe.

Între aceștia s-a aflat și Sfântul Spiridon, care a trăit în Insula Cipru la sfârșitul veacului al III-lea și în prima parte a veacului al IV-lea. Avea îndeletniciri umile, era păstor de oi și, în ciuda preocupării modeste, adeseori trecută cu vederea sau aflată în desuetudine în ochii oamenilor, nimeni nu îl întrecea în iubirea aproapelui, blândețe, milostenie și primirea de străini. A fost asemănat cu Patriarhul Avraam, întrucât primea pe oricine în casă cu mare bunăvoință, știind că de fapt prin toţi aceştia Hristos Însuși îi călca pragul. Dumnezeu îi dăruise multe, de aceea, nevoiașii găseau ajutor la el.

 Sinaxarul ne spune că își punea banii într-un cufăr, pe care îl ținea mereu deschis și îi sfătuia pe cei nevoiași, care luau de acolo, când vor avea mai mult să se întoarcă și să pună la loc.

Așadar, împlinea cuvintele Domnului: Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? Că și păcătoșii dau cu împrumut păcătoșilor, ca să primească
înapoi întocmai (Luca 6, 34).

 În tinerețe a fost căsătorit și a avut o fiică, Irina, iar după ce soția i-a murit, Spiridon a sporit mult în virtuți, căutându-L pe Dumnezeu și nelipsind de la biserică. S-a învrednicit, fără să dorească acest lucru, de o faimă mare în insulă, iar atunci când episcopul cetății Trimitunda din Ținutul Salaminei a trecut către Domnul, credincioșii l-au dorit păstor de suflete, adică să treacă de la turma necuvântătoare pe care o păstorea la cea cuvântătoare.

După primirea hirotoniei nu și-a schimbat felul de a trăi: mergea pe jos, lucra la treburile și muncile câmpului și chiar continua în unele zile să-și păzească turma, ca mai înainte. Când niște răufăcători au intrat în stână pentru a fura din oi, o putere nevăzută i-a țintuit până a doua zi în zori, când sfântul i-a întâlnit. Atunci i-au mărturisit fapta lor, părându-le rău, iar blândul păstor, după chipul Mai-Marelui păstorilor, i-a dezlegat și i-a îndemnat să trăiască altfel de atunci încolo, iar mai înainte de a pleca le-a dăruit două oi, spunându-le, pilduitor, că erau răsplata pentru veghea din noaptea trecută.

Era primitor și bun cu toți deopotrivă, uneori chiar oferind bucate alese. Odată, un călător i-a spus că este post și că nu poate mânca din cele oferite, iar Sfântul Spiridon i-a răspuns cu smerenie: „Acum, când Mirele este cu noi, nu postim”.

 Era așadar întotdeauna pregătit să-și dea viața pentru oile duhovnicești și se gândea întotdeauna la pășunile minunate ale harului: Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Iar cel plătit și cel care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui vede lupul venind și lasă oile și fuge; și lupul le răpește și le risipește (Ioan 10, 11-12).

În insula pe care o păstorea, lovită de secetă, se prevestea foametea. Atunci Sfântul Spiridon, cu rugăciunea sa, ca altădată cei drepți din Vechiul Legământ, a deschis cerurile și a dobândit ploaie binefăcătoare de la Dumnezeu, care a făcut să răsară din pământ rodul cel așteptat. A deschis hambarele unor oameni bogați și a împărțit locuitorilor grânele trebuincioase.

Dumnezeu trimite întotdeauna astfel de semne la rugăciunea celor aleși. Altă dată, asemenea celor consemnate în scrierile Vechiului Testament, cum a făcut și Moise în pustie, Sfântul Spiridon a preschimbat un șarpe în aur pentru a ajuta un om sărman, iar mai târziu a readus târâtoarea în firea ei.

Era, așadar, pregătit să ofere ajutor celor năpăstuiți. A eliberat osândiți la moarte și o dată a oprit curgerea unui râu învolburat pentru ca cineva să treacă fără primejdie către locul dorit. A avut putere și asupra morții, întrucât la rugămintea unei femei a adus la viață trupul copilului ei, iar când propria sa fiică, Irina, murise fără să fi spus din vreme locul în care ascunsese o comoară, sfântul episcop s-a aplecat deasupra gropii și a întrebat-o cu privire la acest fapt, iar fata i-a dat lămuririle necesare pentru a înlătura tulburarea care îi cuprinsese pe cei în cauză.

