Prin învăţăturile sale, părintele Sofronie este contemporanul nostru. Cunoscut de noi mai ales drept duhovnicul părintelui Rafail Noica, părintele Sofronie de la Essex a fost, la rândul lui, ucenicul unui mare părinte, Sfântul Siluan Athonitul. A adunat în jurul său oameni dornici să înveţe calea lui Hristos, comunitatea monahală de la Essex, Anglia, fiind rodul duhovniciei sale. A arătat că şi în Apusul secularizat poate exista viaţă trăită după voia lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu pe care părintele Sofronie ni l-a transmis exprimă de cele mai multe ori răspunsul căutărilor duhovniceşti ale epocii noastre. Viaţa acestui om care a trăit în secolul trecut este mărturia unei credinţe puternice şi a unui monahism angajat. Dumitra Daviti, vorbind despre duhovnicul său, mărturiseşte în amintirile sale cu privire la stareţul Sofronie: „Era desăvârşit în toate. În acelaşi timp era un om precum fiecare dintre noi, un om care trăia în mijlocul nostru. Vedeam un părinte simplu şi foarte bătrân, dar simţeam măreţia lui. Era un sfânt viu. Până a-l cunoaşte, pentru noi, sfinţii existau doar în icoane şi în cărţi, în afara realităţii zilnice, dar chipul său dezminţea această idee.“
Din saloanele pariziene la Institutul „Saint Serge“
În 1896, pe 23 septembrie, la Moscova, familiei Saharov i se năştea un fiu, Serghei, mai târziu, Sofronie. Din copilărie a învăţat să se roage, doica lui purtându-l cu ea la biserică. Dăruit cu talent de pictor, Serghei ajunge ca la 19 ani să studieze la Academia de Arte şi la Şcoala de Pictură, Sculptură şi Arhitectură din Moscova. Pictura răspundea unei chemări a sufletului lui spre depăşirea cadrelor strâmte ale vremii şi spaţiului. Emigrează în 1922 în Apus, dar gândul veşniciei ce mocnea în adâncul inimii l-a făcut să se întoarcă din saloanele de artă din Paris, pe care le frecventa, şi să urmeze cursurile Institutului Ortodox „Sfântul Serghie“ (Saint Serge). În 1924, Serghei conştientizează profund importanţa poruncii lui Hristos de „a iubi pre Dumnezeu din toată inimă, din tot cugetul, din toată vârtutea“. Simte că intrarea în monahism este singura alegere potrivită inimii lui şi urmează această chemare.
Plecarea la Athos şi întâlnirea cu Sfântul Siluan
În 1925, ajunge la Athos unde se închinoviază la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“. Aici are loc întâlnirea providenţială cu stareţul Siluan, părintele duhovnicesc care-i va marca întreaga viaţă de acum înainte. Siluan, monah cu o cunoaştere duhovnicească înaltă, i-a descoperit ucenicului său experienţele vieţii sale spirituale pe care acesta le-a cuprins în cărţile publicate ulterior.
La câţiva ani după trecerea la cele veşnice a stareţului Siluan (†1938), părintele Sofronie este nevoit să părăsească Muntele Athos din cauza unor probleme de sănătate şi, după o şedere pasageră în Franţa, se stabileşte la Essex, în Anglia, unde a înfiinţat comunitatea monahală „Sfântul Ioan Botezătorul“. Programul liturgic al acestei mănăstiri pune accentul pe săvârşirea zilnică a Sfintei Liturghii însoţită de practicarea publică a rugăciunii lui Iisus, timp de patru ore, în biserică.
Omul, un căutător de veşnicie
În viziunea părintelui Sofronie, cunoaşterea adevărată asupra omului o posedă Dumnezeu care le-a descoperit-o oamenilor prin Iisus Hristos. Astfel, cei ce cred în Hristos, cred în propria lor dumnezeire, dar „a micşora gândul cel mai înainte de veci al Făcătorului pentru om, face ca acesta să nu mai vadă nici în sine, nici în fratele său adevărata şi veşnica vrednicie. Pentru aceea sunt atât de sălbatici unii cu alţii şi atât de uşor se omoară unul pe altul“. Păzirea cu sfinţenie a cuvântului Scripturii îi aduce credinciosului dobândirea vieţii în Dumnezeu. Păstrarea poruncilor lui Hristos şi năzuinţa de a face ca acestea să devină singura şi veşnica lege a întregii noastre fiinţe trebuie să fie sensul şi ţelul nevoinţei creştinului. În aproape toate cărţile lui, stareţul de la Essex vorbeşte despre omul căutător însetat al veşniciei, al Vieţii care învinge moartea.
