Sfântul Ierarh Spiridon era originar din cetatea Askia, Cipru (Republica Turcă a Ciprului de Nord), fiind unul dintre cei mai vestiți și aprigi apărători ai dreptei credințe, din secolul al 4‑lea, alături de Sfântul Ierarh Nicolae sau Sfântul Atanasie. A primit încă din copilărie o educație aleasă din partea părinților săi, cultivând smerenia și bunătatea, aprinzându‑se în inima sa dragostea de a sluji Mântuitorului Hristos și urmând cuvintele Acestuia: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea și să‑Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34‑38).
Știm din viața Sfântului Spiridon că a fost păstor de oi, căsătorit, având o fiică pe nume Irina. După trecerea la cele veșnice a soției sale, a continuat într‑o simplitate desăvârșită să aibă grijă de familia sa, dar mai ales de cei săraci din zona în care locuia. Despre aceste fapte de filantropie pe care sfântul le făcea ne mărturisește și istoricul bizantin Socrate Sozomen: „Era un obicei ca acest Sfânt Spiridon să dea o parte a roadelor sale celor săraci şi să împrumute celor care doreau fără a mai cere înapoi”.
Sfântul Ierarh Spiridon, asemenea Sfântului Ierarh Nicolae, a fost un om foarte duhovnicesc și iubitor de aproapele, motiv pentru care, prin lucrarea lui Dumnezeu, a fost învrednicit să săvârșească nenumărate minuni. Având această învrednicire duhovnicească, este chemat la treapta arhieriei, fiind ales Episcop în cetatea Trimitunda. Istoricul bisericesc Socrate Scolasticul îl descrie astfel: „Atât de mare era cuvioșia păstorului, încât a fost învrednicit să fie încă și păstor de oameni”. Ca ierarh, Sfântul Spiridon mustra prin cuvânt pe cei ce greșeau, ajuta pe cei care se aflau în suferință și săvârșea minuni, arătând puterea lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit.
Slujirea sa arhierească a fost una adânc înrădăcinată în memoria Bisericii, păstrându‑se o multitudine de mărturii istorice. Sfântul Ierarh Spiridon este cunoscut pentru minunea pe care a săvârșit‑o la Primul Sinod Ecumenic, desfășurat la Niceea în anul 325, sub domnia împăratului Constantin cel Mare. Sfântul Ierarh Spiridon a arătat celor care erau prezenți cum Dumnezeu este Unul în ființă, dar întreit în Persoane. Astfel, acesta a luat o cărămidă în mâna stângă și le‑a spus celor prezenți că este alcătuită din trei elemente: pământ, apă și foc. Atunci, Sfântul Spiridon cu mâna dreaptă a făcut semnul crucii, strângând cărămida, iar în partea de sus a cărămizii s‑a aprins foc, apa a început să curgă din partea de jos, iar lutul a rămas în mâinile acestuia, arătând puterea lui Dumnezeu. Totodată, scrierile istorice ne spun că, în acel moment, minunea săvârșită de Sfântul Ierarh Spiridon l‑a convins pe un filozof, adept al învățăturii greșite a lui Arie, să devină ortodox.
Sfântul Ierarh Spiridon este, totodată, și o personalitate complexă, datorită vieții sale în slujba Bisericii. A reușit să unifice râvna misionară și pastorală cu smerenia și fermitatea apărării dreptei credințe. Istoricul teolog Mihail Glykas îl numește pe Sfântul Ierarh Spiridon „mare și simplu în cuvânt”, arătându‑ne importanța pe care a avut‑o în viața Bisericii creștine. De aceea, una dintre stihirile Vecerniei care se cântă la slujba sfântului îl numeşte pe acesta „dreptarul arhiereilor, reazemul cel de neclintit al Bisericii (...), izvorul minunilor, potirul dragostei cel nedeşertat, luminătorul cel mult luminos, organul Duhului, minte dumnezeiască (...), om ceresc şi înger pământesc”. Aceste numiri pe care imnografii bisericești i le‑au atribuit Sfântului Ierarh Spiridon reflectă și transmit dragostea, credința și apărarea cuvântului lui Dumnezeu, fiind un model pentru toți creștinii, dar mai ales preoţilor şi arhiereilor.
