Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Documentar Tit Simedrea: „Patriarhia românească - acte și documente”

Tit Simedrea: „Patriarhia românească - acte și documente”

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Documentar
Un articol de: Marius Vasileanu - 22 Ianuarie 2025

Istoria fenomenului Rugului Aprins ne obligă la o panoramare amplă asupra istoriei românilor din veacul XX și a istoriei Bisericii Ortodoxe Române. Marea Unire (1918) și, firesc, ridicarea la rangul de Patriarhie, acum 100 de ani, a Bisericii Ortodoxe Române au produs mutații și noi perspective - realități istorice care au influențat ziditor apariția în anii ’40 a mișcării cultural-duhovnicești intitulată Rugul Aprins. Fiindcă bună parte dintre beneficiarii contemporani ai momentelor istorice al căror centenar îl aniversăm în anul 2025 au fost viitori membri ai Rugului Aprins...

Fapt puțin cunoscut, cel mai amplu volum interbelic dedicat fericitelor evenimente care s-au petrecut cu ocazia ridicării Bisericii Ortodoxe Române (BOR) la rangul de Patriarhie a fost coordonat de viitorul Mitropolit Tit Simedrea, același care avea să devină mentor al lui Sandu Tudor și important membru fondator al Rugului Aprins.

Mitropolitul Bucovinei Tit Simedrea (1886- 1971), despre care am mai scris în această rubrică, a fost tuns în monahism la 24 aprilie 1924. Deja slujea la Catedrala Mitropolitană și era director al Cancelariei Sfântului Sinod (numit la 14 septembrie 1923), astfel încât a fost un martor activ al evenimentelor de acum 100 de ani. Fiind de pe atunci un promițător cărturar, care își desăvârșise studiile teologice din țară cu o specializare la Montpellier și Paris (1922- 1923), în calitatea de director al Cancelariei Sfântului Sinod era deplin îndreptățit să fie desemnat a se îngriji de volumul intitulat Patriarhia românească. Acte și documente (arhim. Tit Simedrea, București, Tipografia cărților bisericești, 1925). În finalul aceluiași an, în 19 decembrie 1925, pentru vrednicia sa, cărturarul a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor cu titlul Târgovișteanul.

Volumul începe, inspirat, cu pledoaria făcută de Nicolae Iorga dedicată înființării Patriarhiei BOR și enumeră concret, prin reproducerea actelor și a discursurilor aferente, toate momentele istorice ale importantului eveniment. Ceea ce regăsim astăzi în cărțile de istorie este oglindit treptat prin luările de poziție instituționale și personale ale unor ilustre figuri ale interbelicului românesc. Pledoaria lui N. Iorga este urmată de cea a ministrului cultelor Al. Lapedatu și de discursul acad. Ioan Lupaș, care vorbește în numele ardelenilor. Mai departe, sunt reproduse pledoariile entuziaste ale ierarhilor noștri, petrecute în ședința Sfântului Sinod din 4 februarie 1925, când este elaborat și Actul de înființare al Patriarhatului românesc. Totodată este făcută propunerea ca IPS Mitropolitul Primat D.D. Miron să devină Patriarh.

Conform legislației vremii și cutumelor multiseculare, aceste demersuri nu puteau fi acte unilaterale, ci trebuiau recunoscute de autoritatea politică națională și de cea ortodoxă internațională, adică de Patriarhia Ecumenică. Astfel, la câteva zile distanță, are loc ședința ordinară a Senatului României, joi 12 februarie 1925, unde urmează alte discursuri înflăcărate. Vor lua cuvântul o serie de senatori, se supune la vot. Același act va fi dezbătut în Camera Deputaților. Președintele Consiliului de Miniștri, marele I.C. Brătianu, ține un memorabil discurs. Sunt prezenți câțiva ierarhi și viitorul Patriarh Miron Cristea. Același act va fi dezbătut în Camera Deputaților, iar ilustrul lider Iuliu Maniu (greco-catolic) ține la rândul său un discurs favorabil, electrizant. Urmează redactarea și este citită Legea pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei, ca Primat al României, la rangul de Scaun Patriarhal.

Este reprodusă apoi Scrisoarea irenică a Sfântului Sinod către Bisericile Ortodoxe relativ la înființarea Patriarhiei. Întregul demers este încununat de succes prin actele de recunoaștere elaborate de Patriarhia Constantinopolului. De asemenea, Patriarhia Ecumenică trimite o scrisoare către celelalte Biserici Ortodoxe frățești, iar acestea, fiecare în parte, trimit scrisori de recunoaștere către nou-înființata Patriarhie Română - toate, reproduse în carte. La acestea sunt adăugate discursurile ceremoniilor prilejuite de finalizarea marelui eveniment (31 octombrie - 1 noiembrie 1925), între care se remarcă distincția și eleganța celui rostit de Regele Ferdinand.

