Ovidiu Paștina, între pictorii români dăruiți cu mulți talanți

Artiștii, iubitorii de frumos, creatorii de valori au un loc aparte în creația Bunului Dumnezeu, fiind oameni înzestrați cu daruri minunate, prin care talanții sunt înmulțiți în imagini, picturi și zugrăviri ale zărilor îndepărtate, străbătând cu harul lor până dincolo de orizont și de materie chiar, însuflețind zidurile, dar mai ales sufletele oamenilor.

Mulți dintre ei devin treptat cunoscuți, iar alții, ferindu-se de tumultul lumesc, trăiesc într-o sihăstrie liniștitoare, împrumutând din spiritul virtuților filocalice, duhovni­cești și înalte ale cuvintelor Evangheliei ori ale scrierilor patristice.

Ne bucură inima în mod deosebit când vedem o pictură care încântă sufletul și îndeamnă la meditație, izvorâtă dintr-o frumusețe parcă nepământeană.

De ce oare nu toți oamenii au devenit admiratori ai valorilor creației artistice de excepție? De ce operele de artă nu sunt așezate în locul ce-l merită și de ce oare, de atâtea ori, sun­tem nerecunoscători față de cei care creează aceste valori?

Evoc în puține cuvinte un pictor special, creator de frumos, unul dintre talentații mânuitori ai penelului, Ovidiu Paștina.

S-a născut într-o familie de artiști, alături de un frate de-al său mai mic, Horea Paștina, foarte cunoscut, prin bogata sa paletă artistică, dar și prin dragostea față de Evanghelie, prin prietenia pe care a avut-o cu părintele profesor Dumitru Stăniloae și dragostea specială pe care o manifestă față de Biserică.

Ovidiu Paștina a văzut lumina zilei la Alba Iulia, în 1934, absolvind Academia de Arte Frumoase „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. În anul 1959 a fost repartizat guvernamental în orașul Ploiești, după anii de studii. Pentru pictorul Ovidiu Paș­tina, arta monumentală și mozaicul erau preocupări constante, pe lângă pictură și acuarelă.

A fost profesor la Școala Populară de Arte din Ploiești, iar înainte de pensionare a predat și la Universitatea de Artă din București.

Strădaniile sale artistice au fost răsplătite prin alegerea, în 1959, ca membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

A participat la numeroase expozi­ții regionale, județene și naționale de pictură, artă decorativă ori grafi­că, fiind invitat cu lucrări de pictură, tapiserie și acuarelă în multe locuri ale lumii, între care Praga, Varșovia, Moscova, Sankt Petersburg, Sofia, Rotterdam, Skopje, Viena, Budapes­ta, Stuttgart.

A organizat multe expoziții personale, cel puțin zece la număr, mai ales la Ploiești, orașul de care s-a le­gat și unde a fost prezent vreme de peste 60 de ani, realizând numeroase expoziții în domeniul atât de cunoscut și iubit de domnia sa în pic­tură, acuarelă, tapiserie, desen. La multe vernisări personale din Bu­curești, Oradea, Alba Iulia, Buzău, Ploiești ș.a. a fost apreciat și elogiat.

Pe lângă galeriile naționale la care a participat cu diferite lucrări de pic­tură sau tapiserie, a avut și ex­po­ziții personale în SUA, Germania, Bulgaria, Macedonia, Cipru, Elveția, Danemarca și Olanda.

A primit în 1979 Premiul pentru artă monumentală al Uniunii Ar­tiș­tilor Plastici din România. S-a aflat în atenția Academiei Române, care i-a acordat în 1980 Premiul Ion Andreescu. De asemenea, a fost apreciat cu alte numeroase gratificații, diplome, pagini de cronică pe care le-a cules în decursul timpului.

Ovidiu Paștina a fost nu doar un mare pictor, ale cărui lucrări sunt menite să încânte ochiul și să încălzească inima, ci și un om care a oferit multă afecțiune semenilor, dedicându-se familiei și celor pe care i-a întâlnit. Cei care i-au trecut pragul atelierului ori i-au fost oaspeți acasă i-au devenit prieteni. Periodic îi cerceta, le transmitea urările inimii lui și îi invita la vernisajele expozițiilor sale, la diferite manifestări culturale sau picturale. Așa a fost și pr. Augustin Ioan Pârlea, slujitor la voievodala biserică a lui Matei Basarab din Ploiești, pe care maestrul îl cerceta adeseori.

Descoperim în opera pictorului Ovidiu Paștina nu doar frumusețea culorilor și mesajul lucrărilor pe care le-a realizat, ci și semne astrale, care îl evidențiază ca pe un creator de artă și deschizător de drumuri. Este mai rar întâlnit cazul unui pictor cu o bogată și îndelungată activitate în domeniu care să fie în același timp făuritor al tapiseriilor, acuarelei, desenului, cum era încă din tinerețe mânuitor al penelului și realizator al picturilor în ulei.

În perioada șederii sale în municipiul Ploiești a realizat mai multe lucrări în mozaic, reprezentative fiind cele de la Școala Gimnazială „H.M. Berthelot”, de pe fațada Cole­giu­lui Național „Ion Luca Caragiale”, dar și mozaicul realizat la Palatul administrativ Ploiești.

În demersurile sale, a avut colegi cu care a colaborat: Petrică Popovici, Ion Hoieflich, Viorel Mărginean, fost ministru al culturii și director al Muzeului de Artă din București, și alții.

