Încoronarea Regală de la Alba Iulia a fost consfinţirea Marii Uniri a poporului român

Importanţa simbolică remarcabilă a cetăţii Alba Iuliei pentru istoria poporului român ne cheamă astăzi, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Serbare a Încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria (15 octombrie 1922), să fim prezenţi, în comuniune de rugăciune, de cuget şi de simţire românească, în această cetate pe care istoria a ales-o drept leagăn al conştiinţei unităţii naţionale a românilor.

Este un prilej de a rememora rolul crucial al acestui oraș-simbol la naşterea, cultivarea şi transmiterea conştiinţei unităţii şi identităţii naţionale a poporului român, misiune consfințită prin înfăptuirea aici a primei uniri a celor trei ţări române sub domnitorul Mihai Viteazul, în anul 1600, şi a Marii Uniri a Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

Memoria colectivă, după cum se știe, este scurtă, mai ales atunci când un popor traversează traume colective: războaie, regimuri opresive totalitare, perioade critice, așa cum a fost perioada comunistă, care a manipulat conștiințe prin propaganda ateistă agresivă, încercând demolarea credinţei şi ștergerea adevărului istoric al con­tribuției regilor României la împlinirea idealului libertăţii şi unităţii poporului român.

Românii au puține „locuri ale memoriei”, legate de trecutul istoric, în general, faţă de alte popoare europene. Alba Iulia este unul dintre aceste locuri! Un reper vizibil, tangibil, care are menirea să păstreze vii, în memoria noastră şi a urmașilor noştri, preţuirea şi recunoştinţa faţă de sacrificiul înaintașilor care s-au jertfit pentru împlinirea idealurilor de libertate şi unitate ale poporului român.

În mod fericit, pentru a întregi valoarea simbolică a străvechii cetăți, a fost construită „Catedrala Încoronării” sau „Catedrala Reîntregirii”, cum este cunoscut până astăzi acest Altar al națiunii, înălțat în acest spaţiu pentru a marca marele eveniment al Încoronării, dar şi pentru a aminti de epoca lui Mihai Viteazul, care zidise, în 1597, aici, în Bălgradul medieval, catedrala mitropolitană românească, distrusă ulterior de stăpânirea habsburgică.

Astfel, deşi Catedrala ortodoxă din străvechea cetate a Daciei Romane şi a gloriei Voievodului Mihai Viteazul nu a găzduit efectiv, între zidurile ei, momentul Încoronării Suveranilor României Mari, ea este, totuşi, locul de sfinţire a coroanelor monarhilor României Întregite şi un loc de rugăciune necontenită adusă lui Dumnezeu pentru ocrotirea Sa generoasă oferită românilor.

Mărețul eveniment al Încoronării Regale din 1922 a fost precedat de slujba de Te Deum, rugăciune de mulţumire şi laudă adusă lui Dumnezeu, în cadrul căreia au fost sfințite însemnele regale: coroanele (vechea coroană de oțel a lui Carol I, pentru Regele Ferdinand, şi o coroană nouă, din aur, pentru Regina Maria), precum şi mantiile acestora¹. Slujba a fost săvârșită în noua Catedrală ortodoxă, de către Mitropolitul Primat al României Mari, Miron Cristea, împreună cu Mitropolitul Moldovei, Pimen Georgescu, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, Arhiepiscopul Basarabiei, Gurie Grosu, şi alţi 13 ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, care au asistat așezați în tronurile regale².

La finalul slujbei, Mitropolitul Primat Miron Cristea i-a binecuvântat pe Suverani rostind o rugăciune specială, pe care a compus-o personal şi în care se invoca harul lui Dumnezeu asupra Regelui Ferdinand, pomenit în şirul marilor domnitori români, întemeietori ai Ţărilor Române, dintre care nu lipsea regele Carol I, amintind despre vitejia şi jertfa românilor care, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sângele lor vărsat în lupte, au pornit pe un drum nou în istorie, dobândind o ţară întregită şi mult așteptată, spre care au fost conduși de gloriosul Rege Ferdinand I (...), părinte bun pentru toți fiii țării, de orice neam și credință³ . Un loc aparte în ca­drul festivității l-a avut „Imnul de slavă al Încoronării”, interpretat de Societatea Corală „Carmen” (120 de persoane), cel mai important cor românesc din prima jumătate a veacului XX, imn având textul compus de Mitropolitul Primat Miron, inspirat din imnurile de încoronare a marilor împărați bizantini, şi care fusese pus pe note de renumitul compozitor Dumitru Geor­gescu-Kiriac⁴.

În toate bisericile din țară, în ajunul Încoronării, clerul ortodox român a săvârșit slujba Privegherii, iar în ziua Încoronării, Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te Deum, ca „mulțumire adusă lui Dumnezeu, că ne-a învrednicit a ajunge această zi istorică, pentru îndelungata domnie a Majestăților lor Regelui și Reginei și pentru sănătatea întregii familii domnitoare”⁵.

