Hristos Cel înviat, Pâinea cea vie care s-a pogorât din cer

Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi (Ioan VI, 53-54).

Iubiţi fii ai Învierii,

Măreţul Praznic al Învierii Dom­nului ne este şi în acest an, ca de fiecare dată, călăuză, drep­tar şi împlinire a vieţii noas­tre în Hristos. Este că­lă­u­ză pentru sufletul care s-a cu­ră­ţit prin harul Sfintei Taine a Spo­vedaniei, este dreptar pentru cei ce s-au învrednicit de ha­rul pocăinţei şi este îm­pli­ni­re şi înviere a sufletelor cu­ră­ţi­te prin Sfânta Euharistie - îm­păr­tăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Întreaga spiritualitate a Bi­se­ricii noastre ne asigură că în a­ceste exigenţe ale vieţii creş­ti­ne se întrezăreşte şi se găseşte ca­lea spre Învierea Domnului, cea care a adus înviere şi viaţă veş­nică întregului neam omenesc. Iar semnul cel mai evident al învierii noastre în Hris­tos es­te primirea Sfintei Taine a Îm­păr­tăşaniei sau a Euha­ris­tiei.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Sfânta Scriptură, cartea de că­pătâi a creştinilor, arată cu mul­tă claritate legătura dintre În­viere şi Euharistie, legătură ce se realizează în Biserică. Prin toată activitatea Sa pă­mân­­tească, prin jertfa pe cruce, în­vierea din morţi şi prin înăl­ţa­rea la cer, Hristos a înteme­iat corabia mântuitoare a Bi­se­ri­cii. Duhul Sfânt a împlinit-o la Cincizecime, iar continuita­tea prezenţei dumnezeieşti în ea o asigură Euharistia. Altfel spus, Împărtăşania sau Trupul şi Sângele Domnului din Li­tur­ghia Bisericii actualizează me­reu Învierea şi lucrarea lui Hris­­tos în oameni. Tocmai de a­­ce­ea Sfântul Ioan Evan­ghe­lis­tul, teologul Noului Testament, sur­­prinde atât de bine sensul cu­­vintelor pe care Mântuitorul Hris­tos le-a adresat oamenilor în Capernaum, după săvâr­şi­rea minunii înmulţirii pâinilor: „A­devărat, adevărat zic vouă: Nu Moise v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea cea adevărată. Căci pâi­nea lui Dumnezeu este cea ca­re se coboară din cer şi care dă viaţă lumii. Deci au zis că­tre El: Doamne, dă-ne totdea­u­na pâinea aceasta. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vi­ne la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va în­seta niciodată. Dar am spus vo­uă că M-aţi şi văzut şi nu cre­deţi. Tot ce-Mi dă Tatăl, va ve­ni la Mine; şi pe cel ce vine la Mi­ne nu-l voi scoate afară; Pen­tru că M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Ce­lui ce M-a trimis pe Mine. Şi a­ceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi“ (Ioan VI, 32-39).

Textul Sfântului Ioan Teolo­gul ne descoperă adevăratul sens al jertfei şi învierii lui Hris­tos. Euharistia, Trupul şi Sân­gele Domnului, este cea ca­re întregeşte şi desăvârşeşte co­mu­­niunea Bisericii în Hristos Cel înviat. Astfel, „comuniunea nu este doar o dimensiune in­di­vi­­duală verticală, ci o dimen­si­u­­ne comunitară, […] ea îşi înte­me­­iază unitatea pe persoana lui Hristos, pe împărtăşirea cu Tru­pul şi Sângele Său“ [1].

Iubiţi credincioşi din Biseri­ca Domnului Hristos,

Cel mai evident exemplu al a­cestei afirmaţii este întâlnirea Dom­nului cu ucenicii Luca şi Cle­o­pa, în drumul lor spre E­ma­­us (Luca XXIV, 13-35). A­ceş­tia, deşi au mers pe cale cu Hris­tos Cel ridicat din mormânt, deşi au fost uimiţi de cu­vin­tele Lui minunate, nu L-au cu­noscut până la „frângerea pâi­nii“, când au gustat din Tru­pul şi Sângele Domnului Hris­tos Cel înviat. În acelaşi moment al frângerii pâinii s-au des­chis ochii lor duhovniceşti, căci Hristos S-a făcut nevăzut o­chilor trupeşti, pentru a Se fa­ce cunoscut în pâinea euharis­ti­că. Această relatare biblică re­levă că Euharistia nu este nu­mai anamneză sau aducere a­minte şi pomenire a vieţii, mor­ţii şi Învierii lui Hristos, ci de­păşeşte acest stadiu către cu­noaş­terea cea adevărată a lui Dum­nezeu şi chiar este obliga­to­­rie pentru o trăire creştină. La Cina cea de Taină, Hristos a po­runcit să se săvârşească Eu­ha­ristia sau Taina Trupului şi Sân­gelui Său spre pomenirea Sa, dar şi spre stabilirea unei co­muniuni cu El. De aceea roa­de­le împărtăşirii din Potirul lui Hris­tos sunt sfinţenia, nes­tri­că­ciunea şi viaţa veşnică [2].