Era preocupat de lectură, în puți­nul timp liber pe care-l avea, a parcurs cele mai importante și interesante lucrări ale literaturii române și universale.

Ovidiu Paștina a fost și un om cre­dincios, legat de Biserică, rugător, care medita și citea din cuvintele Evangheliei, raportându-se la marile învățături pe care Mântuitorul Hristos le-a adus în lume.

Ovidiu Paștina a fost un bun portretist, dar și iubitor al florilor. De aceea, amintesc cuvintele poetei Magda Isanos, care regreta că noi, care atât de puțin trăim, privim atât de rar la cer, nu culegem flori, nu iu­bim, deși atât de repede murim...

A mărturisit mereu legătura cu Biserica, care, deși era discretă, avea o mare profunzime, fiind obișnuit din familie cu tainele învățăturii creștine, pe care le-a urmat cu rigurozitate mai ales fratele său, Horea Paștina, adevărat eremit și am putea spune chiar isihast, iubitor al învă­ță­turii Bisericii și împlinitor al acesteia.

Întreaga lui familie a avut o adevărată vocație pentru artă, așa este și cunoscutul artist Horea Paștina, fratele mai mic al lui Ovidiu, pentru care acesta a fost asemenea unui tată, întrucât părintele lor a plecat din lumea aceasta foarte devreme, diferența de vârstă dintre cei doi frați fiind de 12 ani, Ovidiu fiindu-i de mare folos fratelui mai mic.

Erau foarte talentați și ceilalți frați ai lui, care, deși nu au urmat o carieră artistică, au fost în vremea studiilor foarte pricepuți la desen, ceea ce înseamnă că întreaga familie avea o înclinare pentru adevărata artă.

Ovidiu Paștina era un profesor intransigent și riguros și a încercat să ajute mai multe generații de elevi, mulți dintre ei devenind artiști, cum este cazul artistului plastic Marcel Bejgu, care a fost ucenic al maestrului Paștina. Încă din vremea studiilor a fost invitat, când era elev în clasa a XI-a în Ploiești, să-i ofere sprijinul în urzeala unor tapiserii. După cum mărturisește artistul Mar­cel Bejgu, pentru efectuarea acestor lucrări erau necesare trei persoane, el fiind unul dintre cei care l-au ajutat. De asemenea, mama domnului Ovidiu Paștina, artistă și ea, participa la astfel de lucrări întru păstrarea tradiției. Prin urmare, Ovidiu Paștina nu a fost doar un iubitor al artei monumentale și mozaicului, al picturii și acuarelei, ci și al tapiseriilor, artist plurivalent, deosebit de preocupat și talentat.

Dacă privim la palmaresul activi­tă­ții sale, rămânem uimiți de expo­zi­țiile personale, de cele realizate în colaborare, de lucrările din muzeele din țară și cele aflate dincolo de hotare.

Municipiul Ploiești i-a acordat titlul de cetățean de onoare în anul 2014, pentru îndelungata sa activitate. Privind la această prodigioasă lucrare culturală, ne-am putea întreba când a găsit timp Ovidiu Paștina pentru lucru, lectură, rugăciune, educația elevilor săi din școlile de artă și pentru a crea mereu într-un domeniu atât de divers.

Afirmam că opera lui s-a bucurat de cronici și aprecieri deosebite. Amintim câteva dintre ele: Aurel Broșteanu mărturisea despre pictura lui Ovidiu Paștina că se cuvine a fi nu doar privită, ci și ascultată, așa cum asculți o muzică într-un spa­țiu de tăcere, cum asculți tăcerea însăși.

De asemenea, Ruxandra Ionescu spunea: Opțiunea lui Ovidiu Paștina pentru acuarelă ca tehnică de exprimare și scriitură individuală se înscrie într-o tradiție, temperamental, un constructiv atent observator al naturii înțeleasă ca spectacol, ca joc al aparențelor și înțelesurilor ascunse, Ovidiu Paștina alege deliberat tehnica acuarelei, care presupune trans­parențele formelor și semnifica­țiilor.

Corneliu Antim mărturisea: Coborând din mirificul ținut al moților, artistul avea să se renaturalizeze după săvârșirea studiilor în capitala prahoveană a aurului negru, slujind cu penelul mereu alert și mereu în mână la altarul artelor frumoase, în fața a numeroase serii de învățăcei, împătimiți de linii, forme și culori.

Altă apreciere critică ne spune: Desenele lui Ovidiu Paștina, cu sugestive simplificări, ne introduc în pictura sa de mare sensibilitate. Culoarea traduce sentiment, cromatica muzicală, iar construcția imaginii este subordonată poeticului (Horia Horșia).

Fără îndoială, inspirația lui Ovidiu Paștina s-a păstrat vie și fremătândă, precum apa cristalină a izvorului de munte, prin faptul că acesta a păstrat o legătură tainică, mereu împrospătată, cu locurile natale. Vacanțele le petrecea la casa părintească din Alba Iulia, iar legătura a dorit să o păstreze chiar și în clipa din urmă, fiind îngropat lângă mama lui, în același loc de care se simțea atât de legat.

Astfel de artiști trăiesc pentru a dărui, iar într-o zi, cum s-a întâmplat și în cazul maestrului Ovidiu Paști­na, s-au retras pe neobservate pentru a privi și asculta alte frumuseți și armonii din netrecătoarea Împă­ră­ție a lui Dumnezeu.