Gânduri spre Fărcașa, la pomenirea părintelui profesor Ioan Caraza

Sâmbătă, 6 iunie, în ajunul Duminicii Tuturor Sfinților, arhidiaconul și teologul universitar Ioan Caraza (1941-2025) a fost pomenit în satul său natal, Fărcașa, din județul Neamț. Mai ales de anul acesta, localitatea începe să fie cunoscută pe harta spiritualității românești, apărând în titulatura aghiografică acordată oficial de Biserică Sfintei Olimpiada din Fărcaşa (1880-1967), mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu (1916-2011). Nu cu mult timp în urmă (18 mai), aici, din cimitirul parohial au fost deshumate moaștele sfintei, urmând ca în ziua de sâmbătă, 4 iulie, să aibă loc întâia sărbătorire după calendar și proclamarea locală. Așadar, momentul de rugăciune pentru sufletul părintelui profesor Ioan s-a ivit între aceste două însemnate evenimente duhovnicești, așa cum și mutarea sa la Domnul s-a petrecut în vremea anului trecut - Centenar al Patriarhiei Române -, la răscrucea canonizărilor Cuviosului Petroniu și a mamei sale. Consăteni cerești parcă l-au săltat „din cele de aici” pentru a-l prinde în hora Raiului, a bucuriei netrecătoare și pe teologul Sfinților Părinți și marele iubitor de Scriptură, care alături de ei amplifică cinstea și valoarea spirituală ale pământului în care s-au născut toți trei.

Până în prezent, liniștitul sat nemțean de pe Valea Bistriței a dăruit neamului și Bisericii doi sfinți, două icoane originare, care pun într-o anume lumină a nădejdii sfințeniei comunitatea întreagă a credincioșilor de aici, dar mai ales pe cei care s-au distins printr-o slujire a lui Dumnezeu plină de râvnă. Didina Caraza (1915-1995), mama părintelui profesor, este din aceeași generație cu Sf. Cuv. Petroniu, cel mai probabil primind botezul în aceeași cristelniță. S-a rugat zeci de ani în biserica satului alături de Sfânta Olimpiada, viețuind în aceeași comunitate rurală peste cinci decenii. S-a căsătorit cam la aceeași vârstă și, mai ales, se aseamănă prin jertfelnicia de a fi crescut o mulțime de copii, dintre care i-au trăit 11 fii și fiice, din 14 născuți în perioada 1939-1961. Fiul Ioan, diacon și teolog important al Bisericii, a fost cel de-al treilea și întâiul băiat.

În cele ce urmează prezentăm un crâmpei din unicele și scurtele însemnări autobiografice consemnate de părintele Ioan Caraza chiar la Fărcașa, în vara anului 2024, când a participat la un eveniment comemorativ ce a inclus și binecuvântarea unui grup statuar, cu bustul Cuviosului de la Prodromu în centru. În afară de fireasca apreciere și recunoștință față de părinți (așa cum a lăsat mărturie și Sf. Petroniu), amintește atât de preotul satului - același care l-a recomandat pentru studiul la seminar și care a grijit-o și înmormântat-o pe Sfânta Olimpiada, cât și de fiica acesteia, cea care i-a purtat de grijă până în ultima clipă. „Învățătorii nu aveau voie să-i îndemne pe elevi să meargă la biserică, dar părinții lor îi aduceau cu ei, căci preotul Parohiei Fărcașa, Ionică Preotu, punea atâta suflet în predicile sale, încât Evanghelia căpăta viață în inimi. Părintele Ionică m-a și recomandat pentru Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț, în 1956. În același an, după absolvirea celor șapte clase, mama împreună cu dna Glicheria Tănase din Fărcașa, sora Părintelui Petroniu, m-au luat într-un pelerinaj, pe jos, la Mănăstirea Slatina de lângă Fălticeni, unde Părintele era stareț. Tot în aceeași vreme am fost încredințat ca ucenic părintelui Varahil Moraru, fiu duhovnicesc al părintelui Vasian Axinte de la Mănăstirea Durău, care era de loc tot din Fărcașa, unde eram vecini cu rudele sale”.