Prin înțelepciunea și tactul ce îl caracterizau, Mitropolitul Primat Miron Cristea a înțeles situaţia delicată a Regelui Ferdinand, care trebuia să gestioneze în acelaşi timp intransigența Bisericii Romano-Catolice, în care era botezat, şi presiunea partidelor de opoziție, care amenințau cu boicotarea evenimentului.

Sub conducerea Mitropolitului Primat Miron Cristea, Biserica Ortodoxă Română, care trudise de secole la unitatea poporului român, a fost prezentă la Alba Iulia, asigurând solemnitatea şi frumuseţea sărbătorii, pe care prea mulţi doreau să o reducă la un simplu act civil, lipsit de sfinţenie⁶.

În pofida faptului că unii lideri ai partidelor politice nu au avut capacitatea să se ridice la înălțimea unui mare eveniment istoric, solemnitatea Încoronării de la Alba Iulia a rămas în istoria întregii ţări ca o mare sărbătoare, desfășurată într-o atmosferă de bucurie⁷, pentru că românii au ajuns să trăiască acest mare eveniment care consfințea Unirea cea Mare.

În semn de recunoștință pentru toată contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la desfășurarea evenimentelor, cu prilejul vizitei sale la Reședința Mitropolitană din București, în ziua de 16 octombrie 1922, Regele Ferdinand l-a decorat pe Mitropolitul Primat Miron Cristea cu Ordinul „Carol I”, în grad de Cordon cu Mare Cruce, cea mai importantă decorație românească de atunci, prin care erau răsplătite serviciile aduse Statului. Totodată, Regele i-a adresat personal Mitropolitului Primat Miron „mulțumiri din toată inima pentru extraordinara demnitate și modul impunător, cum s-a prezentat Biserica prin slujbele sale cu prilejul Încoronării, atât în fața tuturor fruntașilor țării, cât și în fața celor mai distinși reprezentanți ai țărilor din Europa și din alte continente și a auguștilor membri ai atâtor familii domnitoare care ne-au onorat cu prezența și care și-au exprimat admirația lor față de slujbele la care au asistat”⁸.

Aniversarea a 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari reprezintă un moment de mare sărbătoare şi un prilej de a arăta recunoștință față de Dumnezeu şi față de toţi cei care, prin cuvânt și faptă, au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri a poporului român.

Felicităm și binecuvântăm pe toți cei care în prezent contribuie prin multiplele lor eforturi la cultivarea şi promovarea importanţei unităţii şi demnităţii noastre naţionale în contextul cooperării internaţionale prezente şi viitoare.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria la Alba Iulia (15 octombrie 1922).

Note:

¹ Elie Miron Cristea, Note ascunse, ediție îngrijită, notă asupra ediției de Maria și Pamfil Bilțiu. Cuvânt-
înainte, note științifice, comentarii de dr. Gheorghe I. Bodea. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1999, pp. 62; 119-120.

² Deschiderea Sfântului Sinod (25 nov. 1922) în Biserica Ortodoxă Română, seria II, anul XLI, nr. 3 (501), decembrie 1922, p. 227.

³ Rânduiala Doxologiei din prilegiul încoronării Majestăților lor Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria întocmită în partea sa bisericească de Înalt Preasfințitul Mitropolit Primat dr. Miron Cristea, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1922, pp. 18-20. Vezi şi „Încoronarea de la Alba Iulia, desăvârșire a unităţii româneşti”, prof. dr. Dorin Stănescu, în Lumina de Duminică, 16 octombrie 2022, nr. 41 (872), anul XVIII, p. 8.

⁴ „Încoronarea Regelui Ferdinand I al României”, în „O rânduială liturgică rară: slujba Încoronării”, pr. Lucian Vasile Petroaia, Lex Orandi - Studii de teologie liturgică, Ed. Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2021, pp. 325-330.

⁵ Rânduiala Doxologiei din prilegiul încoronării Majestăților lor, p. 9.

⁶ Raymund Netzhammer, Episcop în România într-o epocă a conflictelor naționale și religioase, ediție realizată de Nikolaus Netzhammer în colaborare cu Krista Zach, trad. rom. de George Guțu, vol. I, II, Ed. Academiei Române, București, 2005, p. 1164.

⁷ „Încoronarea de la Alba Iulia”, în Istoria Românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Ioan Scurtu, vol. II, „Ferdinand I”, ediţia a doua revăzută şi adăugită, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, pp. 111-124.

⁸ „Deschiderea Sf. Sinod (25 nov. 1922)”, în rev. Biserica Ortodoxă Română, seria II, anul XLI, nr. 3 (501), decembrie 1922, p. 227.