Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Ambrozie, Mitropolit de Neapolis și Samaria, înțelept continuator al tradițiilor ierusalimitene

Ambrozie, Mitropolit de Neapolis și Samaria, înțelept continuator al tradițiilor ierusalimitene

Galerie foto (3) Galerie foto (3) In memoriam

Ziua de 11 mai 2022 a fost ultima filă din calendarul vieții pământești a Mitropolitului Ambrozie de Neapolis și Samaria, din Patriarhia Ierusalimului.

Titlul Gheron Mitropolit și Panierotatos acordat unor ierarhi reprezintă recunoașterea vieții și ac­tivității acestora, a vastei experiențe dobândite în urma implicării duhov­nicești, misionare, administrative, culturale și sociale, în apropierea și sub îndrumarea Patriarhilor lumii.

Mitropolitul Ambrozie de Neapolis și Samaria s-a născut în anul 1934, la Pireu, în Grecia. Familia sa a trecut prin mari încercări. Tatăl său a fost ucis în Germania în timpul războiului, iar mama a lucrat într-o fabrică de mobilă, muncind din greu.

Crescând într-o atmosferă duhovnicească, a urmat sfatul unor mari și reprezentativi duhovnici greci, apologeți în cuvânt și faptă ai autenticei vieți monahale. Atunci când descopereau în parohiile Bisericii Ortodoxe a Greciei tineri evlavioși cu vocații speciale, aceștia îi îndrumau să-și îndrepte pașii către Patriarhia Ierusalimului. Aproape pe neobservate, pe când avea 16 ani, tânărul Nicholaos Antonopoulos a plecat către Țara Sfântă, fiind însă înregistrat în actele Frăției Sfântului Mormânt după vârsta de 18 ani.

De-a lungul timpului, Biserica Ierusalimului s-a străduit să crească și să rânduiască, pentru slujirile esențiale, slujitori cu vocație, cu precădere în anumite perioade, așa cum a fost răstimpul dintre cele două Războaie Mondiale.

Era un moment anevoios pentru clerul ierusalimitean. Orașul Păcii avea nevoie de monahi, slujitori ai Sfântului Altar, persoane cărora să le ofere mai târziu înalte slujiri bisericești.

Într-o astfel de situație, Nicholaos Antonopoulos și-a îndreptat pașii către Maica Bisericilor. Refăcând simbolic drumul Apostolului Neamurilor de la Atena la Ierusalim, a venit să propovăduiască, prin fapte pilduitoare, cuvintele veșniciei, potrivit cuvintelor acestui apostol: „slujba ta fă-o deplin” (II Timotei 4, 5).

În vremea aceea, păstorea la Ierusalim Patriarhul Timotei, care l-a primit în Frăția Sfântului Mormânt. Ce bucurie mare va fi existat în inima tânărului doritor de înalte trăiri, știind că este păzitor al Mormântului Domnului, că își va lega viața de locul unde Mântuitorul Hristos a murit și a înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire!

Urmând îndată cursurile Școlii Patriarhale de pe Muntele Sion, iar mai târziu studiile universitare la Facultatea de Teologie din Atena, a devenit, în anul 1957, monah și ierodiacon, primind numele de Ambrozie, fiind tuns de către Patriarhul Benedict, în Paraclisul Reședinței Patriarhale a Ierusalimului.

În vremea slujirii sale ca ierodiacon la Patriarhia Ierusalimului, în soborul Bisericii Sfintei Învieri și a Sfântului Mormânt erau 29 de diaconi. Ultimul dintre hirotoniții acelei perioade era Ambrozie, care, în scurt timp, datorită calităților vocale și a priceperii liturgice, a ajuns al doilea în rândul diaconilor, fiind în mod deosebit apreciat de către Patriarhul Benedict. Cinci ani mai târziu, a fost hirotonit ieromonah, primind rangul de arhimandrit în anul 1963.

În slujirea de ierodiacon și, mai apoi, arhimandrit, l-a însoțit pe Patriarhul Benedict în vizitele efectuate în diferite locuri ale lumii, precum Constantinopol, Statele Unite, Rusia, Anglia, Serbia etc.

A avut diferite ascultări în cadrul Patriarhiei Ierusalimului: bibliotecar, arhivist, egumen la Biserica Maicii Domnului de la Ghetsimani, Exarh Patriarhal la Acra, nu prea departe de Muntele Carmel, unde profetul Ilie adusese jertfă bine plăcută Domnului.

În perioada slujirii sale ca arhimandrit a fost profesor la Școala Patriarhală de pe Muntele Sionului, unde ucenicise la începutul venirii sale în Țara Sfântă, și apoi Teletarh al Patriarhiei, bun tipicar și slujitor.

În decursul activității sale, fiind distins liturghisitor și priceput administrator bisericesc, a făcut parte din Delegația Patriarhiei Ierusalimului la evenimente bisericești locale și panortodoxe, cu importanță deosebită pentru istoria Bisericii contemporane.

După întronizarea Patriarhului Diodor, a fost hirotonit arhiereu cu titlul de Arhiepiscop de Neapoleos, în anul 1981. După optsprezece ani, în anul 1999, a primit titulatura de Mitropolit al Eparhiei de Neapolis și Samaria.

Mitropolitul Ambrozie a făcut parte din pleiada vechilor monahi și arhierei ai Patriarhiei Ierusalimului, cu rânduială filocalică, care au cunoscut pe marii rugători și sihaștri, nevoitori și trăitori în diferite locuri din cuprinsul acestei Biserici.

A fost contemporan și l-a cunoscut îndeaproape pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit, care, în primii ani ai slujirii sale la Ierusalim, se nevoia ca sihastru pe valea pârâului Hozeva, unde s-a și mutat la Domnul în anul 1960.