Acest patrimoniu documentar de inestimabilă valoare este reprodus cu acribie de arhim. Tit Simedrea, îngrijitorul acestui volum.

...De ce considerăm că această salbă de evenimente fericite ale istoriei Bisericii Ortodoxe Române sunt importante pentru constituirea și desfășurarea întâlnirilor viitoare ale Rugului Aprins? Fiindcă sunt parte din aceeași atmosferă și pat germinativ: înființarea și recunoașterea Patriarhiei sunt o dezvoltare organică, un excepțional prilej care a generat ulterioare dezvoltări instituționale și personale. Un singur exemplu: cel al relațiilor inter-ortodoxe, inter-confesionale și inter-religioase. Dincolo de cele instituționale evidente, câțiva membri emblematici ai Rugului Aprins urmau să reprezinte cu cinste Biserica Ortodoxă Română în planul acestui dialog internațional, atât de prețios: Mitropolitul Tit Simedrea și Mitropolitul Antonie Plămădeală sau arhim. Benedict Ghiuș și, mai ales, arhim. Andrei Scrima...

Iată în final un mic fragment din cuvântul Regelui Ferdinand:

„Înalt Prea Sfințite și Prea Fericite Părinte,

Pe cât de fericit eram când ai fost chemat de peste munții liberați prin vitejia ostașului și virtuțile poporului român la păstoria Mitropoliei Ungro-Vlahiei, pe atât de fericit sunt astăzi când îți încredințez cârja de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după ce Sfântul Sinod împreună cu Adunările Naționale au ridicat Scaunul Arhiepiscopal și Mitropolitan al Ungro-Vlahiei la rangul de Scaun Patriarhal.

Din timpul Basarabilor și Mușatinilor descălicători de țară, care au pus temeliile nepieritoare ale Mitropoliilor Ungro-Vlahiei și Moldovei, nu s-a înscris o pagină mai strălucită în istoria Bisericii Ortodoxe Române ca aceea înfăptuită în anul acesta prin înălțarea la rangul de Patriarh al Primatului României.

Istoria Națională ne dovedește că la noi, românii, națiunea și religia au fost pururea strâns unite. Biserica s-a înfiripat pe încetul la adăpostul codrilor odată cu formarea limbii, a naționalității și a Statului. Statul a crescut împreună cu Biserica. Voievozii apărau Biserica și Biserica era mângâierea și întărirea Voievozilor. Limba s-a creat una și nedespărțită prin Biserică și peste hotarele vremelnice, de la Oltenia întâilor locașuri mănăstirești până la Maramureșul care ne-a dat întâile monumente de limbă românească. Iar spiritul național a urmat acestei dezvoltări unitare a limbii și culturii.

Dar rolul Bisericii noastre naționale a trecut și dincolo de hotarele de miazăzi după sfârșitul Împărăției de Răsărit [Bizanțului]. Cu mână largă Voievozii români, în locul împăraților creștini căzuți, au fost ocrotitorii și ajutătorii pentru întregul Răsărit creștin, unde atâtea sfinte locașuri păstrează amintiri ale Voievozilor noștri, apărători ai credinței și bogați miluitori ai Sfintelor Biserici apăsate sub călcâiul păgânului. Începând cu Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolitan, câți Patriarhi și câte fețe înalte bisericești din întregul Răsărit nu s-au perindat prin Țările Române, unde totdeauna găseau bogat adăpost și mângâiere creștinească? Sfintele rămășițe ale multora se odihnesc în pământul nostru bine primitor.

Dreptatea învinge. După secole de muncă și de jertfe răbdătoare ale poporului în întregimea sa, de sus și până jos, și ale clerului mic și mare; după atâtea fapte mari și creștinești ale Voievozilor noștri, Atotputernicul ne-a învrednicit ca odată cu îndeplinirea unității Statului român în hotarele sale firești și după organizarea unitară a întregii Biserici Ortodoxe Române, să avem rara fericire de a vedea creată cea mai înaltă demnitate bisericească: Patriarhia”.

 

Citeşte mai multe despre:   Rugul Aprins  -   Biserica Ortodoxa Romana  -   centenar  -   Mitropolitul Tit Simedrea