Bucuria continuităţii credinţei şi a comuniunii în Hristos

Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte NEOFIT,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare

Preafericirea Voastră
şi iubite frate în Hristos Domnul,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Anul acesta, 2015, îm­părtăşim, cu în­trea­ga Biserică Or­to­doxă Bulgară, bu­­curia împlinirii a 1150 de ani de la creştinarea poporului bulgar. Acest luminos popas festiv are scopul de a evidenţia în mod solemn continuitatea şi ro­di­rea, de-a lungul secolelor, a măr­turisirii lui Hristos pe pă­mân­tul Bulgariei. El este, toto­da­­tă, un bine-venit prilej de a su­­blinia comuniunea ortodoxă tra­­diţională în contextul sud-est e­uropean al Peninsulei Bal­ca­nice, spaţiu în care se mani­fes­­tă, de asemenea, vechimea şi per­ma­­nenţa relaţiilor frăţeşti din­t­re Bi­serica Ortodoxă Ro­mâ­nă şi Bi­serica Ortodoxă Bul­ga­ră.

După primirea credinţei în Hris­tos de către poporul bulgar în timpul Ţarului Boris, în anul 864, a urmat, la sfârşitul pri­mu­lui mileniu creştin, un proces amplu de creştinare a po­poa­relor slave din răsăritul, cen­trul şi sud-estul Europei. La a­cest proces au contribuit şi le­gă­turile slavilor cu creştinii din spa­ţiul etnogenezei şi al creş­ti­nă­rii strămoşilor poporului ro­mân, încă din primele veacuri ale erei creştine, începând cu pre­dica Sfântului Apostol An­drei în Sciţia Mică (Dobrogea de azi). O cooperare deosebită în­tre români şi bulgari a fost re­alizată în timpul Ţaratului ro­mâno-bulgar (sec. XII-XIV). Ră­mâne un reper fundamental, în acest sens, corespondenţa de­­osebit de interesantă şi boga­tă în conţinut a Mitropolitului An­tim Critopol din Ţara Ro­mâ­neas­că şi a Sfântului Cuvios Ni­codim de la Tismana cu Sfân­tul Eftimie, Patriarh de Târ­novo, în a doua jumătate a se­colului al XIV-lea.

După ocuparea Peninsulei Bal­canice până la Dunăre de că­tre Imperiul Otoman, la sfâr­şi­tul aceluiaşi veac, urmată de c­ăderea sub aceeaşi stăpânire, a Constantinopolului însuşi, în a­nul 1453, Ţările Române au con­tinuat să acorde un sprijin fră­ţesc substanţial pentru Bi­se­ri­ca Bulgară şi pentru întregul Ră­sărit Ortodox, în general, mai cu seamă prin cărţile de cult tipărite în limba slavonă în secolele XVI-XVII, în tipo­gra­fiile româneşti de la nord de Dunăre.

Sunt bine cunoscute, pe de al­tă parte, ajutoarele materia­le, mai ales ctitoriile bise­riceşti ale multor domnitori de seamă ai Ţărilor Române zidite la sud de Dunăre, atât pe teritoriul Bul­gariei de astăzi, cât şi la Mun­tele Athos, unde, dintre ve­­trele monahale sprijinite, în mod deosebit, a fost Mănă­sti­rea Zografu, cu vieţuitori pre­pon­­derent de etnie bulgară. De vre­dnică amintire în această pri­vinţă sunt Sfinţii Voievozi Şte­fan cel Mare (†1504) şi Nea­goe Basarab (†1521), domnito­rul Matei Basarab (†1654) şi Sfân­tul Voievod Martir Con­stan­tin Brânco­veanu (†1714).

În acelaşi context istoric, în ţi­nuturile româneşti au fost a­du­se moaştele unor sfinţi care au vieţuit la sud de Dunăre, fiind cinstiţi în mod deosebit în ca­pitalele Ţărilor Române, precum Sfânta Muceniţă Filofteia la Curtea de Argeş (sfârşitul se­co­lului al XIV-lea), Sfânta Cu­vi­oasă Parascheva, la Iaşi (1641), şi Sfântul Cuvios Di­mi­trie cel Nou (Basarabov), la Bu­cu­reşti (1774).

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Ro­mâ­neas­că şi-a găsit adăpost şi sus­ţinere puternicul curent al aşa-numitei renaşteri bulgare, în frunte cu Sfântul Sofronie, E­piscop de Vraţa, care a fost pri­mit frăţeşte la Bucureşti în a­nul 1803. Mulţi călugări bulgari au vieţuit în această vre­me în mănăstirile româneşti şi, cu deosebire, în marile obşti ale Sfân­tului Cuvios Paisie Veli­ci­cov­schi la Mănăstirea Neamţ (†1794).

Pe pământ românesc au fost tra­duse şi tipărite primele cărţi în limba bulgară, precum Ne­del­nicul sau Chiriacodro­mio­nul, cuprinzând cazanii pentru toa­te duminicile, praznicele îm­pă­r­ăteşti şi la sfinţii mari de pes­te an, tipărite în anul 1806 la Râmnic, ori prima traducere bul­gară a Tetraevanghe­lia­ru­lui, tipărit la Bucureşti, în anul 1828, cu sprijinul Sfântului Ie­rarh Grigorie Dascălul, Mi­tro­po­litul Ţării Româneşti.

Tot în Ţara Românească, în con­textul prezenţei şi activităţii in­tense a multor cărturari şi mi­­litanţi pentru eliberarea Bul­­gariei de sub stăpânirea o­to­mană, între care Hristo Bo­tev, Gheorghi Racovschi, Liu­ben Karavelov sau ierodiaconul Va­sil Levski, au apărut pri­mele zi­a­­re şi reviste bulgăreşti la Bu­cu­reşti, Giurgiu, Brăila şi Plo­ieşti, pre­cum şi o serie de ma­nuale şco­lare în limba bul­ga­ră.

După dobândirea Indepen­den­ţei României şi a auto­no­miei Bulgariei, în urma răz­bo­iu­lui din anii 1877-1878, re­la­ţi­ile frăţeşti dintre Bisericile Or­t­o­doxe surori Română şi Bul­ga­ră au continuat, cunoscând, spre exemplu, momente de o de­osebită semnificaţie în vremea vrednicilor de pomenire Pa­triarhi Justinian al Româ­niei şi Chiril al Bulgariei, dar şi în ultimele decenii, după do­bân­direa libertăţii în urma că­de­rii regimului comunist din ce­le două ţări.

Acum, la acest deosebit po­pas aniversar al celor 1150 de ani de la creştinarea poporului bul­gar, adresăm Preafericirii Voas­tre, Preafericite Părinte Pa­triarh NEOFIT, membrilor Sfân­tului Sinod, clerului şi cre­din­cioşilor Bisericii Ortodoxe Bul­gare călduroase şi frăţeşti fe­licitări şi ne rugăm lui Dum­nezeu să reverse darurile Sale ce­le bogate peste întregul popor or­todox bulgar, spre slava Prea­sfintei Treimi şi binele Or­todoxiei.

Cu frăţească dragoste în Hris­tos Cel înviat,

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj transmis la împlini­rea a 1150 de ani de la creş­ti­na­rea poporului bulgar, 3 mai 2015.