Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă In memoriam Episcopul-vicar Roman Stanciu, un veac de la naștere

Episcopul-vicar Roman Stanciu, un veac de la naștere

Galerie foto (2) Galerie foto (2) In memoriam

La 3 martie 2021 se împlinesc 100 de ani de la naș­terea în satul Brătia, comuna Axintele, raionul Lehliu, din județul Ialomița, a Episcopului-vicar Roman Stanciu.

Cunoscut în mediile bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor, unde a slujit vreme îndelungată ca monah, stareț și Episcop-vicar, Roman Stanciu Ialomițeanul (mai târziu Ilfoveanul) a trăit într-o vreme când orânduirile, cenzurile, curentele, oamenii s-au tot schimbat, iar el a dorit să fie asemenea osta­șului care luptă, slujind Biserica în ultimii 20 de ani ai vieții ca ierarh, iar cealaltă perioadă cu zelul mărturisitor al credinței în Mântuitorul Iisus Hristos, pe care a primit-o de la evlavioșii săi părinți, Ion și Joița.

Pe lângă credința primită în casa părintească, s-a bucurat de ajutorul, exemplul și îndemnurile unchiului său, protosinghelul Augustin Mateescu, unul dintre călugării de seamă ai Mănăstirii Cernica din veacul al XX-lea. Acesta împreună cu Duță, un frate mai mare al episcopului, chimist, au fost primii îndrumători în ceea ce privește învățătura Bisericii, dar și studierea tainelor știin­ței.

După ce a absolvit primele patru clase în satul natal, a continuat studiile la seminarul monahal, care funcționa cu binecuvântarea Patriarhului Miron Cristea la Mănăstirea Cernica (1933-1941).

La Cernica a întâlnit profesori renumiți, precum viitorul Mitropolit al Olteniei, Firmilian Marin, sau viitorul Episcop al Dunării de Jos, Chesarie Păunescu. Pe lângă ei, la seminarul de la Mănăstirea Cernica se osteneau arhim. Dionisie Udiș­teanu, arhim. Nicodim Sachelarie, Toma Gherasimescu, Laurențiu Busuioc, Chiril Arvinte (într-o vreme secretar) și diferiți profesori care predau disciplinele laice în Capitală, între aceștia scriitorul Anton Holban, din familia Lovineștilor, Ion Țuculescu (biologie), Teodor Palady (desen) și alții.

În 1932, întâiul Patriarh al României, Miron Cristea, a încuviințat închinovierea viitorului episcop în obștea Mănăstirii Cernica.

Între disciplinele pe care le-a îndrăgit în mod deosebit se regăseau tipicul, liturgica și muzica. Când la mănăstire erau săvârșite slujbele de la miezul nopții, tânărul novice nu lipsea niciodată. Cânta la strană și citea cele rânduite sub îndrumarea canonarhului şi a protopsalţilor. Mănăstirea Cernica avea mari slujitori, dar și monahi râvnitori, nelip­siți de la biserică. Cei care își amintesc de perioada respectivă mărturisesc că slujbele erau ascultate cu sfințenie, iar citirea psalmilor Utreniei (ai Judecății) îi afla pe monahii rugători în genunchi, în nădejdea răspunsului bun primit de fiecare la cercetarea cea din urmă.

A fost călugărit în ziua de 5 august 1940 de către arhimandritul Chesarie Păunescu, avându-l naș pe teologul și filologul Urpasian Popa, mai târziu stareț al Mănăstirii Cernica, primind numele Sfântului Roman Melodul, sărbătorit de Biserică la 1 octombrie, imnograful sirio-grec, melodul melozilor, cum a fost numit.

A fost hirotonit ierodiacon pe seama Mănăstirii Cernica, de către Mitropolitul Gurie Grosu (29 decembrie 1940). Devenind monah de nădejde al obștii, s-a îndeletnicit cu biblioteca, citind din cărțile folositoare cu slovă veche, având în custodie muzeul mare și casele memoriale ale Sfinților Calinic și Gheorghe de la Cernica. În ultimul an de seminar s-a călugărit, absolvind cu media generală 8,33 și 10 la purtare, al patrulea din nouă elevi înscriși.

A urmat Facultatea de Teologie din București (1941-1945), unde a avut profesori de mare probitate: Dumitru Stăniloae, Ioan G. Coman, Teodor M. Popescu, Iorgu Ivan și alții. În perioada studiilor a locuit la Mănăstirea Antim, într-o chilie deasupra clopotniței și adeseori a participat la întâlnirile Rugului Aprins.

După terminarea cursurilor Fa­cultății de Teologie, a urmat Facultatea de Farmacie (1945-1950). În perioada studiilor, împreună cu alţi colegi, s-a aflat, vara, în diverse zone ale țării, cunoscând și cercetând plantele medicinale. Într-una din călătoriile de studii (cercetare) pe valea râului Prahova, li s-a alăturat și copilul Mihai, viitorul rege al României.

A fost coleg la Facultatea de Medicină cu viitorul preot Nicolae Bor­dașiu, cu Sibica Marina și cu mulți cercetători valoroși pe care i-a păstrat prieteni, întâlnindu-se peste ani, adeseori. După terminarea Facultății de Farmacie, a urmat vreme de trei ani și Facultatea de Geografie din Bucu­rești.