Ca o apreciată plinire a rugăciunii săvârșite sâmbătă, 6 iunie 2026, pentru părintele arhidiacon în Fărcașa natală a sa și a sfinților, a venit un frumos și mișcător cuvânt transmis spontan și cu deosebită cordialitate de Înalt­preasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, credincioșilor, la sfârșitul mesei de pomenire: „Suntem sub binecuvântarea, harul, lumina și pacea Preasfintei Treimi, încă în adierea vuietului Duhului Sfânt care ne pătrunde în gând și minte, luminându-le pentru a-l vedea mai bine pe cel care crește în lumină. În Lumina Duhului Sfânt. Așa cum un cuvânt al Sf. Ap. Petru a fost întărit de forța Duhului (cf. Fapte 2, 14-40), credem că orice cuvânt care vine din Duhul Sfânt, care limpezește duhul omului, este un dar de la Dumnezeu pentru a primi un sfat. În rugăciune am simțit o prezență în duh, o prezență plină de discreție, o prezență plină de nevinovăție, o prezență ca un vas în care discreția, adâncimea gândului în duh și în sfințenie s-a îmbăiat în mare smerenie. Un vas al smereniei care a purtat o viață întreagă dumnezeiescul dor, cum ascultăm la Utrenie: «Viața pustnicilor fericită este, a celor care se întraripează cu dumnezeiescul dor». Acest dor a mistuit un tânăr din Fărcașa, având acolo predecesori dintr-o generație mai înainte de sine, și anume pe când se școlea tânărul Ioan din familia Caraza, în zonă era un loc de adăpostire pentru călugării persecutați în anii ‘60, între care se găsea și fiul uneia dintre cele mai blajine viețuitoare cu copii mulți, Olimpiada. Cuviosul Petroniu, om învățat, cu trei facultăți, cu alți camarazi de suferință, a viețuit în adăpostul oferit de Mamă și de o altă fiică a Sfintei, ca într-o obște călugărească. Cu siguranță că duhul de acolo a fost gustat de tânărul Ioan Caraza. […] Sunteți la agapă, după ce ați împlinit celelalte porunci ale Duhului Sfânt în biserică: învățătura despre înviere, apoi rugăciunea continuată în Dumnezeiasca Liturghie și, iată, acum agapa care sâmbăta dintru început în Ortodoxie este masa trupește a celor de pe pământ, în centru stând duhovnicește cel care s-a mutat cu sufletul, dar trupul ni l-a lăsat, iată, în pământ, fiind acum tămâiat, înmiresmat cu rugăciuni, la aproape un an de când ne-a spus: «Acum m-am odihnit și am aflat ușurare multă». În această atmosferă duhovnicească este acolo slujitorul acestei agape, adică slujitorul dragostei fără nici un fel de condiționare. Ca elev, ca student, ca strălucit teolog atât în tainele cunoașterii biblice, patristice, dar și nemțești, a avut o profunzime deosebită și o claritate mai mare în a cunoaște, în a deosebi duhurile. Și cel care deosebește duhurile rămâne smerit toată viața! Nu l-au atins nici vorbele bune, nici vorbele rele. Nu l-au ispitit averea și puterea - cei doi «demoni!». A rămas în simplitatea bogăției de a vorbi cu Dumnezeu și de a împărtăși harismele omului lui Dumnezeu, urmând după mai multe alte ascultări marelui profesor de teologie patristică, Ioan G. Coman, fiind iubitor în Biserică al celei mai stabile trepte de slujire - diaconatul, diaconia. «Care între voi va vrea să fie mare, să fie slujitorul vostru», să fie tuturor diacon! All’ os ean thele en ymin megas genesthai estai ymon diákonos (Matei 20, 26). Nu mai mic, ci diacon! Sf. Ignatie al Antiohiei arată că «diaconii sunt slujitori ai tainelor lui Iisus Hristos […] slujitori ai Bisericii lui Dumnezeu» (Ep. către Tralieni), asemenea lui Hristos, căci ei continuă slujirea Lui: N-am venit să Mi se slujească, ci ca să slujesc (cf. Matei 20, 28). Nu vedeți cât se potrivește acum întâlnirea noastră în duh! Acolo, în agapă! Căci diaconii și-au început misiunea aducând euharistia în agapă și agapa în euharistie, cu osebirea că părintele, sufletește, servește în ceruri lângă tronul sfinților. Diaconul arată cu orarul «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot»; «sfânt e Sfântul Petroniu din satul meu, sfântă e Sfânta Olimpiada; și eu, Doamne, vreau să mă împărtășesc de harul sfințeniei!». Dă, Doamne, ca, într-o bună zi, să se adauge și al treilea sfânt în Fărcașa! Dumnezeu Preamilostivul să-i așeze sufletul său «în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc cu odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinul»! Părinte profesor Ioan, nu aveți cum pleca din inimile, din recunoștința și din puțina noastră dragoste“.