Din mărturisirile lui, legătura pe care avut-o atât cu Sfântul Ioan Iacob, cât și cu alți sihaștri l-a îndemnat să înțeleagă tainele vieții călugărești și bisericești.

Mai târziu, devenind Gheron Mitropolit, după cum este titlul pe care Patriarhia Ierusalimului îl oferă celor încărcați de ani și de împliniri, Mitropolitul Ambrozie a făcut numeroase călătorii misionare în țara sa de obârșie, în Cipru, România, Rusia, Ucraina, Polonia, Canada și în alte zone.

Era un partener plăcut de dialog, vorbea frumos, slujea cu deosebită dăruire și adunase în cămara inimii sale comoara multor amintiri, atât din vremea tinereții și a luptei sale duhovnicești, cât și din cei 40 de ani de slujire arhierească.

Mitropolitul Ambrozie de Neapolis și Samaria a fost slujitor al Patriarhiei Ierusalimului în timpul păstoririi a cinci patriarhi: Timotei, Benedict, Diodor, Irineu și Teofil, cu ultimii trei slujind în calitate de arhiereu și membru al Sinodului Patriarhiei Ierusalimului, precum și de înțelept cunoscător al vieții bisericești din Frăția Sfântului Mormânt, a cărui tradiție a continuat-o.

A făcut de mai multe ori vizite în Patriarhia Română, întâlnindu-i pe Patriarhii Teoctist și Daniel, pe cel de-al doilea în vremea slujirii sale ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Pe meleagurile moldave a vizitat cele mai importante mănăstiri, fiind impresionat de frumusețea, istoria și lucrarea lor duhovnicească.

La Mănăstirea Neamț, într-o prețioasă mărturisire, l-a evocat pe Sfântul Ioan Iacob, precum și pe alți călugări români, pe care i-a întâlnit la Ierusalim, Hozeva, pe Valea Iordanului și în alte locuri.

Mitropolitul Ambrozie reprezintă o parte importantă din istoria ultimilor 70 de ani ai Patriarhiei Ierusalimului, căreia i-a fost martor și făptuitor în acest răstimp. Suferind și împovărat, încărcat de ani, a trăit ultima parte a vieții în Grecia, poposind un timp în Mitropolia de Veria, Naousa și Kampanias, unde în prezent păstorește vechiul său prieten apropiat, Mitropolitul Pantelimon, dar și în Peloponez, unde a trecut către Domnul, fiind găzduit de către Mitropolitul de Tripoli, Alexandros.

Viața sa poate fi subiectul unui roman. Martor al unor evenimente inedite din Patriarhia Ierusalimului, Mitropolitul Ambrozie de Neapolis și Samaria rămâne unul dintre ierarhii care duc cu ei, înaintea lui Dumnezeu, taina și trăirea acelor locuri, a Cetății Păcii, unde a păstrat continuitatea și tradiția, fiind factor de echilibru între oameni și timpuri. Era cel mai vârstnic dintre ierarhii Patriarhiei Ierusalimului, dintre cei mai înțelepți și buni cunoscători ai istoriei Locurilor Sfinte.

Mitropolitul Pantelimon de Veria, care a slujit cu el de multe ori la Ierusalim, dar și în Grecia, mărturisea că, odată, la Ierusalim, de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, a vorbit despre evenimentul care s-a întâmplat atunci, când ucenicii așteptau să fie îmbrăcați cu putere de sus. La un moment dat, Mitropolitul Ambrozie a rostit cuvintele De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele (Psalmul 136, 5-6) și lăcrima, arătând trăirea și iubirea lui față de locul unde slujea.

Consemnăm, la final, un amănunt prețios din viața Mitropolitului Ambrozie. Însoțindu-l de multe ori pe Patriarhul Benedict, în calitate de ierodiacon și arhimandrit, a primit, la sfârșitul vieții Patriarhului, un mare dar: un veșmânt pe care l-a purtat Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina.

Istoria veșmântului purtat de sfântul tămăduitor este legată de Patriarhul Benedict al Ierusalimului, care a fost în tinerețea sa Exarh al Patriarhiei Ierusalimului în Atena, timp în care a primit, de la stareța Xenia de la Eghina, două veșminte care au aparținut Sfântului Nectarie.

Înainte de a trece din această lume, Patriarhul i-a chemat pe doi dintre apropiații săi: Ambrozie, viitorul ierarh și fost diacon al său, și pe Irineu, mai târziu Patriarh al Ierusalimului, care-l slujise și el ca diacon. Acestora le-a încredințat veșmintele purtate de Sfântul Nectarie.

Peste ani, Mitropolitul Ambrozie a dăruit acest veșmânt Mitropoliei din Veria și prietenului său, Mitropolitul Pantelimon, care l-a așezat în Muzeul Pavlio, de la Mănăstirea Panaghia Dobra din Veria, unde Mitropolitul Pantelimon a ctitorit o frumoasă clădire, cu tezaure sfinte, inaugurat de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei.

A dăruit la Veria și câteva dintre veșmintele, mitrele și engolpioanele sale, așa cum a oferit și la Mănăstirea Maica Domnului Arătătoarea de la Salamina, în Mitropolia de Tripoli, dar și în alte locuri prin care a trecut și de care s-a legat sufle­tește.

Cu agoniseala lui a ajutat oameni aflați în suferință și tineri care doresc să slujească Biserica, hotărând ca, după moartea sa, să existe și o fundație care va continua această lucrare.

Astfel, întreaga sa viață, Mitropolitul Ambrozie a ars precum o candelă nestinsă spre a împărtăși Lumina lui Hristos, spunând spre sfârșitul slujirii sale în lumea aceasta ca odinioară Sfântul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Timotei 4, 7-8).

 

Citeşte mai multe despre:   evocare