▲
Rafail Noica, ucenicul părintelui Sofronie
Fiul marelui filosof român Constantin Noica, părintele Rafail Noica trăieşte astăzi viaţa sa de nevoinţă nu departe de Alba-Iulia, într-o sihăstrie din Munţii Apuseni. Stabilit în România din 1993, după 38 de ani de pribegie prin Occident, ieromonahul Rafail a reuşit să dezvolte un adevărat fenomen duhovnicesc de regăsire a ortodoxiei vii, patristice.
Ajuns în 1955 în Anglia, împreună cu sora şi cu mama sa, începe perioada căutărilor spirituale, a întrebărilor la care sufletul lui dorea să afle un răspuns. După peregrinări pe la mai multe comunităţi protestante, are loc întâlnirea cu părintele Sofronie, povăţuitorul duhovnicesc al Mănăstirii Essex, pe care nu-l va părăsi până la moartea acestuia, întâmplată în 1993. În anul 1965 are loc tunderea în monahism a părintelui Rafail, călugăria fiind răspunsul la întrebările pe care şi le punea din copilărie.
Întors în ţara natală, părintele Rafail Noica se ocupă cu traducerea cărţilor arhimandritului Sofronie Saharov.
▲
Părintele Sofronie, despre pocăinţă
„În ziua Învierii şi a Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut de-a lungul întregii noastre vieţi va sta lângă noi, îndreptăţindu-ne; şi dimpotrivă, tot răul pe care l-am făcut ne va vădi, dacă nu vom fi adus pocăinţa potrivită. Urâtele făptuiri şi cuvintele rele pot fi şterse din sufletul nostru prin lacrimile pocăinţei, oricât ar părea de curios, şi logic chiar cu neputinţă. Se vindecă bineînţeles, urmările negative ale păcatului asupra noastră, dispare puterea pierzătoare a faptelor săvârşite de noi faţă de aproapele; prin dumnezeiască putere se zideşte din nou plinătatea vieţii, însă nu printr-o intervenţie numai din partea lui Dumnezeu, ci întotdeauna împreunată cu pocăinţa şi deschiderea oamenilor, căci Dumnezeu nimic nu poate face cu omul fără om“. (arhimandritul Sofronie, „Vom vedea pe Dumnezeu precum este“)
▲
Sfântul Siluan Athonitul
Cea mai cunoscută personalitate a spiritualităţii ortodoxe din secolul al XX-lea, Sfântul Siluan rămâne un reper duhovnicesc fundamental al vieţuirii în Hristos. Născut în 1866 la Tambov, Rusia, într-o familie simplă şi evlavioasă, Simeon (numele de mirean) are încă de copil înclinarea spre rugăciune, care-l face, la vârsta de 19 ani, să se gândească la închinovierea sa în Mănăstirea Lavra Peşterilor din Kiev, dorinţă care nu se va împlini.
Chemarea resimţită spre viaţa monahală se stinge uşor, dar în tumultul vieţii de păcat şi necurăţie, tânărul Simeon este cercetat de Maica Domnului care-l mustră pentru faptele sale, trezind în sufletul lui o adâncă nevoie de pocăinţă. Această trăire îl face ca la 26 de ani să se îmbarce pe vasul spre Athos, unde se va călugări la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“. Mesajul principal al Sfântului Siluan este cuprins în cuvintele „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui“, îndemn pe care îl adresează lumii întregi pentru a crede în mila şi iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de oameni.
▲
Comunitatea de la Essex
După plecarea lui din Athos şi editarea în Franţa a „Scrierilor Sfântului Siluan“ împreună cu biografia şi explicarea învăţăturii acestuia, arhimandritul Sofronie, însoţit de câteva persoane care căutau împreună viaţa monastică, ajunge în 1958, în Anglia, la Maldon, Essex, unde va întemeia cu binecuvântarea mitropolitului Antonie de Suroj stavropighia patriarhală „Sfântul Ioan Botezătorul“, dependentă de Patriarhia ecumenică a Constantinopolului. Mănăstirea adăposteşte atât comunitatea de monahi cât şi de călugăriţe, care provin din mai multe ţări: Rusia, Grecia, România dar şi din Occident. Aici se va călugări şi Rafail Noica, fiul filozofului român Constantin Noica.