Viaţa câştigată prin Euha­ris­tie şi-a arătat adevărata ei ple­nitudine după ce Hristos a în­viat ridicându-se din morţi şi a suit la cer firea omenească pe ca­re şi-a asumat-o prin întru­pa­­re. Literatura patristică con­sem­­nează că motivul acestei ri­di­cări a firii umane la Dum­nezeu nu a fost acela de a se a­du­ce pe Sine Tatălui, pentru că fi­ind Fiu al Tatălui nu a fost lip­sit de El, ci pentru a-i duce pe oameni la vederea Tatălui şi a-i aşeza din nou în legătura co­muniunii cereşti. În Hristos do­bândim în acest mod posibili­ta­tea de a veni în faţa lui Dum­nezeu, ca unii ce suntem sfinţiţi [3]. În duhul acestui adevăr, îm­părtăşirea cu Sfintele Taine din Liturghia Bisericii devine gus­tarea din Pâinea vie care s-a coborât din cer şi care ne duce şi pe noi în ceruri prin gestul cuminecării.

Cinstiţi fraţi creştini,

Anul Domnului 2014 a fost rân­duit de Sfântul Sinod al Bi­se­ricii noastre ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spo­ve­­danii şi al Sfintei Îm­păr­tă­şa­nii) şi Anul comemorativ al Sfin­ţilor Martiri Brâncoveni. De aceea, în mod deosebit, trebuie accentuat faptul că Euha­r­is­tia este de la început şi până la sfârşit o jertfă asupra pâinii şi a vinului, o jertfă care duce la înviere şi viaţă veşnică. Jert­fa martirilor este şi ea adu­că­toa­re de înviere, pentru că su­fle­­tele celor morţi în apărarea drep­tei credinţe au parte de în­vi­ere şi sunt aşezate în Îm­pă­ră­ţia cerurilor. Sfânta Liturghie es­te o perpetuă pomenire a ac­ti­­vităţii lui Hristos, a jertfei Dom­nului pe Cruce, a morţii şi a pogorârii Sale la iad. Mo­men­tul împărtăşirii cu Trupul şi Sân­gele lui Hristos aduce în ac­tu­­alitate evenimentul Învierii, pen­tru că unirea cu Dumnezeu prin Pâinea şi Vinul euharistic es­te arvuna învierii spre viaţa veş­nică. Această viaţă nu îşi do­bândeşte esenţa din seminţe şi din rodul pomilor (cf. Facere I, 29), ci din Dumnezeu şi din co­muniunea cu El. De aceea, Mân­tuitorul Iisus Hristos - în­tru­pându-Se în lume - „S-a numit pe Sine «Pâinea lui Dum­nezeu care coboară din cer şi dă via­ţă lumii» (Ioan 6, 33), [...] El es­te Viaţa şi de aceea este hra­nă. El aduce această viaţă ca jert­fă «pentru toţi şi pentru toa­te», spre a ne face pe toţi păr­taşi Vieţii Sale - Vieţii noi, a cre­a­ţiei noi - şi a ne arăta în pri­mul rând nouă că suntem Tru­pul lui Hristos“ [4].

Această viaţă vie şi veşnică pe care ne-o oferă Hristos în Eu­haristie a început în ziua În­vierii, prima zi a săptămânii. Via­ţa nouă a început să stră­lu­ceas­că din mormânt. Duminica În­vierii a fost prima zi a noii îm­părăţii, începutul vieţii în­vi­a­­te, peste care moartea nu stă­pâ­neşte. Această zi a devenit zi­­ua Euharistiei ca mărturie a În­vierii Domnului, „ziua comunicării către Biserică a acestei vieţi noi“ [5].

Iată cât de frumos se arată le­gătura dintre Euharistie, ca „pâi­ne a vieţii, care s-a coborât din cer“, Înviere şi Biserică şi ia­tă cât de minunate sunt da­ru­rile Liturghiei pascale şi ale tu­turor Liturghiilor ce s-au să­vârşit şi se vor săvârşi până la sfârşitul veacurilor.

Cei ce s-au învrednicit de Sfin­tele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei şi au pregustat din viaţa cea veşnică au vă­zut că Biserica e un cer pământesc, în care locuieşte Dum­nezeu şi care reproduce răstig­ni­­rea, îngroparea şi învierea lui Hristos [6]. Cei care încă aş­teap­tă unirea cu Hristos Cel în­viat în Taina Euharistiei să nă­dăjduiască acum, în ceas de praz­nic, că nevoia lor spre via­ţă veşnică se va împlini curând.

Tuturor celor care sunteţi fii ai Bisericii lui Hristos, Vă do­rim o viaţă cu binecuvântare ce­rească, iar sărbătoarea În­vi­e­­rii Domnului să Vă aducă mult folos duhovnicesc.

Al vostru, de tot binele doritor,

†Lucian
Episcopul Caransebeşului

Note:

[1] Jean Claude LARCHET, Bi­se­­rica, Trupul lui Hristos. 1. Na­­tura şi structura Bisericii, Bu­­cureşti, Editura Sophia, 2013, p. 15.

[2] SFÂNTUL IOAN DIN KRON­STADT, Liturghia - cerul pe pă­mânt. Cugetări mistice despre Biserică şi cultul divin or­to­dox, ediţia a II-a, Sibiu, Edi­tu­ra Deisis, 2002, p. 183.

[3] Pr. prof. Dumitru STĂ­NI­LOAE, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, E­di­tura Institutului Biblic şi de Mi­siune al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne, Bucureşti, 2004, p. 36.

[4] A. SCHMEMANN, op. cit., p. 229.

[5] Alexander SCHMEMANN, In­troducere în teologia liturgi­că, Bucureşti, Editura Sophia, 2002, p. 128.

[6] SFÂNTUL GHERMAN, ar­hi­e­piscopul Constantino­po­lu­lui, „Relatare şi viziune despre bi­serică şi Liturghie -­ variantă am­plificată şi interpolată“, în De la Dionisie Areopagitul la Si­meon al Tesalonicului. Inte­gra­la comentariilor liturgice bi­zan­tine, Sibiu, Editura Deisis, 2011, p. 447.