În anii studenției l-a cunoscut și pe viitorul Mitropolit Bartolomeu Anania, bibliotecar și secretar al Patriarhului Justinian. Aveau preocupări comune, mai ales în ce privea farmacia și medicina. Într-o zi, Patriarhul Justinian i-a chemat pe amândoi și le-a încredințat ascultarea de a umbla în mormântul din pridvorul Bisericii Sfântul Gheorghe al Mănăstirii Cernica, pentru a așeza în ordinea cuvenită osemintele ierarhului Calinic, înainte de canonizare (Bartolomeu Anania era arhidiacon, iar Roman Stanciu, ieromonah).

Bartolomeu Anania i-a mărturisit patriarhului că nu se consideră vrednic să umble la mormântul marelui ierarh cernican. Patriarhul l-a mustrat, de față fiind și Roman Stanciu. Nimeni dintre noi nu e vrednic pentru o asemenea lucrare! De aceea avem duhovnici și rugăciune de pocăință! În cele din urmă, cei doi monahi au făcut ascultare! Au așezat în racla de curând sculptată osemintele legate cu sârmă de argint ale ierarhului Calinic, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1955.

Ierodiaconul Roman a lucrat ca șef de Serviciu Tehnic la Atelierele Patriarhiei de la Mănăstirea Plumbuita (1 octombrie 1950 - 1 iulie 1952), iar în perioada iulie 1952 - 1 noiembrie 1952 a fost secretar al Mănăstirii Cernica, făcând uneori practică la farmacia Spitalului Cantacuzino.

În perioada 1 decembrie 1952 - 1 aprilie 1959 a fost detașat la Mănăstirea Căldărușani, unde era multă nevoie de rugăciune și lucrare administrativă.

La 9 aprilie 1953, după 13 ani de slujire ca ierodiacon, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Căldărușani, de Episcopul-vicar Teoctist Botoșăneanul, viitorul Patriarh al României. A primit rangul de protosinghel la 28 decembrie 1957 la Căldărușani, prin rugăciunile Episcopului Teoctist Botoșă­neanul.

A fost numit stareț al Cernicăi, începând cu data de 1 aprilie 1959, urmându-i arhimandritului Atanasie Gladcovschi, lucrând cu sârgu­ință la refacerea și restaurarea Mănăstirii Vornicului Cernica, mai întâi la biserica Sfântului Nicolae și apoi la bisericile Sfântul Gheorghe și Sfântul Lazăr.

A înființat muzeul mănăstirii, a amenajat și refăcut Casa memorială a Sfântului Calinic, a reparat chiliile și cerdacurile incintei, a pictat trapeza, a introdus apa curentă și încălzirea centrală. Lucrări importante s-au făcut și la vie, în gospodărie și în tot spațiul mănăstiresc. A înființat o bibliotecă pentru care s-a realizat mobilier nou, după modelul Bibliotecii Patriarhale. În 1963, la 15 septembrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit rangul de arhimandrit.

În timpul stăreției sale (1959- 1973), mănăstirea a cunoscut momente de comuniune și frumoase rânduieli liturgice, evenimente bi­sericești, culturale și misionare. A primit vizita multor ierarhi din țară și străinătate.

La 9 iunie 1973, arhim. Roman Stanciu a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar la 15 august a fost hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală de către Patriarhul Justinian împreună cu Episcopii Antim Nica, Antonie Plămădeală și Gherasim Cristea.

În vremea respectivă, Patriarhul Justinian a dorit să amenajeze Re­ședința Episcopului-vicar într-o casă a Mănăstirii Radu Vodă, unde își pregătise locul de veci, până la ziua cea mare a Învierii. Astfel, amintită și în testamentul personal al Patriarhului Justinian, o casă din incinta Mănăstirii Radu Vodă a devenit Reședința Episcopului-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

A fost adeseori prezent la slujbele săvârșite pe teren, a hirotonit preoți și diaconi, a slujit la multe dintre mănăstirile eparhiei.

Era direct, uneori aspru și preocupat de multe ascultări și îndatoriri. A realizat, împreună cu arhimandritul (pe atunci) Bartolomeu Anania, Arhieraticonul, care a fost publicat de mai multe ori.
A trecut la cele veșnice în ziua de 12 februarie 1994 și a fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.

La înmormântare au participat, alături de Patriarhul Teoctist, ierarhii Lucian al Tomisului, Barto­lomeu al Clujului, Vasile al Târgo­viştei, Eftimie al Romanului și Hușilor, Gherasim al Râmnicului, Epifanie al Buzăului, Calinic al Argeșului, Nifon al Sloboziei și Călărașilor, Teofan Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, Gherasim Cucoșel Putneanul, Episcop- vicar al Arhiepiscopiei Sucevei, și Casian Gălățeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, împreună cu preoți, diaconi, monahi și credin­cioși.

Astfel, peste 60 de ani de viață vlădica Roman i-a închinat Domnului.

Ne aducem aminte de strădaniile sale, de râvna duhovnicească şi lucrarea misionară la împlinirea unui veac de la naşterea sa (3 martie 1921 - 3 martie 2021).

Citeşte mai multe despre:   Roman Stanciu