Astfel, ne sunt relatate foarte multe aspecte din viața sa, iar aceste relatări au fost consemnate de aghiografi celebri, precum Leontie din Neapolisul cipriot sau Teodor, Episcopul Pafosului, care spunea despre Sfântul Ierarh Spiridon în scrierile sale: „Neîncetat ziua și noaptea, dându‑se pe sine lui Dumnezeu, nu lăsa prilej trândăviei, ci pururea era râvnitor în toate faptele dumnezeiești. Și prin adevărata și neprefăcuta blândeţe și smerenie, toată slava deșartă a călcat‑o și de tot a nimicit‑o… Toate patimile din trup și din suflet le‑a scos, povăţuit fiind cu puterea Sfântului Duh, Care a arătat biserică și sălășluire a Sfintei și de o fiinţă Treimi pe un astfel de nevoitor al evlaviei și biruitor al patimilor”. Alte scrieri despre viața Sfântului Spiridon le găsim în consemnările lăsate de Episcopul Trifilie, care i‑a fost ucenic și ne‑a lăsat viața sfântului scrisă într‑un poem. În acest poem se pot citi nenumărate minuni pe care ierarhul le‑a săvârșit în timpul vieții sale pământești, fiind iubit de popor. De aceea, putem afirma că Dumnezeu i‑a dăruit această harismă Sfântului Ierarh Spiridon datorită vieții sale curate și smerite față de credincioșii săi din cetatea Trimitunda și nu numai.
Din viața Sfântului Ierarh Spiridon cunoaștem multe minuni pe care le‑a săvârșit, intervenind în viața oamenilor. A primit de la Hristos‑Domnul darul facerii de minuni, salvându‑i de multe ori pe ciprioți de la foamete, atunci când a coborât ploaie din cer prin rugăciunile sale, asemenea profetului Ilie. I‑a ajutat pe cei bolnavi, cei care erau acuzați în tribunale au aflat izbăvire, iar cei care săvârșeau păcate foarte mari erau mustrați de Sfântul Spiridon, fiind îndemnați să se pocăiască.
De asemenea, este un model desăvârșit de smerenie adâncă atât pentru preoți, cât și pentru arhierei. Demnitatea arhierească primită de la Hristos l‑a făcut pe Sfântul Spiridon să se smerească și mai mult, fiind un „mare apărator”, așa cum este descris atât de frumos în tropar. De aceea, Sfântul Spiridon a fost simţit în toată istoria Bisericii Ortodoxe ca un stâlp al Ortodoxiei, asemenea Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului Vasile cel Mare sau Sfântului Ierarh Nicolae, propovăduind Evanghelia cea adevărată a Mântuitorului Iisus Hristos - „Calea, Adevărul şi Viață” (Ioan 14, 6), și un vindecător al celor aflați în nevoință.
Sfântul Ierarh Spiridon a trecut la cele veșnice la venerabila vârstă de 80 de ani, spre întristarea credincioșilor din cetatea Trimitunda, fiind un adevărat dascăl și pedagog, care i‑a învățat pe oameni să‑și apere credința, să se smerească, dar mai ales să iubească, pentru că iubirea este cel mai profund sentiment, iar de la acest sentiment se revarsă peste noi toți darurile pe care Dumnezeu ni le pregătește. Moaştele Sfântului Ierarh Spiridon din insula Kerkira (Corfu), Grecia, sunt un odor de mare preț, de mângâiere şi de har, precum şi un izvor de alinare şi de pocăință tuturor celor care cer și mulțumesc sfântului pentru ajutorul dat. Noi, cei de astăzi, trebuie să învățăm din viața Sfântului Spiridon că atât smerenia, cât și rugăciunea sunt două virtuți care îl urcă pe om spre cele duhovnicești, dorind a se împărtăși de harul cel dumnezeiesc al Preasfintei Treimi.