A arătat multă iertare și înțelegere față de omul încercat, în suferințe, păcate și neputințe. Odată, a venit la el o femeie, mărturisindu-și păcatele și dorind să înceapă o viață de pocăință, asemenea păcătoasei din Evanghelie, aruncându-se la picioarele omului lui Dumnezeu. Atunci, Sfântul Spiridon s-a aplecat pentru a o ridica și i-a spus: Iertate îți sunt păcatele, întrucât Domnul vorbește mereu prin glasul celui care dezleagă păcatele ascultate la spovedanie. Apoi le-a spus asemenea Păstorului celui bun: Bucurați-vă cu mine că am aflat oaia cea pierdută.

Deși fusese păstor de oi și nu trecuse prin școlile înalte ale vremii, Episcopul Trimitundei cunoștea foarte bine tainele credinței și nu îngăduia ca cineva să tălmăcească altfel de cum învață Scriptura și Tradiția Bisericii. A participat la întâiul Sinod Ecumenic, respingând împreună cu marii ierarhi ai vremii erezia lui Arie. S-a dus la Niceea în veșmântul lui de păstor. Smeritul mărturisitor din Cipru a ieșit la un moment dat în fața ierarhilor și, spre uimirea tuturor, a biruit raționamentele și dialectica adversarului prin simplitate și autoritatea cuvintelor insuflate de Duhul Sfânt.

A făcut semnul crucii asupra unei cărămizi, iar atunci elementele din care era construită, focul, apa și țărâna, s-au despărțit și s-au întors la starea dintâi. Participanții nu au mai avut vorbe... în fața cuvântului și a credinței celor care îl iubesc cu adevărat pe Domnul.

A ajutat mult pe oamenii aflați în suferință, între aceștia fiind și Constanțiu, fiul marelui Constantin. Deși era iubitor al arianismului, aflându-se că este grav bolnav și trimițându-i vorbă Sfântului Spiridon, l-a chemat la Palatul din Antiohia. Dimpreună cu ucenicul său Trifilie, ajunși la căpătâiul celui suferind, sfântul l-a vindecat și l-a îndemnat să rămână credincios învățăturii ortodoxe și cu iubire față de supuși. Încărcat de daruri, Sfântul Spiridon s-a întors să împartă celor din preajma lui darurile suveranului.

Se știe că toți cei care săvârșesc Liturghia au încredințarea că slujesc împreună cu îngerii. Așa s-a întâmplat într-o zi când Sfântul Spiridon, slujind Liturghia într-o biserică singuratică, s-a întors către strane și a zis celor de acolo: Pace tuturor!  Ucenicul care-l însoțea a auzit glasurile unei mulțimi de îngeri, răspunzându-i: Și duhului tău! Puterile cerești au însoțit mai departe slujba dumnezeiască cu cântările lor. Spunem, de fapt, și noi: Acum împreună cu noi, Puterile îngerești nevăzut slujesc sau Fă ca împreună cu intrarea noastră să fie și intrarea sfinților îngeri care slujesc împreună […].

Toate aceste minuni săvârșite de Sfântul Spiridon sunt de fapt mărturisite în mod concentrat în troparul pe care Biserica i l-a închinat: Soborului cel dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, purtătorule de Dumnezeu Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta, cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit și șarpele în aur l-ai prefăcut. Și când ai cântat sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfințite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

Smeritul ierarh a trecut către Domnul la 12 decembrie 348, pe când avea 80 de ani, iar după alții 78 de ani. Sfintele lui moaște sunt izvor nesecat de minuni și vindecări. Au rămas în Cipru până în veacul al VII-lea, iar atunci, sub amenin­țarea năvălirii arabe, au fost mutate la Constantinopol, într-o biserică de lângă Sfânta Sofia. După cucerirea orașului de către turci, sfintele moaște au fost duse în Kerkyra - Corfu (1456), unde se păstrează și astăzi, apărând insula de boli și năvăliri, ierarhul fiind ocrotitor al acesteia.